„Vin ruşii!”. Note de lectură ale unui marginal


Conform DEX al limbii române, cuvântul „marginal” este adjectiv şi înseamnă „care se află la margine”, „secundar”, „fără importanţă”. În limba rusă «маргинал» („marginal”) este substantiv şi înseamnă „om (persoană) care se află la graniţa diverselor grupuri sociale, sisteme, culturi şi care resimte norme şi valori contradictorii”[1]. Specialiştii atrag atenţia: în limba rusă contemporană, în mod greşit, acest cuvânt se foloseşte ca sinonim al cuvântului lumpen (element declasat). Deci, în limba rusă „marginal” nu înseamnă „lumpen”, în schimb înseamnă: „nihilist”, „[om] lipsit de principii”, „proscris”, „arierat” [adică „(individ) înapoiat mintal”]. În emisiunea «Время покажет» („Timpul va demonstra”), în cadrul dezbaterii subiectului «Украина: политика национализма» [„Ucraina: politica naţionalismului”] preşedintele Clubului „Stolîpin”, politologul Evghenii Tarlo i-a strigat oponentului lui din Ucraina „debil”, „marginal”[2], adică aceste cuvinte au fost folosite ca sinonime.

Am făcut această introducere pentru a cita din articolul doamnei Sabina Fati întitulat „5 drumuri deschise pe care (mai) pot intra ruşii”, material publicat în volumul „Vin ruşii! 5 perspective asupra unei vecinătăţi primejdioase”[3]. Iată ce scrie distinsa jurnalistă: „…după ce Traian Băsescu a rămas exponentul unui partid mic şi şi-a pierdut popularitatea în România, a început să mizeze totul pe o singură idee: unirea. El şi alţi marginali de la Chişinău susţin că Republica Moldova nu are de fapt nici o perspectivă să fie primită în Uniunea Europeană şi că România a rămas singura ei şansă de a merge spre Vest[4] (sublinierea noastră – n.a.). În opinia autoarei articolului, dl Traian Băsescu şi unioniştii din Republica Moldova sunt nişte marginali, adică… vezi sinonimele noţiunii.

Cartea recenzată cuprinde studiile a cinci autori – cunoscuţi istorici, ziarişti, scriitori. Profesorul universitar Ioan Stanomir (Universitatea Bucureşti) a prezentat două materiale: „Reperele unei istorii” şi „Umbra Rusiei”. Este o sinteză a relaţiilor ruso-române, începând cu primii ani ai secolului al XVIII-lea şi terminând cu politica agresivă a Kremlinului de astăzi faţă de România. Autorul studiului conchide: „Ţinta Rusiei este, pe de o parte, slăbirea concurenţilor europeni, prin alimentarea contestării de dreapta ori de stânga radicală, şi, de pe altă parte, subminarea viabilităţii statelor vecine, fie prin instituirea de protectorate, fie prin tactica „războiului hibrid”. Confruntarea este percepută ca unică modalitate de regăsire a demnităţii imperiale pierdute în deceniul de după lichidarea U.R.S.S.”[5].

Urmează studiul semnat de domnul Marian Voicu „Visul lui Cotovschi”. Noi preferăm să redactăm „Kotovski”, aşa cum e în nota de la pagina 45 a cărţii recenzate. Folosind documentele publicate de Mihai Gribincea, Argentina Gribincea şi Ion Şişcanu[6], cărţi publicate în numita R.A.S.S. Moldovenească, alte izvoare, autorul a expus succint istoria formării numitei R.A.S.S. Moldoveneşti – cap de pod al anexării Basarabiei, al exportului revoluţiei bolşevice în restul României şi în Balcani. Un anumit rol în formarea acelei pseudo-republici l-a avut şi Grigorii Kotovski – un bandit de drumul mare, condamnat de justiţia ţaristă la moarte prin spânzurare. Revoluţia din februarie 1917 a dus la eliberarea din închisori a fel de fel de revoluţionari, nu, însă, şi pe Gr. Kotovski, considerat de regimul lui A. Kerenski, pe bună dreptate, că zăcea în închisoare pentru furturi. Altceva – lovitura de stat bolşevică din octombrie 1917, considerată de Gr. Kotovski et K° ca fiind a lor, a bandiţilor. În războiul civil din Rusia, Kotovski devine „erou legendar”, omorând cu miile consângeni de-ai lui[7]. Grişa Kotovski a avut un plan (un vis): să invadeze România (în special se gândea la Basarabia) cu brigada lui de cavalerie, şi – susţinut de ţăranii basarabeni -, să proclame Puterea Sovietică. Dar l-a oprit la timp Mihail Frunze.

