Scriitorul francez Gustave Flaubert – 195 de ani de la naştere


Gustave Flaubert se naște pe 12 decembrie 1821 la Rouen, la spitalul unde tatăl lui era chirurg. În luna februarie 1832 Gustave intră ca extern la liceul din Rouen, căruia îi păstrează o tristă amintire pentru o anume educație romantică, desuetă, care împingea mulți elevi la viciu și adesea la sinucidere. Supraîncărcarea volumului de materii predate, învățarea mecanică îl dezgustă pe adolescent, care reface trăirile de atunci în pateticile pagini ale „Memoriilor unui nebun”: „Mă mai văd așezat, pe băncile clasei, absorbit în visele mele de viitor […] în timp ce pedagogul râdea de versurile mele latinești, iar colegii mă priveau batjocoritor”. Citește cu pasiune pe Byron, Goethe, Shakespeare, Cervantes. În 1825 scrie primele povestiri: „Un parfum de mirodit”, „Ciumă la Florența”, „Turbare și neputință”, istorii de certă influență byroniană, de factură pesimistă.

dictionar-de-idei-primiteFlaubert, Gustave. Dicţionar de idei primite de-a gata / G. Flaubert; trad. din limba franceză şi note: Irina Mavrodin. – Bucureşti : Art, 2007. – 140 p.

Dicţionarul de idei primite de-a gata este unul dintre proiectele cele mai vechi ale lui Flaubert. Statutul său este dublu. Ajuns într-un stadiu relativ avansat de realizare, el urma a fi integrat unui al doilea volum din Bouvard şi Pécuchet. Prima menţiune a Dicţionarului apare într-o scrisoare a lui Flaubert din 4 septembrie 1850, adresată din Damasc prietenului său Louis Bouilhet: „Faci bine că te gîndeşti la Dicţionarul de idei primite de-a gata. Această carte, scrisă pe de-a-ntregul şi precedată de o prefaţă în care se va arăta că a fost făcută în scopul de a convinge publicul să respecte tradiţia, ordinea, convenţiile general admise şi alcătuită astfel încît cititorul să nu ştie bine nici o clipă dacă autorul îşi bate joc sau nu de el, ar fi, poate, o opera stranie şi capabilă să izbîndească, dată fiind actualitatea ei…”

Flaubert, Gustave. Bouvard şi Pécuchet / G. Flaubert; trad. din limba franceză, prefaţă şi note: Irina Mavrodin. – Bucureşti : Art, 2007. – 325 p.

bouvard-si-pecuchet_carte-nouaBouvard și Pécuchet, opera ultimă, rămasă neterminată, a lui Gustave Flaubert a fost numită în epocă, de un grup de entuziaşti, nu o carte, pur şi simplu, ci Cartea prin excelenţă, criticul Rémy de Gourmont văzînd în ea nu numai capodopera lui Flaubert, ci, alături de Cîntecul lui Roland, capodopera întregii literaturi franceze. Acest „roman al mediocrităţii” (cum îl numeşte autorul) nu este însă doar o satiră împotriva „prostiei” acelui secol. Încă din 1850 scriitroul începuse să lucreze la un Dicţionar de idei primite de-a gata – alcătuit în întregime din citate şi conceput inițial ca o carte autonomă, adevărată „sumă” a „prostiei omeneşti”, dar care, treptat, îşi va încheia relaţia imediată cu viitorul roman Bouvard și Pécuchet, căruia, în cele din urmă, ar fi trebuit să-i aparţină efectiv. Ideea Dicţionarului este inseparabilă de Bouvard și Pécuchet. El este totodată un fel de cheie universală a operei marelui scriitor.

Flaubert, Gustave. Trei povestiri / G. Flaubert; trad.: A. Boldur. – Iași : Polirom, 2004. – 216 p.

Titlu original: Trois contes (Un Coeur simple, La Légende de saint Julien3-povestiri l’Hospitalier, Hérodias).

E vorba de povestirile Un suflet curat; Legenda sfîntului Iulian Ospitalierul și Irodiada.

„Aceste Trei povestiri (1877) sînt capodopere absolut perfecte, create cu forța unui poet sigur de arta lui, și despre care nu trebuie să vorbim decît cu admirația respectuoasă pe care o datorăm geniului. Pentru că Flaubert a știut să atingă o formă esențială și definitivă unde fiecare frază, fiecare cuvînt au rațiunea lor de a fi necesară și fatală și căreia este imposibilă să-i mai schimbi ceva, așa cum n-o poți face nici într-o odă a lui Horațiu sau într-o fabulă de La Fontaine” afirma Théodore de Banville.

Nu vom intra în detalii vis-a-vis despre ce presupune fiecare povestire în parte, dar după cum afirmă și Maurice Bardéche Un suflet curat este „cea mai frumoasă dintre cele trei povestiri ale lui Flaubert, deși mai puțin dificilă și mai puțin strălucitoare decît Legenda sfîntului Iulian Ospitalierul și Irodiada”.

Flaubert, Gustave. Ispitirea sfîntului Anton / G. Flaubert; trad.: M. Murgu. – București : Univers, 2009. – 187 p.

ispitirea-sf-antonÎntr-o scrisoare către prietenul său Alfred Le Poittevin, Flaubert consemnează ideea precum că: „Am văzut un tablou de Breughel înfățișînd Ispitirea sfîntului Anton, ceea ce m-a făcut să mă gîndesc să scriu teatru Ispitirea sfîntului Anton; dar pentru nu sunt eu omul cel mai potrivit…” Prima versiune a Ispitirii, la care Flaubert lucrează cincisprezece luni este considerat un eșec. În anul 1856, după ce publicase Doamna Bovary, începe să lucreze iar la Ispitirea Sfîntului Anton, modificînd textul în sensul temperării excesului de imaginație și lirism și reducîndu-l astfel la jumătate.

