Publicat în critică literară

Anul literar 2019: CARTEA DE ESEU, CRITICĂ ȘI ISTORIE LITERARĂ


O sinteză realizată de Ivan PILCHIN

Eseu și critică literară

Anul literar 2019 s-a remarcat prin tripla apariție editorială a reputatului eseist, critic și istoric literar Eugen Lungu. Este vorba despre cărțile sale de eseuri „Complexul Orfeu” (ARC), „Artă și critică” (Prut Internațional) și despre volumul omagial de dialog „Eugen Lungu. Între spațiile și oglinzile timpului” (Prut Internațional) realizat de Mircea V. Ciobanu.Calitatea fundamentală, caracteristică tuturor textelor semnate de Eugen Lungu, constă atât în erudiția strălucită în materie de literatură și artă, în subtilitatea și precizia interpretării subiectelor abordate, cât și în capacitatea de a discuta despre literatură în formula lejeră, uneori colocvială, alteori sobră, dar mereu captivantă a eseului. Multe dintre ele par a fi niște investigații sau demonstrații ideatice, amintind de căutări aproape detectiviste, cu argumente punctuale și probe explicative, ale unor sensuri. Nelipsită însă rămâne personalitatea autorului, textele scrise conturând un profil amplu și viu al omului și intelectualului Eugen Lungu.

Tema centrală a volumul „Complexul Orfeu” constituie diversitatea mecanismelor de captivitate la care poate fi supus individul fie de ideologii și cenzură („scriitori vânați”), fie de condiția sa biologică („teroarea instinctelor”), fie de „complexul Orfeu” („îndoiala măcinătoare a artistului față de valoarea operei create de el”). În „Artă și critică” autorul revine la clasici, propunând câteva relecturi inedite. Demne de atenția cititorilor sunt studiile eminescologice ale autorului și, mai ales, eseul despre balzacianismul lui Camil Petrescu, un aspect mai puțin abordat de exegeza literară. Deosebit de concludente sunt și incursiunile în literatura universală din capitolul „Aclimatizări literare”. Miza acestora este specificul reflectării politicului în literatură, reacția scriitorului la mersul violent al istoriei. Cartea-interviu „Eugen Lungu. Între spațiile și oglinzile timpului”,coordonată de Mircea V. Ciobanu, este o încercare de totalizare, în formatul unui dialog convențional, a unei cariere de critic, istoric al literaturii, eseist, redactor și editor. Răspunsurile oferite de Eugen Lungu sunt și ele niște eseuri care îmbină mai multe pagini confesive și de atitudine, descoperă treptele formării unui cărturar, „colecționar de idei”, căutările și ezitările inevitabile, prezintă aprecieri și perspective asupra mediului literar autohton.

Volumul „Fricțiunea dintre totul și nimic: Teofanii în format A4” (ARC) de Teo Chiriac poate fi privit ca o completare și, totodată, ca o continuare a poeziei sale. Cartea cuprinde mai multe texte la limita experimentului literar care lărgesc formula obișnuită a eseului. Căci „teofaniile” lui Teo Chiriac sunt meditații poetice sau hermeneutice, ermetice sau revelatoare, confesive sau ludice ale celui care crede în forța salvatoare și eliberatoare a Cuvântului (în epoca „post-cuvântului”), a Creației („într-o societate increată, ca a noastră”) și a Frumosului („[eu] doar cu Frumusețea pot rezista în fața Nimicului”). Profunzimea ideatică, eleganța stilistică se conjugă în volum cu o „luciditate de diamant”, cu acuitatea vizionară și critică a autorului în raport cu simulacrele realității imediate. Originală, fascinantă și sinceră, cartea „teofaniilor” lui Teo Chiriac, este, cu siguranță, una dintre cele mai importante realizări literare ale anului 2019.

