Victor Hugo, evocarea elogiului uman


În anul 2012 Victor Hugo împlineşte 210 ani de la naştere. Opera sa este de excepţie şi incomparabilă. Cu siguranţa Franţa se mîndreşte cu un astfel de scriitor, a cărui operă a intrat în patrimoniul literaturii universale.

Victor Hugo a fost un poet, dramaturg și romancier francez. Scriitor romantic, a fost pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841.

Hugo, Victor. Mizerabilii: în 3 volume / V. Hugo; trad.: Lucia Demetrius, Tudor Măinescu; note: N. N. Condeescu. – București : Cartex, 2007.
Vol. 1. – 903 p.
Vol. 2. – 494 p.
Vol. 3. – 253 p.

Domnul Myriel, devenit episcopul Bienvenu, care locuiește la Digne împreună cu sora sa, Baptistine, are ocazia de a se întâlni cu un ocnaș evadat, ce îi bate la ușă pentru a-i cere mâncare și adăpost. Fiind un om nespus de bun, de milostiv, ce își dădea mai toți banii săracilor și care nu putea refuza prilejul de a face o faptă bună, îl primește, spre marea uimire a ocnașului, care fusese refuzat de toată lumea.
Știind bine că este un evadat căutat de poliție, episcopul îl cazează într-o cameră de unde ocnașul, pe nume Jean Valjean, fuge furând argintăria casei. Este prins de jandarmi și adus în fața domnului Bienvenu, care îl declară nevinovat și îi dăruiește și două sfeșnice de argint. Jean Valjean pleacă și se întâlnește pe drum cu micuțul Gervais, căruia îi fură moneda de doi franci, neascultându-i rugămințile stăruitoare de a i-o înapoia.
Ajuns la Montreuil-sur-Mer, și schimbat treptat de bunătatea pe care episcopul i-o arătase, fostul ocnaș își ia numele de Madeleine și începe o mică afacere în domeniul industriei mărgelariei folosind tehnici învățate la ocnă. Afacerea prosperă și ajunge una profitabilă. În scurt timp, orașul Montreuil-sur mer renaște datorită domnului Madeleine. El devine binefăcătorul ținutului: dă de lucru șomerilor, îi ajută pe săraci și pe bolnavi; este numit primarul orașului, după ce refuză de mai multe ori.
Un vigilent inspector de poliție, numit Javert, asistă la episodul în care primarul îl salvează pe moș Fauchelevent, dând dovadă de o forță fizică nemaiîntâlnită, aproape supranaturală. Își dă repede seama că Madeleine nu este nimeni altul decât ocnașul Jean Valjean, vestit pentru forța sa.
Acesta se întâlnește la sediul poliției cu Fantine, o fostă lucrătoare de la fabrică, ajunsă pe drumuri și nevoită să facă fapte josnice pentru a-și întreține fetița. El dă poruncă să fie eliberată și atrage astfel și mai mult suspiciunile lui Javert asupra lui. Fantine este internată și îngrijită de o măicuță pe nume Simplice. Domnul Madeleine o vizitează pe nefericită aproape zilnic și începe să-i cunoască nevoile. Fetița acesteia, pe nume Cosette, este crescută de ticăloșii soți Thenardier, care îi cereau bani în fiecare lună pentru ca micuța fetiță să fie o servitoare și să mănânce resturile de mâncare de pe jos.
Primarul, înduioșat de starea Fantinei, care era pe moarte, hotărăște să plece la Montfermeil, satul în care se afla cârciuma lui Thenardier, pentru a o înapoia pe Cosette. Dar prea târziu! Madeleine este prins de Javert, care îl urmărea de foarte mult timp. Fantine moare, reușind să obțină promisiunea primarului că va avea grijă de fetița sa.

În colecțiile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” mai sunt 2 ediții a acestui roman, ediate în București, în anul 1969. Acest roman este și în limba rusă.

Hugo, Victor. Cea din urmă zi a unui condamnat. – București : Doris, 1991. – 106 p.

