Publicat în Activitate expoziţională, literatura

Romane despre soldatul ceh al armatei austro-ungare încorporat în Primul război Mondial, președintele american Nixon, Rusia anilor 1860, Sankt-Petersburg, foametea din Irlanda, Franța secolului al XIX-lea etc. Cărți noi la Biblioteca Hasdeu!


Vă recomandăm o expoziție virtuală de carte. Romanele sunt cărți nou intrate în fondul bibliotecii. Vă așteptăm cu drag!

Barry, Sebastian. Zile fără sfârșit / Sebastian Barry; traducere din limba engleză și note: Oana Celia Gheorghiu. – București : Litera, 2019. – 288 p.

„În vârstă de doar șaptespreze ani, supraviețuitor al foametei din Irlanda, Thomas McNulty se înrolează în armata Statelor Unite ale Americii în anii 1850. Împreună cu camaradul său de arme, John Cole, Thomas va lupta în războaiele împotriva indienilor sioux și yurok și, în cele din urmă, în Războiul Civil. Marcate de greutăți înfricoșătoare, aceste zile li se par bărbaților extraordinar de intense, în ciuda ororilor la care sutn martori și la care iau parte.”

Bernstein, Carl. Toți oamenii președintelui. Povestea celei mai importante anchete jurnalistice din istorie / Carl Bernstein, Bob Woodward. – București : Litera, 2019. – 576 p.

„Cea mai devastatoare dramă politică și detectivistă a secolului: doi repoteri de la Washington post, a căror investiție genială,  câștigătoare a Premiului Pulitzer, a declanșat scandalul Watergate, ne povestesc evenimetnele din spatele ușilor închise așa cum s-au întâmplat. Aceasta este cartea care a schimbat America. Publicată cu doar câteva luni înainte de demisia președintelui Nixon, Toți oamenii președintelui a dezvăluit scopul scandalului și l-a prezentat pentru prima dată pe misteriorul Deep Throat.”

Christie, Agatha. Crima din Orient Express / Agatha Christie; trad. din limba engleză: Livia Olteanu. – București : Litera, 2019. – 299 p.

„Un afacerist american găsit mort într-un compartiment închis pe dinăuntru din luxosul orient Express, douăsprezece călători, toți suspecți. De data aceasta însă, vixtima a cărei moarte o investighează Hercule Poirot nu mai este deloc nevinovată. Pe parcursul acnhetei sale, detectivul belgian va descoperi ce consecințe tragice a avut un celebru caz de răpire și ucidere a unui copil asupra familiei acestuia și a altor apropiați. Iar în cele din urmă, va trebui să răspundă la o întrebare cu care nu s-a mai confruntat: poate fi crima justificabilă?”

Delaney, J. P. Fata dinainte / J. P. Delaney; traducere din limba engleză și note: Mihaela Buruiană. – București : Litera, 2019. – 476 p.

„Traumatizată de o spargere la vechea locuință, Emma își dorește un loc nou în care să trăiască. Dar nici unul dintre apartamentele pe care le vizionează nu este sigur sau la un preț accesibil. Până la One folgate Street. Casa e o capodoperă arhitecturală: design minimalist din piatră de culoare deschisă, sticlă și tavane înalte. Dar există reguli. Arhitectul enigmatic care a proiectat casa păstrează un control total asurpa ei: fără cărți, fără perne arucnate, fără perne aruncate, fără fotografii sau obiecte personale. Spațiul este destinat să-l transforme pe cel care-l ocupă – și asta se și întâmplă.”

Dostoievski, F. M. Demonii / F. M. Dostoievski; trad. din libma rusă: Nicolae Gane. – București : Litera, 2019. – 815 p.

„Publicat pentru prima oară în 1872, Demonii poate fi considerat singurul roman politic scris de Dostoievski. Este o alegorie a consecințelor distrugătoare ale nihilismului politic și moral care lua avânt în Rusia anilor 1860, dar, făcând portretul vremurilor sale, Dostoievski atinge de fapt condiția umană în general, problema existenței lui Dumnezeu, a diferenței dintre bine și rău, a dorinței de putere.

Personajele romanului sunt orbite de convingeri politice și de construcții teoretice ale moralității, dezlănțuindu-și proprii demoni interiori.”

Dostoievski, F. M. Idiotul: roman în patru părți / F. M. Dostoievski; trad. din limba rusă: Nicolae Gane. – București : Litera, 2019. – 911 p.

„Întors la Sankt-Petersburg după un tratament de patru ani la un sanatoriul din Elveția, prințul Lev Nikolaevici Mîșkin este luat în râs de înalta societate a orașului, care îl consideră sărac cu duhul. Mîșkin este mereu sincer, atitudinea lui fiind luată de majoritatea oamenilor drept prostie. În candoarea lui, Mâșkin se simte atras de două femei de condiție foarte diferite: Aglaia Ivanovna, femeia cinstită, de familie bună, de care e îndrăgostit, și Nastasia Filippovna, femeia compromisă, de care prințil se simte legat prin compasiunea pe care i-o inspiră.”

Gogol, N. V. Povestiri din Petersburg / N. V. Gogol; trad. din limba rusă: Eusebiu Camilar. – București : Litera, 2019. – 252 p.

„Fie că este un bărbier mocăit, cicălit de nevastă, care intră în bucluc din cauza unui nas găsit în pâine, sau un funcționar pasionat de litere care își cheltuiește averea pe o manta, eroul scrierilor lui Gogol este un om al exceselor.”

Hašek, Jaroslav. Peripețiile bravului soldat Švejk / J. Hašek; trad. și note: Vasile Vasilache. – București : Litera, 2019. – 960 p.

„Bonom și guraliv, Švejk devine cel mai loial soldat ceh al armatei austro-ungare când este încorporat la izbucnirea Primului Război Mondial. Deși pare că singura sa dorință este să ajungă pe front, descurcărețul Švejk se folosește de toate subterfugiile posibile în relații cu medicii, polițiștii, preoții și ofițerii care îl bat la cap ca să intre în luptă, țelul său fiind să se țină cât mai departe de front.”

Kafka, Franz. Procesul / Franz Kafka; trad. din limba germană: Miruna Bolocan. – București : Litera, 2019. – 271 p.

„Chiar în ziua în care împlinea treizeci de ani, Josef K., prim-procurist bancar și celibatar, este arestat, fără să i se aducă la cunoștință motivul arestării, de doi agenți ai unei agenții nespecificate. Din acel moment, viața lui se schimbă ireversibil. Judecat de un tribunal aflat într-o clădire cu aspect deplorabil, lui K. Nu i se aduce nici o învinuire, deși toată lumea îl consideră vinovat. Totul este halucinant și ireal, iar K. va încerca în mod disperat să afle adevărul despre ceea ce i se întâmplă , pentru ca, în cele din urmă, să fie ucis ca un câine.”

