15 mai, Ziua Internațională a Familiei


Ziua de 15 mai a fost declarată „Ziua Internațională a Familiei” prin rezoluția adoptată la 20 septembrie 1993 de Adunarea Generală a ONU.

Obiectivul principal al acestei zile este de a accentua importanţa familiei şi de a promova valorile familiei – egalitatea, dragostea, respectul, împărţirea echitabilă a responsabilităţilor casnice, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor în etate.

În intenția comunității internaționale Ziua Familiei este menită a fi un prilej de sensibilizare a tuturor cetățenilor și autorităților cu privire la problemele cu care se confruntă familia în societatea contemporană, dar și o bună ocazie de a celebra uniunea dintre soț, soție și copii.

Cărți din colecția bibliotecii cu referire la temă:

Această prezentare necesită JavaScript.

În fiecare an, secretarul general al ONU alege un motto special pentru eveniment. Din 1996, acestea au fost:

Motto-uri

  • 2018 – „Familii și societăți incluzive”
  • 2017 – „Familii, educație și bunăstare”
  • 2016 – „Familiile, vieți sănătoase și viitor durabil”
  • 2015 – „Bărbați responsabili? Egalitatea de gen și drepturile copiilor în familiile contemporane”
  • 2014 – „Familiile contează pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare; Anul Internațional al Familiei + 20”
  • 2013 – „Promovarea integrării sociale și a solidarității între generații”
  • 2012 – „Asigurarea echilibrului de muncă familial”
  • 2011 – „Combaterea sărăciei familiei și excluziunii sociale”
  • 2010 – „Impactul migrației asupra familiilor din întreaga lume”
  • 2009 – „Mamele și familiile: provocări într-o lume în schimbare”
  • 2008 – „Tații și familiile: responsabilități și provocări”
  • 2007 – „Familiile și persoanele cu dizabilități”
  • 2006 – „Schimbarea familiei: provocări și oportunități”
  • 2005 – „HIV / SIDA și bunăstarea familiei”
  • 2004 – „A zecea aniversarea a Anului Internațional al Familiei: un cadru de acțiune special”
  • 2003 – „Pregătiri pentru a zecea aniversare a Anului Internațional al Familiei în 2004″
  • 2002 – „Familiile și îmbătrânirea populației: oportunități și provocări”
  • 2001 – „Familiile și voluntarii: construirea coeziunii sociale”
  • 2000 – „Familiile: agenți și beneficiari ai dezvoltării”
  • 1999 – „Familii pentru toate vârstele”
  • 1998 – „Familiile: educatori și furnizori ale drepturilor omului”
  • 1997 – „Să construim familii pe bază de parteneriat”
  • 1996 – „Familiile: primele victime ale sărăciei și lipsei de adăpost”

Sursa text: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Interna%C8%9Bional%C4%83_a_Familiei

Această prezentare necesită JavaScript.

Sursa poze:

  1. http://criuleni.md/index.php?pag=news&id=454&rid=487&l=ro
  2. http://uli.ro/cele-mai-bune-lucruri-in-viata-sunt-simple-si-gratuite/%5D
  3. https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/02/11/mariana-harjevschi-destinul-meu-profesional/
  4. https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/10/10/vasile-vizitiu-lansare-de-carte-la-bm-b-p-hasdeu/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s