Scriitorul Vasile Vasilache – 90 de ani de la naștere


ANIVERSĂRI – 2016

Recomandăm spre lectură un articol ce face referinţă la biografia şi activitatea romancierului, eseistului şi scenaristului Vasile Vasilache. 

Născut la 4 iulie, în satul Untești, Ungheni, ca fiu al lui Ion și al Elizabetei Vasilache, a terminat școala  primară în satul natal. În toamna anului 1937 este   admis  la Liceul Național din Iași (astăzi Liceul „Mihail Sadoveanu”). În același an din cauza taxei exgerate, tatăl îl transferă la „Liceul de Aplicație” zis și „Seminarul Pedagocic Universitar” de pe lăngă Universitate Alexandru Ion Cuza, Iasi. Odată cu anexarea Basarabiei, întrerupe stidiile, întorcăndu-se în satul natal. În 1940 se înscrie la școala medie din Ungeni. Predarea fiind în limba rusă o părăsește în scurt timp. În 1941–1944 își reia studiile la același Liceu de aplicație din Basarabia reocupată.  Devine învățător în satul natal, iar peste puțină vreme este repartizat la școala medie din satul Cetireni. Concomitent urmează studiile la Institutul Pedagogic de doi ani Soroca, (secția fără frecvență, limba și literatură), apoi se transferă la Institutul Pedagogic din Chișinău, Facultatea de Litere, pe care o absolveşte în 1958. În același an, prin ordinul ministrului învățămăntului  din RSS Moldovenească este transferat la redacția săptămînalului „Cultura Moldovei”, în calitate de director, Secția Şcolii unde a activat aproximativ cinci ani. Debutează în literatură conferindu-i-se premiul I la Concursul Republican (proză). Din acest moment profesează jurnalistica, îmbinănd-o cu creația literară (proză scurtă): „Aventurile celor doi verișori”, „Două mere țigance”, „Tăcerile casei aceleia”. În anii 1962-1964 urmează Cursurile de Scenarisrică de la Moscova, iar în 1965 devine Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. 1965-1969 este redactor la revista ”Nistru”, membru al Coleguilui redacțional la Studioul ”Moldova-Film”. Riga, 1969-premiat pentru scenariul documentar ”Eu și ceilalți”. În 1984 pentru volumul Elegie pentru Ana-Maria i se decernează Premiul Uniunii Scriitorilor și al Comitetului de Stat pentru Edituri, Polografie și Comerțul cu Cărți. În 1986 devine Cavaler al Ordinului Insigna de Onoare. Între 1993-1995 a fost redactor-șef al revistei ” Columna”. În 1994 i se decernează Premiul Național în domeniul Literaturii, Artei și Arhitecturii din Moldova, în 1996 Premiul Republicii, iar în 2002 Premiul Opera omnia.

Vă invităm să urmăriţi şi pagina noastră de flickr.com unde am organizat o expoziţie virtuală de carte consacrată scriitorului Vasile Vasilache.

Sursa: Vasile Vasilache. [online] [citat 30.06.2016]. Disponibil : https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Vasilache_(scriitor)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s