Hugo, Victor. Cugetări. – București : Albatros, 1982. – 256 p.
Aici sunt incluse diverse cugetări ale autorului Victor Hugo, despre virtute, inteligență, primăvară, gîndire, sentimente etc.

Hugo, Victor. Cosette. Gavroche. – București: Lucman, 2007. – 155 p.
Este vorba de un fragmanet din romanul Mizerabilii de Victor Hugo, unde se vorbeşte despre fetiţa Cosette, care a fost lăsată la o familie de mama ei.

Hugo, Victor. Rinul. Scrisori către un prieten / Victor Hugo; trad., tabel cronologic, note, glosar: Simona Bleahu; cuvînt înainte: Valentin Lipatti. – București : Editura Sport-Turism, 1983. – 572 p.
Rinul a apărut la 28 ianuarie 1842 sub forma unor „scrisori către un prieten” datate din anii 1838 și 1839. Opera însumează în fond experiența a trei călătorii pe care Victor Hugo le-a făcut cu Juliette în 1838, 1839 și 1840.

Hugo, Victor. Cocoșatul de la Notre-Dame / Victor Hugo; trad.: Ion Pas. – București : Casa de Presă și Editură, 1992. – 495 p.
Avînd o mare cocoașă în spate și o fața diformă, Quasimodo, eroul tragic din romanul „Cocoșatul de la Notre Dame” al lui Victor Hugo, a fost dintotdeauna considerat un personaj fictiv, erupt din adîncurile imaginației autorului.
Totuși, o noua descoperire pare să dezvăluie modelul real din spatele eroului povestii lui Hugo, poveste care vorbește despre clopotarul surd de la Notre Dame și despre iubirea sa neîmpărtășită pentru țiganca Esmeralda.
Indicii care sugerează că personajul Quasimodo a fost creat pe temelia unei figuri istorice au fost desprinse din memoriile lui Henry Sibson, un sculptor britanic din secolul al XIX-lea. Acesta a fost angajat la catedrala franceză aproximativ în aceeași perioadă în care a fost scris romanul lui Hugo, iar jurnalul lui menționează existența unui meșter lucrător in piatra cocosat care muncea si el la restaurarea cladirii.
Desi documentele care vorbesc despre aceste lucruri au fost achizitionate de institutia britanica pentru arhive Tate Archive inca din 1999, abia in acest an s-au luat la cunostinta referirile la „sculptorul cocosat” ce a lucrat la Notre Dame. In scrierile lui, Sibson il mentioneaza pe acesta sub denumirea „Le Bossu”, care înseamnă, în franceză, „cocosatul”.
Victor Hugo a inceput sa scrie „Cocoșatul din Notre Dame” în 1828, iar cartea a fost publicată trei ani mai tîrziu. Autorul avea o mare aplecare spre ideea de restaurare a catedralei, arhitectura acesteia fiind o temă majoră a cărții lui Hogo. Legăturile sale strînse cu Notre Dame fac probabil ca autorul să se fi cunoscut personal cu Le Bossu, din care și-a inspirat personajul Quasimodo.
Sursa: Telegraph

Hugo, Victor. Notre-Dame de Paris: în 2 vol. / Victor Hugo; trad.: Gellu Naum. – București : Minerva, 1970.
Vol. 1. – 248 p.
Vol. 2. – 257 p.
Este considerată o dramă romantică. „Notre Dame de Paris” este povestea unei tinere prostituate, Esmeralda, care-şi exercită meseria în faţa catedralei Notre Dame. Încălcând jurămintele sfinte, arhidiaconul se îndrăgosteşte de ea şi încearcă să o seducă. Este salvată de clopotarul catedralei, diformul Quasimodo, este urmărită de poliţie şi condamnată la moarte. Acelaşi Quasimodo o răpeşte din mâinile călăului şi o ascunde în biserică. Trădată de toată lumea, tânăra este, în final, executată, în momentul în care reuşise să-şi găsească mama.
Posteritatea “Cocoşatului de la Notre Dame”
Povestea simplă şi emoţionantă a cunoscut o posteritate impresionantă. Sub titlul “Esmeralda” sau “Cocoşatul de la Notre Dame”, a fost ecranizată de nenumărate ori, de la filmul mut din 1905, la musicalul “Notre Dame de Paris” din 1999. Actori celebri au dat viaţă personajelor principale. Gina Lollobrigida, Lesley-Anne Down, Aka Noa au fost Esmeralda, iar în rolul lui Quasimodo s-au perindat Anthony Quinn sau Anthony Hopkins.
Povestea lui Hugo a fost repovestită în cele două opere “Esmeralda”, pe muzica compusă de Dargomyzhsky, respectiv Arthur Goring Thomas, în filmul Disney adaptat în manieră “Gothic”, în musicalul rock prezentat în 1998 la Seattle pe muzica lui C. Rainez Lewis.

