Publicat în Activități ştiinţifice, cultura, film, istorie

Istorie și film // Să ne speriem sau să învățăm din filmele cu epidemii?


Filmele cu epidemii fac parte din marea familie a producţiilor despre catastrofe naturale. De sorginte majoritar hollywoodiană, ele au un succes de public garantat, deoarece conţin ingrediente de mare spectacol, drame cu accente horror, suspans şi aluzii pertinente la actualitate, susţinute de mari vedete.

Doar capacităţile moderne ale industriei cinematografice în materie de efecte speciale au făcut posibilă producţia de blockbustere pe tema unor gigantice catastrofe naturale, cu conotaţii apocaliptice. Staruri de primă mărime au fost plasate drept cap de afiş, dar ceea ce a asigurat succesul de public au fost scenariul solid şi efectele speciale cât mai spectaculoase. Au rezultat pelicule credibile, din care spectatorii au putut culege nu doar emoţii, ci şi unele învăţăminte (sau teorii ale conspiraţiei) despre ceea ce ar însemna o pandemie scăpată de sub control. Cu alte cuvinte, Hollywood-ul a încercat să ne pregătească pentru ceea ce ni se întâmplă astăzi cu pandcniia de SARS-CoV-2, dar zadarnic. Lecţiile nu au fost învăţate. Poate că măcar acele nebănuite resurse ale răului din oameni țâșnite în situații limită imaginate în filme se vor dovedi doar în ficțiuni.

Epidemii ucigătoare au răvăşit mereu omenirea sau doar unele zone. Boala sau virusul însă au fost diferite şi până li s-a găsit antidotul sau vaccinul au făcut multe victime. Cinematografia aflată într-o epocă de aur nu a ezitat să încadreze moartea personajelor lovite de epidemie într-un context cât mai dramatic, de natură să stoarcă emoţii lăcrămoase. în 1931, John Ford a înfăţişat în Arrowsmith o epidemie de ciumă bubonică şi lupta disperată a unui tânăr medic, interpretat de Ronald Coman, pentru a descoperi un antidot capabil »ă salveze în timp util pe cei apropiaţi.

Nu putea scăpa atenţiei romantica poveste a Damei cu camelii, roman şi piesă de teatru scrise de Alexandre Dumas fiul. În Camille, film regizat de George Cukor în 1936, frivola Marguerite Gauthier cea răpusă de tuberculoză, este interpretată de Greta Garbo, care a primit şi o nominalizare la Oscar pentru acest rol. Greta Garbo apare tot într-un rol romantic şi în ecranizarea din 1934 a romanului lui Somerset Maugham Vălul pictat, în care este descrisă o epidemie de holeră din China.

Mult mai cunoscută este drama romantică Jezebel din 1938, semnată de William Wyler, în care sunt înfăţişate deosebit de convingător ravagiile epidemiei de febră galbenă din 1852 în New Orleans. Eroul carismatic, interpretat de Henry Fonda, este contaminat şi trimis într-o cumplită carantină pe o insulă, printre sclavi negri, fiind însoţit, ca un titlu de autope-nitenţă pentru trecutele sale păcate, de frumoasa şi răsfăţata Julie Marsden, interpretată de Bette Davies.

O producţie cinematografică mai deosebită, având pe fundal epidemia de ciumă ce a devastat Europa în secolul al XlV-lea, este A şaptea pecete şi datează din 1956, fiind semnată de Ingmar Bergman, cu Max von Sydow şi frumoasa Bibi Anderson în rolurile principale. Spre deosebire de producţiile ulterioare, miezul creaţiei lui Bergman este unul filosofic şi moral, despre credinţă în vremuri medievale hăituite de moarte şi mizerie. Dimpotrivă, producţia holly-woodiană din 2010 Black Death (Moartea neagră), cu Sean Bean în rolul unui cavaler din Anglia, tot în timpul Marii Ciume, mizează comercial pe un scenariu cu necromanţi, intoleranţă şi obscurantism. Tot în registru comercial a fost realizat de televiziunea spaniolă şi serialul Ciuma, din 2018. Intriga celor şase episoade mizează pe trădări, conspiraţii, plăceri personale şi abuzuri, care toate se petrec în luxurianta Sevilie din secolul al XlV-lea, măcinată de o răvăşitoare epidemie de ciumă.

