Arhive zilnice: 5 Aprilie 2011

Cioran – un magnat al timpului


Ca şi orice muritor, în fiece an ne sărbătorim ziua în care ne-am născut, dacă ar mai fi fost printre noi, azi am fi sărbătorit 100 de ani de la naşterea poetului Emil Cioran, care s-a născut la 8 aprilie 1911, în Răşinari, lângă Sibiu.A urmat studiile liceale la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, cursurile Facultăţii de Filozofie şi Litere din Bucureşti (1928-1932) încheiate cu o teză despre H. Bergson. După o bursă de studii la Berlin (1933-1935), între 1936 şi 1937 este profesor de filozofie la Liceul Andrei Şaguna din Braşov. În 1937 ajunge la Paris, ca bursier al Institutului Francez din Bucureşti, pentru o lucrare de doctorat. Cutreeră Franţa timp de 10 ani, fără nici un proiect, ca mai tîrziu în ianuarie 1940 să fie numit în funcţia de consilier cultural al Ambasadei României la Paris. Stabilindu-se definitiv la Paris, în 1945, încearcă să-1 traducă pe Mallarme şi ia hotărârea de a scrie în franceză, după ce publicase cinci cărţi în româneşte. Îşi părăseşte limba maternă, se supune rigorii limbii franceze, în ideea de a se elibera de propriul său trecut. Emil Cioran aparţine „noii generaţii spiritualiste'”, ieşite din şcoala lui Nae lonescu, având drept personalităţi de frunte pe Mircea Eliade, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu. Mihail Sebastian, P. Comarnescu în 1934, în urma câştigării concursului de debut al Editurii Fundaţiilor Regale. Personalitate extraordinara, Emil Cioran, la fel ca şi Eugen lonescu, s-a realizat cu desăvârşire în cadrul literaturii franceze, aparţinând literaturii române prin scrierile lor româneşti.
E. M. Cioran? Se stie ca Emil Cioran se semna după ce începuse să scrie în limba franceză cu initialele E. M. Cioran. S-a crezut mereu ca initiala M provine de la prescurtarea unui prenume în română sau franceză Mihai sau Michel. În 1984, el dezvăluie traducătoarei şi prietenei sale Sanda Stolojan ca alegerea iniţialei M are doar conotaţii fonetice nefiind mulţumit de consonanţa prenumelui Emil şi nici a prescurtării E. Cioran. Şi chiar de nu e printre noi, nu putem ca să nu-i spunem „La mulţi ani!” deoarece amintirea despre el va rămîne mereu vie, astfel ne-am propus să organizăm o expoziţie virtuală care face trimitere atît la opera poetului cît şi la materialele despre el pe care le avem în colecţiile noastre sperînd să vă fie utile şi interesante.

Ciocârlie, Livius. Caietele lui Cioran.- Bucureşti : Humanitas, 2007.- 208 p.

Socotită de unii critici drept cea mai reusită carte a autorului, Caietele lui Cioran, aparută în prima editie in 1999, cuprinde o dubă confruntare. Prima este aceea a caietelor postume cu opera antumă a lui Cioran: Livius Ciocârlie consideră că, în timp ce în opera Cioran îşi nuanţează cu luciditate şi umor imaginea de om aflat in pragul disperării, în Caiete el intra pe de-a-ntregul în pielea acelui personaj, devenind mai putin convingător sub aspect literar. A doua confruntare este intre modul de a gândi al comentatorului şi gândirea – existenţială, religioasă, filozofică, estetică – a lui Cioran, cartea reprezentand prin această latură versantul eseistic al unui vast proiect autobiografic. În ambele ipostaze, atitudinea lui Livius Ciocârlie, ironică şi autoironică, simpatetică şi circumspectă, este una de mare efect, caracteristică acestui autor neconvenţional.

