Romanele lui Dan Brown – adevăr sau provocare


Dan Brown a devenit cunoscut graţie romanului Codul lui Da Vinci. Romanul a devenit subiect de discuţie din cauza stilului în care a fost scris, informaţiile care au fost prezentate. Ecranizarea romanului, la fel, a fost subiect de discuţie, Biserica interzicând chiar vizionarea acestui film, ceea ce, de fapt, a intrigat opinia publică în ceea ce priveşte atât filmul cât şi cartea.

În urma acestui „scandal” la nivel naţional, dar şi internaţional au fost făcute diverse cercetări în baza simbolurilor din romanul Codul lui da Vinci, în vederea explicării semnificaţiilor şi reflectarea adevărului. Dan Brown însuşi afirmă că toate referinţele care au fost incluse în roman sunt bazate pe date reale, documentându-se şi din sursele a cinci membri din cadrul organizaţiei Opus Dei (trei activi, doi foşti membri), care şi-au împărtăşit opiniile lor, atât pozitive cât şi negative, cu privire la activitatea lor în cadrul Ordinului. Alte surse utile în ceea ce priveşte documentarea în scrierea romanului au fost: Muzeul Louvre, Ministerul Francez al Culturii, Proiectul Gutenberg, Colecţia Muniment de la Westminster, tatăl lui Dan Brown – Richard Brown – scriitor şi profesor de matematică – pentru ajutorul în privinţa numărului de aur şi a Şirului Fibocacci, dar şi alte surse.

În acest context vă prezentăm cărţile ce reflectă acest subiect, inclusiv romanele lui Dan Brown. Cărţile ce urmează a fi prezentate se află în colecţiile Bibliotecii Centrale „B.P. Hasdeu”.

Brown, Dan. Fortăreaţa digitală / D. Brown; trad.: Bogdan Nicolae Marchidanu. – Bucureşti: RAO International, 1998. – 442 p.

fortareata-digitalaCând supercomputerele unei agenţii americane mai puţin cunoscute marelui public, cu fonduri de miliarde de dolari, NSA, Naţional Security Agency, găsesc un cod imposibil de descifrat, frumoasa matematiciană Susan Fletcher este chemată în ajutor. Ceea ce va descoperi trimite unde de şoc spre culorile puterii. NSA este ţinută ostatică nu prin forţa armelor sau a bombelor, ci printr-un cod ingenios şi complex. Dacă nu va fi descifrat la timp, riscă să distrugă toate computerele administraţiei americane şi să producă pagube ce nu vor putea fi reparate nicicând. Prinsă într-o furtună de minciuni şi secrete, Susan Fletcher se luptă să-şi salveze agenţia. Trădată de toţi, se trezeşte luptând singură nu numai pentru propria ţară, dar şi pentru propria viaţă şi, într-un final, pentru viaţa bărbatului pe care îl iubeşte. O cursă disperată care vă poartă de la culoarele subterane ale puterii, la zgârie-norii din Tokio şi la catedralele din Spania. O bătălie pentru supravieţuire, o şansă unică pentru a fi distrusă creaţia unui geniu, acest cod care poate înclina balanţa puterii pentru totdeauna.

25848Brown, Dan. Conspiraţia / D. Brown; trad.: Bogdan Nicolae Marchidanu. – Bucureşti: RAO, 2004. – 476 p.

Când un satelit NASA face o descoperire ciudată într-un gheţar din Arctica, agenţia îşi proclamă mult aşteptata şi absolut necesara victorie – o victorie cu profunde implicaţii politice, căci Statele Unite ale Americii sunt în plină campanie electorală.

Dacă această descoperire va fi confirmată, ea va schimba cursul istoriei, căci tot ceea ce ştiam despre apariţia noastră în univers e o mare minciună, iar implicaţie sunt de neimaginat. Pentru a verifica autenticitatea acestei extraordinare descoperiri, Casa Albă trimite la faţa locului specialist de renume printer care şi Rachel Sexton, fiica adversarului politic al actualului preşedinte, şi celebrul om de ştiinţă şi vedetă de televiziune Michael Tolland.

Însă ceea ce descoperă ei întrece orice aşteptare.

