Publicat în 31 august, Activitate expoziţională, cultura, demnitate națională, independență, limba noastra, national holiday, our language, Ziua Limbii Române

National Language Day – Our Language (Romanian: Limba noastra)


        Limba noastra (English: Our language) is a public holiday in Moldova celebrated yearly on 31 August.

        On 27 August 1989, the Popular Front of Moldova  organized a mass demonstration in Chisinau, that later became known as the Great National Assembly, which pressured the authorities of the  Moldavian Soviet Socialist Republic to adopt a language law on 31 August 1989, that proclaimed the Romanian language written in the Latin script to be the state language of the Moldavian Soviet Socialist Republic. Its identity with the Romanian language was also established. On 23 June 1990, the Moldovan Parliament established on August 31 as a national language day.

        In the main square of Chisinau a concert is organized featuring the performances of various national entertainers. Normally the stage is not dismantled since Independence Day which takes place on August 27.

        Due to this holiday Central Public Library organized on 23 August 2021, two events: The Conference entitled „Lumina Limbii Romane” and The Muzical Show entitled „Independenţa, Limba romana, Demnitate nationala”.

Zaborot Felicia, bibliotecar

Publicat în aniversari culturale, cultura, democratie, Independence Day, Republica Moldova, Ziua Independentei

Republic of Moldova – 30 years of independence (2021)


The Independence Day (Romanian: Ziua Independenței) is the national day of Moldova commemorating the adoption of the  Declaration of Independence from the Soviet Union on 27 August 1991.

         The Supreme Soviet of Moldova held independent elections in February and March 1990. The elections resulted in Mircea Snegur being elected as speaker of the parliament, with Mircea Druc as prime minister. On 23 June 1990, the parliament adopted the Declaration of Sovereignty of the Moldovan Soviet Socialist Republic, which, mainly stipulated the supremacy of Moldovan laws over those of the Soviet Union.

         On 27 August 1991, the Parliament of the Republic of Moldova voted to adopt the Moldovan Declaration of Independence from the Soviet Union. On 21 December 1991, Moldova, along with 10 other Soviet republics, signed the act that formed the Commonwealth of Independent States (CIS).

         Being a public holiday it is a free day for most of the people and employees, also most retail businesses and public institutions are closed on August 27, (Independence Day) and New Year’s Day, but remain open on all other holidays. On this day, the President of the Republic gives a public speech, and officials lay flowers at the Stephen the Great Monument.

         A concert is also organized at the Great National Assembly Square. Every 5 years a military parade is held in the center of Chisinau.

         This year we celebrate 30th anniversary of Independence Day of Republic of Moldova.

Zaborot Felicia, bibliotecar

Publicat în cultura, literatura

Bâlciul deșărtăciunilor virtuale


Maria PILCHIN

Ne-am tot întrebat cum arată acel sfârșit al istoriei despre care predica Fukuyama. Între timp ne-am schimbat noi, între timp și-a schimbat și Fukuyama viziunile asupra istoriei și regimurilor politice. Noi, intelectualii, am tot imaginat cataclisme naturale și catastrofe globale. Ne-am adunat fricile în texte, în obiecte de artă, în discursuri și acțiuni civice. Întrebarea mai mereu retorică pe care am murmurat-o era cum va fi posibil să disloci o lume veche, edificată de milenii pe tradiția Logosului creștin care, la rândul său, a valorificat cunoșterea clasică a Antichității. Ochii minții l-au fixat mereu pe homo politicus, de acolo am așteptat să vină sfârșitul unei lumi care părea să-și fi configurat modelele.

Schimbarea însă vine pe o cu totul altă cale. Din sfera ideilor am fost propulsați cu forța unui uragan înspre o estetică sanitară care ne cultivă gândul că starea fizică a individului are mereu întâietate. Or, sănătatea va fi de acum încolo marea afacere și speculație a secolului. Cât ne va costa vaccinul? PIB-ul nostru îl va reflecta? Meritocrația, egalitatea de șanse și libertatea par să fi trecut într-un plan secund. Omul sănătos – iată idealul suprem al omenirii din 2020. Și, în acest context, cunoașterea pare să fi suferit transformări majore în ceea ce ține de definirea, dar și de aplicarea sa nemijlocită. Universitățile și școlile au trecut de la contactul direct cu studenții la cel virtual. Tehnologia virtuală a substituit sala de curs. Formele de predare/ învățare au fost supuse unor transformări uluitoare în ultima jumătate de an. Ne va lipsi privitul ochi în ochi, strângerea de mână, foșnetul hârtiei (manuale, teste, referate) și, desigur, energia umană transmisă de profesor la clasă. Ne vom bucura însă de multiplele posibilități multipedia ale educației și de siguranța medicală.

