Nicolae Dabija – Ochiul al treilea al literaturii noastre


Sursa foto: http://heciulvechi.do.am/news/oaspetele_de_onoare_nicolae_dabija/2012-04-30-18

Nicolae Dabija

Nicolae Dabija a marcat o generaţie de creaţie care a venit în momentul de luptă pentru cultură, în momentul când poporul avea nevoie de un al treilea ochi prin care să descopere adevărul. În vreme de cumpănă naţională, când homo sovieticus ameninţa să topească identitatea popoarelor într-un imperiu roşu, scriitorul a reuşit să străbată graniţele imperialiste şi să se conecteze la un alt univers, a reuşit să străbată calea pe care au dibuit-o şi pe care i-au orientat generaţiile anterioare.

Astăzi Nicolae Dabija este considerat unul dintre comorile literare ale literaturii noastre, iar laurii acestui calificativ au fost obţinuţi cu multă muncă, cultură, credinţă şi curaj literar. Generaţiile actuale de scriitorii datorează multe acestui om de cultură, care a folosit rebeliunea tinereţii pentru o cauză nobilă, pentru cauza identităţii, limbii şi culturii noastre.

Dabija, Nicolae. Temă pentru acasă / Nicolae Dabija.- Chişinău : Ed. Pentru Literatură şi artă, 2012 .- 408 p.

Romanul de faţă este o scriere despre regăsirea de sine, e un roman percutant, profund, despre fiinţarea în timp şi spaţiu a unui personaj aflat într-o situaţie tragică, dar prin biografia căruia poate fi recuperată în istorie. Romanul ,,Tema pentru acasă” este apropiat de profunzimea ideatică a unor autori precum Dostoievski, Borges sau Bulgakov, purtând o  marcă originală a unui mare prozator de limbă română.

Dabija, Nicolae. În căutarea identităţii / Nicolae Dabija.- Chişinău : Litera, 2002 .- 512 p.

Dar îi cunoaştem? Ştim faptele lor? Le apreciem la justa valoare ? Iată întrebările la care încercă să răspundă această carte. În paginile ei autorul sa străduit să scoată la lumină momentele înălţătoare ale istoriei noastre, ca lumina acestora- odată depusă în sufletele cititoriilor să-i poată însoţi, ca un sprijin şi un îndemn de demnitate de-a lungul vieţi.

Dabija, Nicolae. Doruri interzise / Nicolae Dabija.- Chişinău : Litera, 2003 .- 624 p.

Lucrarea data este o plansetă de versurii al unui univers în care dispare materialitatea şi obiectivitatea, findcă totul se înfrăgeşte, înfloreşte şi înmugureşte.

Dabija, Nicolae. Lacrima care vede / Nicolae Dabija.- Iaşi : Junimea, 1994 . – 62 p.

Volumul de faţă ne face trimitere la  o gamă de versuri de dor, baladă, dragoste, doină…..

Dabija, Nicolae. Cerul lăuntric / Nicolae Dabija.- Chişinău : Litera, 1998.- 316p.

Este volumul care reprezintă nu numai cultura română dar şi în condiţii egale de difuzare şi comentare, se poate impune şi pe plan european.

Dabija, Nicolae. Fotograful de fulgere / Nicolae Dabija.- Bucureşti : Minerva , 1998 .- 284p.

Precum un cerc cu centrul în afara sa, precum o secundă, în care începe Vecia, precum un cer născocindu-şi propria stea poezia.

Dabija, Nicolae. 1001 poeme/ Nicolae Dabija. – Chişinău : Biodova, 2011 .- 96 p.

Doru-mi-i de Dumneavoastră: ca unui zid de la ferestră.

Dabija, Nicolae. Harta noastră care sângerează: Râul în căutarea mării / Nicolae Dabija .-  Craiova : Fundaţia scrisul Românesc, 2003 .- 367 p.

Textele din prezentul volum sunt preluate din revista săptămânală Literatura şi Arta din Chişinău şi poartă semnătura reputatului scritor.

Dabija, Nicolae. Harta noastră care sângerează: Însemnări de pe front / Nicolae Dabija .-  Craiova : Fundaţia scrisul Românesc, 2002 .- 312 p.