Vampirii şi zombii au fost personaje colective adesea folosite în filmele cu scenarii apocaliptice, deoarece permit imagini şocante, furnizoare certe de emoţii imediate pentru spectatorul consumator de senzaţii tari. Astfel, romanul SF din 1954 / Am Legend (Sunt o legendă), de Richard Matheson, în care o epidemie a ucis cea mai mare parte din omenire, iar supravieţuitorii, cu excepţia personajului principal, au devenit vampiri, s-a bucurat de trei ecranizări: The Last Man un Earth (Ultimul om pe Pământ), în 1964, The Omega Man (Omul Omega), în 1971, cu Charlton Heston, şi I Am Legend (Sunt o legendă), în 2007, cu Will Smith, pro ducţie care aduce speranţa descoperirii unui vaccin miraculos. Ceea ce poate părea mai terifiant pentru spectatorul de astăzi, aflat în carantină sau izolat la el în casă, este imaginea cu Will Smith, singur cu căţelul său credincios, într-un imens oraş pustiu, în contrast cu hoardele de zombii ce se ascund de lumină în văgăuni întunecoase. Singurătatea supravieţuitorului unei pandemii ce aduce extincţia este şi tema principală a filmului regizat de Danny Boyle în 2003, intitulat 28 Days Later (După 28 de zile). În subsidiar, mai apare şi un alt aspect important al filmelor (şi realităţilor) despre epidemii: neglijenţa sau eroarea umană (aici e vorba despre maimuţe infestate cu un virus care scapă dintr-un laborator) ca sursă zero de contaminare vertiginoasă a întregii omeniri. Din nou dă mult de gândit imaginea supravieţuitorului, interpretat de Cillian Murphy, încercând să reziste într-o Londră pustie şi căutând disperat semeni necontaminaţi.

Zombii, ca rezultat al unei pandemii cumplite, se află în prim-planul unor horror-scene de ansamblu sau chiar de detaliu şi în filmul World War Z (Ziua Z. Apocalipsa), din 2013, cu Brad Pitt. Scenele care îi pot produce furnicături spectatorului din 2020 sunt cele cu oraşe devastate, cu guverne care cad succesiv şi cu o întreagă lume în derivă, sub năvala furnicarului de zombii însetaţi de sângele oamenilor sănătoşi şi care ajung să escaladeze irezistibil până şi zidurile fortă-reţei Israel. Iarăşi, eroului filmului interpretat de Brad Pitt îi revine sarcina descoperirii unui antidot capabil să salveze încet, încet, omenirea aflată în pragul extincţiei, chiar riscându-şi existenţa umană prin infectare cu virusul zombi. Interesantă este ideea că antidotul contra contaminării oamenilor sănătoşi şi împotriva transformării lor în zombi se află tocmai în agenţii patogeni sălăşluind în oameni bolnavi. Filmul este disponibil pe NETFLIX.

După ce omenirea şi-a dat seama de pericolul pandemiei cu noul coronavirus, s-a produs şi o mică explozie (atâta vreme cât librăriile au mai fost deschise publicului) a vânzărilor celebrului roman al lui Albert Camus, Ciuma. In 1947, Ca-mus a reuşit să anticipeze cu o impresionantă acurateţe şi profunzime nu numai fazele succesive ale contaminării cu ciumă a populaţiei unui întreg oraş, Oran din Algeria, dar şi decorul social al carantinării complete a acestuia sau dramele umane pe care epidemia le produce. Cartea a fost ecranizată în 1992, în coproducţia argentiniano-franco-brita-nică The Pla-gue (Ciuma), cu William Hurt în rolul doctorului Rieux, alături de San-drine Bonnaire, Robert Du-vall şi Râul Julia. în pofida prestigioasei distribuţii şi a selecţionării la Festivalul de film de la Veneţia, filmul a rămas cvasi-necunoscut.

Situaţiile limită, de viaţă şi de moarte, scot îndeobşte la lumină ceea ce este mai bun sau mai rău în oameni, în momentul în care, sub presiunea ameninţărilor iminente, ei îşi pierd platoşa convenţiilor sociale şi rămân goi, înfăţişând adevăratul lor caracter. Şi aceasta este o zonă pe care filmele despre epidemii au investigat-o fără milă, anticipând şi la acest capitol unele reacţii pe care le-a produs, şi la noi, şi la alţii, pan-demia noului coronavirus. In horrorul Carriers (Purtătorii), din 2009, al fraţilor Alex şi David Pastor, cu Chris Pine drept vedetă, vedem patru puşti disperaţi care fug de o pandemie nimicitoare spre un tărâm mai sigur. De luat aminte că în goana lor spre salvare, puştii descoperă, aşa cum sublinia actriţa şi criticul de film Gloria Sauciuc, că „cel mai mare inamic al lor nu este virusul care atacă omenirea, ci răul din ei înşişi“.

