„Omul din bronz” de Cristina Costov, prinde viață în lectura cititorilor


????????????????????????????????????

Cristina Costov reușește să imprime narațiunii o atmosferă de candoare și sufletism, creând prototipul cetățeanului ce-și dorește libertatea gândirii…”.  (Lidia Grosu, poetă, cercetător literar).

  Tânăra autoare Cristina Costov știe să aprindă, să ardă cu flacăra cuvântului său sufletul cititorului, scrisul ei e plin de poveste, – a menționat Victor Cobzac, cunoscut artist plastic și poet, moderatorul lansării unui nou volum de nuvele – Omul din bronz. Motivul fiecărei nuvele din cartea lansată este povățuitor pentru cititor, autoarea dorind să-l aducă la gândul final: cât de greu nu ne-ar fi în viață,  vom fi, totuși,  fericiți. După cum s-a confesat autoarea, personajele cărții sunt inventate, dar au totuși tangență cu realitatea din jurul nostru.

Ce înseamnă a plămădi o carte? – a dorit să afle publicul. Și a primit răspunsul: „Înseamnă să muncești mult și să fii ferm în dorința de a obține ceva, foarte mult contând ajutorul familiei, care îi oferă timpul necesar pentru creație”.

Aprecierea valorii textului literar din noua carte, cât și a creației Cristinei Costov a fost reflectată în luările de cuvânt ce au urmat.

DSC_0212Poeta Diana Zlatan-Ciugureanu a relatat faptul că tânăra autoare are deja ediții de carte apărute peste Prut și bune aprecieri din partea criticii literare, care menționează „pașii siguri ai Cristinei Costov în literatura română din Basarabia”, specificând și părerea sa: „Prin cărțile sale Cristina vine să ne deschidă inimile spre frumos”. Felicitări și noi creații i-au dorit mulți alți colegi de breaslă – Lidia Grosu, Petru Hasnaș, Ana Onică, Maria Corini-Tomiță, Lilia Manole, realizatoarea Euro-TV Diana Daranuța.

DSC_0190Istoricul Alexandru Moraru, prieten de familie, la fel, a pus accentul pe respectul care îl merită talentul Cristinei Costov, povestirile din cartea Omul din bronz fiind bucăți rupte din inima sa, care este încărcată cu energie mereu pozitivă.

Evenimentul de lansare al acestui volum a avut un aspect artistic plăcut prin intercalarea unor melodii interpretate de solistele ansamblului vocal Star de la Centrul Educației Estetice „Lăstărel”: Jesica Bot, Felicia Cereteu și Mariana Botezatu.DSC_0194

Alte melodii duioase au fost dăruite publicului de cunoscutul interpret Vitalie Todirașcu și Galina Maleca, studentă la Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Chișinău.

Relevanța volumului de nuvele Omul din bronz de Cristina Costov rămâne a fi apreciată de publicul cititor al Bibliotecii Centrale a BM „B.P. Hasdeu”, autoarea donând cartea pentru colecția noastră cu un autograf sugestiv stării sale de spirit  – „Credința învinge totul!”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s