Chişinăul din inima mea


Recomandăm atenţie Dvs nişte amintiri despre Chişinău, scrise de Rubén Pulido, originar din Spania, care, timp de un an a fost voluntar în Chişinău la Centrul pentru Jurnalism Independent. La rugămintea noastră, a scris cîteva amintiri legegate de oraşul nostru. Este inclusă şi versiunea originală a textului.

Timpul zboară şi e mai mult de un an de cînd am plecat din Chişinău pentru o următoare aventură şi nu trece nici o zi fără un gînd care să ducă la o conversaţie ce mă leagă locurile de acolo: Botanica, Valea Trandafirilor ori o plimbare la monumentul lui Ştefan cel Mare, pentru a-i arunca o privire.

Printre amintirile mele este imaginea unui oraş neclar, pierdut în ceaţa unei paralizii temporale; o duminică în troleibuz într-un loc cu un nume greu de spus. E mirosul vinului. Un fragment dintr-o piesă muzicală necunoscută şi nedesluşită. O dragoste tainică. Şi reîntoarcearea la cotidian. O imagine conservată într-un loc unde se păstrează amintirile.

Păstrez imagini irepetabile. O amintire cînd am rămas blocaţi în ascensorul unui bloc şi toţi vecini au ieşit ca să ne salveze, ori momentul în care l-am cunoscut pe Kadir, amantul fragil și orgolios. Călătoriile în Transnistria şi alte locuri de care majoritatea din noi nici nu au auzit. Localurile de după serviciu unde mergeam cu Judith, o prietenă de a mea şi luam cina vorbind despre salamul spaniol.

Chişinăul este un roman de intrigă, un coş de fum afumat, o lumină ce luminează intermitent, un film de  Lukas Moodysson, o femeie fără grabă, dar care știe totul fără grabă.

Este un cuvînt, „saudades” care se utilizează în Galicia şi Portugalia şi este utilizat pentru a descrie sentimentul de dependenţă a ceva ce este departe ori s-a pierdut, ceva ce se întîmplă şi care nu se va mai întîmpla.

Germanii folosesc cuvîntul „weltschmerz”  şi semnifică precum că s-a înţeles că lumea reală nu este cum se imagina şi această senzaţie înseamnă totul.

În ciuda ambelor concepte care par negative şi trebuie să descriu ce simt cînd sunt cu gîndul la Chişinău, ar fi: un dor de casă într-o lume ireală. Gîndul la Chişinău e ca şi cum ţi-ai pune capul într-un costum de scafandru cu cască.

Mi-ar plăcea să mă întorc pentru a mă plimba pe străzile Chişinăului, să mă întorc acasă dimineaţa şi să mă  bucur de o plăcintă cu bostan în timp ce trec prin blocurile gri din sectorul Botanica.

Chisinau en el Corazón

El tiempo vuela, hace más de un año que dejé Chisinau para embarcarme en la siguiente aventura y no pasa un día sin que algún pensamiento o alguna conversación me lleven hasta allí: Botanica, Valea Trandafiliror o a un paseo bajo la atenta mirada de Stefan Cel Mare.

Entre mis recuerdos vive la imagen de una ciudad borrosa, sumida en la bruma de una parálisis temporal; un domingo en trolebús a algún lugar de nombre impronunciable. El olor a vino. Una pieza musical irreconocible e indistinta. Un amor furtivo. Y vuelta a lo cotidiano. Una imagen conservada en el lugar donde se guardan  los recuerdos.

Guardo momentos irrepetibles. Recuerdo cuando nos quedamos encerrados en el ascensor de un edificio y todos los vecinos salieron a nuestro rescate o la vez en que conocí a Kadir, amante frágil  y vanidoso. Las idas y venidas a Transnistria y otros lugares de los que la mayoría no ha oído hablar. Los cafés después del trabajo con mi amiga Judith y nuestras cenas hablando del chorizo español.

 Chisinau es una novela de intriga, una chimenea humeante, una luz parpadeando, una película de Lukas Moodysson, una mujer sin prisa que lo guarda y lo sabe todo.

Existe una palabra “saudades” que se utiliza en Galicia y Portugal y sirve para describir un sentimiento de apego a algo que está lejos o se ha perdido, algo que paso y que ya no volverá a pasar.

 Los alemanes utilizan una palabra parecida: Weltschmerz  que significa que se ha entendido que el mundo real no es como uno lo imagina y esa sensación lo impregna todo.

A pesar de que ambos conceptos parecen  negativos y abúlicos, si tengo que describir lo que siento al pensar en Chisinau sería una mezcla de los dos conceptos: una añoranza de un mundo irreal. Pensar en Chisinau es como meter la cabeza en una escafandra.

Me gustaría volver a abrazar las calles de Chisinau al volver a casa por la mañana y disfrutar de una placinta de calabaza mientras atardece a través de los bloques grises de Botanica.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s