Textele din prezentul volum sunt preluate din revista săptămânală Literatura şi Arta din Chişinău şi poartă semnătura reputatului scritor.

Dabija, Nicolae. Harta noastră care sângerează: La Est de Vest / Nicolae Dabija .-  Craiova : Fundaţia scrisul Românesc, 2001 .- 380 p.

Textele din prezentul volum sunt preluate din revista săptămânală Literatura şi Arta din Chişinău şi poartă semnătura reputatului scritor.

Dabija, Nicolae. Harta noastră care sângerează:  Icoană spartă, Basarabia / Nicolae Dabija .-  Craiova : Fundaţia scrisul Românesc, 1999.- 312 p.

Textele din prezentul volum sunt preluate din revista săptămânală Literatura şi Arta din Chişinău şi poartă semnătura reputatului scritor.

Dabija, Nicolae. Harta noastră care sângerează: Vai de capul nostru! / Nicolae Dabija .-  Craiova : Fundaţia scrisul Românesc, 2001 .- 384 p.

Textele din prezentul volum sunt preluate din revista săptămânală Literatura şi Arta din Chişinău şi poartă semnătura reputatului scritor.

Dabija, Nicolae. Harta noastră care sângerează: Libertatea are chipul lui Dumnezeu / Nicolae Dabija .-  Craiova : Fundaţia scrisul Românesc, 1997 .- 268 p.

Textele din prezentul volum sunt preluate din revista săptămânală Literatura şi Arta din Chişinău şi poartă semnătura reputatului scritor.

Anunțuri

5 răspunsuri

  1. Domnule Pruteanu, critica basarabeană l-a recunoscut pe scriitorul Nicolae Dabija drept unul de valoare, iar acest fapt nu poate fi negat. Chiar dacă romanul său a stârnit o mulțime de reacții de extremă (printre care și reacția Dvs.), ar trebui să luăm în considerare, în ultimă instanță, că acest roman reprezintă o literatură, respectiv în afară de elemente reale apelează și la ficțiune. Nimeni nu face din Nicolae Dabija o icoană, dar nu trebuie totuși să fie uitate și meritele acestui scriitor. Vă mulțumim pentru părerea Dvs., pe viitor vom lua în considerație și asemenea optici.

    1. Dvs. aveti perfecta dreptate – critica basarabeana (care, de fapt, este efemera; ca sa nu zicem ca ea nici nu exista) l-a recunoscut. Unii chiar si-au expus convingerea ca este un roman gen Premiu Nobel (sic!). Se pare ca acei care elogiaza astfel romanul nici nu l-au citit. Sau au acelasi nivel de cunostinte elementare din scoala generala ca si autorul romanului.
      Nu vi se pare ca astazi situatia din literatura noastra nu difera cu nimic de cea descrisa de Iacob Negruzzi in Amintiri din JUNIMEA:
      (…) pînă atunci domnise printre scriitorii noștri obiceiul de a lăuda și înălța tot ce este național, fără a mai cerceta dacă lucrul este bun în sine. Pe cît românii se criticau, se certau și se ocărau unii pe alții în politică, pe atît domnea între dînșii o armonie în ceea ce privește literatura. TOT CE SE SCRIA ERA BUN. AUTORII ROMÂNI AVEAU TOȚI TALENT, TOȚI ERAU OAMENI SUPERIORI. Ai fi zis, cetind laudele ce se dădeau tuturor scriitorilor prin gazete, cî noi eram unicul popor lipsit de mediocrități. Orbirea și mania mergeau și mai departe. Scriitorii de gazete puneau pe autorii români alături de cele mai strălucite geniuri ale altor popoare; s-ar fi crezut că este de ajuns să fii român pentru a fi mare poet și cugetător adînc. (…) într-un alt articol se compara Văcărescu cu Ghoete și se punea compatriotul nostru, în calitatea sa de latin, și in special de român, mult mai presus decît unul din cele mai mari geniuri poetice ce a produs omenirea. Critica lipsea pe atunci cu desăvîrșire (…). Iacob Negruzzi. Amintiri din „Junimea” (în volumul Iacob Negruzii. Scrieri alese. Vol.2. Chișinău. Editura „Știința”, 1992, pag. 80-81).

