Publicat în cultura poloneză, istoria românilor, epoca contemporană, istoria românilor, epoca medievală, istoria românilor, epoca modernă, istorie, prezentare de carte

Polonezii în Moldova: istorie și contemporaneitate. Culegere de studii și documente


Polonezii în Moldova: istorie și contemporaneitate. Culegere de studii și documente = Polacy W Mołdawii. Historia i wspóczesność: Zbiór artykułówi dokumentów = Poles in Moldova : History and Modernity: The collection of articles and documents / coord. șt.: Lilia Zabolotnaia, Ilona Czamanska; col. red.: Helena Krasowska [et al.]; Acad. de Științe a Moldovei, Muzeul Naț. de Istorie a Moldovei, Inst. de Istorie [et al.] – Chișinău : Cartidact, 2015. – 368 p.

„Astăzi, când între Polonia și Moldova se află Ucraina, uităm adesea că, începând de la înființarea Principatului independent Moldova în anul 1359, țările noastre erau învecinate și le unea (uneori le despărțea, să recunoaștem…) frontiera comună polono-moldovenească destul de lungă, sub rezerva ajutărilor la momentul respectiv, care se întindea – pe scurt vorbind – de-a lungul Ceremușului până la confluența până la confluența acestuia cu Prutul și pe Nistru alipindu-se (din anul 1569) pe tumultuosul Iagorlâc” afirmă Artur Michalski, ambasadorul Republicii Moldova în Republica Moldova.

Cartea are trei capitole:

  1. Polonezii în societatea medievală și modernă timpurie din Moldova;
  2. Polonezii în Basarabia în sec. XIX-lea – XX-lea;
  3. Polonezii în Republica Moldova în perioada contemporană.

Textul cărții e în limbile română, poloneză și engleză.

Publicat în ACTIVITĂȚI BC, EXPOZIȚII DE CARTE, INTRĂRI NOI, istoria Basarabiei, istoria românilor, epoca contemporană, istoria românilor, epoca medievală, istorie, istorie: Evul Mediu

Cărți noi de Istoria Românilor și Istoria Basarabiei : iulie 2021


Constantin, Rezachevici. Ștefan cel Mare și războaiele sale. Vol. 1 – Chișinău : Editura Cartdidact, 2019. – 607 p.

Acest volum adună pentru întâia oară 73 de studii și articole de istorie militară, risipite prin diverse volume și periodice, unele dintre ele greu de procurat,  care au apărut de-a lungul a peste 150 de ani, începând cu studiile lui M. Kogâlniceanu. Astfel, readucem în fața istoricilor  și  iubitorilor  istoriei neamului aspecte militare  (organizare, cetăți, armament, steaguri, bătălii, tactici și strategii etc.) fără de care istoria lui Ștefan cel Mare și a Moldovei din vremea sa nu pot fi pe deplin înțelese într-un Ev Mediu în care oastea reprezenta  una din cele mai însemnate instituții ale statului.

Astfel, volumul se constituie ca o privire retrospectivă de ansamblu a evoluției istoriografiei privitoare la acțiunile militare ale lui Ștefan cel Mare și ale organizării întregului sistem ostășesc al Moldovei în epoca sa, reprezentând, din acest punct de vedere, o noutate bibliografică valoroasă și multașteptată atât de specialiști, precum și de toți iubitorii de istorie. 

Mihai, Tașcă. Basarabia – pământ românesc. Vol. 4 : antologie – Chișinău : Editura Serebia, 2019. – 684 p.

Volumul al IV-lea al Antologiei „Basarabia – pământ românesc” din Colecția „100 de cărți despre Basarabia la 100 de ani de la Unire” este dedicat omului de cultură, știință și spiritualitate românească de origine basarabeană – preotului Paul Mihail (29.06.1905-11.10.1994).

Referințe la personalitatea lui Paul Mihail și opera acestuia se conțin în cele mai prestigioase lucrări consacrate istoriei ecleziastice, în descrierile patrimoniului cărturăresc și documente vechi ale Moldovei și Basarabiei din sec. al XIX-lea – începutul sec. XX.

Acest volum apare la 125 de ani de la naștere și 25 de ani de la trecerea preotului Paul Mihail la cele veșnice.

Alesandru, Duțu. Armata română de la Prut la Stalingrad și înapoi la Prut (1941-1944) – Chișinău : Editura Cartdidact, 2020. – 468 p.

În ediția a doua autorul a completat semnificativ unele capitole cu noi informații referitoare la eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei, Ținutului Herța, la luptele Armatei Române pentru cucerirea Odesei, a explicat cauzele apariției unor neînțelegeri, iscate între militarii români și cei germani și aduce noi detalii importante privind înfrângerea în bătălia de la Stalingrad. Alesandru Duțu a inclus Cronologia evenimentelor desfășurate în perioada 26 iunie 1940 – 26 iulie 1941 și a prezentat o galerie a generalilor români arestați, judecați și condamnați în perioada 1944-1964.

Cartea prezentată, „Armata Română de la Prut la Stalingrad și înapoi la Prut (1941-1944)” este o contribuție semnificativă la problematica participării României în cel de-al Doilea Război Mondial, fiind de un real folos specialiștilor în domeniul istoric-militar. Prin limbajul ușor accesibil, lucrarea poate fi consultată atât de studenți, masteranzi, profesori, cât și de publicul larg de cititori. prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România.

Ion, Eremia. Relațiile externe ale Țării Moldovei în documente și materiale (1360-1858) – Chișinău : Editura Cartdidact, 2020. – 942 p.