Atenţia principală a dlui Marian Voicu a fost atrasă asupra limbii, numite „moldoveneşti”, a eforturilor, depuse de unii grămătici transnistreni de a o crea şi a o impune societăţii. Autorul expune situaţia stupidă de astăzi din Republica Moldova: în Declaraţia de Independenţă (1991) limba vorbită de românii basarabeni este „româna”, în Constituţia Republicii Moldova, art. 13, e fixată ca fiind „moldovenească”. M. Voicu: „Idealurile lui Kotovski au rămas aşadar în picioare, ba chiar s-au împlinit. Astăzi există un stat al moldovenilor şi o limbă moldovenească…”[8]. Autorul a expus veridic, convingător situaţia lingvistică din Republica Moldova.

Doamna Sabina Fati consideră că „ruşii au venit de mult în România şi n-au mai plecat niciodată. Au aici pârghii bine înfipte, instrumente rodate îndelung, politicieni dilematici, gata să se sfâşie între ei pentru propriile interese, ignorând în mod tradiţional interesul ţării”[9]. Deci, ruşi deja sunt în România. Da ce s-ar întâmpla, se întreabă autoarea articolului, dacă, „prin absurd, Bucureştiul ar intra în jocul unionist şi ar prelua Republica Moldova cu tot cu Transnistria”? Dna S. Fati scrie în paranteze că acest teritoriu de după Nistru nu a aparţinut niciodată României [chiar „niciodată” nu e chiar corect; a aparţinut, dar nu în cei mai buni ani – n.a.). Şi dacă România ar face acest lucru fără acceptul marilor puteri[10].

După această întrebare dna Sabina Fati şi-a dat frâu liber imaginaţiei apocaliptice care va cuprinde România după o eventuală Unire a acesteia cu Republica Moldova: [România întregită] s-ar pomeni cu forţe de ocupaţie ruseşti pe teritoriul său, cu o minoritate ucraineană de aproape jumătate de milion de oameni şi cu 360.000 de ruşi. Autonomia Găgăuză şi Transnistria (corect, raioanele Republicii Moldova din stânga Nistrului – n.a.), unde este garată Armata a 14-a a Rusiei (corect,aşa cum zic ruşii: Grupul operativ al trupelor ruse din Pridnestrovie; Armata a 14-a a fost dizolvată în 1995 – n.a.) vor rămâne două găuri negre prin care totul va putea fi destabilizat. Economia României în frontierele ei de astăzi „şi aşa destul de şubredă îşi va pierde complet echilibrul, iar maşina de spălat bani ruseşti de la Chişinău se va extinde încet-încet până la Bucureşti”. În imaginaţia dnei S. Fati în România întregită numărul ruşilor se va înmulţi, vor veni benevol în căutarea unei vieţi mai bune sau vor fi trimişi în zonă (România – zonă? – n.a.) cu anumite misiuni. „Moscova, continuă autoarea, – ştie cum să-i folosească şi va face totul să-i infiltreze în birocraţie, în politică, în armată, în companiile strategice şi chiar în serviciile secrete”[11].