Referinţă critică:

Ispitirea Sfîntului Anton nu face apel doar la marile probleme ale cunoaşterii umane, ci la adevăratele mistere ale vieţii… şi confirmă perplexitatea noastră în faţa tainelor care domnesc pretutindeni.”

(Sigmund Freud)

 Flaubert, Gustave. Doamna Bovary: moravuri de provincie / G. Flaubert, trad.: Aurelia Ulici. – Bucureşti: Adevărul holding, 2009. – 318 p.

Charles  Bovary  tînăr absolvent de medicină, crescut sub tutela mamei, instalat ladomna-bovary Tostes şi însurat, tot prin grija acesteia, cu Heloise Dubuc – o văduvă de patruzeci şi cinci de ani, cu picioare reci – începe să îşi exercite meseria de medic în sat şi în împrejurimi. La ferma Bertaux o cunoaşte pe Emma, fiica lui moş Rouault, la care Charles venise să-i îngrijească piciorul rănit. În scurtă vreme Heloise moare şi Charles vede în Emma soţia pe care şi-ar dori-o. Moş Rouault îşi dă consimţămîntul şi, odată cu venirea primăverii, cei doi se căsătoresc. Proaspăt căsătoriţi se instalează la Tostes, unde încep o viaţă monotonă. Emma fusese crescută la şcoala de maici, unde, pe lîngă cărţile de rugăciuni, citise pe nerăsuflate romane sentimentale aduse de spălătoreasă. Pasiunea pentru aceste lecturi i-a alimentat imaginaţia romanţioasă, iar ea a început să aştepte ca şi realitatea să-i ofere aceleaşi exaltari ca şi universul descoperit în cărţile citite.

O altă ediţie în limba română a romanului a fost editată în anul 1991 la editura MOLDOVA din Iaşi.  Romanul Doamna Bovary a fost tradus şi în limba rusă, o traducere fiind editată la editura Профиздат din Moscova în anul 2008.

Flaubert, Gustave. Salammbo. – Chișinău : Venus, 1994. – 302 p.

salammbo

Romanul Salambo este o capodoperă a literaturii universale. Prima apariție a romanului a fost în anul 1862, urmînd ulterior reeditări sistematice și traduceri în diverse limbi. Romanul este o tragică poveste de dragoste evocată cu violență și fără prejudecăți. Acțiunea romanului se petrece în Cartagina, după înfrîngerea cetății de către romani, pe fundalul pitoresc, liric şi mistic, al unei reconstituiri istorice de o rară autencitate şi frumuseţe stilistică. În colecția bibliotecii noastre este și o ediţie în limba rusă a romanului editat la Moscova în anul 2008, sub auspiciile editurii Профиздат.

Flaubert, G. Jurnale de călătorie / G. Flaubert; trad., selecție, tabel cronologic și note: M. și P. Izverna; prefață: I. Mavrodin. – București : Ed. Sport-Turism, 1985. – 280 p.

„Ediția de faţă cuprinde o selecție din cele importante însemnjurnale-de-calatorieări de călătorie ale lui Flaubert, și anume fragmentele cele mai semnificative din operele: Călătorie în Bretania (scrisă în colaborare cu Maxime du Camp în 1847; capitolele cu număr impar îi aparțin lui Flaubert și au un statut de operă autonomă), Egipt (scrisă în 1849-1850), Atena și împrejmurimile ei (scrisă în 1852); versiunea integrală a Cartaginei (scrisă în 1858). Textele sînt importante atît ca notații de călătorie în sine, prin caracterul lor documentar, cît și ca material care va alimenta viitoarea creație flaubertiană” afirmă traducătorii romanului în Notă asupra ediției.

 

Critică despre opera lui Gustave Flaubert

Gaultier, Jules de. Bovarismul / Jules de Gaultier; filosofia bovarismului: G. Palante; trad.: Ani Bobocea. – Iași : Institutul European, 1993. – 211 p.

bovarismulEste o carte ce reflectă opera lui Gustave Flaubert, dar și fenomenul bovarismului. Sunt patru părți:

  1. Patologia bovarismului;
  2. Bovarismul adevărului;
  3. Bovarismul, lege a evoluției;
  4. R

În fiecare capitol tratează diverse aspecte ce țin de: personaje de comedie; tradiția ca principiu al unui bovarism tragic; bovarismul indivizilor; ideea generală ca mijloc al bovarismului etc.

Nadeau, Maurice. Gustave Flaubert, scriitor / M. Nadeau; în rom.: P. Dinopol. – gustave-flaubert-scriitorBucureşti : Ed. Univers, 1975. – 325 p.

În această lucrare, autorul, Maurice Nadeau face referinţă la romanele scriitorului francez Flaubert (Prima „Ispitirea sfîntului Anton”, geneza „Madame Bovary”, „Salammbo”, „Bouvard eşi Pétuchet”, „Trei povestiri”), dar și despre personalitatea autorului: „Un scriitor precoce”, „Ultimii ani”, „Flaubert viu”.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s