Volumul conține peste 500 de documente și materiale selectate din diferite ediții publicate pe parcursul timpului, unele dintre ele fiind o raritate bibliografică. Pentru a ușura accesul la sursele respective, toate documentele au fost publicate în limba română.

Documentele incluse reflectă situația politică externă a Țării Moldovei de la prima amintire a acesteia în sursele istorice (1360) și până la Unirea Țării Moldovei și a Țării Românești în ianuarie 1859. Volumul este însoțit de un amplu studiu introductiv în care se face o analiză minuțioasă a principalelor tendințe ale istoriografiei contemporane referitoare la relațiile Țării Moldovei cu Ungaria, Imperiul Otoman, Polonia, Hanatul Crimeii și Rusia.

Pentru a ușura munca cititorului, volumul este însoțit de o bibliografie de unde s-au selectat documentele incluse în volum, indice de nume, indice geografic, și glosar. Volumul poate fi utilizat de către cercetătorii științifici, dar și de un cerc larg de cititori, interesați de problemele istoriei Țării Moldovei.

Titu, Maiorescu. Discursuri parlamentare cu priviri asupra dezvoltării politice a României sub domnia lui Carol I. Vol. 1 (1866-1876) – București : Editura Albatros, 2001. – 363 p.

În publicarea de față discursurile parlamentare ținute în timp de 25 de ani, adăugându-se câteva priviri asupra istoriei noastre contemporane, nu pot justifica o asemenea politică a României de la 1866 încoace.

Deosebitele faze ale acestei dezvoltări petrecute într-un stat  constituțional au avut neapărat răsunetul lor în dezbaterile parlamentului și dacă se reproduc aici discursurile cu care am participat la acele dezbateri, ele vor să servească numai ca niște documente vii pentru caracterizarea mai exactă a unei întregi transformări a opiniei publice.

Schimbarea cugetelor în decursul a 30 de ani se poate observa proeminent din 1866 până în 1896.

Paul, Gore. „Plebiscitul în Basarabia” și alte scrieri – Chișinău : Editura Știința, 2020. – 256 p.

Ediția cuprinde pagini din opera istoricului și publicistului Paul Gore (1875-1927): studii și articole (Plebiscitul în Basarabia, Administrarea și Zemstvoul, Răzășii, Ștefan Alexandrovici, „voievodici voloșschii”. Schiță istorico-genealogică, Alecsandri și Basarabia, Anexarea Basarabiei, Populația Basarabiei pe naționalități după izvoarele oficiale rusești, Arhivele, Ioan Brătianu ș.a.), corespondența cu Ioan Bianu și Nicolae Iorga, câteva texte, semnate de Nicolae Iorga, Gala Galaction, Simion Mehedinți, Sever Zotta și Gheorghe Bezviconi, care evocă figura acestei personalități de excepție în viața social-politică și cultural-științifică a Basarabiei de la începutul secolului XX. O serie de imagini fotografice care însoțesc textele completează informația despre cărturar și opera sa.

Volumul, ca și întreaga Colecție „Pagini despre Basarabia”, este destinat cercetătorilor literari, istoricilor, jurnaliștilor, studenților și profesorilor, celor interesați de istoria Basarabiei.

Yvonne, Blondel. Jurnal de război (1916-1917) : Frontul de Sud al României – București : Editura Institutul Cultural Român, 2005. –  416 p.

Un veritabil document istoric, jurnalul lui Yvonne Blondel oferă, prin însemnările-i zilnice, o imagine asupra frontului sudic al României în 1916-1917, fără complezență nici pentru bulgari, care s-au dovedit, cu ocazia acestei revanșe, deosebit de cruzi față de români, nici pentru cadrele armatei române și politicieni. Ea povestește suferințele zilnice ale simplilor soldați și ale civililor rătăcind pe drumuri, pentru care trebuie să lupte din greu, cu firea ei încăpățânată, spre a-i aduce în spitalele improvizate. Câteva întâlniri neașteptate pe frontul Balcanilor, cu scriitorul Robert de Flers de exemplu, amintiri legate de viața de la Curte și de vizitele regelui în provincie pe timp de pace adaugă contrapuncte interesante firului dramatic al mărturiei sale.

Larisa, Turea. Cartea foametei, ed. a III-a– Chișinău : Editura Cartier, 2021. – 560 p.

Nu sunt multe cărți de istorie românească a căror lectură oripilează, zguduie, te întorc pe dos azvârlindu-te în mizantropie.

(…) Dar cercetarea Larisei Turea impresionează pentru că pornește, ca orice investigație veritabil asumată, dintr-o împrejurare de viață… Adevărată carte de sertar, investigația s-a articulat în ultimul deceniu de existență al sistemului patronat de Kremlin și cuprinde transcrierile după mărturiile culese de Larisa Turea, un grupaj semnificativ de documente oficiale, de stat și de partid, referitoare la foametea prin care Stalin a pedepsit Moldova întoarsă la soviete pentru cooperarea ei cu armatele române în 1941-1944, și un mănunchi de fotografii de epocă, profund evocatoare și ele.

Greu de cuprins în câteva cuvinte atrocitatea zguduitoare a paginilor narative în care supraviețuitorii amintesc împrejurările de după război. Dar și mai teribilă este alăturarea lor de documentele cuprinzând formulări stereotipe, diagnoze medicale (distrofie, dizenterie) și mai ales, tabele cu cifre. Decesele au depășit în total cifra de 250.000 de oameni, multe cadavre au ajuns neidentificate în gropi comune, iar altele au fost, devorate de membrii familiei proprii, amenințați cu extincția”.