Stendhal. Roșu și negru / Stendhal; trad. din limba franceză: Irina Mavrodin. – București : Litera, 2018. – 750 p.

„Considerat de critici romanul central al operei lui Stendhal, Roși și Negru este un portret incisiv și pin de viață al societății franceze din prima jumătate a secolului al XIX-lea, măcinată de corupție, lăcomie și plictiseală. Julien sorel, profitorul fără scrupule, hotărât să se ridice deasupra originilor sale provinciale umile prin înșelăciune și egoism, rămâne până azi unul dintre personajele cele mai interesante din literatura europeană. Cariera sa triumfală îl poartă până până în cercul restrâns al lumii aristocratice pariziene.

În cele din urmă, acesta comite însă o crimă neașteptată și tulburătoare, semnându-și singur condamnarea la moarte.”

Publicat în Activitate expoziţională, EXPOZIȚII DE CARTE, istorie

Cărți noi de istoria românilor: unele din ele abordează și subiectul pentru întregirea Țării: august 2020


Preda, Dumitru. Sub semnul Marii Uniri:  campaniile armatei române pentru întregirea țării: 1916-1920 / Dumitru Preda; cu un argument de acad.: Victor Voicu. – București : Editura Academiei Române : Editura Militară, 2018. – 390 p.

„Lucrarea prezintă momentele de pregătire politică și economică-militară din anii de neutralitate (1914-1916) premergătorii intrării româniei în Marele Război, evidențiază caracterul angajării armatei sale în război, etapele, bătăliile principale și particularitățile lor, raporturile cu Aliații și, în acest cadru, rolul Misiunii franceze a generalului Berthelot, în cadrul campaniilor din 1916 și 1917, locul și importanța bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz din vara lui 1917, punând în lumină și nuanțat implicațiile naționale și internaționale ale participării la cea mai mare confruntare armată cunoscută de omenire; un loc aparte este acordat situației și desfășurării campaneii române din 1917-1918, în contextul transfromărilor radicale din fostul Imperiu rus care au sdust la izolarea politico-militară a României și obligarea guvernului de la Iași la acceptarea înrobitorului Tratat de Pace de la București (7 mai 1918), impus de Quadrupla Alianță, precum și rolul factorului armat în susținerea actului de Unire a Basarabiei (27 martie 1918)” afirmă academicianul Victor Voicu în Argumentul cărții.

Cartea are 6 capitole:

  1. România în anii de neutraltiate (august 1914 august 1916);
  2. Campania anului 1916;
  3. Campania anului 1917;
  4. Campania din anii 1917-1918;
  5. Campania din anii 1918-1919;
  6. Campania din 1919-1920.

La final găsiți o încheiere, bibliografie selectivă și indice.

Panorama comunismului în Moldova Sovietică: contexte, surse, interpretări / editor: Liliana Corobca; prefață: Radu Preda. – Iași : Polirom, 2019. – 860 p.

„34 de specialiști din Republica Moldova oferă o perspectivă clară și coerență asupra regimului comunist din această țară. Sunt aduse în atenția cititorilor subiecte din istoria, politica și cultura Moldovei sovietice, mai puțin sau deloc cunoscute și cercetate în spațiul românesc: de la formarea și evoluția RASSM, deportările staliniste sau foametea de după cel de-al Doilea Război Mondial la simbolurile de stat ale RSSM, politica națională, religie, învățământ, minorități, legislație, patrimoniu cultural, dimensiuni ale cotidianului etc.” afirmă editoarea cărții, Liliana Corobca.

Cartea include articolele diferitor istorici, abordând astfel teme ce țin de istoria regiunii dintre prut și Nistru în perioada ocupației sovietice.

Cartea mai include prefață, notă asupra ediției, listra ilustrațiilor, lista abrevierilor, bibliografie și indice de nume.

Leașco, Ion. Ialoveni / Ion Leașco, Tatiana Ungureanu. – Chișinău : Ed. „Licorn”, 2003. – 224 p.

„În anul 2002 localitatea Ialoveni a marcat 500 de ani de la prima atestare documentară. Semimileniul Ialoveniului a fost un prilej pentru locuitorii acestui oraș în creștere de a reflecta asupra trecutului, prezentului și viitorului” afirmă Silviu andrieș-Tabac.

Cartea face referință la: istoria localității în documente, stema și drapelul, evoluțis economică, perioada războiului, învățământul, personalități marcante etc.

Documente privitoare la cotidian și viața de familie din Basarabia în secolul al XIX-lea: în volume / Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Institutul de Istorie. – Chișinău : S. n.

Volumul I : 1813 / ed.: Teodor Candu, Alina Felea. – 2019. – 424 p.

„Actele din acest volum prezintă și alte probleme cotidiene ale locuitorilor din Basarabia: condițiile de trai ale locuitorilor; îndeletnicirle locuitorilor, munca sezonieră, în special în zona Bugeacului, în Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Bender etc., unde locuitorii, înainte de 1812, plecu la cositul fânului, pășunatul vitelor sau se ocupau cu negustoria; conflicte însoțite de violență verbală, dar și fizică; chestiuni de delimitare a moșiilor, căsătoriil mixte etc.” Scriu editorii în Introducerea cărții.

Veți citi rezumatele documentelor, documente, abrevieri, rusisme, indice de nume și indice geografic.

Niculiță, Ion. Cercetările sitului arheologic Potârca din Rezervația Cultural-Naturală Orheiul Vechi / Ion Niculiță, Sergiu Matveev, Andrei Nicic. – Chișinău : Cartdidact, 2019. – 230 p.

„Cercetările perieghetice întreprinse în anii 1946-1947 în cursul inferior al râului Răut au pus în evidență un șir de situri de epoca fierului de la Butuceni, Furceni, Cot, Potârca, Scoc și din urbele medievale Șehr al Cedid și Orheiul Vechi. Investigațiile de amploare întreprinse între anii 1946 și 1953 de către Gh. Smirnov și mai apoi de P. Bârnea, Gh. Postică etc. La așezarea fortificată Butuceni și a orașelor medievale sesizate anterior s-au încununat cu succese remarcabile de o însemnătate primordială pentru istoria acestui ținut” se afirmă în introducerea cărții.

Colesnic, Iurie. Basarabia necunoscută : în 3 vol. / Iurie Colesnic. – Chișinău : Cartier.

Vol. III. – 2019. – 526 p.

„Chiar și popoarele mici au istorie mare” afirmă Iurie Colesnic.

Autorul face referință la biografia și activitatea următoarelor personalități:

  • Constantin Stere;
  • Ion Codreanu;
  • Dimitrie Balaur;
  • Alexandru Baltaga;
  • Nicolae Bosie-Codreanu;
  • Emanoil Catelly;
  • Anastasia Dicescu;
  • Gheorghe Dicescu;
  • Gherman Pântea etc.

