Arhive zilnice: 20 Aprilie 2011

Tradiţii și semnificaţii ale sărbătorilor pascale


        Tradiţii şi obiceiuri de Paşte

        De ce Paştele este considerată una dintre cele mai importante sărbători creştine, dar de ce nu are în fiecare an aceeaşi dată? De ce Paştele ortodox nu coincide cu cel catolic?
La primul Conciliu de la Niceea, din anul 325, împăratul Constantin I a decis ca sărbătoarea creştină a Paştelui să aibă loc la o săptămînă după sărbătoarea evreilor – Pessah. Astfel data ei este stabilită anual – prima duminică după prima lună plină de la începerea primăverii. La catolici, care folosesc calendarul gregorian, aceasta înseamnă, cel mai devreme – 22 martie – cel tîrziu 25 aprilie.
După tradiţia ortodoxă, Paştele nu poate să cadă înainte sau concomitent cu sărbătoarea Pessah, de aceea există mari diferenţe de timp, îmntre Paştele catolic şi cel ortodox.

mesaje-de-pasti
În ţările germanice Paştele este denumit Ostern – cuvînt ce-şi are rădăcina în limba indoeuropeană, semnificînd „a lumina, a străluci”, în engleza veche ēast, în germana veche ōstan, mai tîrziu derivînd cuvîntul „Osten”, adică punctul cardinal unde răsare Soarele şi se arată Aurora dimineţii pe cer. Paştele semnifică lumina de după solstiţiul de iarnă, „dimineaţa anului”, cînd întreaga natură se trezeşte lşa viaţă, zilele încep să devină mai lungi. Cuvîntul Ostern, semnifică de fapt Sudul.
O altă ipoteză – numele Zeiţei Primăverii la vechii germani, Ostara, justifică şi denumirea sărbătorii Paştelui – „Osteren”. Deoarece ea aducea din nou Soarele arzător pe cer, ceea ce făcea ca întreaga natură să se trezească la viaţă, în cinstea ei se făceau la începutul primăverii serbări spectaculoase, iar tradiţia de a se dărui ouă colorte s-a păstrat pînă în zilele noastre.
Acelaşi ritual exista şi în Anglia unde aceeaşi zeiţă a primăverii se chema Eostra şi aici denumirea Paştelui – „Easter”.
În sprijinul acestei afirmaţii vin cuvintele asemănătoare care semnifică acelaşi lucru – Aurora dimineţii, în engleza veche – easterne sau eostre; în latină – Ostro; în feniciană – Astarte.
Indiferent de nume, semnificaţia este aceeaşi, începutul primăverii, a timpului luminos când zilele devin egale cu nopţile. O dată cu sărbătoarea paştelui apare şi ritualul de a vopsi ouăle. Încă din sec. XIII există tradiţia ouălor vopsite pătrunzînd mai adînc în semnificaţia ouălor colorate, aflăm însă că oul vopsit a fost prezent în rituaul fertilităţii din Orientul antic, încă înaintea creştinismului. Alte surse istorice şi arheologice ne spun că vechi perşi îşi dăruiau ouă de diferite culori cu ocazia sărbătorilor importante sezoniere, de înnoire a anotimpului, cum ar fi Anul Nou care, de fapt reprezenta o serbare a fertilităţii şi a primăverii, oul fiind simbolul eternităţii vieţii, al germenului care rodeşte, al totalităţii lumii, fiind comparat cu întregul Univers.