Publicat în biografii, istorie, literatura engleza, personalităţi istorice, revistă bibliografică virtuală

Top 5 cărți despre Prințesa Diana din Marea Britanie. Pe 1 iulie ar fi împlinit 60 de ani


Diana, Prințesă de Wales a fost prima soție a lui Charles, Prinț de Wales, moștenitorul tronului Regatului Unit. Fiii lor, William, Duce de Cambridge și Prințul Harry, Duce de Sussex, sunt al doilea și al șaselea în linia de succesiune la tronul britanic și a altor cincisprezece state.

Revistă bibliografică virtuală

Ali, Monica. Prințesa Diana. Povestea nespusă / Monica Ali; traducere din limba engleză: Valentina Georgescu. – București : Litera Internațional, 2012. – 334 p.

„Viața și căsnicia Dianei au fost, în același timp, o poveste și un coșmar. Adorată de milioane de oameni, a avut de îndurat totodată respingerea, durerea sufletească și trădarea în viața personală. Înconjurată de strălucire și de atenția constantă a presei, a luptat mereu să-și găsească propriul drum, iar fascinația pe care continuă să o exercite chiar și după mai mult de un deceniu de la maorteeste încă o dovadă a unei personalități extraordinare. Dacă ar mai fi trăit, și-ar figăsit până la urmă pacea și fericirea sau blestemul celebrității ar fi apăsat mereu aspra ei?

Într-un roman tulburător, scriitoarea Monica Ali a imagiant pentrui Lady Di o altă soartă.”

Burell, Paul. Viața secretă a Prințesei Diana / Paul Burell; trad.: August Frățilă, Anastasia Stroia, Georgescu Panait Barrie, Marilena Iovu. – București : ALLFA, 2004. – 432 + 24 p.

„Prințesa lua decizii importante și clare. Am discutat multe aspecte ale problemei. Secrete pe care nu le pot dezvălui aici și care vor rămâne cu mine. Dar puteau surveni nenumărate surprize și gândul acesta o încânta de-a dreptul” zice autorul în prefața cărții.

În carte veți citi despre copilărie, Buckingham Palace, o prințesă îndrăgostită, trădare la Highgrove, regina contra Burrell etc.

Burell, Paul. Diana, așa cum a fost / Paul Burrell; trad.: Raluca și Christian Tănăsescu. – București : ALLFA, 2007. – 198 p., fot.

„În fotografiile sale fascinante, prințesa nu purta pantofi, nu puprta bijuterii, era foarte puțin machiată și stătea întinsă pe o canapea sau pe podea, râzând” declară autorul în Introducerea cărții.

În carte veți citi despre prietenie, compasiune, ținutele regale și bijuteriile Coroanei, învățăturile de la Kensington etc.

Calleja, Concha. Prințesa Diana: „Mă vor ucide!” / Concha Calleja; traducere: Ioana Ionescu. – București : Litera Internațional, 2007. – 168 p.

„De ce a durat 90 de minute drumul până la spitalul Piété Salpêtriére, aflat la doar 5 km distanță? Cum au dispărut casetele video înregistrate la locul accidentului? De ce au îmbălsămat fără permisiune li înainte de autopsie trupul Dianei? Era Prințesa de Wales însărcinată?

Acestea sunt doar câteva dintre enigmele accidnetului de la Paris, din 1997, în care și-au pierudt viața Prințesa Diana, Dodi Al Frayed și șoferul lor, Henri Paul. La aceste întrebări și la multe altele răspunde cartea Conchei Calleja, oferind nuemroase date concludente, rezultate din propria ei anchetă.”

În carte veți citi depsre Mohamed Al Fayed, un personaj inoportun în Marea Britanie, ultima noapte la Paris, zvonuri despre atentat: amenințări la adresa prințesei, etc.

Morton, Andrew. Diana: în căutarea iubirii / Andrew Morton; traducere din limba engleză: Teodor Fleșeru. – București : ALLFA, 2006, 2008. – 338 p., fot.

„Această nouă carte, ce include detalii nepublicate până acum de pe benzile dialogului Diana-Morton, este alcătuit pe baza unor cercetări extinse urmărind pistele indicate de interviurile în exclusivitate obținute de autor. Este „Cartea Cărților” ultimilor ani ai vieții dianei, prințesa de Wales. Când Andrew Morton publica faimoasa biografie a dianei Diana: Povestea adevărată cartea avea să dezlănțuie o adevărată nebunie în media, zdruncinând serios familia regală și ierarhia cărții cu acordul deplin al prințesei, acest bestseller mondial a fost recunoscut ca biografie oficială.”

Cartea are 13 capitole:

  1. Lungul drum spre libertate;
  2. Anul trăirilor periculoase;
  3. Alinarea străinilor;
  4. Afaceri neterminate;
  5. În căutarea iubirii etc.
Publicat în Activitate expoziţională, EXPOZIȚII DE CARTE, istorie

Cărți noi de istoria românilor: unele din ele abordează și subiectul pentru întregirea Țării: august 2020


Preda, Dumitru. Sub semnul Marii Uniri:  campaniile armatei române pentru întregirea țării: 1916-1920 / Dumitru Preda; cu un argument de acad.: Victor Voicu. – București : Editura Academiei Române : Editura Militară, 2018. – 390 p.

„Lucrarea prezintă momentele de pregătire politică și economică-militară din anii de neutralitate (1914-1916) premergătorii intrării româniei în Marele Război, evidențiază caracterul angajării armatei sale în război, etapele, bătăliile principale și particularitățile lor, raporturile cu Aliații și, în acest cadru, rolul Misiunii franceze a generalului Berthelot, în cadrul campaniilor din 1916 și 1917, locul și importanța bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz din vara lui 1917, punând în lumină și nuanțat implicațiile naționale și internaționale ale participării la cea mai mare confruntare armată cunoscută de omenire; un loc aparte este acordat situației și desfășurării campaneii române din 1917-1918, în contextul transfromărilor radicale din fostul Imperiu rus care au sdust la izolarea politico-militară a României și obligarea guvernului de la Iași la acceptarea înrobitorului Tratat de Pace de la București (7 mai 1918), impus de Quadrupla Alianță, precum și rolul factorului armat în susținerea actului de Unire a Basarabiei (27 martie 1918)” afirmă academicianul Victor Voicu în Argumentul cărții.