Ce fac în acest răstimp bibliotecile? Mai există biblioteci publice? Sau individul s-a baricadat în biblioteca de acasă, cu volumele de pe noptieră sau cu vreun e-book?

Pandemia a influențat și oferta serviciilor de bibliotecă, care de mult nu mai este doar un loc de păstrare și conservare a producției editoriale. Bibliotecile s-au schimbat odată cu societatea. În ultimul deceniu, spre exemplu, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” a devenit un spațiu alternativ pentru comunitate, un al treilea spațiu comunitar socio-cultural și educațional. Cele douăzeci și opt de filiale din capitală de mult s-au orientat spre oferta digitală a serviciilor sale. O prioritate aparte, în acest sens, a constituit-o atragerea și menținerea scriitorului în spațiul fizic și ideatic al bibliotecii.

Din martie 2020, lecturile publice, prezentările de carte, întâlnirile cu autorii, concursurile și programele de lectură, toate au fost transferate în mediul online. Activitatea cenaclurilor, a cluburilor de lectură și de creative writing e susținută de diferite platforme și aplicații digitale. Bibliotecile produc conținut virtual: interviuri cu scriitorii, materiale video de promovare a cărților, podcasturi ș.a.m.d. Din Babilonul scris ne-am mutat în Babilonul virtual și din simpli bibliotecari a trebuit să devenim deodată jurnaliști culturali, prezentatori, interpreți de texte, promotori literari. Și totul a devenit deodată afișat, distribuit și la vedere. Toți au migrat spre rețelele sociale. Chiar și academiile, uitând de elitism, sunt acolo. Literatura era deja acolo, marea majoritate a scriitorilor în ultimul deceniu deja avea un cont pe una dintre ele, iar rețelele sociale arată a niște alei cu busturi de scriitori contemporani care se distribuie și se apreciază reciproc.

Latinii aveau câte un pat (lectus) pentru diferite scopuri, inclusiv, paturi pentru citit și scris. Lectura era o activitate plăcută a retragerii și a solitudinii. Mai târziu ne-am scos lectica în public, unde, în fața unui grup de oameni, am citit. Era lectura asocierii umane, era cititul împreună, cu voce tare. Pandemia ne-a adus în fața camerei și a aparatului foto și ne-am pus și acolo pe citit, de acolo din patul nostru virtual. Și dacă până mai ieri lecturile publice se produceau în sălile festive ale uniunilor de creație, ale școlilor și universităților, în biblioteci, muzee, piețe publice etc., acum, mai ales din martie 2020, sub amenințare pandemică, ele au fost transferate în formate digitale pe platforme de socializare, care treptat par să substituie toate aceste spații ale culturii.

Și biblioteca a acceptat regulile acestui joc. În secolul like-ului, s-a convertit și ea la contemporaneitate, ce-i drept, una zgomotoasă, bulversantă și uneori agasantă. Noua paradigmă a epistemei media ne-a plasat într-un târg al ofertelor de conținut. Instituțiile publice au ajuns să se bată pe like-uri. Căutăm cu toții impactul, raportăm cifre, fidelizăm urmăritori. În acest sens, bibliotecarul trebuie să fie un facilitator și un mediator care aduce în fața utilizatorului o bibliotecă hibrid, o instituție info-documentară și culturală care „îmbină tradiționalul, digitalul și virtualul” (Lidia Kulikovski) pentru o lume diversă și multiplă.

