Publicat în LITERATURA ARTISTICA

Scriitorul norvegian Knut Hamsun: notă bio-bibliografică


În a doua jumătate a secolului al XlX-lea, Norvegia a dat o pleiadă de scriitori de mare valoare, care au îmbogăţit nu numai patrimoniul literar al ţării lor, ci şi pe cel al literaturii universale; printre aceştia se numără şi Knut Hamsun.

Născut la 4 august 1859 în localitatea Lom din regiunea Gudbrandsdalen (centrul Norvegiei), Knut Pe-iersen, care mai .tîrziu şi-a luat numele literar Knut Hamsun, a dus o viaţă aventuroasă şi plină dc greutăţi.

Micul Knut abia împlinise patru ani cînd părinţii săi, care se trăgeau din ţărani, s-au mutat în provincia Nordland.

no-nb_bldsa_HA 140

Înainte de a începe să scrie, Knut Hamsun a fost întîi ucenic cizmar, apoi băiat de prăvălie, în cele din urmă învăţător. În tinereţe a emigrat în Statele Unite, unde a fost pe rînd taxator de tramvai la Chicago, muncitor agricol în Texas – iar, la un moment dat, chiar pastor unitarian. Dar încă din adolescenţă – de pe vremea cînd păzea vitele pe imaşurile din Nordland – Hamsun simţea că are vocaţie de scriitor.

Întorcîndu-se din America profund dezamăgit, Hamsun publică în anul 1889 pamfletul Din viața spirituală a Americii moderne, o critică severă a societăţii şi a literaturii americane.

Cum a înţeles Hamsun că trebuie scrisă literatura, a arătat-o în micul roman Foamea, apărut în anul următo. Foamea – în mare măsură un fragment autobiografic – l-a făcut dintr-o dată cunoscut nu numai în ţările scandinave, dar în întreaga Europă.

Autorul evocă aici lupta pentru viaţă şi avatarurile unuj tmăr literat încă necunoscut din Ghristiania (vechiul numi al oraşului Oslo). Suferinţele şi exaltarea omului lipsii de cămin şi de pîine se împletesc cu extraordinara acuitate a observaţiei psihologice. Tînărul doreşte să scris să publice, dar este tot timpul torturat de foame. O trăsătură esenţială a cărţii este prezentarea tipului de intelectual singuratic, imaginativ şi nefericit, pierdut în furnicarul unui oraş relativ mare. Descrierea foamei este de o inegalabilă plasticitate ; totul e conceput subiectiv, la persoana întîi, într-un fel de monolog interior.

Atît în ce priveşte tema abordată, cît şi în ce priveşte modalitatea artistică, remarcabila bogăţie de nuanţe şi lirismul vibrant care domină întreaga carte au însemnat, în momentul apariţiei ei, o înnoire radicală a prozei norvegiene.

După acest rechizitoriu al unei orînduiri sociale stăpînite de puterea banului, Hamsun publică romanul Mistere (1892), îndeaproape înrudit cu Foamea, în care – prin intermediul personajului principal – se răfuieşte cu unii dintre marii scriitori ai epocii (Ibsen, Tolstoi etc.) şi face apologia naturii şi a iubirii.

Puternicul sentiment al naturii îşi găseşte însă expresia cea mai autentică în Pan (1894).

După opinia criticului literar suedez Kristian Elster, Pan „va rămîne opera literară hamsuniană cea mai remarcabilă, unul dintre cele mai valoroase poeme ale literaturilor nordice” (în Modern norsk literatur, Stockholm, 10910).

Eroul principal al acestui roman, locotenentul Glahn, este un tip care va apărea – în diferite variante – în majoritatea scrierilor ulterioare ale lui Hamsun. Este primul din întreaga serie de eroi hamsunieni, oameni oarecum stranii, care trăiesc la marginea societăţii şi nu-i înţeleg prea bine nici morala, nici ţelurile. Aceste personaje alcătuiesc o adevărată galerie de singuratici, trăind în mijlocul naturii, repudiind societatea, romantici incurabili, ale căror năzuinţe sînt în mod indisolubil legat de cultul pentru natură şi pentru femeie. Eroii lui Hamsun sînt nişte inadaptabili care nu-şi recunosc nici un fel de obligaţii sociale.

Despre Pan se poate spune că anunţă şi, în acelaşi timp, rezumă aproape întreaga operă a lui Knut Hamsun.

Înrudit cu Pan – de fapt, o variaţie pe aceeaşi temă – este Victoria (1898), un adevărat poem în proză pe care Hamsun îl închină iubirii.