Războiul de fiecare zi : Viața cotidiană în tranșee și în spatele frontului în Primul Război mondial (1914-1919) / coord.: Bogdan Popa, Radu Tudorancea. – Târgoviște : Cetatea de Scaun, 2018. – 468 p.

„Volumul de față urmează structura conferinței Războiul de fiecare zi : Viața cotidiană în tranșee și în spatele frontului în Primul Război mondial (1914-1919), organizată de Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academie Românem cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale, în zilele de 26 și 27 noiembrie 2018. Volumul reflectă dezbaterile ce au urmat comunicărilor și propune o perspectivă nouă asurpa vieții cotidiene în vremuri excepționale. Direcțiile teoretice ale cercetării, analiza genezei, alcăturii și impactului jurnalelor și memoriilor de război, avatarurile vieții culturale, propaganda, experiența traumatică a prizonieratului și refugiuui bărbaților și femeilor, deopotrivă, au fost principalele teme alese de istorici, istoricii de artă, sociologii și filologii din București, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Mainz și Târgu-Mureș, ale căror contribuții sunt cuprinse în paginile ce urmează” se afirmă în Introducerea cărții.

Pe lângă articolele istoricilor prezentate la conferință, este o addenda și album foto. Sunt articole și în limba engleză.

Brozbă, Dorin. Cătălina Teodoroiu, eroina poporului român. 1917-2017, un veac de la sacrificiul suprem / Dorin Brozbă. – S. l.: Editura B. D. Media, 2017. – 68 p.

Cartea include un set de fotografii și fac cu legende referitoare la activitatea Cătălinei Teodoroiu.

La începutul cărții este inclus Cântecul Ecaterinei Teodoroiu.

Mălăescu, Ioan. Cătălina, eroina de la Jiu. Carte interzisă între 1940-1990. – S. l. : Editura B. D. Media, 2010. – 278 p.

„Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 14 ianuarie 1894, în Vădeni, localitate aflată azi în componența municipiului Târgu-Jiu, fiind cel de-al treilea copil din cei opt ai familiei Vasile și Elena Toderoiu.

A urmat școala primară în satul natal și a terminat-o la Târgu-Jiu, între anii 1905-1909 a Școala româno-germană, situată pe strada Popa Șapcă, unde director era Ștefan Bobancu.

Partea finală a studiilor urmate de Ecaterina a constituit-o perioada de șapte ani în care a frecventat cursurile liceale de la București, până în vara anului 1916. […]

Odată cu declanșarea primului război mondial, Ecaterina, fiind elevă, s-a înrolat într-una din primele unități de cercetași din București, cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de către Arethia Pitușteanu, devenită ulterior Tătărescu, în vara anului 1916, prin căsătorie cu gorjeanu Gheorghe Tătărescu, viitorul prim-ministru al României, între anii 1934-1937 și 1939-1940.”

O carte utilă pentru a ne cunoaște eroii.

Conducătorii României Mari. Șefi de stat și de guvern. – Brăila : Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2018. – 132 p.

În carte este inclusă biografia și activitatea lui Ferdinand I, Carol al II-lea, Ion I. C. Brătianu, Alexandru Marghiloman, Arthur Văitoianu, Alexandru Vaida-Voevod, Take Ionescu etc. La fiecare conducător român sunt incluse și poze.

Orașele unirii: Chișinău – Cernăuți – Alba Iulia. – Brăila : Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2019. – 160 p.

Cartea face referință la istoria celor trei orașe. Cartea include fotografii de arhivă și de azi.

Boia, Lucian. România : țară de frontieră a Europei / Lucian Boia. – Ediția a IV-a. – București : Humanitas, 2012. – 345 p.

„Această carte își propune să răspundă la întrebarea: Ce este românia? Voi încerca să descriu și să explic o țară. Dar poate fi cuprinsă o țară într-o carte? Da și nu. Realitatea este multiformă și inepuizabilă, în timp ce reprezentarea ei nu poate fi decât limitată și simplificată. Și, inevitabil, subiectivă” afirmă Lucian Boia în Introducerea cărții.

Autorul explică Cum s-a făcut România, comunismul românesc, o plimbare prin București etc.

La final găsiți note, indice de nume și indice de nume geografic.

Boia, Lucian. Două secole de mitologie națională / Lucian Boia. – București : Humanitas, 2012. 133 p.

„Națiunea este unul dintre marile mituri ale epocii moderne. Alături de ideea progresului și de multiplele ei derivate: revoluția, democrația, comunismul… Sunt credințe care au pus lumea în mișcare, religii ale vremurilor noi” afirmă autorul.

Lucian Boia face refrință la o națiune – o limbă, o lume împărțită în națiuni, principii concurente etc.

La final este o notă bibliografică.

Publicat în Activitate expoziţională, literatura

Alexandre Dumas şi secretele bucătăriei


Cel mai mare specialist în ale gastronomiei: necesitatea! • Cu orez, un bob de unt şi câteva roşii – o mâncare delicioasă! • Prea multul coniac din raci i s-a urcat la cap unei invitate • Supă din coadă de cangur şi friptură din picioare de elefant • „Ouăle călugărului” sau „ouăle omului de rând” • O salată specială cu sfeclă, ansoa și trufe

„Eu nu mănânc oaia aşa cum o mănâncă Maiestatea Voastră”, replica Porthos în Vicontele de Bragelonne, stârnindu-i uimirea lui Ludovic al XlV-lea: „Auzi! Auzi! Şi cum o mănânci dumneata?”. Dovedind nu numai plăcerea de a se înfrupta din toate bucatele (probă şi rotunjimile din ce în ce mai vizibile ale trupului), ci şi ştiinţa bucătăriei, muşchetarul i-a împărtăşit regelui reţete cu care se delecta acasă: „Eu pun să mi se frigă berbecul întreg […] Iată cum: bucătarul meu – năzdrăvanul e german, sire – bucătarul meu împănează berbecul cu cârnăciori, pe care-i aduce de la Strasbourg, cu şunculiţe, pe care le aduce de la Troyes, cu prepeliţe, pe care le aduce din Pithiviers, prin nu ştiu ce mijloc îi scoate apoi oasele, ca dintr-o pasăre, lăsându-i însă pielea, care se întăreşte şi se rumeneşte; şi când îl taie în felii, ca pe un cârnat gros, se scurge din el o zeamă aurie, care e plăcută la vedere şi deosebit de bună la gust”.

Şi nu este singurul episod în care eroii Iui Alexandre Dumas tatăl îşi pun la bătaie cunoştinţele culinare: apreciază o ciozvârtă bine rumenită, o supă consistentă sau un dulce aromat, asociin-du-le cu vinuri alese. Iar asta i se datorează scriitorului, cel care le-a dat viaţă, mare pasionat de gastronomia mondială.