Demersul critic al lui Vitalie Ciobanu în volumul „Revanșa literaturii: Ficțiuni critice” (ARC) vine din convingerea că ficțiunea artistică poate fi nu doar o formă „pașnică” de accedere la transcendent și inefabil, ci și o armă în lupta cu lumea care „se încăpățânează să reia, ca într-un coșmar regizat de o minte diabolică, eternul cadril al pierzaniei și zădărniciei”. Căci, în mod programatic, pentru Vitalie Ciobanu, scriitura înseamnă, mai întâi, o luare de atitudine, o formă de rezistență, de „sublimă răzbunare” și de „revanșă” față de realitatea dezumanizantă. Confirmarea acestei motivații scriitorul o găsește și la Mario Vargas Llosa care consideră că „[literatura] nu este doar exercițiu narcisist și ocupație hedonistă, literatura ne învață că răul nu trebuie acceptat”. Astfel, se justifică și selectarea titlurilor discutate în carte, multe dintre ele fiind adevărate modele atât de excelență intelectuală, cât și de angajament civic asumat în afirmarea valorilor fundamentale și a memoriei istorice. Printr-o scriitură dinamică și echilibrată, Vitalie Ciobanu nu doar provoacă la lectură, nu doar invită la un dialog problematizant, ci și determină la acțiune și opoziție morală față de hibele realității. Cu atât mai mult că literatura, consideră autorul, poate să suscite realitatea, să o scoată din indeterminat, să-i dea consistență, dar și să o pună „la respect”.

Critica poeziei este reprezentată în anul 2019 prin două cărți de luat în seamă: „Fața poeziei și măștile poeților” (ARC) de Grigore Chiper și „Poezia BASA” (ARC) de Lucia Țurcanu. Ambele volume adună textele critice (cronici de întâmpinare sau prefețe) scrise de-a lungul anilor. Fiind complementare, apropiindu-se într-o anumită măsură, acestea, totodată, contrastează prin însuși modul de abordare a dinamicii fenomenului poetic actual. Cartea lui Grigore Chiper se citește ca o cronică alternativă a practicilor poetice din întreg spațiul limbii române pe parcursul ultimelor trei decenii. Autorul contabilizează schimbările graduale, înnoirea sau menținerea discursului poetic românesc, îi identifică legăturile cu poezia universală, reconstituind, simultan, climatul cultural autohton. Efortul lui Grigore Chiper, în ultimă instanță, este îndreptat spre căutarea printre „măștile poeților” a unei „fețe a poeziei” care, astfel, este „expresia prin excelență a libertății în artă”, „un dialog cu tine însuți, o formă de a lua și de a se lua în răspăr”, „cea mai subiectivă artă posibilă”. Iar, fiindcă „receptarea poeziei ține, la fel, de un subiectiv suprem”, analiza și comentariul amănunțit al textelor sunt intercalate cu meditații făcute la persoana întâi despre transformările social-politice și estetice și, implicit, despre cauzele și efectele schimbării paradigmelor literare.

Lucia Țurcanu, de la bun început, ne avertizează că volumul ei „nu este o istorie a poeziei române din Basarabia”, că nu este nici eseu, nici o monografie despre „poezia BASA”. Forța cărții însă rezidă anume în încercarea de a ilustra dintr-o perspectivă istorico-literară (prin eșalonări generaționiste, demarcații cronologice și delimitări conceptuale) dialectica practicilor poetice „din segmentul interriveran al literaturii române”. Construcția cărții, alcătuită din textele publicate inițial separat (excelent argumentate și convingătoare în limitele proprii), se soldează, totuși, cu anumite inconsecvențe de demonstrație, cu redundanțe terminologice, cu abordarea generală favorizantă și (inevitabil) parțială a fenomenului poetic basarabean. Cu toate acestea, dincolo de propriul punct de vedere și deriscurile asumate, valoarea cărții constă în încercarea de a atrage atenția asupra textelor care, în viziunea autoarei, „trebuie (re)citite”.

Studii și cercetări literare

Culegerea „Paul Goma: cuvântul basarabeanului răzvrătit” (Știința), prefață, selecție și coordonare de Aliona Grati, capătă o semnificație și o valoare deosebită acum, după dispariția regretabilă a scriitorului. Fiind o publicație colectivă de exegeze literare, cartea, împărțită în trei capitole consistente prin oferta materialului interpretativ și documentar, propune cititorului o serie de incursiuni și studii de sinteză, mai întâi, în legătură cu ipostaza de opozant politic și de scriitor a lui Paul Goma, apoi un amplu dosar critic privind romanele, jurnalele și publicistica sa, și, în încheiere, scrisorile sale deschise și două interviuri. Volumul este, în esență, o încercarede a facilita o reactualizare a interesului pentru „fenomenul Goma”, de a împrospăta memoria istorică și literară, într-un sfârșit, de a-i conferi lui Paul Goma locul potrivit și meritat în istoria conștiinței și literelor românești.