      „Ouăle roşii” – cum li se mai spune obişnuit ouălor de Paşti, deşi par a reprezenta, între altele, o artă „minoră”, au o ascendenţă impresionantă. Întîi prin componenta coloristică trimit mult înapoi de era noastră, la epoci şi civilizaţii precreştine. În al doilea rînd, prin simpla lor existenţă obiectuală, „aşa cum sunt” ele trimit încă mai departe, la Origine, la „începutul începuturilor”, la actul prim al Creaţiei. Prin tradiţie ouălele care vor fi vopsite şi încondeiate se aleg în „Miezul Păresii” (miercurea din a patra săptămînă de post). Gospodinele aleg numai ouă de găină, mari şi cît mai proaspete, cu coaja netedă şi curată, oe care ghearele păsărilor să nu fi lăsat urme ca, astfel, vopseaua şi desenul „să prindă” mai bine. Vopsirea se face cu joia din săptămîna mare, dar se continuă, dacă e nevoie, vineri şi sîmbătă.
Ouăle de Paşti – spune Artur Gorovei, în lucrarea sa Ouăle de Paşti. Studiu de folclor. Ediţia a doua, editată în Bucureşti de editua Paideea, 2001, sunt de patru feluri: 1. ouă monocrome, adică vopsite peste tot în roşu şi chiar în alte culori: galbene, verzi, albastre şi chiar negre; 2. ouă monocrome ornamentate; 3. ouă policrome – în mai multe culori şi cu ornamente; 4. ouă cu ornamente în relief.
Pe lîngă tradiţia de a vopsi ouăle în ajunul Paştelui mai exista şi tradiţia iepuraşului de Paşte. Cea mai importantă este tradiţia iepuraşului, care aduce ouă şi cadouri copiilor. O altă explicaţie ar fi că el este considerat un animal „lunar”, iar data Paştelui este într-o legătură interdependentă cu Luna. Mai există şi alte tradiţii, în unele ţări nordice ale Europei ouă colorate erau aduse de cocoş, de vulpe, de cuc sau de barză. Iepuraşul de paşte ca simbol al unei vieţi noi, datorită fertilităţii lui – mai ales primăvara, a fost adoptat pretutindeni din sec. XIX. Cel mai celebru iepure din lume este grafica lui Albrecht Durer aflată în posesia muzeului Albertina din Viena.O altă tradiţie mai este şi focul tradiţional din noaptea Învierii este o preluare a tradiţiei păgîne, când, cu prilejul sărbătorilor primăverii, se aprindeau focuri enorme, simbolul Soarelui care învinge iarna, al luminii care domină întunericul, al vieţii care învinge moartea.Tradiţiile şi superstiţiile de sărbătorile Pascale sunt legate de mâncarea tradiţională de Pşte care este friptura de miel. El find simbolul clasic al animalului lipsit de apărare în faţa fiarelor sălbatice, jertfit în Vechiul Testament.
Primul foc de Paşte s-a făcut în anul 750 în Franţa, apoi în sec. XI s-a răspîndit tradiţia în spaţiul germanic, şi de aici în restul Europei. Simbolic şi-a răsfrînt semnificaţia asupra lumînării de Paşte, ce reprezintă victoria luminii asupra întunericului, a vieţii asupra morţii – prin învierea lui Iisus. Prima oară lumînarea de Paşte şi-a semnalat prezenţa în anul 384 în Piacenca, într-o scrisoare a Sf. Heronimus. Liturghia din noaptea Învierii începe cu focul, de la care „se ia lumina”, adică se aprinde lumînarea de Paşte, care la catolici are gravat pe ea prima şi ultima literă a alfabetului grecesc – Alpha şi Omega, semnificînd că Iisus Hristos este începutul şi sfîrşitul lumii.

       Sfinţirea apei

     În cadrul slujbei de Înviere se face şi sfinţirea apei, care va fi folosită apoi un an înttreg la botezul copiilor. Credincioşii îşi iau acasă din această apă sfinţită, care e folosită în caz de boală şi animale.

     Tradiţii şi superstiţii de sărbătorile Pascale

     Mîncarea tradiţională de Paşte este friptura de miel. El este simbolul clasic al animalului lipsit de apărare în viaţa fiarelor sălbatice, jertfit în Vechiul Testament. Tradiţia datează din timpul fugii din Egipt (cca 1400 î.e.n.), cînd – aşa cum se spune în Vechiul Testament, fiecare familie, la porunca lui Dumnezeu transmisă prin Moise, a sacrificat un miel, cu sîngele căruia a uns canaturile porţilor, astfel că Îngerul Morţii trimis de Dumnezeu în Egipt a ocolit aceste case ale izraeliţilor, şi a omorît toţi nou născuţii egipteni, din casele neunse cu sînge de miel.
Este credinţa că între Paşti şi Rusalii cerurile sunt deschise. Cine moare în acest timp ajunge direct în rai. Cine se naşte atunci va avea o viaţă frumoasă şi îmbelşugată.
Cine nu poate merge la slujba Învierii trebuie să-şi ia de la neamuri ramuri sfinţite de măr, salcie sau brad, copaci consideraţi cu forţe magnetice, să le pună la icoană pentru ca tot anul să fie feriţi de necazuri.
Fetele nemăritate, cînd spune preotul prima oară „Hristos a înviat” trebuie să răspundă repede „eu să joc prima”, astfel există speranţa să fie luate la joc şi să se mărite (N. Voronca).
De obicei se aprind focuri mari în jurul bisericii şi în cimitire, pentru a lumina drumul sufletelor morţilor care în această noapte se întorc pe pămînt. Şirul superstiţiilor continuă.
Sursa acestor informaţii au fost luate din două cărţi ce se află în colecţiile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”:  Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri… de Iulia Maria Cristea şi Ouăle de Paşti din Vrancea de Georgeta Vioreanu. În aceste cărţi veţi găsi şi alte informaţii referitoare la această sărbătoare.