Chiar dacă Facebook-ul e și locul unor false identități, al veleitarismelor și narcisismelor de tot felul, e și spațiul în care unii și-au găsit editura, cititorii, o comunitate de referință și chiar celebritatea. O comunitate de avataruri căreia scriitorii nu au întârziat să i se alăture. Un bâlci al deșărtăciunilor virtuale, ar zice cineva și nu l-am contrazice. Doar că mereu e nevoie să nuanțăm – un bâlci fără de care mai nou nu se mai poate și confirmarea a venit cu acea impusă distanțare socială. Un bâlci în care conținutul cultural și educațional e nevoit să concureze cu divertismentul digital, dar și cu grafomania și egolatria umană. Desigur, criticii noii paradigme se raportează la acest tip de comunicare cu multă reticență, invocând pe „Monstrul Conținutului” digital, care dislocă profunzimea conținuturilor vechii episteme a cunoașterii. Tom Nichols în „Sfârșitul competenței” insista pe faptul că „trăim în vremuri periculoase”, așa cum toți au acces la informație, dar puțini mai și învață. Și aceasta este marea provocare a bibliotecilor care își propun să promoveze și să disemineze tot ce înseamnă literatură de bună calitate. Și cuvântul-cheie deja este viteza, așa cum lumea e împărțită astăzi între „rapid și lent” (Toffler). Dacă vom ezita, încetineala ne poate costa mult, pe noi cei din domeniul culturii. Asistăm la marea bătălie finală pentru un loc sub soare, e Armagedonul ideilor și al conceptelor, e lupta tehnologiilor, a științei, a artelor și literaturii cu ignoranța, superficialitatea, vandabilul pur și lipsa unor valori adevărate. Logosul deja a cedat din pozițiile lui. A se vedea în acest sens manualele de limbă și literatură, programele universitare, chiar și politicile editoriale globale. Sunt marile bătălii pierdute. Vom pierde oare războiul?! Acest sentiment apocaliptic care a copleșit mai mereu ființa umană ține de o situație reală? Sau poate celula noastră biologică trage alarma: vin alte generații, vine o altă lume în care nu mai este loc și pentru noi…

Trăim în epoca economiei atenției, cultivăm și stimulăm interesul pentru ceea ce facem. Ignoranța e sinonimă astăzi cu scroll-ul telefonului, degetul alunecă în jos, e gestul dezinteresului. Totul trebuie să fie laconic, vizual, incitant. Altfel, nu ai audiență. Dacă vrea să fie un bun universal, scriitorul e nevoit să fie de impact pe rețele. Nu risc însă să devin așa un bun de larg consum?! Iată întrebarea pe care ajunge să și-o pună orice scriitor adevărat, orice scriitor profesionist. O întrebare care dă de gândit acum când ne-am distanțat unii de alții, având pe fundal spectacolul media, într-o lume în care locul cărților l-au ocupat postările, iar biblioteca e din ce în ce tot mai digitală. Într-un interviu, un vlogger le reproșa scriitorilor faptul că nu sunt vizibili pe rețele, că prea s-au închis în turnurile lor elitiste. Aveam pregătită replica că literatura a fost dintotdeauna elitistă. Apoi mi-am amintit de Molière. Un scriitor al maselor mai degrabă. Unul primit mai greu la curte, așa cum comediile lui nu prezentau mare interes pentru spectatorul aristocrat. Ce știm noi astăzi despre acei mulți scriitori care erau acceptați de rege și nobili? Molière e însă aici, peste secole, cu noi.

În epoca așa-numitei High Modernity, Internetul a contribuit masiv la intensificarea interacțiunilor sociale în mediul online și la o dezrădăcinare a relațiilor sociale tradiționale. Avem cu toții un cult al prezentului și participăm cu toții la o hiper-contemporaneitate globală. Avem printre „prietenii” virtuali persoane la care nu am fi avut „acces” altă dată: scriitori și artiști cunoscuți în toată lumea, persoane publice, politicieni, miniștri, președinți etc. Îi „vedem”, probabil că ne „văd” și ei. Un voyerism total. Toți se uită la toți. Am ajuns a fi un fel de observatori virtuali.

Michael Patrich Lynch constata, pe bună dreptate, faptul că noi trăim acum în bibliotecă, populăm un nou Babel, o bibliotecă virtuală dintr-o societate abstractă. Este comunitatea-bibliotecă acaparată de „triburile din cadrul bibliotecii”, care duc un război continuu între ele în ceea ce ține de cărțile cui să fie considerate drept deținătoare de adevăr. Astfel, fiecare trib (domeniu al activității umane) se retrage în lacustra sa, în grota sa, într-o relație telematică cu lumea. Locuințele unui imaginar virtual.

Astfel, omul cavernei virtuale le privește pe toate ca pe niște umbre cu nostalgia omului din peștera lui Platon… Lumina ecranului e rece și spleenul nu întârzie să îl copleșească. E melancolia individului solitar, e frica întâlnirii cu sinele…

Editorial semnat de Maria Pilchin în Revista literară, nr. 9, 2020, p. 3, ISSN: 2345-1777.

Publicat în întîlnire cu personalitate, cultura, interviuri

La mulți ani pentru pictorul și graficianul Valeriu Herța!


