Eugen Lovinescu – prozator și critic literar 135 de ani de la naștere (1881 – 1943)


eugen_lovinescuMarele critic și istoric literar, memorialist, dramaturg, romancier, nuvelist  român, se naște la Fălticeni, județul Suceava, în 1881 la  31 octombrie. Părinții: Vasile, profesor și mama Profira. Numele de botez i-a displăcut toată viața, semnându-şi cărțile și articolele cu inițiala E. În 1888-1892 urmează școala primară în orașul natal. Elev al gimnaziului ,,Al. Donici” din Fălticeni 1892- 1896, timp de trei ani este coleg de clasă cu Mihail Sadoveanu. În 1899-1905 după o frecventare de câteva săptămăni a Universității din Iași, devine student al Facultății de Litere – secția limbi clasice – a Universității din București. Audiază cursurile lui T. Maiorescu, N. Iorga și D. Evolceanu. Din 1903-1906 este ditectorul revistei Semănătorul.

1904-1906 activează în calitate de profesor la liceul din Ploești. În 1904 debutează în suplimentul literar al ziarului Adevărul. Și tot în acest an debutează ca prozator, cu patru volume, al lui M. Sadoveanu. În 1906 „Pasi pe nisip” și „Critice” sunt două dintre primele lucrări literare ale scriitorului.

Eugen Lovinescu a scris monografii, memorii, dar cele mai importante opere sunt de critică și estetică: „Istoria civilizației române moderne” în trei volume (1924-1925) și „Istoria literaturii române contemporane”, în cinci volume (1926-1929). Lovinescu publică romanele „Firu-n patru”, „Balauca”, „Mite”, „Diana”, „Mili” în anii 1934-1937. Se stinge din viață în 1943 la București.

Revistă bibliografică

amintiri-dinLovinescu, Eugen. Amintiri și evocări E. Lovinescu / Eugen Lovinescu; Editura Junimea, Iași. 1981. – 259 p.

Lucrarea reprezintă o contopire a unor amintiri și evocări, constituind un volum cu un caracter encomiastic, și de aceea, cu bună știință, am exclus articole polemice, paginile de pamflet, scrise adesea cu rea credință, chiar dacă ele aparțineau unor nume sonore ca N. Iorga, G. Ibrăileanu sau Camil Petrescu. Toate lucrările adunate în această antologie sunt publicate de-a lungul anilor în diverse periodice sau volume. Deci, vă propunem asest misterios volum de amintiri și evocări a lui Eugen Lovinescu.

2222Lovinescu, Eugen. Istoria literaturii romăne contemporane  / Eugen Lovinescu ; Chișinău.: Literatura, 1998. – 382 p.

În această lucrare puține personalități literare, chiar din zona criticii, au fost atât de contestate ca E. Lovinescu. Acest urmaș de gospodari moldoveni așezați, a trebuit să se bată o viață întreagă pentru ideile sale, pentru fiecare scriitor căruia a înțeles să-i dea girul. O luptă nu mai puțin tenace a avut de dus, multă vreme cu el însuși. Chiar și cariera sa de critic e cât se poate de paradoxală. Traducător și comentator de autori greci și latini, el se consacră, integral, literaturii române contemporane, sprijinind și stimulând tendințele de înnoire artistică, patronând debuturi, urmărind cu aviditate cărți și reviste, vibrând constant alături de tinerele generații. N-a existat, în istoria gândului românesc, o mai plenară conștiință critică (…), înrădăcinată în solul nutritiv al patriei, ca acea a lui E. Lovinescu. Istoria literaturii române contemporane se înscrie printre răspântiile spirituale ale națiunii.

                                                                                                Ion Negoițescu

3333Lovinescu, Eugen. Eugen Lovinescu în amintirile contemporanilor / Eugen Lovinescu ; Iași : Princeps Edit, 2007 – 254 p.