    2. Nu e de competența noastră să criticăm critica. Biblioteca nu poate fi critic literar, fapt care ne limitează la o consultare și sintetizare a criticii literare. Vom ține cont pe viitor de sugestiile Dvs. Mulțumim de receptivitate.

  2. Nu zic, o fi el poate și “ochiul al treilea”, dar cu mari restanțe la istorie, geografie și omenie. Cine pune la îndoială acest fapt, să citească atent Tema pentru acasă și articolul Troleibuzul plin cu oi (editorial!) din LA nr.45 din 3.11.2012.
    I. Tema pentru acasă
    – proaspătul membru – corespondent al AȘM habar n-are despre sistemul de învățamînt liceal din România interbelică (liceele erau în marile orașe; nu existau licee mixte; ultima clasă în licee era VIII și nu XII!), altfel n-ar fi plasat liceul într-o fundătură numită de el Poiana. Apropo, asupra acestui fapt a atenționat și ilustrul nostru scriitor Aureliu Busiuoc – v. Timpul din 20.08.2011, care a menționat și faptul că în baza unei țidule eliberate de direcția de învățamînt era imposibil de a călători dintr-un capăt în altul al URSS; cu atît mai mult de a se aranja în serviciu și încă într-un lagăr de deținuți politici. Aceste obiecții pot fi completate și cu faptul că Maria, care abia absolvise liceul, nu putea fi lăsată de părinți să pornească, pur și simplu așa, dintr-un capriciu, pe un drum anevoios (pentru a restitui, pur și simplu, o carte!!!) și încă NECUNOSCÎND LIMBA RUSĂ, deoarece aceasta NU SE PREDA ÎN INSTUTȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÎNT DIN REGAT!!!
    – cu geografia autorul stă cu totul prost, altfel n-ar fi scris că
    1) trenul cu deportații trecuse chiar prin centrul Moscovei, la cîțiva pași de Kremlin (pag. 50);
    2) Mihai Ulmu, un absolvent al Universității din Iași (sic!), nu știa despre Siberia decît că că rîurile și lacurile ei sînt înghețate 11 luni din 12 (aberație completă!) (pag.51);
    3) Maria și Mihai, după evadarea acestuia, cu ajutorul Mariei, din lagăr, ar fi intenționat sî ajungă în Poiana prin Alaska, parcurgînd prin taigaua siberiană (fară îmbrăcăminte caldă și merinde) circa …km (distanța de la Magadan pînă la …), ca mai apoi să traverseze strîmtoarea Bering (lațimea – km!) cu o barcă furată /o plută ÎNJGHEBATĂ de ei sau cu ajutorul contrabandiștilor, neavînd pe lîngă toate cele menționate nici bani, sau (culmea!!!) înot (un fleac – strîmtoarea are doar cîțiva zeci de kilometri) (pag.110) în pofida faptului că Maria cunoștea (sic!) că nici un înotător din lume n-a parcurs încă distanța ce despărțea cele două continente (Vor fi dînșii primii.-n.d.). Iar dacă mai și găseau strîmtoarea îngețată, intenționau să o treacă pe podul de gheață (pag.111);
    4) colonelul Kudreavțev ar trimis, în căutarea academicianului Sorokin evadat, gardieni cu cîini pînă la Polul Nord (cîte expediții bine echipate au pierit în încercarea de a atinge Polul Nord, iar la N. Dabija niște gardieni simpli merg ca la o plimbare spre Polul Nord!?.) (pag.182); 5) Siberia se întinde de la Oceanul Înghețat de Nord și pînă la Oceanul Pacific, și nu de la Munții Ural pînă la Oceanul Pacific (pag.294);
    6) Mendelstam, după ieșirea din lagăr, ar fi luat și el calea spre Polul Nord (pag.304);
    7) Kudreavțev ar fi fugit în Alaska (și aceasta în cîteva zile!!!) cu piroga unor contrabandiști, pe un aisberg dus de curenți sau înot (pag.318).
    – în ceea ce privește cronologia, istoria, personalitățile și autenticitatea descrierii faptelor – dezastru complet! –