Hugo, Victor. Lucrèce Borgia. – Paris : Libraire-Éditeur, s. a. – 148 p.
Lucrezia Borgia este o piesă în proză, de Victor Hugo, a reprezentat pentru prima dată în teatrul de Poarta Saint-Martin 02 februarie 1833.
Acesta spune povestea de Lucretia Borgia. Chiar mai mult decât în alte părţi ale Hugo, „grotesc”, este dus la extrem. Afectat de eşecul de distracţie regelui anul trecut, Hugo a scris această piesă nouă, în paisprezece zile. În timpul unei lectură privat pentru cunoştinţele sale, Hugo întâlnit pentru prima dată Juliette Drouet.Camera în care a jucat un rol secundar, a fost prezentat 2 februarie 1833, cu Frederic Lemaître şi George domnişoara în rolurile de conducere, şi de această dată a câştigat un mare succes, astfel că a luat o operă Donizetti acelaşi ani, Lucrezia Borgia, Felice Romani inspirat de piesa pentru broşură.

Hugo, Victor. Théatre. En liberte. – Paris : Libraire-Éditeur, s. a. – 271 p.
Prima ediţie a Teatrului Libertatea în Victor Hugo, aşa cum el a conceput la sfarsitul exilului său în 1869. Patru drame şi comedii de cinci, în proză sau versuri, apoi redate din cauza cenzurii, dar toate au fost de atunci. Dintre cele mai sălbatice fantezii (Forest umed), a realismului cele mai mici (de intervenţie). Grotescă a unui tiran (Mangeront ei?) Pentru a nebunia de fanatism religios (Torquemada). Toate vârstele, de toate clasele societăţii: aristocraţii de persoane fără adăpost (O mie de franci recompensă). Revolta unui popor (sabie), şi că de o femeie (a doua a doua descoperiri de Gallus). Între Shakespeare şi Brecht, serie din cele mai tari piese din repertoriul universal dramatic. Acest volum conţine de asemenea: cerşetorii, Gabonus, pe marginea de lemn, a fi iubit.
Prezentarea editorului
Ediţie completă prezentată şi adnotată de Arnaud Laster. Prima ediţie a „Libertatea de Teatru” de Victor Hugo, aşa cum a conceput la sfarsitul exilului său în 1869: cinci drame şi comedii de cinci, în proză sau versuri, apoi redate din cauza cenzurii dar perfect capabil de a fi pus în scenă şi multe dintre care au fost, cu talent, de aproape un secol mai tarziu (printre altele, Hubert Gignoux, Patrice Chereau, Rene Loyon, Benno Besson, de televiziune, de John Kerchbron). Dintre cele mai sălbatice fantezii („Forest umed”), a realismului cele mai mici („intervenţie”). Grotescă a unui tiran („Mangeront ei?”) Pentru a nebunia de fanatism religios („Torquemada”). Toate clasele societăţii: aristocraţii de persoane fără adăpost („O mie de franci recompensă”). Toate vârstele: una la o sută de ani. Revolta unui popor („sabie”) şi că, de o femeie (al doilea „Două descoperiri de Gallus) Între Shakespeare şi Brecht, seria de cele mai uimitoare ale repertoriului universal dramatic.. Este Deci, teatru inovatoare:. Autorul este eliberat de toate constrângerile, scena a timpului său, ca politica, pentru că el însuşi, în exil, este gratuit El a scris aceste piese, după două lucrări colosale , „Les Miserables” şi „William Shakespeare” După cum se indică în 1869, a lui Albert editor Lacroix:. „Acestea sunt comedii de unde ne mor („? ei Mangeront „), tragedii în cazul în care nu moare („Slagistri”, care a devenit „Sabia”). ” (Sursa: http://www.amazon.fr/Th%C3%A9%C3%A2tre-en-libert%C3%A9-Victor-Hugo/dp/2070418812)