În continuare, vă rog să aveţi răbdare, să ştiţi ce ne aşteaptă în România întregită:
Lobby-ul rus va deveni mai puternic decât cel american;
Televiziunile şi ziarele ruseşti vor pătrunde pe piaţa media românească în mod inteligent, jucând cartea comercială, pompând bani mulţi (de unde bani? – n.a.), recrutând jurnalişti cu ştaif, producând la început emisiuni uşoare, care atrag audienţă mare;

Atenţie: „Lumea (adică românii – n.a.) va începe să fredoneze în autobuze şlagăre ruseşti, care se difuzează la radioul public” (de ce doar în autobuze? Dar în troleibuze? Dar în trenuri?, Dar în metroul de la Bucureşti? Despre care Radio public e vorba, cel românesc de la Bucureşti ori cel rusesc de la Moscova? Se pare că autorii n-au citit această carte în ansamblu, până la tipărirea cărţii. Asta pentru că unul din autori demonstrează convingător că în comparaţie cu bulgarii, sârbii, cehii, slovacii, românii sunt cei mai reticenţi faţă de ruşi şi limba lor, cu excepţia, poate, a polonezilor – n.a.);

În continuare: „va apărea un partid rusesc, după modelul U.D.M.R.”; „statul român va fi nevoit să finanţeze şcoli şi licee în limbile rusă şi ucraineană” (da găgăuză şi bulgară? Bine, da Republica Moldova astăzi cum o face, cum finanţează aceste şcoli? – n.a.); „din când în când vor apărea ameninţări din partea Moscovei, că va veni să-şi protejeze compatrioţii” [ameninţările Moscovei faţă de România sunt făcute chiar acum, când încă nu s-a realizat Unirea – n.a.); mai omit din imaginaţia escatologică a dnei jurnalist, că să citez următoarea monstruozitate: „La Ateneu vor veni să cânte orchestrele cele mai bune din Rusia” (De ce „cele mai bune”, pentru români pot trimite şi mai puţin bune- n.a.); „Piaţa burselor universitare va deveni generoasă şi mulţi tineri talentaţi (din România întregită – n.a.) vor fi stipendiaţi să înveţe mai ales istorie, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale la vestitele universităţi de la Moscova şi Sankt-Petersburg” (Preşedintele Igor Dodon umblă pe brânci în faţa lui Vladimir Putin ca acela să ofere burse tinerilor din Republica Moldova, neunită, deocamdată, cu România. Şi Putin – «нет» şi «нет» – n.a.).

Nu mai continui citarea, ce rost are? Sunt, doar nişte opinii ale unei jurnaliste. Ce, doamna S. Fati nu are oare dreptul să aibă frică de un viitor al României întregite? Problemuţa este, însă, alta. Doamna ziaristă aduce multe argumente împotriva Unirii Republicii Moldova cu România. Cine mai este oare împotriva Unirii românilor. În primul rând Rusia. Ea a declanşat războiul de pe Nistru, în 1992, tocmai pentru a nu permite Unirea atunci, la scurt timp după dizolvarea U.R.S.S. A recunoscut acest fapt un demnitar rus (chiar în această carte e scris despre el şi spusele lui). Împotriva Unirii sunt o parte din etnicii ruşi, găgăuzi, bulgari, o parte din români (se autonumesc „moldoveni”). Şi încă cine? Şi… doamna Sabina Fati! Bravo! Bun cadou românilor în An Centenar! Centenar de la Marea Unire din 1918!