Cartea are 6 capitole:

  1. România în anii de neutraltiate (august 1914 august 1916);
  2. Campania anului 1916;
  3. Campania anului 1917;
  4. Campania din anii 1917-1918;
  5. Campania din anii 1918-1919;
  6. Campania din 1919-1920.

La final găsiți o încheiere, bibliografie selectivă și indice.

Panorama comunismului în Moldova Sovietică: contexte, surse, interpretări / editor: Liliana Corobca; prefață: Radu Preda. – Iași : Polirom, 2019. – 860 p.

„34 de specialiști din Republica Moldova oferă o perspectivă clară și coerență asupra regimului comunist din această țară. Sunt aduse în atenția cititorilor subiecte din istoria, politica și cultura Moldovei sovietice, mai puțin sau deloc cunoscute și cercetate în spațiul românesc: de la formarea și evoluția RASSM, deportările staliniste sau foametea de după cel de-al Doilea Război Mondial la simbolurile de stat ale RSSM, politica națională, religie, învățământ, minorități, legislație, patrimoniu cultural, dimensiuni ale cotidianului etc.” afirmă editoarea cărții, Liliana Corobca.

Cartea include articolele diferitor istorici, abordând astfel teme ce țin de istoria regiunii dintre prut și Nistru în perioada ocupației sovietice.

Cartea mai include prefață, notă asupra ediției, listra ilustrațiilor, lista abrevierilor, bibliografie și indice de nume.

Leașco, Ion. Ialoveni / Ion Leașco, Tatiana Ungureanu. – Chișinău : Ed. „Licorn”, 2003. – 224 p.

„În anul 2002 localitatea Ialoveni a marcat 500 de ani de la prima atestare documentară. Semimileniul Ialoveniului a fost un prilej pentru locuitorii acestui oraș în creștere de a reflecta asupra trecutului, prezentului și viitorului” afirmă Silviu andrieș-Tabac.

Cartea face referință la: istoria localității în documente, stema și drapelul, evoluțis economică, perioada războiului, învățământul, personalități marcante etc.

Documente privitoare la cotidian și viața de familie din Basarabia în secolul al XIX-lea: în volume / Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Institutul de Istorie. – Chișinău : S. n.

Volumul I : 1813 / ed.: Teodor Candu, Alina Felea. – 2019. – 424 p.

„Actele din acest volum prezintă și alte probleme cotidiene ale locuitorilor din Basarabia: condițiile de trai ale locuitorilor; îndeletnicirle locuitorilor, munca sezonieră, în special în zona Bugeacului, în Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Bender etc., unde locuitorii, înainte de 1812, plecu la cositul fânului, pășunatul vitelor sau se ocupau cu negustoria; conflicte însoțite de violență verbală, dar și fizică; chestiuni de delimitare a moșiilor, căsătoriil mixte etc.” Scriu editorii în Introducerea cărții.

Veți citi rezumatele documentelor, documente, abrevieri, rusisme, indice de nume și indice geografic.

Niculiță, Ion. Cercetările sitului arheologic Potârca din Rezervația Cultural-Naturală Orheiul Vechi / Ion Niculiță, Sergiu Matveev, Andrei Nicic. – Chișinău : Cartdidact, 2019. – 230 p.

„Cercetările perieghetice întreprinse în anii 1946-1947 în cursul inferior al râului Răut au pus în evidență un șir de situri de epoca fierului de la Butuceni, Furceni, Cot, Potârca, Scoc și din urbele medievale Șehr al Cedid și Orheiul Vechi. Investigațiile de amploare întreprinse între anii 1946 și 1953 de către Gh. Smirnov și mai apoi de P. Bârnea, Gh. Postică etc. La așezarea fortificată Butuceni și a orașelor medievale sesizate anterior s-au încununat cu succese remarcabile de o însemnătate primordială pentru istoria acestui ținut” se afirmă în introducerea cărții.

Colesnic, Iurie. Basarabia necunoscută : în 3 vol. / Iurie Colesnic. – Chișinău : Cartier.

Vol. III. – 2019. – 526 p.

„Chiar și popoarele mici au istorie mare” afirmă Iurie Colesnic.

Autorul face referință la biografia și activitatea următoarelor personalități:

  • Constantin Stere;
  • Ion Codreanu;
  • Dimitrie Balaur;
  • Alexandru Baltaga;
  • Nicolae Bosie-Codreanu;
  • Emanoil Catelly;
  • Anastasia Dicescu;
  • Gheorghe Dicescu;
  • Gherman Pântea etc.

Războiul de fiecare zi : Viața cotidiană în tranșee și în spatele frontului în Primul Război mondial (1914-1919) / coord.: Bogdan Popa, Radu Tudorancea. – Târgoviște : Cetatea de Scaun, 2018. – 468 p.