În continuare, vă recomandăm cîteva cărţi ce fac referinţă la tradiţiile, obiceiurile şi ouăle de Paşti.

Listă bibliografică virtuală

Maria Cristea_Sarbatori, traditii, ritualuriCristea, Julia Maria. Sărbători, tradiţii, ritualuri, mituri… / Julia Maria Cristea. – Bucureşti : Editura Oscar Print, 2007. – 369 p.

„Poate mulţi oameni se întreabă, de ce Paştele, una dintre cele mai importante sărbători creştine, nu are în fiecare an aceeaşi dată? Mai mult chiar, de ce Paştele ortodox nu coincide cu cel catolic?” întreabă autoarea cărţii, Julia Maria Cristea. În această lucrare, veţi afla de ce Paştele nu poate să cadă înainte sau concomitent cu sărbătoarea Pessah, semnificaţii ancestrale atribuite sărbătorii Paştelui, modalităţi şi tradiţii specifice de sărbătorire a Paştelui, tradiţia ouălor vopsite şi simbolul ancestral al oului şi altele.

Hristos a înviat! Datini. Tradiţii şi obiceiuri pascale. – Chişinău : Silvius Libris, s. a. – Hristos a Inviat160 p.

Paştele are semnificaţii multiple şi profunde. Creştinii şi-au pus credinţa în serviciul purificării. În această lucrare veţi afla informaţii ce face referinţă la sfînta scriptură despre răstignirea şi învierea lui Hristos, Evanghelia depă Ioan, Paştele la evrei (file din istorie), postul cel mare (datini şi obiceiuri), săptămîna patimilor (tradiţii populare), marea sărbătoare a învierii Domnului (tradiţii şi obiceiuri), scriitorii din Basarabia despre Paşti, răstignire şi înviere (poezii şi povestiri), scriitorii din România despre Iisus Hristos (poezii şi povestiri), Hristos şi copiii (poezii şi cîntece). Lucrarea mai include şi imagini cu Chipul Mîntuitorului de pe giulgiu, icoane ale învierii Domnului Iisus Hristos, reflectarea evenimentului biblic Intrarea Domnului în Ierusalim (sărbătoarea Floriilor), etc.

Ion Ghinoiu_Obiceiuri populare de peste an

Ghinoiu, Ion. Obiceiuri populare de peste an: dicţionar / Ion Ghinoiu. – Bucureşti : Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1997. – 285 p.

„Dicţionarul este o taxonomie a obiceiurilor calendaristice, adică un sistem de clasificări în care criteriile particulare de ordonare a fenoemnelor se subrodonează criteriului general, timpul, şi în care tipurile şi subtipurile, genurile şi speciile sunt prezentate alfabetic” afirmă autorul dicţionarului.

În acest dicţionar, găsiţi informaţii despre oul de Paşte.

Sărbători şi obiceiuri: în 4 vol.

Vol. IV. Moldova. – Bucureşti : Editura Enciclopedică, 2004. – 440 p. Sarbatori si obiceiuri. Vol. 4

Dintre provinciile româneşti legate de Carpaţi şi Dunărea de Jos, Moldova deţine cele mai complete informaţii etnografice tezaurizate în arhive şi lucrări publicate.

Paştele este o sărbătoare cu dată mobilă, fiind astfel un capitol aparte. În acest capitol veţi citi despre obiceiul încondeierii oului de Paşti.

G. Vioreanu_Ouale de PastiVioreanu, Georgeta. Ouăle de Paşti din Vrancea / G. Vioreanu. – Focşani : S. n., 2008. – 75 p.

„Ouăle roşii” – cum li se spune obişnuit ouălor de Paşti, deşi par a reprezenta, între altele, o artă  „minoră”, au o ascendentă, de prim rang. Întîi prin compnenta coloristică trimit – cum vom vedea pe parcurs – mult înapoi de era noastră, la epoci şi civilizaţii precreştine. În al doilea rînd, prin simpla lor existenţă obiectuală, „aşa cm sunt”, ele trimit încă mai departe, la Origine, la  „Începutul începuturilor”, la actul prim al Creaţiei.

Veţi afla informaţii despre ou ca simbol magic al „originilor”, ouăle din Vrancea – tradiţie şi inovaţie, „oul roşul” de Paşti şi peregrinările sale din vreme, lista creatorilor de modele şi a informatorilor.