Alexandre Dumas a copilărit într-un orăşel din Picardia, Villers-Cotterets. Acolo, bunicul din partea mamei, Charles Labouret, ţinea un han pe drumul spre Soissons. Pentru a câştiga ceva bănuţi, băietanul îşi petrecea adesea timpul prin bucătărie sau servind la mese. Au fost primele contacte cu arta culinară, dovedind însă şi câteva iniţiative interesante, în special pentru pregătirea fripturilor la proţap: să lege un pui cu aţă deasupra focului pentru a se perpeli bine pe toate părţile sau să asambleze un soi de ţepuşă cu trei niveluri, cu ajutorul căreia puteai pregăti deodată mai multe tipuri de păsări: pe primul – o gâscă, grăsimea ei ajutând becaţele şi prepeliţele aflate dedesubt să capete suculenţă şi savoare.

Tot de acolo i-au rămas întipărite în memorie gusturi spectaculoase, precum cel al cârnaţilor andouiellette. În mod tradiţional, făcuţi din colon şi stomac de porc, ei sunt emblema, cu precădere, a oraşului Troyes. Dar, pentru Dumas, „cei mai buni andouiellette pe care i-am mâncat, chiar mai buni decât cei din Troyes, sunt cei din Villers-Cotterets. Măcelarul care îi prepara se numea Lemerré”.

Dacă e să dăm crezare unuia dintre biografi, Jean Tulard, pasiunea pentru bucătărie ar fi moştenit-o de la mamă sau, după cum a mărturisit la un moment dat scriitorul însuşi, „mă întrebaţi de unde această aplecare – este precum poezia, o simt din aer, îmi vine dinspre înalturi”.

„Am studiat reţetele şi manierele de a găti ale tuturor şefilor, dar, mai ales, pe cele ale celui mai mare specialist – cel care se numeşte necesitate!”. O ironie fină, dar, totodată, şi ilustrarea unei realităţi: puţini ştiu că autorul Celor trei muşchetari a fost şi un excelent bucătar. Stăpân al propriei bucătării, nu a ezitat niciodată să dea sfaturi sau să lucreze cot la cot cu cei care preparau mâncarea prin diversele hoteluri şi pensiuni prin care a trecut.

„Dumas, numai în cămaşă, îşi sufleca mânecile, prepara o omletă fantastică, punea la fript un pui pe care îl legase cu aţă […], tăia ceapa, punea oalele pe foc, arunca vreo 20 de franci personalului [de la hotelul de Mantes, unde se afla pe atunci] şi o îmbrăţişa cu foc pe bucătăreasa ce se arăta extrem de recunoscătoare că a primit un asemenea ajutor”. Aşa i-l prezenta poetul şi dramaturgul Louis Bouilhet (1821-1869) prietenului său Gustave Flau-bert, într-o scrisoare datată mai 1858.

Câţiva ani mai târziu, într-o zi de februarie a anului 1866, George Sand îşi nota, la rându-i, în jurnal, amintirea unei cine excelente, la care au participat Alexandre Dumas tatăl, dar şi fiul: „Dumas tatăl a gătit toate felurile de mâncare, de la supă şi până la salată. Opt sau chiar zece feluri de-a dreptul minunate”. Una dintre numeroasele relaţii amoroase ale scriitorului poate scoate la iveală şi interesante detalii cu privire la talentele sale culinare. Este vorba de scurta, dar focoasa legătură cu o tânără cântăreaţă de operă de origine austriacă, Caroline Unger (1803-1877). Extrem de temperamentală, Caroline – alintată de apropiaţi Carlotta – prinsese obiceiul să concedieze servitorii în cele mai nepotrivite momente. Aşa s-a întâmplat de câteva ori pe când locuia împreună cu Dumas tatăl într-o vilă din apropierea Parisului. într-o duminică, de pildă, când erau aşteptaţi la masă câţiva prieteni ce veneau din Capitală, Alexandre s-a trezit fără niciun ajutor în bucătărie. în Ultimii ani ai lui Alexandre Dumas (1883), Gabriel de Bellemare descria cum autorul Muşchetarilor a reuşit să iasă din încurcătură. A intrat în bucătărie, a scotocit prin rafturi, dând de ceva orez, puţin unt şi câteva roşii proaspete. Cu ele a făcut de-a dreptul minuni, pregătind un fel de mâncare nu numai săţios, dar şi foarte gustos.

Nu era neapărat un geniu culinar, ci un învăţăcel atent, dar şi talentat.

Tot de Bellemare povestea că, cu toate că a petrecut câţiva ani buni în Italia, Alexandre Dumas nu prea a fost atras de paste şi nici nu s-a interesat de reţeta de preparare. Mult mai târziu, pe când scria sfaturi gastronomice într-unul dintre numeroasele periodice pe care le sponsoriza, a fost pus într-o situaţie extrem de supărătoare când un cititor l-a întrebat care ar fi secretul celor mai bune macaroane. Pentru a nu mai fi prins pe picior greşit, şi-a luat carnetul cu notiţe şi a dat fuga la una dintre cele mai cunoscute bucătărese de origine italiană din Paris.

Dintr-un alt voiaj în Spania (toamna anului 1846), prilejuit de căsătoria Isabellei a Il-a (1830-1904) cu Ferdinand I de Asis de Bourbon de Cadige (1822-1902) – mariaj influenţat de Ludovic Filip al Franţei a deprins pasiunea pentru supa cu şofran sau ouăle fierte, alegând meniul ce conţinea trei – „ouălele călugărului” –, în detrimentul celui cu două – „ouăle omului de rând”.

Numeroasele laude cu privire la mâncărurile degustate la Alexandre Dumas la masă au dat naştere şi la zvonul că ele nu ar fi avut cum să fie pregătite de scriitorul însuşi. Amintirile unui apropiat al său, jurnalistul şi scriitorul britanic Albert Vandam (1843 – 1903), fac referire la un simpatic episod. Pentru a-i răspunde unui celebru medic al timpului care nu dădea doi bani pe cunoştinţele culinare ale maestrului şi, în special, pe reţetele sale pentru crap, Dumas l-a invitat la cină. Şi, pentru a demonstra că el a pregătit efectiv bucatele ce au ajuns pe masă, a gătit cu martori. Printre ei, Vandam însuşi: „La ora trei am ajuns la locuinţa sa de pe strada Chaussee d’Antin şi am fost condus imediat în bucătărie, unde I-am văzut pe marele scriitor înconjurat de ustensilele sale, în marea lor majoritate din argint. Cu excepţia unei supe de varză, pe care, după propria-i mărturisire, o făcuse de dimineaţă, toate celelalte ingrediente pentru pregătirea cinei erau în stare proaspătă – bineînţeles, spălate şi curăţate. îi erau alături bucătarul său şi un ajutor, dar el însuşi, cu mânecile suflecate până la coate, un şorţ mare în jurul taliei şi pieptul dezgolit, conducea întreaga operaţiune. Nu cred să mai fi văzut vreodată ceva la fel de distractiv… La şase şi jumătate au început să sosească şi invitaţii; la şapte fără un sfert, Dumas s-a retras să se schimbe; iar la şapte punct s-a anunţat că masa poate fi servită. Cina a constat în mai sus pomenita supă de varză, un crap la cuptor, un sos ragu pe bază de carne de oaie în stil unguresc, friptură de fazan şi salată japoneză (salată creaţă, ardei şi morcovi). Niciodată nu am mai mâncat ceva la fel de bun… ”.