„Volumul de față urmează structura conferinței Războiul de fiecare zi : Viața cotidiană în tranșee și în spatele frontului în Primul Război mondial (1914-1919), organizată de Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academie Românem cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale, în zilele de 26 și 27 noiembrie 2018. Volumul reflectă dezbaterile ce au urmat comunicărilor și propune o perspectivă nouă asurpa vieții cotidiene în vremuri excepționale. Direcțiile teoretice ale cercetării, analiza genezei, alcăturii și impactului jurnalelor și memoriilor de război, avatarurile vieții culturale, propaganda, experiența traumatică a prizonieratului și refugiuui bărbaților și femeilor, deopotrivă, au fost principalele teme alese de istorici, istoricii de artă, sociologii și filologii din București, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Mainz și Târgu-Mureș, ale căror contribuții sunt cuprinse în paginile ce urmează” se afirmă în Introducerea cărții.

Pe lângă articolele istoricilor prezentate la conferință, este o addenda și album foto. Sunt articole și în limba engleză.

Brozbă, Dorin. Cătălina Teodoroiu, eroina poporului român. 1917-2017, un veac de la sacrificiul suprem / Dorin Brozbă. – S. l.: Editura B. D. Media, 2017. – 68 p.

Cartea include un set de fotografii și fac cu legende referitoare la activitatea Cătălinei Teodoroiu.

La începutul cărții este inclus Cântecul Ecaterinei Teodoroiu.

Mălăescu, Ioan. Cătălina, eroina de la Jiu. Carte interzisă între 1940-1990. – S. l. : Editura B. D. Media, 2010. – 278 p.

„Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 14 ianuarie 1894, în Vădeni, localitate aflată azi în componența municipiului Târgu-Jiu, fiind cel de-al treilea copil din cei opt ai familiei Vasile și Elena Toderoiu.

A urmat școala primară în satul natal și a terminat-o la Târgu-Jiu, între anii 1905-1909 a Școala româno-germană, situată pe strada Popa Șapcă, unde director era Ștefan Bobancu.

Partea finală a studiilor urmate de Ecaterina a constituit-o perioada de șapte ani în care a frecventat cursurile liceale de la București, până în vara anului 1916. […]

Odată cu declanșarea primului război mondial, Ecaterina, fiind elevă, s-a înrolat într-una din primele unități de cercetași din București, cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de către Arethia Pitușteanu, devenită ulterior Tătărescu, în vara anului 1916, prin căsătorie cu gorjeanu Gheorghe Tătărescu, viitorul prim-ministru al României, între anii 1934-1937 și 1939-1940.”

O carte utilă pentru a ne cunoaște eroii.

Conducătorii României Mari. Șefi de stat și de guvern. – Brăila : Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2018. – 132 p.

În carte este inclusă biografia și activitatea lui Ferdinand I, Carol al II-lea, Ion I. C. Brătianu, Alexandru Marghiloman, Arthur Văitoianu, Alexandru Vaida-Voevod, Take Ionescu etc. La fiecare conducător român sunt incluse și poze.

Orașele unirii: Chișinău – Cernăuți – Alba Iulia. – Brăila : Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2019. – 160 p.

Cartea face referință la istoria celor trei orașe. Cartea include fotografii de arhivă și de azi.

Boia, Lucian. România : țară de frontieră a Europei / Lucian Boia. – Ediția a IV-a. – București : Humanitas, 2012. – 345 p.

„Această carte își propune să răspundă la întrebarea: Ce este românia? Voi încerca să descriu și să explic o țară. Dar poate fi cuprinsă o țară într-o carte? Da și nu. Realitatea este multiformă și inepuizabilă, în timp ce reprezentarea ei nu poate fi decât limitată și simplificată. Și, inevitabil, subiectivă” afirmă Lucian Boia în Introducerea cărții.

Autorul explică Cum s-a făcut România, comunismul românesc, o plimbare prin București etc.

La final găsiți note, indice de nume și indice de nume geografic.

Boia, Lucian. Două secole de mitologie națională / Lucian Boia. – București : Humanitas, 2012. 133 p.

„Națiunea este unul dintre marile mituri ale epocii moderne. Alături de ideea progresului și de multiplele ei derivate: revoluția, democrația, comunismul… Sunt credințe care au pus lumea în mișcare, religii ale vremurilor noi” afirmă autorul.

Lucian Boia face refrință la o națiune – o limbă, o lume împărțită în națiuni, principii concurente etc.

La final este o notă bibliografică.

Publicat în istorie

Versul clopotelor // Jalea clopotelor din Primul Război Mondial


Încheierea unui conflict sângeros în care au fost implicaţi oameni care vieţuiau în diferite ţări, răspândite pe cuprinsul întregii planete, care reprezentau o mare diversitate de categorii socio-profesionale, culturale, lingvistice, confesionale, etnice, de vârstă, de afiliere socială, poate deveni prilej de comemorare sau de celebrare, în egală măsură.

Capitala României, Bucureşti, a fost ocupată de armatele Puterilor Centrale în decembrie 1916 şi a fost eliberată doi ani mai târziu, în aceeaşi lună decembrie. Guvernământul Imperial al Bucureştilor, german, a coordonat autorităţile locale româneşti.

În perioada ocupaţiei au fost rechiziţionate: case spătoase, hoteluri, restaurante, cărora le-au fost schimbate numele, ca şi cele ale unor  străzi. Acelaşi regim l-au avut bunurile locuitorilor oraşului:

mijloacele de transport – trăsurile, cupeurile, caii –, obiectele de îmbrăcăminte cu valoare sau utilitate în vreme friguroasă – blănuri, plăpumi, „albituri4” „scoarţe” şi haine tradiţionale, „cusături” (piese cu valoare de patrimoniu cultural tradiţional). Lemnele de foc şi alimentele s-au raţionalizat: băuturile, păsările şi animalele trebuia declarate – unele, predate ocupanţilor – şi s-a introdus „taxa pentru câini. S-au dat bilete de identitate „Ausweis”, circulaţia tramvaielor pe timpul nopţii a fost sistată, s-au modificat orele spectacolelor de teatru, s-a introdus ora Europei Centrale, s-au interzis însemnele de stat româneşti. Ocupanţii puteau trimite o anume cantitate de bunuri din teritoriul românesc ocupat în ţările lor, iar la plecarea în permisie puteau lua cu ei alimente şi alte bunuri. Petrolul, cerealele, lemnul, materialul rulant, unităţi de producţie industrială şi agricolă, maşini de scris, microscoape au fost confiscate.