Cu o echipă de asasini pe urmele lor, cei doi urmează să afle un lucru tulburător: că adevărul poate fi cea mai teribilă descoperire.

xaHR0cDovL2Nkbi5saWJyYXJpdXMubWQvaW1nL2NhdGFsb2cvY29kdWwtbHVpLWRhdmluY2lfMTQzMjEwNDQ2NS5qcGc_e_.jpg.pagespeed.ic.9MFlWRVvWtBrown, Dan. Codul lui da Vinci / D. Brown; trad.: Adriana Bădescu. – Bucureşti: RAO, 2004. – 476 p.

Cartea se deschide cu uciderea misterioasă a unui custode de la Luvru, chiar în interiorul muzeului. Jacques Saunieree fusese ultimul mare maestru al unei confrății secrete – Stareția Sionului – care păstrează un secret ce ar duce la distrugerea bisericii creștine. Crima îi aduce împreună pe Robert Langdon, un profesor de simbolistică de la Harvard și nepoata victimei, criptografa Sophie Neveu. Ei dezleagă mesajele misterioase și codurile numerice lăsate de bunicul lui Sophie și intră în posesia unui criptex ce conține harta care ar duce la Sfântul Graal. Împreuna cu istoricul milionar Leigh Teabing, ei fug din Paris la Londra, fiind urmăriți de poliție și de un călugăr, reprezentantul organizației catolice Opus Dei. Acest călugăr, care nu se oprește de la nimic pentru a proteja secretul Sfantului Graal este de fapt ucigașul lui Jacques Sauniere. Toată cartea se desfășoară într-o singură noapte, punând în fața cititorului o mulțime de coduri, mistere și conspirații.

Cărţile lui Dan Brown, afirmă Harlan Coben, au devenit lectură obligatorie pentru mine. Codul lui Da Vinci este un roman de-a dreptul fascinant şi captivant – perfect pentru cei cărora le place istoria, pentru cei ce cred în teoria conspiraţiei, pentru cei ce le plac puzzle-urile, sau pur şi simplu, pentru cei cărora le place să citească o poveste bine scrisă. Pe marginea acestui roman au fost scrise cărţi care au încercat să ofere răspunsuri la diverse “secrete” ce sunt incluse în romanul Codul lui da Vinci.

Romanul a fost reeditat la editura RAO în anul 2012.

Referinţă critică:

„Intrigile şi pericolul se îmbină într-unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit vreodată. Un subiect uluitor, în care enigmele se întrepătrund cu secrete vechi şi date reale.”

Clive Cussler

Brown, Dan. Îngeri şi demoni / D. Brown; trad.: Adriana Bădescu. – Bucureşti: RAO International, 2000. – 566 p.

ingeri-si-demoniÎngeri și demoni (engleză Angels & Demons) este romanul lui Dan Brown apărut în anul 2000. În această carte, autorul abordează un subiect inedit, și anume rivalitatea seculară dintre Vatican (Biserica Catolică) și confreria secretă Illuminati. Acțiunea se desfășoară în lumea contemporană. Din punct de vedere narativ, romanul se bucură de o acțiune palpitantă, abordând în spiritul eroismului american un subiect clasic: eroul/eroii salvator/salvatori.

Dincolo de acțiunea propriu-zisă, este foarte interesantă descoperirea antimateriei, despre care Dan Brown menționează, și îi oferă un loc important în carte, dar și confreria Illuminati, întemeiată de Galilei și o mână de oameni culți ai Renașterii. Firul istoriingeri-si-demoni1c, aparte de firul narativ, este de asemenea abordat, însă cele două planuri se împletesc. Se poate spune că romanul reprezintă astfel o sursă de destindere pentru cititorii pasionați de literatură de consum, dar și pentru cercetători istorici sau cei pasionați de acest domeniu, în care găsesc informații istorice mai puțin abordate în lumea modernă. Romanul a fost reeditat şi în anul 2004.

Referinţă critică:

Dacă un magician ar putea să combine talentul de a inventa poveşti al lui Tom Clancy, rafinamentul lui John LeCarré şi popularitatea lui John Grisham, scriitorul care ar rezulta ar trebui să poarte un singur nume: Dan Brown.