Hugo, Victor. Angelo: tyran de padoue. – Paris : Libraire-Éditeur, s. a. – 164 p.
Totul este liniştit această zi în Padova în 1549. Angelo, Guido Podesta, domneşte peste oraş. Soţia sa, Catarina, se află în camera ei, blocat de el. Angelo, el dă o petrecere în onoarea de amanta sa, La Tisbe, celebra actrita a momentului. Dar, fără conbnaître, aceste două femei, Catarina şi La Tisbe, secretul iubesc acelasi barbat: Rodolfo. Totul este, apoi, în loc de teatru. Angelo, informat de către un spion că soţia sa are un amant, o condamnă la moarte.Tisbe, Crazy in Love cu Rodolfo, află că el iubeşte Catarina. Victor Hugo este descris el de trei zile de nebunie iubire, în care fiecare personaj vrea să se salveze şi de a salva iubita sa. Lacrimare, minciuna, declaraţii false, acesta este un crossover intre constanta Angelo, Catarina şi Tisbe La. (Sursa: http://www.billetreduc.com/2756/evt.htm)

Hugo, Victor. Девяносто третий год. Эрани. – Москва : Художественнная литература, 1984 с.
Prin drama Hernani, Hugo evidenţiază repercusiunile unei iubiri duse la extrem şi dorinţa iubiţilor de a rămane împreună, cu toate că preţul plătit reprezintă viaţa. Din faptele lor reiese curajul de care dau dovadă cei doi pentru a asigura o continuitate a iubirii dintre ei, chiar şi după moarte. Este o dramă în versuri, acţiunea are loc in Franţa şi se limitează pe o scurtă perioadă de timp, relativ două zile. Piesa are ca temă iubirea, aceasta fiind dezvoltată pe mai multe planuri. Personajele care generează şi rezolvă conflictele operei sunt Doña Sol, Hernani, Don Carlos şi Don Ruy Gomez de Silva. Aceştia sunt cei care dau iubirii mai multe sensuri. Aş putea spune că denumirea relaţiei dintre cele patru personaje ar fi de „pătrat amoros”, pentru că cei trei o iubesc pe Doña Sol, dar sentimentele ei sunt împărtăşite numai lui Hernani. Acesta este un fost nobil, devenit proscris cu două obiective: răzbunare şi iubirea pentru Doña Sol. El vrea să îşi razbune tatăl care a fost ucis de tatăl lui Don Carlos, iar prin această crima, Hernani a pierdut toată averea şi titlul astfel trece de la Don Juan de Aragon la Hernani. Don Carlos este pretendent al Doñei Sol şi aspiră la tronul Spaniei. Don Ruy Gomez de Silva este un adept al onoarei, la fel ca predecesorii săi, drept urmare el încearcă să nu păteze atât onoarea lui cât şi a lor. Don Ruy Gomez este unchiul şi logodnicul Doñei Sol. (Sursa http://www.jocsecund.info/2009/11/hernani-de-victor-hugo/)

Hugo, Victor. Драмы. – Москва : Искусство, 1958. – 782 с.
În acest volum sunt incluse următoarele drame: Марьон Делорм, Эрнани, Кароль забавляется, Мария Тюдор, Анджело, тиран Падуанский, Рью Блаз.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s