O evocare care poartă o încărcătură emoţională deosebită, fiind totodată lucidă şi profund analitică, oferă Constantin Bacalbaşa în cartea Capitala sub ocupaţia duşmanului, 1916 – 1918. „în dezacord cu proclamaţia care asigura respectarea proprietăţii cetăţenilor, din chiar întâile zile, administraţia germană s-a abătut asupra locuitorilor cu jaful cel mai revoltător. Din primele zile germanii au luat toate trăsurile de orice categorie, toate telefoanele, toţi caii, toate bicicletele. Apoi au dat ordonanţe ca civilii, în afară de cei cu permisiuni speciale, să nu poată circula în tramvaie şi trăsurile de piaţă. Tramvaiele au fost toate oprite, iar cu puţinele birje rămase, nu aveau voie să circule decât militarii germani şi cocotele cu care petreceau. Zilnic erau date jos din trăsuri doamne în vârstă şi de cea mai bună condiţiune (…] După ce Bucureştiul a fost curăţat de trăsuri, cupeuri, cabriolete, brecuri, biciclete, cai etc., a început rechiziţionarea saltelelor, plăpumilor, pernelor, blănurilor etc.”

nele personalităţi româneşti cunoscute, care nu erau plecate în refugiu, au fost supravegheate şi chiar supuse unor detenţii pe timp mai lung sau mai scurt, într-un spaţiu anume destinat, iar doamnele au fost trimise „la mănăstire”, lângă Bucureşti.

De la Academia Română au fost furate mai multe documente cu valoare istorică, culturală, care au fost recuperate ulterior, iar de la Patriarhie, moaştele Sfântului Dumitru Basarabov, patronul spiritual al oraşului, care au fost restituite după câteva zile.

Două hotărâri au tulburat în mod deosebit viaţa locuitorilor Bucureştiului aflat sub ocupaţie: obligaţia de a schimba calendarul iulian, în practica ortodoxă atunci, cu cel gregorian şi rechiziţionarea obiectelor din metal, mai ales cele din alamă şi cupru, între care unele clopote ale bisericilor (şi chiar clanţe de la uşi) pentru a fi topite şi refolosite în industria de război. Schimbările de calendar au adus tulburări în practica sărbătorilor şi tradiţiilor populare ale românilor, atât a celor cu dată fixă, cât şi a celor cu dată mobilă, care se pot identifica şi astăzi. Cele două hotărâri ale ocupanţilor aduceau atingere tradiţiilor sacre, bulversând viaţa religioasă a comunităţilor dominant ortodoxe. Datele celebrării celor două sărbători socotite cele mai importante Paştile şi Rusaliile – au constituit obiect de mare îngrijorare pentru toate categoriile de populaţie. „Rechiziţionarea aramei şi a clopotelor de la biserici a provocat agitaţie

[…] Mai ales femeile s-au răsculat, s-au postat în faţa bisericilor, pe când se scoborau clopotele, se închinau şi blestemau. Multe femei cred astăzi că înfrângerea germanilor e datorită faptului că au luat clopotele de la bisericile noastre şi că bulgarii au fost bătuţi pentru că l-au furat pe Sfântul Dumitru”, scria acelaşi Bacalbaşa. Sub cuvânt că arama le este trebuincioasă, ofiţerii şi unterii germani luau ce găseau prin case, chiar obiectele de artă, care, prin ordonanţă, erau apărate. Aşa au fost rechiziţionate: că-lămări, chibritelniţe, vase etc., care au plăcut rechiziţionanţilor”.

Luarea şi trimiterea spre topire a clopotelor a fost percepută ca o „ucidere” a acestora, dat fiind rolul deosebit pe care îl deţine acest instrument metalic în desfăşurările serviciilor religioase, dar şi în momentele de cumpănă din viaţa unei comunităţi tradiţionale.

Odată cu Primul Război Mondial, în cultura populară românească s-a dezvoltat secţiunea tematică devenită, în scurtă vreme, una dintre cele mai dinamice şi productive: cea a folclorului taberei militare şi a războiului. Cei care alegeau să dezvolte asemenea teme erau combatanţii. Dar şi cei rămaşi acasă creau cântece despre dorul după cei plecaţi, greutăţile vieţii de zi cu zi, durerea celor lipsiţi de sprijinul părinţilor, soţilor şi fraţilor, „istorii dramatice” despre singurătatea celor rămaşi şi a celor înstrăinaţi, amintiri, istorii ale locurilor, istorii de familie etc. Toate instituie un tip aparte de comunicare, care nu era totdeauna activă, practică, ci de cele mai multe ori virtuală. S-a detaşat o categorie narativă numită în folcloristica românească amintirea, cu subtema amintire din război.

Practica ţinerii jurnalelor personale era foarte răspândită la toate categoriile de populaţie în secolul al XIX-lea. Gen literar atestat şi astăzi, agreat cu deosebire la sfârşitul secolului al XlX-lea şi în perioada interbelică, a cunoscut forma jurnalelor de război în perioada marelui conflict. Alături de acesta s-a dezvoltat un text narativ versificat popular, oral, care poate fi uneori asociat baladei, cu tematică diversă, care aparţine, de drept, „jurnalului oral”; este productiv şi în zilele noastre când, desigur, dezvoltă subiecte actuale.