Unul dintre cele mai populare filme despre epidemii a fost blockbusterul Outbreak (Alerta), din 1995, cu o distribuţie de excepţie: Dustin Hoffman, Rene Russo, Morgan Freeman şi Donald Sutherland. O maimuţă purtătoare a virusului Ebola („la modă“ în acea perioadă) ajunge, prin contrabandă, din Zair în S.U.A. şi obligă autorităţile americane să bage în carantină un întreg oraş californian, cu întregul spectacol palpitant al desfăşurării armatei americane şi al cutezătoarei lupte pentru adevăr şi salvare a oamenilor duse de cercetători şi ofiţeri fără prihană. Sarea şi piperul acestui disaster-movie este generalul american care vrea cu orice preţ virusul pentru obţinerea unei arme biologice. Iată, aşadar, şi o excelentă sursă de inspiraţie pentru consumatorii de teorii ale conspiraţiei.

Poate că de cea mai mare luare aminte pentru actuala pandemie este filmul lansat chiar la 9 septembrie 2011, semnat de laureatul premiului Oscar, Steven Soderbergh, Contagion (Pericol nevăzut).

Având o distribuţie de prim rang (Marion Cotillard, Matt Damon, Laurence Fishburne, Jude Law, Gwyneth Paltrow, Kate Winslet), acesta portretizează personajele tipice din scenariul unei pandemii: prima victimă infectată, omul obişnuit, cercetătorul pasionat, doctorul empatic, conspiraţionistul, ofiţerul de informaţii specialist. Lăudat de critici, cu o bună poziţie în box-office (câştiguri de 135 de milioane de dolari pentru un buget de 60 de milioane), apreciat de oamenii de ştiinţă pentru acurateţea sa (doctorul Ian Lipkin, consultantul ştiinţific al filmului, a anunţat între timp că a contractat noul co-ronavirus), filmul disecă metodic etapele unei contagiuni cu un virus având ca origine un liliac (ce premoniţie stranie), cu efectele şi reacţiile tipice într-o asemenea situaţie. Din multe puncte de vedere, Contagion este un film util a fi revăzut în zilele noastre.

În fine, pentru cei ce apreciază genul documentar, platforma de strecrming NETFLIX a cuprins şi serialul din 2020, în şase episoade, Pandemia, virusul gripal, despre „eroii din prima şi eforturile lor de a împiedica o viitoare epidemie mondială”. Desigur, istoria începe cu gripa spaniolă din 1918, ce a făcut zeci de milioane de victime, cu siguranţă mai multe decât Primul Război Mondial; nu lipseşte nici gripa aviară, în centrul relatărilor aflându-se cercetătorii din S.U. A. şi Asia. Groaznica epidemie de gripă spaniolă a fost arareori menţionată şi reprezentată în filme. Cea mai recentă evocare a gripei spaniole s-a petrecut într-un episod din sezonul II al serialului britanic Downton Abbey, din 2011, în care câteva dintre personajele principale sunt lovite de ucigătoarea molimă.

Menţionarea cumplitei epidemii de gripă spaniolă ce a decimat Europa la sfârşitul Primului Război Mondial obligă la o trimitere la contextul în care s-a petrecut cel mai important moment din istoria de secol XX a României: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. La acea vreme, nu existau nici sumedenia de mijloace de informare în masă actuale (adesea isterice şi conspira-ţioniste) despre pericolul infestării şi metodele profilactice, dar nici ideea de auto-izolare pentru prevenirea con-taminării. Atunci, ardeleni s-au strâns la Alba Iulia, unii purtând la gât, drept protecţie, doar o salbă de căţei de usturoi. Unele dintre marile personalităţi ale actului Unirii, precum octogenarul Gheorghe Pop de Băseşti sau Ştefan Cicio Pop, preşedintele Consiliului Naţional Român, au călătorit şi au fost o prezenţă activă la Alba lulia, deşi sufereau de febra gripei spaniole. Regina Maria a fost şi ea greu încercată, în aceeaşi perioadă, de gripa spaniolă, iar generalul Eremia Grigorescu se presupune că a fost ucis de această molimă.

Poate că nu ar fi deloc lipsit de interes şi de învăţătură, după trecerea actualei pandemii, realizarea unui film românesc, avându-1 pe doctorul Ion Cantacuzino drept personaj principal al acelor momente de încleştare maximă cu flagelul febrei tifoide, ce i-a decimat pe românii refugiaţi în Moldova anului 1917, supravieţuind în condiţii de incredibilă mizerie, foamete cumplită, frig, spaimă şi deznădejde.

Aşa a fost atunci. Acum…

Articol scris de Călin Hentea și publicat în revista Magazin istoric, mai 2020.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s