Fiul unui prieten al scriitorului, Henri Franţois Lhote, consemna, la rându-i, atât o reţetă specială, creaţie a lui Alexandre Dumas însuşi (un platou de raci, pe care i-a tras atât de mult prin coniac, încât una dintre invitate, după ce s-a ghiftuit bine, a trebuit să fie ajutată să se ridice de la masă, deoarece se deplasa cu mare… greutate!), cât şi atenţia pe care acesta o acorda ingredientelor. „Imediat după ce se instala într-un nou loc, Dumas îşi lua servitoarea şi plecau la piaţă, să cumpere cele necesare pentru cină”.

Nu mai era un secret că. odată invitat să mănânci la Alexandre Dumas acasă, trebuia să te pregăteşti pentru un adevărat festin. „Prin 1844 sau 1845 am început să am remuşcări că las să dispară acele minunate supeuri, unde străluciseră atâta spirit şi bună dispoziţie. Eram prieten cu aproape toţi oamenii de spirit ai epocii: pictori de talent, muzicieni la modă, cântăreţi iubiţi de public. Am comandat o masă de 15 locuri, am invitat o dată pentru totdeauna 15 prieteni să vină la mine în fiecare miercuri de la orele 11 seara, rugându-i ca, atunci când nu pot să vină, să mă anunţe cu trei sau patru zile înainte, astfel încât absenţii să poată fi înlocuiţi. Aceste supeuri se compuneau în general din-tr-un pateu de vânat, o friptură, un peşte şi o salată, cu menţiunea că se putea pune peştele înaintea fripturii, […] patru sau cinci potârnichi, un iepure sălbatic şi doi iepuri de casă formau umplutura pateului” (Marele dicţionar de bucătărie).

Pasionat călător, scriitorul a reuşit să aducă în Franţa gusturi şi reţete exotice (precum carnea de vită cu varză sau supa din cozi de creveţi), dar şi să le combine, inventând feluri noi (un sos pentru peşte, o reţetă de salată cu ouă, ţelină şi trufe).

Cu toate că nu a încetat niciodată să se laude cu talentele sale culinare, abia spre sfârşitul vieţii, în 1869, s-a decis să îşi dedice zilele realizării unui dicţionar de specialitate. Şi, pentru a găsi liniştea atât de necesară scrisului, s-a retras în micuţul port Roscoff, în Peninsula Bretania, însoţit doar de bucătăreasa sa dragă, Mărie. In martie 1870, a terminat manuscrisul şi l-a trimis editorului, Alphonse Lemerre, cu doar câteva luni înainte de moarte (survenită la 5 decembrie 1870). Izbucnirea războiului franco-prusac (19 iulie 1870-10 mai 1871) a întârziat cu mult apariţia Marelui dicţionar de bucătărie, astfel că Dumas nu a reuşit să îşi vadă ultima operă tipărită.

Lemerre le-a încredinţat destul de complicata sarcină de a pregăti dicţionarul pentru publicare unor mai puţin experimentaţi în domeniu – poetul Leconte de Lisle (1818-1894) şi scriitorul Anatole France (1844 – 1924) – şi, într-un final, lucrarea a văzut lumina tiparului în 1872.

În realizarea monumentalei lucrări, Dumas tatăl nu a ezitat să ceară ajutorul unor maeştri culinari renumiţi în epocă, precum Adolphe Duglere (1805-1884), unul dintre protejaţii marelui Mărie-Antoine Careme (Magazin istoric, nr. 5/2018), cel care le-a gătit membrilor familiei Rothschild. ţarului Alexandru al II-lea sau regelui Prusiei Wilhelm I.

Lăsându-şi şi de astă dată imaginaţia să zburde, Alexandre Dumas a reuşit să creeze o carte care să trezească simţurile cititorului; să îl îndemne să viseze, dar şi să se pună pe treabă, să atace, precum un muşchetar curajos, fronturile bucătăriei.

Astfel că nu trebuie să ne mire faptul că multe dintre reţete sunt extrem de dificil de realizat, în special din cauză că proporţiile ingredientelor sau timpul de pregătire nu sunt indicate cu precizie (în unele cazuri, deloc!). Sau că sunt descrise şi câteva feluri de mâncare pe care nici Alexandre Dumas însuşi nu le-a gustat niciodată şi, cel mai probabil, nici prea mulţi cititori de mai târziu, precum fripturile de struţ şi elefant sau supa de cangur. „Din coadă de cangur, plină de muşchi şi zdravănă, iese o supă care le întrece pe toate, prin savoarea şi bunătatea sa”; ori friptură „dintr-unul sau mai multe picioare de pui de elefant, la care se îndepărtează pielea şi se scot oasele şi apoi se lasă patru ore în apă călduţă.

Pentru a-și condimenta și mai mult cartea, Dumas nu se dezminte și recurge la numeroase trucuri de scriitor experimentat: explicaţii fanteziste cu privire la originea unor animale sau plante (de pildă, curcanul, despre care povesteşte că a fost adus în Europa de iezuiţi tocmai din India, pe când el provine din spaţiul american) sau inventarea de nume savuroase pentru unele feluri de mâncare (cap de mistreţ â la Machiavelli, homar ă la Borgia, cotlet de viţel à la dogele Veneţiei).

Cartea abundă în ingrediente şi reţete speciale menite a mulţumi cele mai rafinate gusturi: curry, tipuri exotice de peşti (alosa, macrou, rechin), becaţe cu ciuperci în sos de coniac, napi umpluţi, porumbei cu mazăre.

O, atenţie aparte i-a fost acordată unuia dintre cele mai obişnuite astăzi produse, aliat aproape pe orice masă: muştarul! Iniţial, Ale-xander Bornibus (1821 -1882), cel supranumit chiar „regele muştarului”, deţinătorul celei mai cunoscute fabrici care producea apreciatul ingredient, comandase un scurt text publicitar, care să apară în dicţionar. Dar, în sti-lu-i aparte, Dumas a aşternut pe hârtie o întreagă istorie, pe mai bine de zece pagini, purtând cititorul din Antichitate şi până în mijlocul veacului al XlX-lea şi lăudând varietatea produsă la Dijon, con-siderându-l singurul muştar adevărat.

