O achiziție pentru admiratorii lui Marquez


Martin, G. Gabriel Garcia Marquez: o viață

Martin, G. Gabriel Garcia Marquez: o viață / Gerald Martin, trad. Alexandru Macovei. – București : Litera International, 2009. – 620 p.

Gabriel Garcia Marquez, scriitorul și redactorul columbian, are o faimă incontestabilă în toată lumea, fiind lider detașat la acest capitol printre scriitorii din a II-a jumătate a secolului trecut. Celebritatea i-a bătut la ușă mai ales odată cu publicarea „magicului” roman „Un veac de singurătate”, pentru care a luat Premiul Nobel pentru Literatură.

Totuși viața sa, învăluită de un realism nu mai puțin magic decât cel pe care îl promovează în literatură, a stat în umbră. Este cert că a devenit bogat și faimos, dar v-ați întrebat vreodată cum a trăit scriitorul înainte de asta? Ce mistere ascunde perioada de formare a scriitorului?

În ultimul deceniu al sec. XX, Gerald Martin hotărăște să cerceteze și să descopere viața columbianului în afara operei acestuia, iar în decurs de aproape 20 de ani, în urma miilor de interviuri cu familia, rudele, prietenii și alte persoane din anturajul autorului, apare biografia „oficială”, semnată de Martin. „Nu, nu este o biografie autorizată, este o biografie tolerată” [p. XXI], a declarat G. G. Marquez nu după mult timp de la începerea lucrului la biografie, dar în același timp recunoaște că „orice scriitor care se respectă ar trebui să aibă un biograf englez” [p. XXII].

Vastul volum biografic se plasează între maniera publicistă de tratare a evenimentelor și cea filologică în ceea ce privește stilul scriiturii. Cine va începe să citească această carte va fi absorbit de ea, de accesibilitatea scrierii, de o relatare parcă fictivă și totuși adevărată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s