    1) “Gospodarii din Poiana au un obicei de sute, poate chiar de mii de ani, să semene în acele locuri din păduri. Acesta se numește La Pâine.” (pag.20). Unii, mai maivi, ar putea da crezare aberației debitate de utor că acest sat ar exista de MII DE ANI!?.
    2) pe acele timpuri în Vladivostok nu exista un Institut Naval, iar institutele de acest profil nu pregătiseră nici o dată căpitani de nave maritime (pag.59);
    3) Osip Mandestam nu a fost laureat al Premiului Stalin și, cu atît mai mult, al multor premii internaționale (pag.71);
    4) soția lui Mandelstam se numea Nadejda și nu Mașa; el nu a fost deportat în Kolîma pentru ca securistul să se poată culca cu soția lui (ci pentru o epigramă contra lui Stalin („Мы живем, под собою не чуя страны…”); Gorki nu a intervenit vreodată pentru ca el să fie eliberat din detenție (acesta a fost Nicolai Buharin!); Stalin nu putea spune că el se mîndrește că nu poate citi și scrie (pag.72), deoarece a absolvit Școala duhovnicească din Gori, intrînd deodată la anul doi al Seminarului teologic din Tbilisi. Și culmea! Mandelstanm nu putea fi în lagăr cu Mihai Ulmu, deoarece acesta inițial fusese deportat în 1934 nordul Uralului, iar la 27.12.1938 a decedat întru-un lagăr de lîngă Vladivostok;
    5) circul cu membrii Biroului Politic (inclusiv Stalin), sosiți în lagăr la solicitarea unui grup de troțkiști (pag. 81) putea fi inventat numai de imaginația bolnavă a unui specialist de profil cum este autorul romanului (și apoi nu mai erau troțkiștii atît de naivi, ca să nu spunem proști, cum îi consideră N.Dabija!);
    6) Mihai Ulmu sosise în lagăr cu cravată și frac (sic!) (pag.97), de parcă fracul ar fi fost uniforma de serviciu a profesorilor de liceu din acele timpuri;
    7) Kudreavțev nu auzise niciodată de numele Maria (pag. 101), de parcă acest nume le este propriu numai originarilor din Moldova (apropo, la acele timpuri teritoiul dintre Nistru și Prut se numea Basarabia; de aceea Maria nu putea spune că s-a născut în Moldova);
    8) Polina Jemciujnaia, soția lui Molotov, de asemenea, nu putea fi în același lagăr cu Maria (pag.151), deoarece abia la 29.12.1949 fusese deportată, și nu în Kolîma, ci în regiunea Kustanai;
    9) Egor (de fapt – Fiodor) Sologub niciodată nu a fost titular al catedrei de filozofie a Universității din Sankt-Petersburg (pag.168);
    10) nu existau termene de detenție de 240 ani, 8 luni, 3 săptămîni, 2 zile, 8 ore și 30 minute (pag. 216) – o fantezie a lui N.Dabija;
    11) unde putea mareșalul Sibov purta 10 războaie (pag.243)?;
    12) Ioan Florenski (prototipul lui Pavel Florenski) nu putea fi în lagărul Zarianka a lui N.Dabija (pag. 259), deoarece la 23.11.1937 fusese condamnat la moarte și împușcat;
    13) chiar atît de naiv să fi fost eroul lui N.Dabija, dacă putea crede că un om putea să trăiască 200 de ani încă și fiind în perfectă cunoștință (pag. 297)?;
    14) Prima zi de libertate, cînd a murit Stalin, este descrisă de N.Dabija grotesc și aberant (toți temnicerii și conducerea lagărului au fugit în toate părțile, descuind ușile și porțile lagărului, aruncînd lăcățile la întîmplare pe jos, încît deținiții puteau pleca liber unde doresc) (pag. 302-303);
    15) Guvernul Lituaniei a trimis după Nemanas un elicopter special în care au încăput și ceilalți (vreo 50! – N.Dabija);
