Publicat în dezvoltare personala, Expoziție tematică, psihologia relaţiilor personale, psihologie

Cărţi din domeniul psihologiei: expoziție virtuală de carte


Guilane-Nachez, Erica. Şansa e de partea ta!: Metode şi tehnici de autocunoaştere / Erica Guilane-Nachez; trad. de Florin Iorga.- Iaşi: Polirom, 2003. – 296 p.
Dacă vrem cu adevărat să reuşim să avem succes în viaţă, trebuie să fructificăm oportunităţile, să avem puterea de a o lua de la capăt,atunci cînd direcţia în care mergem este greşită şi, mai ales, să ne cunoaştem cît mai bine potenţialul.
Autoarea cărţii „Şansa e de partea ta!: Metode şi tehnici de autocunoaştere” indică în mod clar, cu ajutorul a numeroase exemple, drumul care trebuie parcurs, instrumentele şi metodele care ne ajută să ne transformăm viaţa în ceea ce ne dorim să fie, să ne detaşăm de experienţele neplăcute ale trecutului, pentru a trăi prezentul din plin şi a ne orienta gîndurile şi acţiunile cître construirea unui viitor favorabil.
Iată unele din întrebările la care veţi găsi răspuns aici sânt:
 Doriţi cu adevărat să reuşiţi în viaţă?
 Secretul magiei – să îţi modifici interiorul
 Ce s-ar întîmpla dacă aţi gîndi: „Ce noroc am!”?
 Ce înseamnă o “stare de conştiinţă”?
 Adevărata viaţă este în faţa noastră

Missoum, Guy. Am reuşit!: Strategii, tehnici şi metode / Guy Missoum; trad. de Eliza Galan. – Iaşi: Polirom, 2003. – 257 p.
Cum să reuşeşti în viaţă? Deşi nu există o reţetă universal valabilă, fiecare poate să-şi optimizeze atuurile de care dispune pentru a se adapta la noua situaţie economică şi socială, la această „civilizaţie a vitezei ”, învăţînd să-şi activeze dinamica personală cu maximum eficienţă,dar şi de confort. Înainte de toate, reuşita înseamnă căutarea fericirii!
Lucrarea lui Guy Missoum – doctor în psihologie cu o experienţă practică remarcabilă, iniţiator a numeroase seminarii pe această temă – oferă imaginea completă şi detaliată a tehnicilor şi stategiilor mentale care vor permite fiecăruia să-şi găsească, în fucţie de aspiraţii, propria formulă de reuşită.
Iată cîteva teme care sunt abordate în aeastă carte:
• Conceptul de reuşită
• Sistemul reuşitei
• Evaluarea potenţialului reuşitei
• Tainingul mental – teorie şi practică
• Strategiile mentale ale reuşitei
• Instrumentele dezvoltării personale şi profesionale – tehnici personale

Cosnier, Jacques. Introducere în psihologia emoţiilor şi a sentimentelor: Afectele, emoţiile, sentimentele, pasiunile / Jacques Cosnier; trad. de Eliza Galan. – Iaşi: Polirom, 2007. – 200 p.
Emoţiile, sentimentele, dispoziţiile şi pasiunile animă viaţa cotidiană şi reprezintă elementele fundamentale ale acestuia. Convenţiile sociale ne obligă însă adesea să le canalizăm într-o anumită direcţie sau să ni le reprimăm. Chiar şi studiul lor stă sub semnul ambiguităţii: pentru sociologi emoţiile ţin de psihologi, iar psihologii nu le analizează decît sub aspect patologic.
Jacques Cosnier, medic, psihiatru, psihanalist şi etolog, oferă în această lucrare răspunsuri personale la cîteva întrebări legate de psihologia emoţiilor: Ce sunt emoţiile de bază şi cum se definesc? Stresul este întotdeauna nociv? Emoţiile sunt universale sau sunt specifice fiecărei societăţi? Eradicarea emoţiilor este oare o perspectivă de dorit pentru umanitate?

Branden, Nathaniel. Cei şase stîlpi ai respectului de sine / Nathaniel Branden; trad. de Magda Groza. – Bucureşti: Colosseum, 1996. – 336 p.
Scopul acestei lucrări este de a identifica cei mai importanţi factori de care depinde respectul de sine. Iar dacă respectul de sine reşprezintă sănătatea minţii, atunci există puţine alte subiecte care presupun această urgenţă.
În esenţă,această carte cuprinde răspunsurile autorului la patru întrebări: Ce este respectul de sine? De ce este important respectul de sine? Ce putem face ca să ne sporim nivelul respectului de sine? Ce rol joacă ceilalţi în influenţarea respectului de sine?

Roco, Mihaela. Creativitate şi inteligenţă emoţională / Mihaela Roco. – Iaşi: Polirom, 2004. – 248 p.
Mihaela Roco, profesor la Universitatea din Bucureşti, titular al cursurilor de Psihologia creativităţii şi Psihologia religiei, coordonatoare a unor proiecte internaţionale de cercetare a creativităţii, gîndirii şi valorilor moral-religioase, prezintă, într-o formă riguros ştiinţifică, accesibilă studenţilor din domeniul ştiinţelor socioumane şi publicului cultivat, o excelentă trecere a celor mai noi teorii despre creativitate.
Lucrarea Creativitate şi inteligenţă emoţională oferă răspunsuri pentru o serie de întrebări incitante.
Aici puteţi găsi răspunsuri la întrebări referitor la:

• Teorii actuale privind natura şi evaluarea creativităţii
• Teoria neurobiopsihologică a creativităţii
• Complexele personale: factorii stimulativi sau ai creativităţii
• Inteligenţa emoţională
• Teste, exerciţii şi jocuri creative