Numele Valeriu Herța este prezent în în Enciclopedia Biobibliografică a creatorilor contemporani de Ex-Libris, ediția XXIV, Portugalia (1999), în Enciclopedia Artiștilor Romani Contemporani, vol. VII (2012), în Dicționarul Internațional al Creatorilor de Arta, editat în Germania: „ALLGEMEINES KUNSTLER – LEXIKON” (2013), în Catalogul Bienalei Internaționale de Gravură, ed. III (2013).


Destinul lui Valeriu Herța se intersectează cu cel al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Graficianul amintește momentul întâlnirii cu dna Lidia Kulikovski la Hâncești și propunerea dumneaiei de colaborare. A acceptat să fie persoana responsabilă de coperta revistei BiblioPolis, a realizat designul la mai multe coperți de bibliografii, de cercetări apărute în incinta acestei biblioteci.
Lucrările sale pot fi întâlnite în colecții personale din Țările Baltice, Argentina, Canada, Federația Rusă, Franța, Italia, Moldova, Belgia, România, SUA, Portugalia, Danemarca, Japonia, Croația.
Prin întrebările dr. conf. Victoria Fonari relevă parcursul biografic al cadrului didactic Valeriu Herța – de la concursurile și proiectele sale legate de caligrafie, unul dintre care este „Crinii latini”, spre predilecția pentru tehnici de modelare digitale, care au acces cei care au ales să-și facă studiile la Facultatea Arte Plastice și Design a UPS „I. Creangă”. În spațiu Bibliotecii Centrale, graficianul Valeriu Herța și-a amintit de colegul său de la Fundul Galbenii, Hâncești, – scriitorul Grigore Șerban, despre taberele de vară: .
Cu o măestrie didactică a explicat ce înseamnă Ex libris, tipurile de caligrafie, terapia prin caligrafie. Printre interesantele istorioare despre creație, imaginație și evaluare, pe fundalul expoziției de carte intervievatul și-a manifestat un profund respect pentru dr. Lidia Kulikovski, director adjunct Cercetare și Inovare, și pentru dr. Mariana Harjevschi, director general.

Interviul poate fi urmărit aici.

„Gaficianul Valeriu Herța, s-a născut pe 9 septembrie 1960 în Bardar, Ialoveni. Debutează cu semnul de carte (ex-libris) la Expoziția Republicană din anul 1981. Din 1989 devine membru al Asociației tinerilor pictori, iar din anul 1995 – membru titulat al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova. Interesul față de gravura de dimensiuni i-a fost cultivat de arhitectul și graficianul Grigore Bosenco. Pasiunea pentru acest gen de grafică i-a fost adus un succes memorabil în anul 1999, cînd numele lui Valeriu Herța a fost înscris în valoarea și unică în felul ei Enciclopedie bibliografică portugheză a creatorilor moderni de ex-libris. Artistul plastic Timofei Bătrînu astfel a apreciat opera lui Valeriu Herţa „Arhitectura gîndului frumos Valeriu Herța o reprezintă pe capătul unei axe de-a lungul căreia este clădita grafica și pictura lui. Această axă reprezintă o construcție de logică în care vibrează afectivitatea lirică”.

Victoria Fonari

Publicat în critică literară, cultura

Ultima amantă a lui Cioran sau mic tratat de literatură


Maria PILCHIN

„Ultima amantă a lui Cioran” (Cartier, 2018) de Constantin Cheianu readuce în discuție câteva (contra)teme: familia care lasă în noi o mulțime de „tristeți, suferințe și traume”, Viața și Moartea („boala morții”), Erosul și sensul vieții din fața „golului lumii de gheață”. Lipsa acelui sens și conștientizarea absurdului aduc „gândul sinuciderii”. Personajul principal este un bucătar alcoolic, cu o copilărie grea, un bărbat de 45 de ani, care o întâlnește pe EA. „Femeia-Fântână”, nu are nume, cum nu are nume nici copilul căruia bucătarul îi murmură cântecul de leagăn „Nani-nani, puișor…”, pruncul invocat în ultimul enunț al volumului. Cartea poate fi citită în primul rând din perspectiva corporalității și a sexualității umane, în maniera romanelor lui Henry Miller – „Vorbim în termeni științifici, noi, bărbații, parcă am fi construiți după legile fizicii mecanice, femeile – după ale celei cuantice. Noi funcționăm prin frecare, ele prin «unde»”. Personajul masculin din roman rămâne oricum fidel „impresionantei varietăți erotice feminine”, fără a aluneca însă înspre condamnabile atacuri misogine. Chiar dacă ironia și ludicul exprimării nu lipsesc: „unii adună biblioteci de cărți, eu am colecționat o bibliotecă de femei, păcat că nu am unde să le țin pe toate acasă”.