    16) “Acolo, o bătrînă îi povesti despre femeile de la contabilitate și cele de la bucătărie care declanșaseră o campanile pentru depolitizarea contabilității și a bucătariei (..)” – pag. 320. Da, efectele căderii de pe stînca din preajma mănăstrii Țipova… Campanie de depolitizare – a contabilității și bucătăriei! – pe timpul lui Stalin și încă într-un lagăr de deținuți politici? Este o descoperire științifică fenomenală demnă de Premiul de Stat!;
    17) La Institutul de Lingvistică lui Mihai Ulmu i se spune că colaboratorii institutului îl așteaptă pe Dmitrii Lihaciov, care părăsise de cîteva săptămîni închisoarea din Inta și mai era pe drum – (pag. 329). Lihaciov a fost eliberat din lagărul din SOLOVKI (noiembrie 1928 – august 1932!!!);
    18) “Consiliul științific al Institutului de Lingvistică din URSS a decis atunci ad-hoc ca în zilele verii care vine sî organizeze cîteva expediții științifice la Poiana, o localitate europeană dintre Nistru și Prut, pentru cercetarea limbii iugrin, cea mai veche și cea mai tristă limbă siberiană. Profesorul Ulmu le-a promis distinșilor savanți că le va sta la dispoziție cu toate cunoștințele sale” – pag.330. Va mai amintiți de New – Vasiuki a lui Ilf și Petrov din “12 scaune”? Și nu era mai simplu ca să fie angajat Ulmu, ca UNIC cunoscător al limbii iugrin, în cadrul Intitutului?..
    19) Deși nimeni nu știa despre sosirea lui Ulmu, cînd acesta aprinse lumina în clasă, toți elevii lui de altă dată erau în bancile lor (!?.);
    20) Cazul cu activiștii din central rational, care venisera la Poiana cu indicație să închidă biserica și să deschidă UN CAZINOU (!?.) – pag. 341- este, pur și simplu, anecdotic!
    II) Troleibuzul plin cu oi “Diminețile și serile, mai ales, troleibuzele din Chișinău circulă pline cu oi. Nu cu oi, în sens de mioare, ci cu “oi!”, expresie parazitară care vrea să substituie multimilenarul nostrum “of!”. În înghesuială, două doamne mă calcă un ape un picior și alta- pe celălalt. – Oi! Strigă amîndouă odată, ținîndu-se în loc de bară de umerii mei. – Nu trebuie să va prezentați, le spun cu respect. Că se vede și așa (…) Expresia respectivă e un moft orțșenesc, preluat din limba rusă. ” Da, bun respect mai este și acesta, domnule academician de onoare al Academiei Române! Să numești oamenii oi! Însă culmea este că bravul academician nu știe de existența a două dicționare importante – DEX (1998) și “Dicționar universal ilustrat al limbii române în 12 volume / ediția a treia. Chișinău. Editura Litera,2011”. Altfel, ar fi găsit în aceste dicționare articolele respective:
    OI interj. (Pop.) Ah, vai,of; ehei. – Onomatopee. – DEX, pag. 716
    Oi interj. (Pop.) Ah, vai,of; (Onomat.).- Dictionar Litera, vol. respectiv, pag.214.
    III) Îngerul păzitor (din vol. “Nu va îndragostiți primăvara (nuvele”)
    III. Satul cu copii care merg pe apă fără ca să se scufunde. Copii preferau să se “plimbe” pe mare, iar Atotputernicul îi salva de fiecare dată, iar în ultimul caz: “se va așeza chiar El între bucata de gheață și țărm, pentru ca, pășind pe Trupul Său, precum pe un podeț lung de nori, acei copii duși de briză în largul mării cu tot cu ghețarul pe care și-l aleseseră drept corabie, să poată ajunge cu bine la mal…” Не юродствуйте, г-н Дабижа!

    Concluzie. Nu faceți din N.Dabija icoană, căci este și el un conformist, cum au fost și mai sunt încă mulți pe la noi. De ce nu publicați și lucrările pentru care lui N.Dabija i-a fost decernat Premiul Comsomolului Leninist?.. Și nu-l mai comparați cu Dostoevski, Borges sau Bulgakov! Stilul lui are ceva cu absurdul din lucrările lui Kafka, dar este cu totul și cu totul primitiv!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s