Arhive zilnice: 15 august 2016

S-a încheiat programul estival „Rucsacul de vacanţă”…


DSC_2220În general, biblioteca, într-o societate se consideră o adevărată capodoperă a culturii, indeferent de perioada de timp în care se afla. Biblioteca atât are menirea de a informa, cât şi de a delecta. În această vară, la Biblioteca Municipală ,,B.P. Hasdeu” ne-am delectat nu numai prin lectură, adică prin odihnă pasivă ci şi prin odihnă activă, datorită programului estival ,,Rucsacul de vacnță”. Acesta a fost implementat cu scopul de a redescoperi lectura, de a cunoaște tehnologiile moderne, de a dezvolta creativitatea și gustului estetic, de a forma abilități de comunicare şi de a stimula gândirea logică. Biblioteca Centrală fiind una din filialele Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” a organizat diverse activităţi şi a încercat să se implice cât mai activ în cadrul programului „Rucsacul de vacanţă”.

Astfel, în perioada 13 iunie-14 august 2016 au fost organizate discuţii/dezbatere pe bazaDSC_0105 romanului La cumpărături cu sora mea de Sophie Kinsella şi pe baza romanului Alchimistul de Paulo Coelho, training Tipuri de căutare în catalogul electronic, atelier de desen Personaje din poveşti, în fiecare week-end utilizatorii bibliotecii s-au putut bucura de jocurile de societate

De asemenea, pe parcursul programului, Biblioteca Centrală a organizat și interviuri cu experţi din diferite domenii. La Ora expertului i-am avut în calitate de invitaţi pe: Leanka Chokolate (tânără bloggeriță), Iurie Colesnic (istoric), Veaceslav Vatamaniuc (arhitect), Tudor Țopa (publicist, scriitor), Valentina Gribincea (farmacistă), Sava Mihailicenco (artist plastic), Alexandru Ganenco (publicist, scriitor), Valentin Frunză (cizmar). Interviurile în format video le puteți vizualiza pe blogul bibliotecii: bibliotecahasdeu.wordpress.com sau pe www.youtube.com

Chiar dacă pDSC_2256rogramul estival Rucsacul de vacanţă s-a încheiat, Biblioteca Centrală va continua să organizeze activităţi interesante şi utile pentru comunitate. Vă aşteptăm la bibliotecă!