Există ceva bovaric în EA. Ea însă este mai mult decât o Emma Bovary, e tipa narcisiacă, „de o ambiție și o vanitate devoratoare, iată adevărul! Obsesia ei profundă era să reușească în profesie, în carieră, să fie admirată, recunoscută drept cea mai bună! […] dispunea, pentru aceasta, și de o capacitate formidabilă de a se adapta la tot felul de lume utilă. Inclusiv la indivizi de care recunoștea că îi este greață”. Naratorul pune problema integrității femeii, „mă întrebam dacă fata asta e întreagă la minte”, așa cum e o ciudată în toate: sex, socializare, carieră, familie. Disimularea este esența ei umană, mimetismul – iată mecanismul ei psihologic de a acționa: „EA nu făcea decât să imite un comportament de iubită, se obișnuise de ani de zile să facă treaba asta”. Este istoria unei parveniri, a unui ciocoism intelectual și profesional în care e nevoie de „simpatizanți”, de unii „care să o ajute în carieră”, să se solidarizeze cu ea, să o apere de alții, „ea practică un fel de preacurvie moral-intelectuală”, deși e „un om nefericit, incapabil de sentimente profunde, un erotism amputat, o ființă rănită zbătându-se în cușca unei vanități devoratoare”.

La o vârstă balzaciană, Femeia Vamp are o istorie care vine din familie, tatăl nu și-a iubit fiica: „Ce nas mare are fata asta a noastră […] O să fie urâtă”. Dacă am accepta să citim cartea ca pe un tratat despre suicid a bărbatului, atunci Erosul ar fi o formă de sinucidere, iar alegerea narcisistei toxice, o formă cristică de a o face cu mâinile altuia, o cursă mortală între Libido și Mortido. Moartea este, de altfel, o temă la care se tot revine în acest volum. Oamenii suferă de „boala morții”. E „suferința morții” provocată de imposibilitatea de a rupe cercul, de a ieși, „iată oroarea ororilor, să urăști de moarte mlaștina în care exiști și să nu te poți smulge din ea!”. Aproape hamletian, la „patruzeci și cinci de ani”, sensul vieții stă între existență și dispariție, „Ce te ajută să trăiești? Banii, norocul, potența, frumusețea, inteligența, pe scurt, o grămadă de chestii. Pe mine, ca și pe Cioran, m-a ajutat gândul sinuciderii”. Suicidul induce și polemici teologice, așa cum personajul se întreabă „ce este, în esență, Săptămâna Patimilor? Este una în care Iisus Hristos își pregătește metodic «sinuciderea»”.

El se întreabă de ce a ajuns să o aleagă, făcând referință și la propriile frustrări și complexe, la propria devenire, așa cum „adulții sunt niște copii nebuni”. În acest sens, putem vorbi și despre câteva fragmente de bildungsroman. Personajul analizează felul în care omul evoluează psihologic: „la douăzeci de ani nu suntem decât suma tâmpeniilor și complexelor băgate în noi de părinți, școală, sat”. Un fundal al acestei povești sentimentale este și societatea moldovenească cu „noii capitaliști”, cu alcoolismul ca morb național, cu „delirium tremens” ca stare a unei întregi societăți și cu „mizeria de Moldova în care trăim”.

Credit fotografic: MOLDPRES New Agency

Citești acest micro-roman despre bucate și bucătari, cu multe scene erotice și meditații tanatice, și pe măsură ce înaintezi în trama volumului, constați tot mai mult că este vorba despre un roman cu cheie și că în spatele acestei istorii gastronomice putem intui peisajul nostru literar, cu găștile lui, cu toate bătăliile iminente acestuia. Bucătăria este o parabolă a literaturii, a lumii literaților, mai ales că fiecare capitol este deschis de un epigraf semnat de bucătarul-scriitor Antony Bourdain. O carte scrisă bine, incitantă, prin subiect, prin tehnicile sale narative și prin abilitatea de a proiecta pe mai multe planuri paralele imagini corespondente. Un roman copleșitor care te face să constați că viața noastră (culturală și de orice fel) poate deveni literatură. E nevoie de un scriitor cu talent. Este vorba și despre capacitatea de a vedea și de a discerne. Prozatorul Constantin Cheianu știe să o facă din plin. O face iconoclast, cu multă ironie și detașare. De altfel, semn al unei mâini sigure, care știe să ne propună personaje bine conturate, să construiască o intrigă și să producă o scriitură matură.

Articol semnat de Maria Pilchin și preluat din  revista „Quadrat” (nr. 2, 2020).