În următoarele sale scrieri, Knut Hamsun abordează alte genuri : dă la iveală o trilogie dramatică, apoi poezii şi schițe. Dîndu-şi însă seama că talentul său nu poate izbuti pe deplin decît în roman, Hamsun se întoarce la acest gen ; el începe acum publicarea unor romane de critică la adresa societăţii, alcătuite din tablouri caracteristice vieţii din Nordland.

Din această scrie fac parte romanele Visătorii (1904), Benoni şi Rosa (ambele apărute în 1908), populate de oameni de rînd din Nordland : pescari, barcagii, negustori, mici slujbaşi, caracteristici epocii de tranziţie de la o lume patriarhal-feudala la societatea modernă capitalistă.

Această a doua etapă a creaţiei sale, cînd Hamsun se apropie de vîrsta de cincizeci de ani, continuă cu romanele Un pribeag cîntă în surdină (1909) şi Ultima bucurie (1912). Romanul din urmă — cel mai reprezentativ di întreaga serie — descrie din nou bucuria solitarului car a evadat din oraş. El nu mai posedă decît o colibă, un pat de cetini, apoi un trup sănătos şi un suflet pur : iată ultima lui bucurie. Elementele din Pan revin aici cu o deosebită intensitate.

În aceşti ani, Knut Hamsun cumpără o fermă unde se stabileşte definitiv. Aici scrie el Rodul pămîntului (1917), roman care avea să-i aducă o mare popularitate ; curînd avea să obţină şi Premiul Nobel pentru literatură (1920),

Rodul pămîntului – observă criticul literar danez H. G. Topse-Jensen (în Den skandinavske litteratur fra 1S70 til vore dage, Copenhaga, 1927) – „a apărut ca o adevărată rază de lumină în întunericul primului război mondial, cu îndemnul său, lansat odinioară şi de Rousseau: «înapoi la natură!» Romanul este un adevărat poem georgic în proză despre pămînt şi despre fiul acestuia, omul ; un imn de slavă închinat celui ce desţeleneşte pămîntul.“

Pentru cei care credeau că de acum înainte Hamsun nu va mai scrie decît idile închinate naturii, romanele] următoare, cu puternicele lor accente satirice, au constituit o surpriză.

Într-adevăr, după primul război mondial, obosit şi îmbătrînit, copleşit de pesimism, Knut Hamsun publică romanele Femeile la fîntînă (1920) şi Ultimul capitol (1923), cărţi caustice, pline de dispreţ şi de maliţiozitate în aceeaşi : măsură în care Rodul pămîntului fusese plin de seninătate şi de optimism. În aceste romane autorul înfăţişează, cu mult realism) viaţa unei anumite pături de la oraş – a oamenilor de prisos, indiferenți și ridiculi – întreaga lor existență superficială și anostă.

Ciclul următor îl constituie trei romane pline de spirit și de umor dovadă că scriitorul depăşise criza – anume: Vagabonzii (1927), August (1930) şi Viaţa merge înainte (1933).

În sfîrşit, în ultimul său roman – Cercul se închide (1936) – Hamsun abordează încă o dată, deşi cu mai puțină vigoare, tema sa preferată : vagabondul.

Care au fost cauzele care au dus, cu încetul, la divorțul dintre Hamsun și poporul norvegian, la trecerea lui în tabăra reacțiunii, la adeziunea sa la doctrina fascistă – ceea ce l-a făcut să sprijine Germania hitleristă chiar şi după invazia Norvegiei?

Knut Hamsun a fost, încă de tînăr, un adept al filozofiei lui Nietzsche, bazată pe credinţa falsă în primatul „supraomului”, teză mult trâmbiţată de fascismul german. La aceasta se adaugă și faptul că Hamsun a nutrit totdeauna simpatie faţă de Germania, ţară unde scrierile sale au fost primite, de la început, cu bunăvoinţă şi preţuire. Rătăcirea scriitorului s-a agravat treptat, creînd o adevărată prăpastie între Knut Hamsun și poporul său, tocmai într-o perioadă cînd însăși existența patriei ea amenințată de naziști.

După ultimul război mondial, Hamsun a încercat zadarnic să se explice. Ultima sa lucrare, intitulată semnificativ Pe cărări năpădite de bălării (1949) – un fel de spovedanie patetică, nu lipsită de autoironie – este o Im creare lamentabilă de a se justifica.

Datorită vîrstei sale înaintate, Knut Hamsun nu a mai fost deferit unui tribunal militar.

Izolat și uitat de compatrioți, el s-a stins din viață la ferma sa, la 19 februarie 1952.Opera lui Knut Hamsun este vastă : peste douăzeci de romane, cinci drame, un volum de versuri, mai multe culegeri de nuvele şi schiţe.

Nota bio-bibliografică a fost scrisă de Valeriu Munteanu și publicată în romanul Foamea, la Editura pentru Literatura Universală din București, în 1967.

Sursa imaginii: commons.wikimedia.org

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s