Arhive lunare: aprilie 2019

Un creştin în infernul atomic


În fondurile muzeului de istorie şi etnografie din Criuleni alături de documentele de arhivă, mărturii, materiale ale epocilor precedente se păstrează şi o fotografie a unui simplu bărbat de prin părţile locului, care a intrat în istoria ţinutului Criulenilor cu şi fără voia sa. Este vorba de Mihai Tudor Botezatu, originar din satul Maşcăuţi, locuitor al orăşelului Criuleni.

cernobalZiua de 3 februarie 1987 nu va fi uitată de acest Om niciodată, de altfel, ca şi celelalte, care au urmat după ea. În acea seară a venit la el acasă un curier de la comisariatul militar cu o citaţie – Patria (adică fosta URSS) îl cheamă la datorie. Mult mai tîrziu a aflat că toate documentele au fost formulate, că „s-a cerut benevol” (vestita formulare rusească – dobrovolino-prinuditelino).

Întra-adevăr, nimeni nici nu l-a întrebat, cum nici n-a ştiut unde era mobilizat. A lăsat acasă soţia cu fiica micuţă de tot fără lemne, cărbuni şi a plecat „benevol”. În localitatea Crasnoznamenca au trecut un control medical superficial, au primit forme militare şi – spre Odessa. Aici fiecare a primit cîte o vaccină sau un drog, dar se simţeau după ea într-o stare ieşită din comun.

Şi au plecat… Au plecat în infern. Îmbarcaţi în maşini militare în oraşul Ivancovo, situat la 30 km de Cernobîl. În jur era o privelişte îngrozitoare. Totul era mort. Populaţia a fost evacuată. Rămăseseră numai un mic număr de bătrâni, care au refuzat să părăsească locurile natale şi au preferat să-şi aştepte ziua de pe urmă.

Membrii grupului de „voluntary”, în care se afla şi Mihai Botezatu, descuiau casele şi scoteau de acolo toată averea, o încărcau în maşini şi o îngropau în pământ la o anumită adâncime, dar tot în zona radioactivă. Spălau casele cu acizi speciali şi dezinfectant: Peste o zi două erau schimbaţi în altă zonă, unde spălau automobilele de radiaţie. Aceşti: martiri primeau zilnic cîte un renghen jumătate, iar în dosarele medicale se indică – 0,3-0,5 rengheni. Potrivit instrucţiei, cine avea deja 24 rengheni trebuia să fie scos din zonă. Însă în majoritatea cazurilor schimbul nu venea, deaccea continuau lucrul tot aceşti nefericiţi. E groaznic să-ţi imaginezi, dar mulţi din ei în total au primit în jurul la 300 de rengheni.

În orele de răgaz erau hrăniţi cu mâncare uscată. Produsele erau pregătite şi aduse din Kiev. Asistenţa medicală era incompetentă. Cînd cineva se adresa cu dureri de cap, ameţeli sau alte dureri, răspunsul era unul pentru toţi: „Nu fi simulant! înainte de a vă aduce aici aţi trecut controlul medical şi eraţi sănătoşi!”.

A ieşit din acest infern, Mihai, la 6 mai 1987 cu sănătatea distrusă la maximum. Au fos: aduşi şi lăsaţi în voia soarţii la Kiev, de unde a venit cu banii lui cu transport de ocazie. Ce-i drept, s-a ales cu o medalie „Uciasnic licvidaţii posledstvii avarii CAĂS” şi cu o diplomă:

«Товарищу Ботезату Михаилу Федоровичу!

Выполняя задание Советского правительства в необычно сложной остоновке, Вы уверенно прошли испытания на мужество и стоикость, проявили высокие морально-политические и психологичесие качества. Глубокое понимание личной отвественности за порученное дело  Вам внести достойный вклад в дело ликвидации аварии на Чернобыльской АЭС

Выражаем Вам сердечную благодарность за образцовое выполнение патриотического долго перед Родиной.

Командир войсковой части

44316, подполковник

А. Сурков

4 апреля 1987 г.»

Odată cu Mihail Botezatu s-au întors acasă şi Valeriu Gudima, Oleg Calinchin, Valeriu Pisari şi Volodea Sîciov, de altfel, tot din părţile Criulenilor. Într-un cuvânt, la Cernobîl moldovenii au fost întrebaţi…

Pe parcurs, conducerea raionului şi a orăşelului l-a lăsat fără atenţie şi ajutor. Cu toate că. Mihai Botezatu era în rînd printre primii de a primi apartament a fost scos tară nici o explicaţie, fiind întrebat şi batjocorit: „Cine te-a trimis la Cernobîl?”. Cu eforturi mari, totuşi, a căpătat 8 foi de ardezie, 300 bucăţi de cărămidă şi doi saci de ciment…

Aceasta este istoria bărbatului de pe fotografie, istoria unui bun creştin revenit din infernul atomic.

„Opinia”, nr. 49 din 22 decembrie 1993

Alexandru Moraru, șef serviciu

Sportul minții și a corpului


6 aprilie este considerată Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace. Cu această ocazie vă recomandăm o expoziție virtuală ce face referință la sport, sportivii români, sportivi care au participat la Jocurile Olimpice, tehnici de însușire a șahului, tenisului și fotbalului.