Cartea Eugen Lovinescu în amintirile contemporanilor reușește un număr de evocări apărute atît în reviste cît și în volume, semnate de condeie celebre în epocă, între care Tudor Vianu, Tudor Argrhezi, Victor Eftimiu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu, I. Peltz, Perpessicius, Ilarie Voronca, Ion Petrovici, Hortensia Papadat-Bendescu. Aceste evocări, ca și cele ale celorlalți autori prezenți în acest volum, întregesc portretul unui critic de direcție care a încurajat, pe de oparte, proza urbană, psihologică, pe de altă parte, poezia intelectuală în atingere cu contradicțiile vieții moderne și, în sfîrșit, critica estetică. Toate acestea, ca și teoria sincronismului, sunt astăzi, în plină postmodernitate, valabile și actuale.

                                                                                                  Daniel CORBU

4444Lovinescu, Eugen. Memorii / Eugen Lovinescu ; București.: Editura Minerva, 1976. – 309 p.

Eugen Lovinescu, în  Memoriile sale se prezintă pe sine ca un literar printre literați este pentru că așa a fost sau, poate mai exact, așa s-a vrut și s-a văzut pe sine. Și Lovinescu, fără patos, fără gesturi spectaculoase, a săvîrșit sacrificiile de care era nevoie pentru a-și justifica fixațiile. Memoriile sale, chiar sînt o mărturie, ele  sînt ca o specie literară – conform unei alte optici și cu alte unelte – congeneră cu Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent.

Memoriile lui Lovinescu sînt albume de familie ale unei întregi faune literare din secolul nostru. Ceea ce ne interesează, înainte de toate, în aceste Memorii este viziunea Lovinesciană asupra unor mari contemporani. Lovinescu versus Iorga. Lovinescu versus Părvan. Memoriile nu trebue interpretate ca operă critică, ci ca operă literară. Eugen Lovinescu a fost un fidel al literaturii, și un devotat al literelor.

11111Lovinescu, Eugen. Mite. Bălăuca / Eugen Lovinescu : București.: Editura 100 + 1 gramar, 1995. – 328 p.

Imaginea personalității lui E. Lovinescu, așa cum s-a conturat în conștiința contemporanilor săi și cum s-a transmis posterității, este aceea a unui cărturar și creator polivalent. În îndelungata și rodnica sa activitate literară, desfășurată timp de peste patru decenii, și-a dobândit un strălucit prestigiu în primul rând ca istoric și critic literar, dar s-a impus, cu valenţe similare, și ca publicist, memorialist, traducător din latină și greacă, istoric al civilizației române moderne, dramaturg și romancier. Preocupările mai vechi pentru literatură propriu-zisă devin evidente după anul 1930. După drama „De peste prag” (1936) urmează volume de nuvele, scenete, fantezii și romane. Dintre acestea două cicluri sunt, sub raportul valorii, de reținut: ciclul „Bizu” (Bizu; Firu-n patru; Diana; Mili; Acord final) și ciclul „Eminescu” cuprinzănd Mite și Bălăuca

5555Lovinescu, Eugen. Texte critice / Eugen Lovinescu : Editura Tineretului. : București. 1968. – 380 p.

Prin aceste rînduri E. Lovinescu ne descrie cum e legat de maiorescianism cu fire trainice; nu este vorba numai de debutul său, patronat de bătrînul critic, în foiletoanele Epocii, din 1904, și de spiritul activității sale de totdeauna, pus sub semnul atitudinii estetice. Miorescu rămîne, dincolo de orice alte merite, inițiatorul unei importante aripe a criticei naționale, iar E. Lovinescu unul din cei mai străluciți reprezentanți ai ei. Omagiul său, dacă nu e de circumstanță, este de structură și înfățișează pragul de jos al unei tradiții critice, care se poate socoti consolidată definitiv în cultura noastră. De aceea, cînd în 1937, adică în toiul unor lupte de o rară violență în publicistica națională, a apărut Istoria literaturii române, condensată într-un volum, E. Lovinescu s-a pus sub autoritatea spiritului estetic maiorescian.

                                                                                            Pompiliu Constantinescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s