Pe lângă supe, fripturi la cuptor sau proţap şi deserturi, Dumas considera că un alt fel de mâncare nu era prea mult apreciat şi pus în valoare în epocă: salata! Ca atare, a şi gândit o reţetă specială. „în multe case se face din salată un «apendice» al fripturii. Totuşi, a mânca salată cu o pulpă de ied bine marinată sau cu fazani ori cu becaţe înfăşurate cu slănină este o adevărată erezie culinară! Un fel îl strică pe altul. Orice vânat fin trebuie mâncat singur, cu sosul pe care îl lasă în timpul preparării. Salata mea e de o mare fantezie, compusă din cinci ingrediente principale: rondele de sfeclă roşie, felii de ţelină, trufe mărunţite, rădăcină şi frunze de campanulă şi cartofi fierţi în apă. Cu o oră înainte de a fi servită, o asezonez astfel: în castronul de salată pun câte un gălbenuş de ou fiert tare pentru fiecare două persoane. Zdrobesc gălbenuşurile în ulei, pentru a obţine o pastă. Adaug la această pastă: hasmaţuchi, ton fărâmiţat, bucăţi de anşoa pisate, muştar, cubuleţe de castraveciori muraţi şi albuşul de la ouă tocat. Diluez totul cu cel mai bun oţet, apoi răstorn ingredientele principale în castron. Amestec şi apoi las să cadă de sus un vârf de cuţit de paprica, ardei roşu de Ungaria”. Produsul finit „plăcea atât de mult invitaţilor mei, încât atunci când Ronconi [Giorgio, un renumit bariton italian] nu putea să vină, trimitea pe cineva să-i ia partea lui de salată”.

Îndrăgostit de viaţă, un adevărat conviv, o gazdă perfectă. Alexandre Dumas nu a scăpat prilejul să ne înveţe să ne bucurăm şi de fiecare clipă petrecută la masă, cu prietenii sau familia: „O activitate zilnică majoră, care poate fi realizată în mod vrednic numai de oamenii inteligenţi. Nu este suficient doar să mănânci. Pentru a lua masa, trebuie să existe o conversaţie spumoasă, dar calmă. Ar trebui ca fiecare cină să strălucească, precum rubiniul vinului între felurile de mâncare, să fie delicioasă, dar şi suavă, precum dulciurile de la desert, şi să dobândească profunzimea adevărată odată cu servitul cafelei de la final”.

Articolul a fost scris de Theo STĂNESCU-STANCIU pentru revista Magazin istoric, ianuarie, 2020.

În context, vă amintim că avem și crățile altor scriitori la bibliotecă. Jules Verne de exemplu – romanele atât în limba română și rusă, cât și în limba franceză.

Alte articole:

Ziua Națională a Franței – https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2017/07/10/ziua-nationala-a-frantei/

Fabulistul francez Jean de La Fontaine – 395 de ani de la naştere – https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/07/05/fabulistul-francez-jean-de-la-fontaine-395-de-ani-de-la-nastere/

Romancierul Marcel Proust – 145 de ani de la naștere – https://bibliotecahasdeu.wordpress.com/2016/07/08/romancierul-marcel-proust-145-de-ani-de-la-nastere/

Publicat în Activitate expoziţională, COLECŢII BC, ENCICLOPEDIA CĂRȚILOR, LITERATURA ARTISTICA

Limba și literatura norvegiană


17 mai e ziua națională a Norvegiei. În context, recomandăm cărți de studiere a limbii norvegiene, dar scriitori din această țară.

17 mai – Ziua națională a Norvegiei

Cărți de studiere a limbii norvegiene:

Baciu, Sanda Tomescu. Velkommen! Manual de conversație în limba norvegiană / Sanda Tomescu Baciu. – Iași : Polirom, 2006. – 186 p.

„Manualul se adresează publicului larg, dar și studenților filologi, oferind o introducere în limba norvegiană bokmål, una din cele două forme ale limbii norvegiene scrise. Manualul propune cititorului o metodă concisă și practică de învățare a limbii norvegiene și a structurilor ei gramaticale de bază, în vederea atingerii nivelurilor A1-A2 din Portofoliul lingvistic european.”

Sunt incluse 11 lecții ce includ gramtica, exerciții, vocabular, expresii.

Halvorsen, Arne. Dicționar norvegian = Rumensk-norsk ordbok / Arne Halvorsen. – Ed. a 2-a, rev. și adăug. – Iași : Polirom, 2008. – 792 p.

„Dicționarul cuprinde 25 000 de cuvinte-titlu, selectate din lexicul de bază și domeniile tehnic și științific. În această nouă ediție s-au inclus termeni intrați recent în patrimoniul limbii române, în special din domeniile informaticii, medicinii sau chimiei. Completat de o serie de indicații de folosire care îi sporesc accesibilitatea, dicționarul poate fi utilizat atât de cei care doresc să învețe limba norvegiană sau să aprofundeze studiul acesteia, cât și de norvegienii interesați de limba română.”

Leon, Crina. Ghid de conversație român-norvegian / Crina leon. – Ediția a II-a revăzută și adăugită. – Iași : Polirom, 2007. – 231 p.

„Acest ghid de conversație se adresează persoanelor care doresc să pătrundă misterul lumii fiordurilor nordice călătorind în Norvegia, acelora care vin în contact cu vorbitori ai limbii norvegiene, precum și tuturor celor ce vor să facă un prim pas spre cunoașterea limbii norvegiene.

Conversațiile imaginare din acest ghid au un scop militar, tinzând să pună la îndemâna cititorilor modele practice de vorbire, cuprinzând vocabularul și noțiunile elementare de gramatică pe care le necesită diferite situații de viață și activitate cotidiană.”

Pe lângă expresiile român-norvegiene veți găsi noțiuni de gramatică și referințe bibliografice.

Literatura norvegiană

Hamsun, Knut. Copii ai timpului lor / Knut Hamsun; în românește: Sanda Tomescu Baciu. – București : Cartea Românească, 1989. – 240 p.

„Întreaga poveste pare a se desfășura între două lumi: lumea aristocrației, reprezentată de familia Wilatz Holmsen și, pe de cealaltă parte de afaceristul Holmengra. Primul reprezintă aristocrația, fastul și boemia de altădată, o lume pierdută în borcanul cu amintiri pe care copilul, care între timp a devenit adult, îl păstrează într-un cufăr uitat într-un colț penumbric din mansarda sufletului, cât mai aproape cu putință de mansarda sufletului. Al doilea este întruparea progresului, inevitabila lovitură de fulger a destinului care spintecă letargia a unei prăfuite epoci.

