Arhive zilnice: 16 Ianuarie 2018

Mihai Eminescu, simbolul spiritualității românești


Mihai Eminescu se naște la 15 ianuarie 1850 la Ipotești jud. Botoșani. A decedat la 15 iunie 1889 în București.

mihai_eminescuPoetul naţional al românilor, care s-a născut la Botoşani şi a copilărit la Ipoteşti, are parte de un destin romantic, şcolindu-se sporadic, dar temeinic, la şcoli şi licee din Cernăuţ, apoi la Universitatea din Viena şi Berlin, străbătând în lung şi-n lat ţara, călătorind ba cu trupe teatrale ambulante, ba în calitate de culegător de folclor, regizor şcolar sau pur şi simplu pelerin, citind şi însuşind-şi tot ce s-a scris şi s-a creat în spaţiul românesc şi în lume. Este, după cum a spus Constantin Noica, „Omul deplin al culturii româneşti şi un uomo universale, cunoscând în adâncime astronomie filosofie, matematică, fizică, sociologie.” Debutează la Cernăuţi în Lăcrimioarele…, publicate cu ocazia morţii dascălului său iubit Aron Pumnul (1866), apoi în Familia, unde îi este naş literar Iosif Vulcan. Singurul volum de Poezii, sub îngrijirea lui Titu Maiorescu, apare în 1884 (de fapt, decembrie 1883), şi impune un poet de valoare universală, dublat de un tot atât de valoros prozator, dramaturg, gazetar, director al Bibliotecii Centrale din Iași.

El marchează apariția conceptului de scriitor profesionist, ridicat prin forța talentului său, fără altă avere decât aceea a creației sale. A fost un polemist acerb și bun gazetar de orientare junimistă (conservatoare, a lucrat la ziarul Timpu în perioada sa bucureșteană). A avut o contribuție decisivă la reorientarea culturii române dinspre Orient spre Occident. Este considerat cel mai important poet al românilor, simbolul spiritualității românești. Regina Elisabeta (Carmen Sylva) l-a recompensat cu Ordinul Bene Merenti, refuzat de poet. Membru de onoare post-mortem al Academiei (1948). Românii îl consideră cel mai important poet național și nici un fel de contestare pronunțată de-a lungul vremii n-a putut schimba acest lucru.

Sursa: Cimpoi, Mihai. Mihai Eminescu. // Mihai, Cimpoi. Mari scriitori români: medalioane literare. – Chişinău, 2009. P. 77.

O expoziţie virtuală ce face referinţă la opera poetului Mihai Eminescu, vedeţi aici.

 

Sursa imaginii: click.ro

 

Reclame