Mihăilescu, Dan Constantin. Despre Cioran şi fascinaţia nebuniei.- Bucureşti: Humanitas, 2010 .- 149 p.
Epistolele, cartolinele, plicurile lipite nervos, tandru, otrăvit, duios, răzbunător sau iubitor i-au ocupat lui Cioran aproape fiecare dimineaţă cale de jumătate de veac. Fie că scrisorile veneau de la nebuni, rataţi, depresivi, femei isterice şi potenţiali sinucigaşi, fie că-i scriau părinţii, fratele, fostele amante sau prietenii exilaţi – mai mult sau mai puţin legionari, homosexuali, securişti –, traducătorii, editorii, admiratorii, fie că se numeau Beckett sau Michaux, Eliade, Noica, Liiceanu, Bucur Ţincu, Arşavir Acterian, Sorana Ţopa, Sylvie Jaudeau, Wolfgang Kraus ori Armel Guerne, fapt e că Scrisoarea reprezintă în biografia literară a lui Cioran un capitol distinct, tulburător, cât se poate de bineşocant. Cioran este cea mai frumoasă nebunie a literelor române. Cum să-i refuzi corespondenţa, adică iubirile şi furiile, îndoielile şi resemnarea, confesiunile sufocate de disperare, elanurile erotice de-o tardivă predare de sine, lecţiile de cuminţenie politică, nostalgia Sibiului, spaima faţă de «amurgul Occidentului» şi energiile periculoase ale Rusiei? În fond, spune el, cărţile sunt accidente, scrisorile – evenimente, de aici suveranitatea lor. Acestei superbe suveranităţi am încercat să mă supun cu filială, jucăuşă obedienţă.

Cioran, Emil. Silogismele amărăciunii.- Bucureşti: Humanitas, 2008.- 117 p.
Lucrarea dată este o cărticică intitulată Silogismele amărăciunii de cuprinde lucruri insolente, care a fost scrisă imediat după război, cînd autorul era foarte sărac şi foarte cinic. Cartea a apărut la puţină vreme după apariţia Tratatului de descompunere. După douăzeci şi cinci de ani, a apărut în ediţie de buzunar şi acum este cea mai citită cartea din Franţa şi Germania. Se poate prevedea destinul unui om, dar nu cel al unei cărţi.

Cioran, Emil. Îndreptar pătimaş.- Bucureşti: Humanitas, 2008.- 117 p.

Lucrarea este un text liric, încarcat de tot dramatismul unui spirit treaz, „Îndreptrarul pătimaş” a fost scris intre 1940 si 1944 şi a cunoscut doua variante: una scrisa cu cerneală neagră, cu o grafie oscilantă, nervoasă, tensionată, o variantă plina de reveniri, ştersături, adăugiri, care pare să nu se fi păstrat în întregime, şi o alta, care reprezintă mai degrabă o transcriere, o reaşezare şi o regândire a textului în pagină. Textul de fată a încercat să confrunte ambele variante, dar sa nu ofere atat o editie critică, ci mai degrabă una cât mai fidelă.
„De-aş conduce oşti,
le-aş duce la moarte fară minciuni:
fară patrie, fără ideal
şi fără hoţia vreunei răsplate
sau a cerului.
Le-aş spune tot – şi-n primul rând
ce fără preţ e viaţa şi moartea.
În mod cinstit nu poţi îmbărbăta
decât în numele nefirii;
cum există ceva, sacrificiul, cât de mic,
e pagubă ireparabilă. „

Cioran, Emil. Schimbarea la faţă a Romîniei.- Bucureşti: Humanitas, 2010.- 197 p.

Autorul a scris aceste abateri in 1935–36, la 24 de ani, cu pasiune şi orgoliu. Din tot ce sa publicat în romaneşte şi frantuzeşte, acest text este poate cel mai pasionat şi în acelaşi timp îmi este cel mai străin. Schimbarea la faţă a României este un manual de morală practică. Este cartea cea mai incitantă, mai provocatoare dintre câte a scris generaţia lui Eliade, Noica, Mircea Vulcănescu. Ea contestă toate valorile lumii româneşti şi contestă, totodată, stilul altor culturi. Respinge democraţia, parlamentarismul, pluralismul şi consideră că puterea este criteriul valorii şi că forţa reglează totul în societatea modernă, iar războiul este o necesitate.

Cioran, Emil. Pe culmile disperării.- Bucureşti: Humanitas, 2008.- 151 p.