În „Narațiuni ale erosului: Eseu” (Cartier), Nina Corcinschi ne oferă „un studiu fenomenologic” al erosului în literatură, pornind de la ideea că „modernitatea și postmodernitatea literară aduc schimbări fundamentale de viziune asupra eroticului și a relațiilor de cuplu”. Într-o cercetare ambițioasă și bine documentată teoretic, găsim analize ample și abordări originale ale prozei erotice românești de pe ambele maluri ale Prutului. Demnă de reținut este încercarea de a-l califica pe Paul Goma, „drept un întemeietor de o erotologie românească proprie”, dar și demonstrația memorabilă a faptului că „Don Juanul, celebrul personaj mitologic al seducției, își face cu adevărat intrarea în literatura română prin Ion Creangă”, autoarea fiind convinsă că „personajul crengian donjuanesc, moș Nichifor Coțcariul, este o prezență ilustrativă a fenomenului”.

O contribuție importantă la exegeza literară basarabeană o reprezintă și volumul „Scurtmetraj fără final” (Univers Educațional) de Anatol Moraru. Concentrându-se, îndeosebi, asupra literaturii române din Basarabia din perioada postbelică, autorul abordează „producția literară” autohtonă, preponderent, din perspectiva comparatistă, istorico-literară, tematică și po(i)etică. Studiile, articolele, eseurile și cronicile incluse în volum sunt temeinic documentate, sunt sobre și captivante, polemice și, pe alocuri, ludice.

În cartea „Nobelul pentru literatură ca patrimoniu geocultural” (Cartea Românească Educațional), Elena Prus revine la problemele actuale ale literaturii comparate. Autoarea oferă o serie de sinteze sau studii de caz dedicate scriitorilor, laureați ai premiului Nobel pentru literatură (E. Canetti, G. Xingjian, H. Müller, P. Modiano, S. Aleksievici), aflați la intersecția diferitor limbi, culturi, epoci istorice și spații naționale.

„Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni: (în propria lor viziune)” (s.n.), alcătuită de Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău, uimește prin efortul și munca depusă (1146 de nume).

Jurnal, memorii, maxime și aforisme

În volumul „Mama. Casa. Pământul: lacrimi, litanie, incantații” (ARC) Vladimir Beșleagă își reconstituie, printr-un dialog imaginar, pagini de jurnal, interviu sau scrisori, trecutul familiei sale, destinul nefast al părinților. Prin forța lucrurilor, în imagini dramatice și lirice din viața unui singur neam se reflectă „vremuri afurisite”, mersul istoriei cu tot ce aduce ea bun sau rău. În schimb, cartea „Despre amânatul sfârșit al lumii: jurnale Yes-eu de călătorie, 2012-2018” (Alfa) de Leo Butnaru invită cititorul în miezul prezentului. Însemnări vii și atente la detaliu din călătoriile în Lituania, Ucraina, România, Italia și Federația Rusă, înfățișează o vastă panoramă „a lumii în tablouri” și portretul unui poet-filozof în căutarea meditativă a tainelor acestei lumi.„Prima carte a leologismelor” (Junimea) de același autor conține un număr impresionant de fragmente aforistice. Sunt calambururi ironice, constatări gnomice, parafrazări ingenioase, jocuri de cuvinte, formule paradoxale, oximoronice sau grotești. Toate – un spectaculos comentariu la adresa culturii, dar și inculturii umane.

În genul proxim al „leologismelor”, se află și volumul „π cuvânt: Jocurile foamei de cuvinte: Culegere de cuvinte și sensuri încrucișate” (URMA ta) de Sergiu Beznițchi și Igor Guzun. De data aceasta, însă, avem o carte interactivă care valorifică, original și inventiv, cultura actuală (preponderent, de masă), ironizează pe seama clișeelor acesteia, sugerează o stare pozitivă și o atitudine dezinhibată față de tot ce înseamnă lumea contemporană.

Arte

În cartea sa „Ce este muzica și cum s-o înțelegem?” (s.n.), profesorul Ion Gagim recurge la procedeul dialogului imaginar între un meloman și ghidul său prin lumea muzicii. Consecvent și explicit, volumul este un foarte util și plăcut îndreptar pentru toți cei care simt tentația muzicii, dar nu știu cum să facă primul pas pentru a-i descoperi esența și tainele.

Text semnat de Ivan Pilchin și preluat din Revista literară, nr. 5, 2020, p. 10-11, ISSN: 2345-1777.

Foto credit: Sebastian Vasile Luca.