Zahacinschi, Maria. Ouăle de Paşti la români / Maria Zahacinschi, Nicolae Zahacinschi. Ouale de pasti la romani– Bucureşti: Ed. Sport-Turism, 1992. – 102 p.

„Ouăle de Paşti sînt o mărturie că datinile, credinţele şi obiceiurile pascale se integrează elementelor cu deosebită valoare ale culturii spirituale populare, fiind cele ce definesc – alături de multe altele – particularităţi ale poporului nostru. Şi dacă ouăle roşii sau încondeiate, binecuvîntate în lunga veghe a Învierii sînt o tradiţie, fie  ca Învierea Domnului să devină pentru toţi o prezenţă trăită în fiecare zi spre o putea rosti acuma şi pururea „Christos a înviat!”” afirmă Georgeta Roşu în prefaţa cărţii.

Pe final, vă dorim un Paşti fericit tuturor!

hr

Sursa primei şi ultimei imagini: descopera.ro şi http://www.jurnalul24.ro

Anunțuri

Psihologia şi secretele ei


Vă prezentăm cîteva cărţi din domeniul Psihologiei, pe care le puteţi găsi şi consulta în colecţiile Bibliotecii Municipale „B.P. HASDEU”. Deşi am mai organizat o expoziţie virtuală, prezentîndu-vă nişte cărţi din acest domeniu, de această dată am ales să facem o prezentare, atîta doar că de data această limba de difuzare a ceea ce urmează să vă prezentăm este limba rusă, care sperăm noi să vă fie utilă în procesul Dumneavoastră de instruire şi informare.

Anderson, J. R. Когнитивная психология. – Санкт-Петербург : Питер, 2002. – 496 с.
В книге последовательно и целостно излагаются теоретические основы когнитивной психологии, представлен ясный, убедительный анализ таких важнейших разделов данной предметной области, как репрезентация знаний, обработка информации и когнитивная нейронаука.
Предлагаемое вниманию читателей пятое издание является полностью переработанным., особенно раздел, посвященный когнитивной нейронауке, методы которой оказывают существенное влияние на современное понимание человеческой психики. Обновлен материал и по другим темам: свидетельские показания и синдром ложных воспоминаний, фотографическая память и эффект самореференции, а также нервные корреляты преобретения навыков. В результате формируется цельная картина современного состояния когнитивной психологии, что позволяет наиболее точно и полноценно анализировать достижения в этой области.

Блонский, П. П. Память и мышление. – Санкт-Петербург : Питер, 2001. – 288 с.
Российский философ, педагог и психолог Павел Петрович Блонский (1884-1941) оставил яркий след в истории отечественной науки – сначала как выдающийся знаток и блестящий интерпритатор философии платонизма (“Философия Платона”, 1918), а в дальнейшем как один из корифеев советской психологии и автор генетической теории памяти. В своей книге “Память и мышление” (1935) Блонский показал, что четыре вида памяти – моторная, аффективная, образная и вербальная – представляют собой четыре последовательные стадии психического развития человека. Интеграция биологического и социокультурного знания позволила ученому представить впечатляющую картину эволюции не только памяти, но и человеческого поведения в целом.

Freud, S. Психоанализ. – Санкт-Петербург : Питер, 2001. – 512 с.
Знание основ психоанализа сегодня является необходимым звеном образования студентов колледжей, институтов, университетов и академий, а также всех тех, кто самостоятельно пытается понять психологические причины возникновения внутри- и межличностных конфликтов, мотивы бессознательной деятельности человека, предопределяющие его мышление и поведение. В этом отношении хрестоматия, включающая в себя работы основоположника психоанализа З. Фрейда, окажется полезной для всех, кто начинает знакомиться с основными идеями и концепциями теории и практики психоанализа. Толкование сновидений, проблемы сексуальности, клинический и неклинический психоанализ, метапсихология – таковы важнейшие части психоаналитического учения З. Фрейда о человеке и культуре, которые в той или иной форме находят свое развитие в современном психоанализе.

Greenberg, J. S. Управление стрессом. – Санкт-Петербург : Питер, 2004. – 496 с.
Известно, что борьба со стрессом и его профилактика крайне сложны и нередко оказываются низкоэффективными. В предлагаемой книге рассматриваются физические, психологические, социологические и духовные аспекты стресса. В ней содержатся последние научные и статистические данные по этой проблеме. Однако автору удалось в ткань научного повествования органично включить в качестве примеров анекдоты, шутки и случаи из жизни, что не снижает несомненных достоинств издания, а лишь способствует привлечению внимания читателей, не имеющих специальной подготовки в области психологии и физиологии. Рассматриваются такие важные темы, как стресс и обучение в вузе, стресс и профессия, стресс в семье, стресс и пожилые люди, многообразие видов стресса. Представлены такие методы оценки и измерения различных проявлений стресса, методики совладания со стрессом, релаксационные упражнения.
В этой книге, написанной доступным языком и выдержавшей семь изданий, каждый найдет для себя интересную и полезную информфцию – и специалист, и просто любознательный читатель.