În unele zone ale României circulă şi un tip de text creat de versificatori populari anume pentru ritualurile funerare din categoriile versului, cântecului „de petrecut” (a petrece: a reconstitui în minte trecutul, a însoţi, a conduce pe cineva la plecare o bucată de drum. a conduce un mort la groapă), boitului liber –  în care sunt evocate momente semnificative din viața decedatului şi circumnstanțele morţii.

Intelectualii şi activiştii culturali săteşti erau familiarizaţi cu asemenea creaţii, aşa încât culegerea şi publicarea textelor s-au practicat încă din timpul războiului, când au apărut primele culegeri cu poezie de război, care purtau titluri sugestive pentru circumstanţele dramatice în care au trăit creatorii lor: Lăcrimioare. Cântece de război culese de la fetele din Poiana Sibiului (1917): Floarea dorului. Poezii de dor, de drag şi de jele. Versuri cătăneşti. Culese din Bănat de Milentie Cerbe; C. Rădulescu-Codin, Cântece din războiu zise de flăcăi şi fete între 1914-1919; Cântarea celor rămase acasă. De mai multe femei din Ardusat. Comunicate de loan Pop; Frunzuliţe din răsboi. Versuri din Ardeal şi Bucovina adunate şi alese de R. Hodoş; Cântece poporale din răsboiu. Primite din partea vitejilor noştri de pe câmpul de luptă. Aranjate de George Ţăran, voi I – III; Flori din războiu. Versuri poporale culese din gura soldaţilor de Gheorghe Cătană (1919); Flori de sânge. Cântece populare ardeleneşti de pe câmpul de războiu adunate de Aurel Esca şi Ion losif Şchiopul.

Pe măsura trecerii timpului, unele motive s-au formalizat şi au generat forme repetitive stabile.

Între temele cu frecventă atestare se pot identifica cele care îl prezintă pe soldat înainte şi după mobilizare, despărţindu-se de iubită, de familie, de copii, de ogorul pe care nu îl mai poate lucra. Este descrisă lupta propriu-zisă, sunt zugrăvite ţinuturile necunoscute şi neospitaliere unde a ajuns urmând îndatoririle de militar, sunt întocmite portrete ale inamicilor şi sunt caracterizaţi superiorii care erau de alt neam, sub a căror comandă soldaţii erau obligaţi să lupte; soldatul rănit, prizonier, aflat în ţară străină sunt motive frecvent dezvoltate în asemenea texte poetice.

În cele mai multe culturi sunt instituite ceremoniale formalizate pentru cei care urmează să plece pentru satisfacerea stagiului militar sau pentru a participa la război. în tradiţia românească, dincolo de caracteristica de „iniţiere” pe care o implica. Adesea, o astfel de manifestare, funcţiona şi o dominantă funerară, în care rol principal revenea textului poetic cântat – de înstrăinare, despărţire, singurătate. Nu atât ideea morţii era apăsătoare, cât sentimentul „dorului” după o stare de echilibru şi normalitate care nu va mai reveni niciodată, chiar dacă cel plecat se va reîntoarce acasă.

După încheierea războiului s-a instituit un „cult al eroilor44 prin care se consacră memoria celor morţi în război, respectul pentru exemplaritatea faptelor lor. Acest mod de păstrare a memoriei este o formă paralelă cu ceea ce cultura tradiţională românească a avut dintotdeauna şi continuă să deţină şi astăzi: riturile şi practicile de comemorare a morţilor – moşii şi strămoşii din neam îndătinate de trei ori pe an (înainte de Crăciun, de Paşti şi de Rusalii). „Cultul eroilor” este o secvenţă detaşată „tematic44 din acest ritual ortodox, ziua stabilită pentru ceremonii, „Ziua eroilor”, fiind Înălţarea Domnului, la 40 de zile după celebrarea Paştilor.

Succesiunea de istorii personale – memoria fiecărui combatant – se reuneşte într-o „memorie colectivă44, de grup, acceptată de întreaga societate, care duce la o înţelegere comună a Marelui Război, un mod de a interacţiona cu trecutul într-un proces de permanentă actualizare. în diverse ţări episoadele de referinţă ale conflictului sunt rememorate diferit.

Am amintit tulburarea pe care a produs-o în sufletele locuitorilor Capitalei ocupate a României, în timpul Primului Război Mondial, impunerea schimbării calendarului şi, mai ales, rechiziţionarea clopotelor bisericilor pentru a fi topite, din metalul lor urmând a se fabrica armament. Evenimente similare s-au petrecut în multe localităţi din România. Unul dintre ele a generat apariţia unui cântec dedicat acestui dramatic eveniment, compus de „fetele” din Poiana Sibiului.

Clopotul este un instrument muzical idiofon cu origine străveche, probabil orientală. Folosite în Antichitate în diferite circumstanţe rituale, ceremoniale sau festive, clopotele aveau diferite dimensiuni, erau turnate de obicei din bronz, alteori din aliaje îmbunătăţite. Pot fi fabricate şi din lut sau sticlă (cristal), substanţe a căror vibraţie, la atingere, este percepută în mediul ambiant. Turnarea unui clopot necesită o pregătire riguroasă, cunoştinţe şi abilităţi speciale.

În Vechiul Testament sunt menţionaţi clopoţeii de aur care împodobeau veşmintele Marelui Preot. în cultul creştin, clopotele au fost folosite de prin secolul al Vl-lea în Biserica Apuseană, iar în cea Răsăriteană, de prin cel de-al Xl-lea. Clopotul este precedat de sunetele toacei din lemn şi, ulterior, ale celei metalice.