Cele de mai sus au fost nişte fantezii ale autoarei, cu care, bineînţeles, nu putem fi de acord şi le respingem categoric. Dar doamna ziaristă trişează (falsifică) unele documente de notorietate publică. Astfel, domnia sa scrie: „Iar frontierele ţării au fost întărite o dată în plus prin aderarea României la Actul final de la Helsinki (1975) care conţine vestitul decalog, în care apar ca principii esenţiale „inviolabilitatea frontierelor” şi „integritatea teritorială a statelor”. În opinia dnei S. Fati frontierele sunt de neschimbat, şi acest deziderat a fost fixat în Actul final de la Helsinki, adică cele două state româneşti, Republica Moldova şi România nu se pot uni tocmai din cauza acestui angajament solemn. Nimic mai fals! Actul final de la Helsinki stipulează: „III. Inviolabilitatea frontierelor: Statele participante consideră inviolabile, fiecare, toate frontierele celuilalt, precum și frontierele tuturor statelor din Europa, și în consecință ele se vor abține acum și în viitor de la orice atentat împotriva acestor frontiere”, iar punctul V al documentului menţionează: „V. Reglementarea paşnică a diferendelor: Statele participante vor reglementa diferendele dintre ele prin mijloace pașnice, astfel încât să nu fie puse în pericol pacea și securitatea internațională și justiția. Ele se vor strădui cu bună-credință și într-un spirit de cooperare să ajungă la o soluție rapidă și echitabilă pe baza dreptului internațional. În acest scop, ele vor recurge la mijloace ca negocierea, ancheta, mediațiunea, concilierea, arbitrajul, reglementarea judiciară sau la alte mijloace pașnice la alegerea lor, inclusiv orice procedură de reglementare convenită prealabil…”[12]. Deci, Comunitatea internaţională nu va permite schimbarea cu forţa a frontierelor şi nu va recunoaşte acaparări de teritorii (vezi exemplul Crimeii, anexate de Rusia în 2014). Modificarea paşnică, în bună înţelegere între părţile interesate, poate avea loc. Avem în faţă exemplul Unirii Germaniei, despărţirii Cehiei de Slovacia etc.

Da, care sunt cele 5 căi, prin care mai pot intra ruşii în România ne-unită, deocamdată?
1. Reparaţia istorică prin care România ar cere sau ar accepta schimbarea graniţelor şi unirea cu Republica Moldova fără susţinerea explicită a marilor puteri din Vest [da noi altfel nici nu gândim – Unirea se va realiza cu acordul Marilor Puteri – n.a.);
2. Relaţiile încâlcite cu Moscova şi crizele politice interne majore exersate de mai multe ori;
3. Propaganda antioccidentală, încurajată de cel mai mare partid autohton;
4. Fraternitatea ortodoxă;
5. Investiţiile economice în sectoare strategice[13].
Nu putem nega existenţa anumitor probleme naţionale româneşti, inclusiv în opera de reîntregire a Neamului. Da, presiunea Moscovei este mare, deznaţionalizarea românilor basarabeni continuă şi în condiţiile statului R. Moldova. Am putea continua acest subiect, dar problema rămâne: problema reîntregirii României. Conf. univ. dr. Valentin Naumescu (Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca) a prezentat un studiu întitulat „Valul „democraţiei iliberale” şi ofensiva Rusiei împotriva Occidentului. Riscuri pentru România”. Este o analiză pertinentă şi convingătoarea a ceea ce autorul numeşte „epoca post-„post-Război Rece”; autorul explică noţiunea „Război hibrid” şi demonstrează legătura între democraţiile „iliberale” şi politica Rusie de critici vehemente la adresa Uniunii Europene şi valorilor acesteia. Domnul V. Naumescu consideră că „România nu ştie cum să procedeze în relaţia cu Rusia. Nici politic, nici diplomatic, nici economic sau pe altă dimensiune. Românilor nu le plac Rusia politico-economică şi modelul rusesc de stat şi de societate, dar nici nu stăpânesc ştiinţa protecţiei, a dezvoltării unei relaţii neutre sau, cum le place politicienilor să spună, „pragmatice”. Stângăcia oficialilor de la Bucureşti faţă de Rusia se vede de la o poştă. Se tem de ea, dar nu au metode de apărare eficiente la nivelul economiei şi societăţii… Pe de altă arte, Rusia nu face decât să exploateze slăbiciuni şi deficienţe interne, intrând practic pe uşi deschise”[14].

Scriitorul Vitalie Ciobanu (Chişinău) încheie suita de articole cu un material, întitulat „Când m-am născut, ruşii veniseră deja”. Autorul şi-a amintit de copilăria dumnealui în epoca sovietică, cu prezentarea în educaţia comunistă de atunci a unor „eroi” devotaţi cauzei Partidului bolşevic; scrie despre Catedra militară din cadrul U.S.M. şi instrucţiunile de pe poligonul de la Bălţi şi îndeamnă cititorii să studieze operele clasicilor literaturii ruse, asta pentru a cunoaşte mai bine psihologia poporului rus.

