Rezolvarea dificultăților de comunicare


Lacombe, Fabrice. Rezolvarea dificultăților de comunicare / F. Lacombe; trad.: A. Pelea. – Iași : Polirom, 2005. – 222 p.

Autorul găsește comunicarea ca fiind „un instrument pe care îl putem mînui mai ușor dacă îi cunoaștem mecanismele, diversele fațete, modul de funcționare, utilitatea, punctele forte și punctele slabe.” E o lucrare unde se îmbină aspectul teoretic cu cel practic. Astfel, pe lîngă teoria propriu-zisă sunt oferite diverse sfaturi și exemple. E un limbaj simplu și ușor de citit. E carte care poate fi utilă nu doar de studenții de la specialitățile de comunicare și/ori psihologie, dar și de cei interesați de acest subiect. Sunt cinci capitole. Primul capitol prezintă accepțiunea pe care e dată vis-à-vis de noțiunile de comunicare, relații interpersonale și comunicare eficientă; al doilea capitol se referă la modul de abordare a unor instituții de comunicare particulare; al treilea capitol se referă cum să ținem cont de interlocutorul nostru și cum să împărtășim, despre negociere și receptivitate în negociere. Al patrulea capitol se referă la elementele de dezvoltare personală, iar al cincilea capitol, și ultimul în același timp, constituie o sinteză ce permite reperarea diferitor tipuri de comportament.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s