În biserică, clopotele devin parte integrantă a cultului creştin. Prin ele timpul dobândeşte o măsură liturgică: atât oficiantul, cât şi credinciosul „ies” din timpul cotidian, pentru ei se „deschide” comunicarea cu transcendentul. Montarea clopotelor la locul îndătinai este precedată de o „rugăciune pentru sfinţire”. Clopotele sunt folosite în momente bine stabilite în timpul zilei liturgice, singure sau îmbinate cu toaca: la începutul Sfintei Liturghii, al slujbelor importante, la slujbele de seară, de la miezul nopţii şi de dimineaţă, la unele ierurgii. Evenimente importante din viaţa credincioşilor sau a obştilor sunt marcate, anunţate prin bătaia clopotelor: moartea unei persoane, război, revoltă, calamităţi naturale – incendii, inundaţii, fenomene meteorologice extreme, cum ar fi grindina, furtuna violentă etc. În unele localităţi din România sunt aşa-numite „clopote de grindină” sau „clopote de furtună”.

În România sunt păstrate câteva clopote vechi – unele din secolul al XlV-lea. altele turnate mai recent – la Mănăstirea Cotmeana, judeţul Argeş, la ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân de la Cozia, la Mănăstirile Putna, Bistriţa, Voroneţ etc. Unele sunt decorate cu motive fitomorfe, cu simboluri creştine şi pot avea incizată chiar imaginea donatorului.

Datorită implicării directe în oficierea serviciului religios creştin ortodox, clopotele au fost „înzestrate” cu personalitate şi individualitate, au calitatea de a fi purtătoare ale mesajelor divine

În ajunul marii sărbători creştine a Sf. Marii, „Sfânta Maria Mare” (Adormirea Maicii Domnului), într-o zi de duminică, la 14 august 1916, în localitatea Poiana Sibiului s-a anunţat rechiziţionarea celor două clopote, aflate în cele două biserici, „din deal” şi „din vad”, din localitate, în vederea refolosirii metalului în industria de război, înainte de a le fi luate, „oamenii au mai tras odată clopotele ca să le mai audă odată glasurile răsunând, apoi pe cel din deal l-au coborât cu funia, iar pe cel de la vadu l-au aruncat din turn. Acesta a căzut cu gura în jos şi s-a aşezat pe pământ fără să i se întâmple ceva” (Eugeniu Dobrotă, Lăcrimioare, Poiana Sibiului, 1917). Au fost aşezate în piaţa localităţii, fetele le-au împodobit cu fiori. (După tradiţia ortodoxă, fiecare cunoscut care merge să-şi ia rămas bun de la un decedat duce acolo flori şi o lumânare.) „Toată lumea plângea”. Tinerele fete au compus şi au cântat (a se cânta poate însemna şi „a se jeli”, „a boci”, în cazul unei ceremonii funerare) cântarea clopotelor. Toţi s-au fotografiat cu clopotele care au fost duse cu alai, după aceea, alături de alte două, rechiziţionate din localităţile Jina şi Rod, însoţite de cântarea fetelor, până la locul de unde au fost preluate.

Dincolo de anunţarea actului de rechiziţie în ajunul uneia dintre marile sărbători creştine, Sf. Maria Mare, respectată de toţi românii ortodocşi, care poate fi interpretată ca o evidentă acţiune cinică, parte a unei vechi tehnici de adevărat „război psihologic”, purtat cu mijloacele la îndemâna vremii aceleia, textul cântecului devine purtătorul unui mesaj de-a dreptul tragic. Prin sacrificiul „corpului material” al clopotelor pentru confecţionarea armelor ucigaşe, rolul acestor instrumente muzicale, acela de a deschide calea comunicării cu transcendentul,în ritualurile funerare, se transferă asupra noii forme pe care o îmbracă metalul altfel prelucrat, iar clopotele îşi continuau menirea, ajutându-i pe toţi cei ce vor muri în bătăliile în care vor fi folosite armele confecţionate din metalul clopotelor care au fost, odată, sfinţite.

Cântecul acesta poate fi integrat categoriei versurilor-texte cântate cu prilejul oficierii înmormântărilor –, al cântecelor de petrecut (mortul la groapă) sau bocetelor. Nu s-a păstrat decât poezia, linia melodică nefiind consemnată. De aceea în volumul Lăcrimioare, unde este publicată poezia, în anul 1917, este numit Versul clopotelor.

„O, Puternice de sus,/ Ce zile grele-am ajuns!/ După ale noastre fapte,/ Dumnezeu acum ne bate./ Mai întăi am petrecut/Tinerimea, cu dor mult/ Şi acuma cu jele/ Petrecem clopotele./ Oare cum vom aştepta/ Oameni buni, dumineca?/ Clopotele nu răsună,/ Cum s-avem inimă bună?/ Veniţi toţi să lăcrămăm,/ Lacrămi multe să vărsăm,/ Din inimă să oftăm:/ Clopote nu mai avem!/ Şi voi bătrâni suspinaţi,/ Plângeţi toţi şi lăcrămaţi,/ Căci când moartea ne-a răpi/ Clopote-n sat n-or mai fi!/ Mult am aşteptat să vie/ Ziua de Sântă Mărie/ Şi acum ne-am întristat:/Clopotele le-au luat./ Ziua bună ne luăm/ Că acum ne depărtăm,/ Mai mult nu le mai vedem./ Rămas bun, clopotelor,/ Că noi rămânem cu dor”.

Articol scris de Sabina Ispas pentru revista Magazin Istoric, ianuarie 2019.

Revista completă pate fi citită în sala de lectură a bibliotecii noastre.