Este o luptă surdă între ceea ce a fost și ceea ce este, purtată în numele unui ceea ce va fi biciuit de tentația axiomizării. Într-un anume fel asistăm la dansul șchiop al tăvălugului istoriei, care niciodată nu-i va cruța pe cei deprinși cu comoditatea unei plafonări pe care ei, mângâiați de un caustic snobism, îndrăznesc să-l numească siguranță de sine.” (booknation.ro)

Hamsun, Knut. Foamea / Knut Hamsun; traducere din limba norvegiană de Valeriu Munteanu. – București : Editura pentru literatură Universală, 1967. – 252 p.

Foamea – în mare măsură un fragment autobiografic – l-a făcut dintr-o dată cunoscut nu numai în țările scandinave, dar în întreaga Europă.

Autorul evocă aici lupta pentru viață și avaturile unui tânăr literat încă necunoscut din Christiania (vechiul nume al orașulu Oslo). Suferințele și exaltarea omului lipsit de căminși de pânine se împletesc cu extraordinara acuitate a observației psihologice. Tânărul dorește să scrie, să publice, dar este tot timpul torturat de foame. O trăsătură esențială a cărții este prezentaerea tipului de intelectual singuratic, imaginativ și nefericit, pierdut în furnicarul unui oraș relativ mare. Descrierea foamei este de o inegaalabilă plasticitate; totul e conceput subiectiv, la persoana întâi, într-un fel de monolog interior.”

Hamsun, Knut. Ultimul capitol / Knut Hamsun; trad.: Nora Iuga și George Almosnino. – București : Ed. Univers, 1983. 365 p.

„Romanul „Ultimul capitol” aduce în atenția cititorului lumea Nordului care, spre deosebire de cea a Sudului, mediteraneană, extrovertită și uneori mult prea impulsivă, așterne existențe care mocnesc în așteptarea scânteierii care poate face diferența dintre ei și restul lumii.

Torhaus, locul unde se desfășoară întreaga acțiune a romanului, pare a fi un loc idilic, calm și liniștit, unde apariția unui sanatoriu pe coama muntelui produce o incredibilă intersectare de trăiri, personaje și destine” afirmă cei de la echipa booknation.ro

„Ultimul capitol, din 1923, e încă una din surprizele pe care Hamsun se pricepe atât de bine să le pregătească. El se vădește încă o dată în deplinătatea forțelor creatoare; își stăpânește arta narativă cu o virtuazitoate sclipitoare și pune în joc o suită de caractere care sânt achiziții noi în galeria sa umană. Moartea nu are prea mult de spus în sanatoriul de la Torahus. E doar un oaspete zăbavnic; nu poate iubi ca Julie d’Espard și nici n-are idei năstrușnice ca cele ale disperatului „sinucigaș”.” Jonh Landquist

Knausgård, Karl Ove. Lupta mea. Cartea a șasea: Sfârșit / Karl Ove Knausgård; traducere din limba norvegiană: Ivona Berceanu. – București : Litera, 2019. – 1109 p.

Lupta mea, autobiografia literară monumentală, intimă și spectaculoasă care a declanșat o adevărată frenezie mediatică după publicarea sa în Norvegia, a devenit un fenomen internațional și s-a vândut în milioane de exemplare în întreaga lume, atinge punctul culminant.

În Lupta mea, Karl Ove Knausgård își examinează cu rigoare viața, ambițiile și slăbiciunile, incertitudinile și îndoielile, relațiile cu prietenii și fostele iubite, cu soția și copiii, cu mama și tatăl său. Este un opus magnum în care viața este descrisă în toate nuanțele sale, de la momentele de mare dramă până la cele mai banale detalii ale existenței de zi cu zi.

În cea de-a șasea și ultima carte, Knausgård reflectează asupra eșecurilor personale prezentate în volumele anterioare: deși se bucură de o apreciere literară în creștere, se confruntă și cu repercursiuni adesea distrugătoare. Este o carte despre literatura în sine și despre relația ei cu realitatea, cheia de boltă a unei realizări magnifice.”

Holt, Anne. Ura / Anna Holt; traducere și note de Doru Mareș. – București : Editura Trei, 2011. – 426 p.

„În Oslo e liniște și calm: sărbătorile de iarnă bat la ușă, oamenii sunt puși pe distracție, străzile sunt scăldate în lumini. Dar spiritul e alungat cu brutalitate de un șir de crime oribile: un imigrant care ajunge să se prostitueze, un artist plastic pe punctul de a da lovitura, o femeie-episcop ce militează pentru interzicerea avortului și alte câteva persoane sunt victimele unui ucigaș care nu acționează după un anumit tipar. Experta în psihologie criminală Inger Johane Vik și soțul ei, polițistul Yngvar Stubø, încearcă să deslușească secretele pe care victimele le-au luat cu ele în mormânt și care ar putea ajuta la rezolvarea îngrozitoarelor crime. Un martor neașteptat aruncă o lumină nouă asupra asupra acestu caz complex…”

Romanele lui Anno Holt s-au vândut în peste 5 milioane de exemplare în întreaga lume.

Fosse, Jon. Frumos / Jon Fosse; traducere din limba norvegiană: Carmen Vioreanu. – București : Editura Vremea : 2008. – 134 p.

„Jon Fosse s-a născut pe 29 septembrie 1959 în Haugesund și a copilărit în Strandebarm. Studiază la Universitatea din Bergen unde își ia licența în istoria literaturii universale în anul 1987. În perioada studiilor lucrează ca jurnalist la cotidianul Gula Tidend până în 1983, când debutează cu romanul Roșu, negru. Între 1987 și 1993 predă la Academia de Arta Scrisului din Hordaland. Locuiește în orașul Bergen, pe coasta vestică a Norvegiei.

A scris până în prezent peste 25 de piese de teatru, toate având premiere în majoritatea țărilor din Europa. La aceasta se adaugă 30 de volume de proză, lirică și eseu. În anul 2000, Ministerul Culturii din Norvegia i-a acordat bursă pe viață.”

Frumos este o piesă, având la activ șapte personaje.

Fossum, Karin. Nu privi înapoi! / Karin Fossum; traducere din limba norvegiană: Alina Doiminte Antonsen. – București : RAO, 2005. – 285 p.

„Într-un sătuc idilic din Norvegia, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea, iar copii se joacă fericiți pe străzi, este descoperit cadavrul unei adolescente. Annie era puternică, inteligentă și iubită de toți. Oare cine anume a dorit să distrugă pentru totdeauna liniștea acestui sat și de ce?

Cu pricepere și subtilitate, inspectorul Sejer descifrează suspiciunile și secretele care ascund în spatele unei comunități în aparență perfecte.”

Romanele lui Fossum – supranumită „Regină a Crimei” îmn norvegia –, avându-l ca protagonist pe inspectorul Konrad Sejer, și motvul este lesne de înțeles. Sejer este genul de polițist-filosof lipsit de expresie, pe care numai țările nordice îl pot crea.