Pe culmile disperării este scrierea unui „evadat din uma¬nitate”, confesiunea lirică şi barocă a unui tânăr moralist sastisit deja de filosofie şi, mai ales, de filosofi: „Filosofii sunt prea orgolioşi pentru a-şi mărturisi frica de moarte […] este o prefăcută seninătate în consideraţiile lor asupra morţii.” Cartea – în fapt un monolog – cuprinde 41 de fragmente care, în esenţă, întorc pe dos toate ideile primite, valorile acceptate. De la existenţă la religie, totul este pus în discuţie. O propoziţie, aleasă la întâmplare: „Faptul că exist eu dovedeşte că lumea n-are nici un sens”. Iată o idee care-l plasează în sensul filosofiei existenţialiste europene. „Trăirismul” tinerilor din anii ’30 reprezintă, în fapt, o formă a existenţialismului european, şi anume expresia lui românească.

Cioran, Emil. Scrisori către Wolfgang Kraus: 1971-1990.- Bucureşti: Humanitas, 2009.- 290 p.

Volumul dat cuprinde fragmente din jurnalul lui Wolfgang Kraus referitoare la Cioran. Acesta, spune diaristul, „îmi aminteşte de un anabaptist; un chip slab de ţăran, cu ochi mari, albaştri, strălucitori, măcinat de vreme, osos… Un mers agitat, cu paşi mari, un fel de-a vorbi sacadat, avântat, de parcă i-ar fi greu să ţină pasul cu şuvoiul gândurilor sale, cuvintele se rostogolesc, se suprapun, dând glas unor formulări incisive şi precise. Un om de o bunătate deplină“.

Cioran, Emil. Căderea în timp.- Bucureşti: Humanitas, 2008.- 162 p.

Prin opera dată Cioran a dorit să arate că după ce a stricat adevărata eternitate, omul a căzut in timp, unde a izbutit, daca nu să prospere, cel putin să traiască: sigur e ca s-a obişnuit cu noua lui condiţie. Procesul acestei căderi şi al acestei deprinderi se numeşte Istorie. Dar iată că-l ameninţă o altă cădere, a cărei amploare e înca greu de apreciat. De data asta el nu va mai cadea din eternitate, ci din timp; şi a cadea din timp înseamna a cadea din Istorie. Iminentă sau nu, această cădere e posibilă, ba chiar inevitabilă.

Cioran, Emil. Amurgul gândurilor.- Bucureşti: Humanitas, 2008.- 206 p.

În Amurgul gândurilor, Cioran este deja „un clasic al deznădejdii”. Reia temele (singurătatea, melancolia, mediocritatea filosofică, sinuciderea ca act religios, pedagogia incurabilului etc.) de la acest punct. Referinţele rămân într-un plan general subiectiv. Aproape nici un amă¬nunt nu poate fi aflat despre viaţa interioară a omului care scrie. El reprezintă doar un „eu” care îşi asumă un univers vid şi el însuşi se consideră un vid conştient, dacă se poate spune, de „viditatea” sa. Nu şi-a schimbat părerea despre incapaci¬tatea filosofiei de a înţelege şi de a modifica lumea. Trăieşte într-o mistică logodnă cu singurătatea şi se consideră, într-o definiţie teribilă, „un Iov fără prieteni, fără Dumnezeu şi fără lepră”.

Anunțuri

Eugen Doga: compozitor, academician


Eugen Doga: compozitor, academician / coord.: Gh. Duca. – Chişinău: Ştiinţa, 2007. – 413 p.

Eugen Doga e cel care dă văloare muzicii, creînd o intenistatecare îţi dă fiori. Muzica lui te inspiră şi te relaxează în acelaşi timp. Melodiile lui Eugen Doga au devenit coloana sonoră a multor filme. Cine nu ştie de filmul Maria Mirabela, de exemplu? Filmul copilăriei multor din noi…
Eugen Doga este autorul Valsului, pe care Fondul UNESCO l-a introdus în şirul capodoperelor veacului trecut. În acelaşi timp, Eugen Doga este artistul secolului XXI.
După cum afirmă şi Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Maestrul Eugen Doga este însăşi expresia Identităţii noastre Naţionale, pentru că este copilul înzestrat cu Har Dumnezeiesc al acestui pămînt atît de frumos, dar, în acelaşi timp, atît de nepăstuit de vicisitudinile istorice, pe care le-a suportat, mai cu seamă, zona transnistreană în care s-a născut Artistul. Eugen Doga a fost şi va rămîne un promotor al tradiţiilor noastre, dar şi un iscusit inovator în arta muzicală.