                                                       Publisher Weekly

Newman, Sharan. Adevărata istorie din spatele Codului lui da Vinci / Sh. Newman; trad.: M.-D. Pavelescu. – Bucureşti: Meteor Press, 2006. – 376 p.

adevarata-istorieAutoarea Sharan Newman, fiind specialist în istorie medievală, dezvăluie adevărurile istorice şi miturile din spatele romanului Codul lui Da Vinci. Autoarea face referire la Maria Magdalena: a fost sau nu o prostituată? Un apostol ori soţia lui Iisus? De ce au fost excluse Evangheliile apocrife din Noul Testament? Ce este Sfântul Graal şi cine au fost templierii?

La scrierea acestei cărţi a fost depusă o muncă titanică, pentru că a fost nevoie de ajutorul multor specialişti din istorie, care să se dea cu părerea vizavi de anumite nuanţe din carte. După cum menţionează însăşi autoarea când Codul lui Da Vinci a fost publicat, oamenii au început să mă roage să separ legendele de adevărurile din roman. În calitate de medievalistă şi romancieră, am cercetat amănunţit multe din temele din carte, atât pe cele centrale intrigii, cât şi pe cele menţionate doar trecător de către personaje. După câteva luni de întrebări constante, am decis să scriu răspunsurile pe hârtie în loc să le repet permanent.

Un capitol este destinat tabloului Cina cea de taină a pictorului Leonardo da Vinci. În privinţa acestui tablou apar multe întrebări: Dacă Maria participă la Cina cea de taină, atunci unde este Ioan – plecase după anzime? Dar soţia şi soacra lui Petru? Preparau probabil mâncarea?

Părerea autoarei în acest sens este că adevărata problemă acestei teorii nu are legătură teologică, ci una raţională.

Tot aici sunt incluse şi alte simboluri “descifrate” ce ţin de romanul lui Dan Brown, Codul lui da Vinci, oferind astfel răspunsurile de care fiecare din noi ar avea nevoie, în contextul în care se ştie că romanul în cauză a fost un subiect de discuţie aprins în comunitate.

Burstein, Dan. Secretele romanului „Codul lui Da Vinci” / D. Burstein; trad.: M. Marcu. – Bucureşti : Curtea Veche, 2007. – 686 p.secretele-romanului-codul-lui-da-vinci

Secretele romanului „Codul lui Da Vinci” este un compediu de idei şi scrieri originale, extrase din numeroase cărţi, site-uri web şi reviste, precum şi interviuri cu scriitori şi cărturari influenţi în domeniile lor de activitate. În această ediţie veţi citi depsre o minibiografie a lui Dan Brown, o imagine de ansamblu a ideilor, subiectelor, temelor şi simbolurilor care se vor regăsi, probabil, în The Solomon Key, continuarea a Codului lui Da Vinci. Pentru căutătorii Sfîntului Graal, au fost examinate studii şi cercetări referitoare la noi descoperii arheologice şi noi interpretări ale documetnelor vechi. Lucrarea are şapte părţi:

  1. Maria Magdalena şi femininul sacru
  2. Femininul sacru
  3. Ecouri ale trecutului ascuns
  4. Zilele de început ale creştinismului: Una din multe
  5. Societăţi secrete
  6. Misterul codurilor, simbolurilor şi altor indicia ale trecutului ascuns
  7. Sfumato: Leonardo şi secretele sale

Burstein, Dan. Secretele romanului „Îngeri şi demoni” / D. Burstein; trad.: V. Godeanu. – Bucureşti : Curtea Veche, 2007. – 510 p.

secreteleromanului-ingeri-si-demoniSecretele romanului „Îngeri şi demoni” are acelaşi format ca şi prima carte din această serie, Secretele romanului „Codul lui Da Vinci: ghidul informal al misterelor din spatele cărţii ui Dan Brown”. Lucrarea are şapte părţi:

  1. Vatican: O perspectivă din interior
  2. Galileo: ereticul pios
  3. Despre conspiraţii şi conspiratori: Illuminati răspîndesc lumină
  4. Două ferestre către acelaşi univers? Dezbaterea ştiinţă versus religie
  5. Roma lui Robert Langdon: artă şi arhitectură
  6. Ştiinţa şi tehnologia din Îngeri şi demoni
  7. Îngeri şi demoni, Dan Brown şi arta ficţionalizării „realităţii”
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s