Марцинковская, Т.Д. История психологии: Учеб. пособие для студ. высш. учеб. заведений. – Москва : Академия, 2001. – 544 с.
В учебном пособии раскрываются общие закономерности и характеризуются этапы формирования предмета психологической науки, показаны динамика и логика развития психологических концепций, дана панорама различных взглядов на законы, управляющие поведением человека и процессом познания им внешнего мира, законы становления его личности. История психологической науки раскрывается в контексте общей истории культуры. Впервые предлагается обзор состояния отечественной психологии в конце Х1Х – начале ХХ в. Может быть полезно всем читателям, интересующиеся проблемами психологии и истории науки.

Психология. / Под ред. В. Н. Дружинина. – Санкт-Петербург: Питер, 2000. – 672 с. – Учебник для экономических вузов
Учебник подготовлен группой ведущих российских ученых и преподавателей в соответствии с требованиями Государственного образовательного стандарта для бакалавров. В общей части учебника излагаются основы психологии как научной дисциплины, базовые сведения о ее структуре, истории, методах и достижениях. Специальная часть посвящена конкретным формам прикладного использования психологических знаний в сфере экономики и производства. Предназначен для студентов 1 – 2-х курсов экономических специальностей, для преподавателей кафедр психологии экономических вузов и всех читателей, интересующихся теоретическими и прикладными аспектами психологической науки.
Учебник состоит из разделов:
1. Общая психология.
2. Психология личности.
3. Социальная психология.
4. Психология трудовой деятельности.
5. Клиническая психология.
6. Экономическая психология.
7. Организационная психология.

Психология человека от рождения до смерти: Младенчество. Детство. Юность. Взрослость. Старость / под общей ред.: А.А.Реана. – Санкт-Петербург: прайм-ЕВРОЗНАК, 2002. – 656 с. – Серия “Психологическая энциклопедия”
Психология человека – наука, которой в совершенстве должен владеть всякий, кто стремится достичь успеха, будь то психолог, педагог, бизнесмен. Это уникальное издание ставит своей целью как можно более полно раскрыть аспекты психологии разных возрастных групп: от рождения до старости и составить наиболее точное представление о психологическом поведении школьников, подростков и молодежи, людей среднего и престарелого возраста. Особое внимание в книге уделено вопросам возрастной периодизации и детской и подростковой агрессии. Этот учебник дает полное представление о современных знаниях в области психологии развития человека. Книга разделена на восемь частей, каждая из которых описывает особенности психологии данного возрастного периода по следующим векторам: когнитивные особенности, аффективная сфера, мотивационная сфера, поведенческиe особенности, особенности Я-концепции.
Состав авторского коллектива этой книги – уникален. В работе над книгой принимали участие девять докторов и пять кандидатов психологических наук. Из них трое – академики и двое – члены-корреспонденты Российской Академии образования (по отделению психологии). Данный труд представляет взгляды разных психолоческих школ страны.
Для широкого круга специалистов в области гуманитарных наук.

Quinn V. N. Прикладная психология. – Санкт-Петербург : Питер. 2001. – 560 с.
Этот современный американский учебник дает ясное представление о различных школах и направлениях развития психологии, раскрывает основные вопросы общей, социальной, медицинской психологии и психотерапии, психологии развития. Книга изобилует научными факторами, описаниями экспериментов и лабораторных работ, богато иллюстрирована. Рекомендуется студентам непсихологических факультетов колледжей и вузов,будущим педагогам, медикам, воспитателям, социальным работникам. Для преподавателей эта книга станет источником ценного методического и дидактического материала, своеобразным практикумом психологического общения.

Рубинштейн, С.Л. Основы общей психологии. – Санкт-Петербург: Питер Ком, 1999. –720 с.
Классический труд С.Л.Рубинштейна “Основы общей психологии” относится к числу наиболее значительных достижений отечественной психологической науки. Широта теоретических обобщений в сочетании с энциклопедическим охватом исторического и экспериментального материала, безупречная ясность методологических принциов сделали “Основы общей психологии” настольной книгой для нескольких поколений психологов, педагогов, философов. Несмотря на то что с момента ее первой публикации прошло более полувека, она остается одним из лучших учебников по общей психологии и в полной мере сохраняет свою научную актуальность.