Washington Post

Recomandăm și curiozități despre această țară.

Publicat în Activitate expoziţională, ACTIVITĂȚI BC

Ce se întâmplă dacă vizităm biblioteci spectaculoase de Ziua Mondială a Cărții?


Pelayo Sánchez / Madrid / Spectacular, elegant, tăcut și plin de cunoștințe. Luând în considerare sărbătorirea Zilei Cartii în această joi și cu imposibilitatea de a pleca de acasă, este un moment bun pentru a călători literar prin biblioteci precum Trinity College (Dublin), Laurentina (Madrid) sau librării precum Lello, Porto (Portugalia).
Este evident faptul că orice bun fan al lecturii cunoaște plăcerea de a rătăci printr-o librărie sau bibliotecă ale cărei rafturi pot avea norocul de a găsi o carte pe care dorești să o citești.

Fotografie a arhivei grafice a Agenției EFE semnată de Juan Carlos Hidalgo
de la Biblioteca Mănăstirii Regale din Escorial

Dar într-o situație precum cea actuală, în care achiziția de cărți trece exclusiv prin achiziția lor online, vizitând, chiar dacă practic, unele dintre aceste temple grozave ar putea fi balsamul perfect pentru a depăși limitarea cititorului.

Locuri precum Biblioteca Colegiului Trinității din Dublin, Biblioteca Publică Évora din Portugalia sau Biblioteca Națională a Maltei, mănăstirea Laurentina El Escorial, Cabinetul regal portughez De Leitura din Rio De Janeiro, Royal Cosmological Society La Palma sau, desigur, cel al Alexandriei, sunt unele dintre cele mai recunoscute spații de lectură din întreaga lume.

Biblioteca Alexandriei (Egipt)
A devenit icoană ale cunoașterii și un loc al turismului, cum este cazul noii Biblioteci din Alexandria (Egipt), inaugurată în 2002 pentru a recupera spiritul a ceea ce a fost prima bibliotecă universală din istoria umanitate, care a ajuns să adăpostească 700.000 de cărți pe role de hârtie.

Acum este o clădire de design modern din sticlă și aluminiu realizată de studioul suedez Snohetta, în formă de disc solar imens în omagiu pentru zeul Ra care iese de pe promenada din Alexandria și cu o cameră spectaculoasă cu ipostile, inspirată din templele faraonice, cu capacitate pentru 2000 de persoane.

Biblioteca Trinity College
Nicio legătură cu Biblioteca Trinity College, fondată la Dublin în 1592 și una dintre cele mai cunoscute din lume pentru frumusețea și istoria sa și pentru impozitele lungi rafturi din lemn care adăpostesc peste 3 milioane de cărți. și manuscrise, păzite de numeroase busturi de marmură care cinstesc prestigioși literari și filosofi.

Volumele literare ale staturii lui Samuel Beckett, Bram Stoker și Oscar Wilde au fost consultate în camera principală, construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea și numită „Cameră lungă” pentru lungimea sa de 65 de metri. Principala sa bijuterie este „Cartea lui Kells”, un manuscris medieval care conține cele patru evanghelii ale Noului Testament scrise în latină.

Bibliotecile Évora și Malta
Biblioteca Publică Évora din Portugalia nu are nimic de invidiat, inaugurată în 1666 ca Colegiul Mozos al Catedralei și care are printre cele mai vechi lucrări 664 cărți tipărite înainte de 1500, în timpul așa-numitei „leagă a tiparului” , și 6445 de cărți din secolul al XVI-lea.

Sau Biblioteca Națională din Malta, fondată în 1555, cu documente care acoperă Evul Mediu până în zilele noastre, păstrând astfel istoria țării. Și găzduiește arhiva Ordinului Sfântului Ioan din Ierusalim, Rodos și Malta, precum și cea mai veche poezie malteză din istorie, „Il-Kantilena”, scrisă de poetul Pietru Caxaro la mijlocul secolului al XV-lea.

Biblioteca Regală a Mănăstirii San Lorenzo de El Escorial
În Spania există și exemple de biblioteci care merită vizitate de pe ecranele computerului nostru.

De exemplu, Biblioteca Regală a Mănăstirii San Lorenzo de El Escorial (Madrid), cunoscută și sub numele de Escurialense sau Laurentina, cu o cameră principală impozantă de 54 de metri lungime, 9 lățime și 10 înălțime, încununată de un impresionant bolta butoiului.

Biblioteca istorică generală a Universității din Salamanca
La fel ca și Biblioteca istorică generală a Universității din Salamanca, care își are originea în secolul al XIII-lea, deși sediul actual datează din 1509, reconstruită la mijlocul secolului al XVIII-lea. Este cea mai veche bibliotecă universitară din Spania și una dintre cele mai vechi din Europa.

Camera sa principală este boltită, cu rafturi din pin natural și statui alegorice. Lângă ea și în spatele frumoasei fațade plateresce a clădirii, se află camera manuscrisă și incunabula (are 487) și bolta actuală.

Alte biblioteci
Alte biblioteci care merită vizitate sunt cele ale mănăstirii Strahov, din Praga sau Admont (Austria), ambele baroc; raționalistul de la Universitatea Humboldt (Berlin) sau chinezii de la Tiajin Binhai, cu o arhitectură circulară spectaculoasă.

În America, există o bibliotecă modernă Beinecke de manuscrise și cărți rare de la Universitatea Yale (SUA), care arată ca scena „Interstellarului” până la frumusețea ornamentată a Cabinetului regal portughez De Leitura, din Rio De Janeiro.

Templele sacre pentru cititor sunt și câteva librării în care căutarea unei cărți poate deveni cu ușurință o aventură magică și învăluitoare. „Lello și Irmao” din Porto, fondată în 1869 și considerată de mulți drept cea mai frumoasă librărie din lume – un set de filmare pentru mai mult de o secvență din seria „Harry Potter” – ar fi doar primul dintr-o listă lungă.

Alături de acest lucru, alții ar putea fi numiți „Ateneo Gran Splendid” din Argentina, situat în interiorul unui fost teatru de tornadă, acum restaurant, „Ultima librărie” din Los Angeles (SUA), librăria independentă – fostă bancă – cel mai mare din sudul Californiei.

Sau minusculul „Shakespeare and Co”, aproape de Catedrala Notre Damme din Paris și care are un puț care, aruncând o monedă înăuntru, le dorește vizitatorului.

Doar câteva spații de dragoste pentru lectură ale căror rafturi așteaptă acum în întuneric ca un cititor avid să găsească o copie râvnită printre ele mai devreme decât mai târziu.

Sursa: ¿Y si visitamos espectaculares bibliotecas por el Día del Libro? [online] [citat 23.04.20]. Disponibil: www.practicaespanol.com