Erată

p. 6. [Ioan Stanomir]: Este scris: Rusia, 1917: Soarele însângerat. Autocraţie, revoluţie şi autoritarism; corect este: Rusia, 1917: Soarele însângerat. Autocraţie, revoluţie şi totalitarism (vezi p. 166, imaginea coperţii cărţii);
p. 11, 33 [Ioan Stanomir]: „Bucovina de nord”; corect este „nordul Bucovinei”;
p. 67 [Marian Voicu]: E scris: „În anii de după război [1945], românii basarabeni nu au mai avut timp să întrebe să se întrebe ce limbă vorbesc – zeci de mii au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan. A urmat apoi foametea, premeditată de Stalin însuşi…” Corect este: după război regimul bolşevic de ocupaţie a provocat foametea din 1946-1947, după care au urmat deportările (1947, 1951).
p. 68 [Marian Voicu]: E scris: „La fel o face şi Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în august 1991″; din 23 iunie 1990,data proclamării suveranităţii în cadrul U.R.S.S., ea s-a numit Republica Sovietică Socialistă Moldova.

Prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu, Membru A.O.Ş.R.

SURSA: http://www.art-emis.ro/cronica/cronica-literara/5186-vin-rusii-note-de-lectura-ale-unui-marginal.html

 

–––––––––––––
[1] Маргинал. În: https://ru.wikipedia.org/wiki/маргинал [accesat 8. 12. 2018].
[2] «Украина: политика национализма». În: https://www.1tv.ru/shows/vremya-pokazhet [accesat 8. 12. 2018].
[3] Vitalie Ciobanu, Sabina Fati, Valentin Naumescu, Ioan Stanomir, Marian Voicu. Vin ruşii! 5 perspective asupra unei vecinătăţi primejdioase, Bucureşti, Humanitas, 2018, 161 p,
[4] Sabina Fati. 5 drumuri deschise pe care (mai) pot intra ruşii. În: Ibidem, p. 85.
[5] Ioan Stanomir. Umbra Rusiei. În: Ibid., p. 39-40.
[6] Mihai Gribincea, Argentina Gribincea, Ion Şişcanu. Politica de moldovenizare în RASS Moldovenească. Culegere de documente şi materiale, Chişinău, Editura Civitas, 2004.
[7] Recent primarul oraşului Hânceşti (în anii ocupaţiei sovietice s-a numit Kotovsk) i-a decernat post-mortem titlul de „Cetăţean de onoare al localităţii Hânceşti”. Mai detaliat: Anatol Petrencu. Nemernicul Grigore Kotovski, decorat de Alexandru Botnari, primar de Hânceşti. Ce ar fi de spus? În: http://anatolpetrencu.promemoria.md/?p=2643 [accesat 9. 12. 2018]
[8] Ibid., p. 69.
[9] Sabina Fati. 5 drumuri deschise pe care (mai) pot intra ruşii. În: Vitalie Ciobanu, Sabina Fati, Valentin Naumescu, Ioan Stanomir, Marian Voicu. Vin ruşii! 5 perspective asupra unei vecinătăţi primejdioase…, p. 76-77.
[10] Ibid., p. 77-78.
[11] Ibid., p. 78.
[12] Actul final al Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa, elaborat la Helsinki la 1 august 1975. În: https://lege5.ro/Gratuit/he2dqnzs/actul-final-al-conferintei-pentru-securitate-si-cooperare-in-europa-elaborat-la-helsinki-la-1-august-1975 [accesat 9. 12. 2018]
[13] Sabina Fati. Op. cit., p. 77.
[14] Valentin Naumescu. Valul „democraţiei iliberale” şi ofensiva Rusiei împotriva Occidentului. Riscuri pentru România. În: Vin ruşii…, p. 134.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s