Ambrosi, Nicolai. Sport : mică enciclopedie / Nicolai Ambrosi, Pavel Brădescu. – Chișinău : Institutul de Studii Enciclopedice al AȘM, 2014. – 400 p.

sport mica enciclopedie„Sportul este liantul, factorul principal de coeziune și solidaritate a națiunilor de pe glob, chair dacă acestea concurează, lupta pentru întâietate. Și nu poate fi comparat cu nimic în sentimentul înălțător de care este copleșit un sportiv când este încununat pe podium, iar în cinstea lui și a țării sale este intonat Imnul de Stat: sute de milioane de oameni îl privesc și îl admiră” afirmă  Nicolae Juravschi, președintele Asociației Naționale a Atleților Olimpicilor, dublu campion olimpic în prefața cărții.

În enciclopedie sunt incluși termeni de specialitate și sportivi care au obținut performanțe la Jocurile Olimpice în diferiți ani.

La final este o bibliografie selectivă, indice de articole-titlu, lista abrevierilor și anexe.

 

Reynolds, Gretchen. 20 de minute. Cum să facem sport mai eficient, să ne antrenăm inteligent și să trăim mai mult / Gretchen Reynolds ; trad.: Adriana Vulpe. – București : Litera, 2016. – 350 p.

Reynolds 20 dem inute

Știați că doar 20 de minute de mișcare pe zi sunt suficiente ca să obținem beneficii maxime pentru sănătate?

Ca să fim sănătoși, ne arată această nouă biblie a fitnessului, nu e nevoie să alergăm la maraton sau să transpirăm pe bicicleta de fitness. Este suficient să facem mișcare.

În această carte veți citi despre ce înțelegem prin rezistență, cum să-ți îmbunătățești mintea, cum să dăm înapoi linia de finiș etc.

 

 

Powell, Michael. Șahul / Michael Powell; design și il.: Kevin Knight. – Chişinău sahul: Prut, 2012. – 48 p.: il. + tablă magnetică cu piese de şah.

Șahul este un joc de îndemânare și strategie, care se joacă de către doi jucători. Fiecare jucător comandă o armată de șaisprezece piese.

În carte veți citi diverse tactici de șah prin descoperire.

 

 

Grosu, Emilia Florina. „Gimnastica aerobică” din colecția „Programe de stilare corporală” : în 2 vol / Emilia Florina Grosu ; pref.: Elena Zamora.

Vol. 1 din colecția „Programe de stilare corporală”. – Ed. a 2a, rev. – Cluj Napoca : Editura G.M.I., 2011. – 234 p.

Gimnastica aerobica Vol 1„Autoarea în ediția a doua a cărții, doreșrte să releifeze aspecte legate de cercetările care privesc efectele practicării sportului de masă și să evidențieze cosnecințele sedentarismului, care poate duce la boli organice. În același timp mișcarea constituie atât o metodă de profilaxie a bolilor, cât și de menținere a sănătății asigurând o menținere a fitness-ului. Activitatea fizică este de cele maimulte ori ignorată deoarece necesită timp și efort dar, importanța ei în sănătate nu poate fi negliată” afirmă prof. univ. dr. Elena Zamora în prefața cărții.

 

 

 

Volumul I are nouă capitole:

  1. Generalități;
  2. Obiectivele și scopurile practicării gimnasticii aerobice;
  3. Componentele fitness-ului;
  4. Influența aerobicului asurpa sistemului cardiovascular respiator, musculator și prevenirea bolilor prin activitate fizică;
  5. Aerobicul, stimulent al proceselor biochimice în organism;
  6. Metode de antrenament aerobic;
  7. Experiment;
  8. Planificarea antrenamentului;
  9. Metode de înfrumusețare corporală.

Schönborn, Richard. Tenisul – metodologia instruirii / Richard Schönborn. – Oradea : Editura Casa, 2011. – 280 p.

Tenisul metodologia instruirii„Sperăm ca această carte să aducă un aport semnificatic în acest sens. S-a făcut un pas mare înainte prin curricula Federației Germane de Tenis; din păcate, din diverse motive, nu am reușit să tratăm acolo suficient de elaborat această tematică și de aceea încercăm dezvoltarea, aprofundarea și precizarea acesteia prin intermediul acestei cărți” se afirmă în introducerea cărții.

Volumul are trei capitole:

  1. Tehnica și importanța ei în tenis;
  2. Antrenamentul tehnic. Dezvoltarea tehnicii tenisului;
  3. Forme de exerciții și antrenament.

La final găsiți cuvânt de încheiere, mic dicționar, bibliografie și sursa imaginilor.

 

Manual de jocuri intelectuale: în volume.

Introducere in jocurile intelectuale Ce Unde CandVol. 1 : Introducere în jocurile intelectuale Ce? Unde? Când? Peste o mie de întrebări și răspunsuri. – Chișinău : S. n., 2016. – 512 p.

Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale este o organizație de tineret, non-profit, care are drept scop promovarea concurenței sănătoase exprimate prin practicarea jocurilor intelectuale.

Volumul 1 are patru secțiuni:

  1. Jocurile intelectuale;
  2. Codul jocului intelectual de echipă cu timp fixat;
  3. Apreciarea corectitudinii răspunsurilor;
  4. Culegere de întrebări.

 

 

Enciclopedia fotbalului / traducere din limba franceză: Theo Jumătate, Radu Paraschivu. – București : Ed. RAO, 2002. – 511 p.

Enciclopedia este o lucrare care abordează toate fațetele celui mai popular sport. În enciclopedia fotbaluluienciclopedie sunt incluse materiale informative ce prezintă în imagini saga fotbalului brazilian și a celor cinci Cupe Mondiale câștigate, istoria fotbalului, dicționar de fotbal mondial. Un capitol apare include Cupele Mondiale și Europene.

Cei interesați vor găsi povestea momentelor definitorii din istoria fotbalului românesc, un dicționar al fotbalului românesc (jucători, antrenori și echipe), rezultatele campionatului intern și ale Cupei României și un tablo complet al meciurilor echipei naționale.

 

 

 

Anghelache EuroAnghelache, Constantin. Euro 2000. Ultima bătălie a secolului XX / Constantin Anghelache. – București : Editura Economică, 448 p. – 449 p.

„Fotbalul este bucuria vieții multora dintre noi. […] Cartea este scrisă în perimetrul exact 10 iunie – 3 iulie 2000 și ea este alertă după  acest scurt interval, dar plină de idei, poate nu toate personale, ale unui om care a trăit aproape 30 de zile la vatra fotbalului și care reflectă elementele pe care le-a crezut esențiale” afirmă autorul cărții în prefața cărții.

Astfel, dacă vrei să-ți reamintești cum au fost evenimentele de atunci, ești invitat să citești această carte.

 

Cum să fii cel mai bun la tenis / ed.: Jim Drewett, Paull Salter.  – Chişinău : Arc, 2009. – 49 p.

Tenisul este un joc pasionat şi distractiv, bazat pe viteză şi agilitate. Principalele turnee, precum Wimbledonul, French Openul, Australian Openul şi US Openul, sunt urmărite de miliane de oameni, iar numele celor mai buni jucători sunt cunoscute de toată lumea. Însuşirea tehnicilor necesită exerciţiu, dar rezultatele merită efortul depus.

În această ediție veți afla cum să controlezi jocul, bazele jocului la tehnicile avansate și secretele vedetelor.

Cum să fii cel mai bun la fotbal / Jim Drewett. – Chișinău : Arc, 2009. – 49 p.

Fotbalul este unul dintre cele mai popular jocuri de pe planetă. Îl poţi juca în parc cu oameni, o minge şi cîteva cutii de conserve în loc de poartă. Chiar şi un teren mare de fotbal necesită foarte puţin echipament.

Acest ghiduri arată, pas cu pas, cum să controlezi fiecare element al jocului: iniţieri în regulile şi reglementările sportului, fotografii care va ajuta să devii stăpîn pe tehnicile dificile, precum driblarea adversarului sau loviturile peste cap.

În această carte vei afla cum să controlezi jocul, bazele jocului la tehnicile avansate și secretele vedetelor.

Jereghi, Alexei. Elixirul sănătății. Publicistică sportivă / Alexei Jereghi. – Chișinău : Pontos, 2009. – 93 p.

Lucrarea face referință la spartachiada Băncii de Economii, Spartachiada instituțiilor bancare, spartachiada companiilor de asigurare, rezerva de sănătate a BC „Moldova Agroindabank” SA, tenisiștii sectorului Ciocana etc.

Jereghi, Alexei. Magia sportului / Alexei Jereghi. – Chișinău : Pontos, 2010. – 102 p., foto

Lucrarea face referință la spartachaidele care au avut loc în orașul Chișinău și sportivii Gheorghe Osoianu, Ion Bulat, Marc Granovschi, Vasile Vutcărău, Mihai Nartea.

La final sunt incluse un set de fotografii alb-negru de la diferite activități sportive.

Jereghi, Alexei. Spartachiada a IX-a AST din mun. Chișinău / Alexei Jereghi. – Chișinău : S. n., 2013. – 24 p., foto

În lucrarea de față  se face referință la jocurile incluse în spartachiadă, portrete ale participanților la spartachiadă și un set de fotografii alb-negru din cadrul evenimentului.

Popescu, Cistian Tudor. Sportul minții / Cristian Tudor Popescu. – București : Humanistas, 2004. – 190 p.

„Cred că în sport nu ai decât un unic adversar: propriul creier. El este cel care îți poate lega mâinile și picioarele, oricât ai fi de puternic și iute, sau purta spre victorie un trup care țipă că nu mai poate” afirmă autorul în Cuvânt înainte.

Autorul face referință la sportul românesc.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cărțile pot fi consultate doar în sala de lectură a bibliotecii noastre.

Lectură plăcută!