Publicat în ACTIVITĂȚI BC, Activități ştiinţifice, biblioteca centrala, Cafenea literară, Critica, critică literară, cultura, ENCICLOPEDIA CĂRȚILOR, lectura, literatura, literatura artistica, LITERATURA ARTISTICA, Poezia, prezentare de carte

Poezia și cotele inocenței


Debutul lui Virgil Botnaru cu volumul „Return to Innocence” (Casa de Pariuri Literare, București, 2014) punea în evidență un titlu-manifest și un tânăr poet care era conștient de faptul că omul este o ființă a eternei deveniri, pe de o parte, dar și a eternei reveniri, pe de altă parte. Căutarea unei candori a spiritului este mai degrabă un joc poetic, decât o realitate. Întoarcerea totală la o stare pură, nevinovată e imposibilă. Și această carte este un spectacol al acestei neputințe de a reapărea în trecut, o reprezentație a reluărilor de tot felul (vârstele omului, ale speciei și ale literaturii/ culturii). Romantismul de ieri nu mai este frecventabil, dar dacă acesta nu mai poate fi invitat în capul mesii, atunci îl supunem ironiilor de tot felul.

„la terase ieftine / mușterii cu dantura stricată / se pronunță critic”

Dacă congenerii lui practică o poezie mult mai categorică ca exprimare, un limbaj de multe ori terorist, împresurat de concepte anarhice și vădit deconstructiviste, atunci Virgil Botnaru luptă în alte tranșee – cele ale detaliului delicat și ale subtilităților de sens. Preocuparea de detaliu nu este însă una sinonimă cu un fel de contemplare, ci mai degrabă cu o disecție vizuală a lumii și a vieții. I se trage probabil și de la studiile medicale pe care le-a făcut înainte de facultate. Virgil Botnaru fragmentează realitatea, o analizează, o străpunge și o reconfigurează într-o proprie machetă poetică.

Poetul produce limbaj, el simte limba și o declanșează înspre poezie: „la stația victoriei am coborât/ ca din pat”. Scriitura se face din partea cealaltă a limbajului. Poetizarea limbii se produce dinspre experiență și nu dinspre visele unui poet imberb. E o poezie matură care ar dori să revină/ să pară că revine la inocență. Una care nu poate să scape de lecturi, de formarea filologică a poetului și atunci unica escapadă este ironia, pastișa și desprinderea de marile metafore ale culturii. În poemul „vizită la bătrânul maestru” este schițată o situație dintr-un cotidian academic: „cineva dintre noi dădea buzna/ trântind ușa cu/ curul de perete/ pentru ca mai apoi/ aruncat cu furie peste geam/ incongruentul liric/ să revină/ așteptam judecata dintâi”. Există un spirit divergent în aceste texte, unul care se opune tacit lumii de până la clipa prezentului, cu toate cele pe care le conține: cultură, literatură, existență pur umană – „la terase ieftine/ mușterii cu dantura stricată/ se pronunță critic”. Și, ca o rezistență în fața criticii lor, poetul vine cu titluri în engleză, cu poeme și citate în limba lui Shakespeare. Venim din marea literatură a trecutului! – pare să spună poetul într-un gest demonstrativ, diferența e că noi o citim în original! Voi, marii cititori și maeștri ai noștri, în ce limbă ați citit-o?!

Virgil Botnaru este un poet intertextual, i se trage de la calitatea sa personală de a fi un bun cititor. Titlul unui ciclu, „candid & pesimismul” sau al poemului „el nu auzise cântecul lui lorelei” confirmă aceasta. Unele poeme alunecă înspre haiku: „peste buza rujată a ceștii/ aburii cred în a doua venire”; „la masa tăcerii/ scaunele-și dau/ picioare-n fund” („haiku basarabean”). Un haiku al unor stări mai puțin visătore, ci mai degrabă al unei realități persiflate. Tot de acolo poetul își extrage antimetaforele – „să ne luăm câte șase beri/ și un pachet de mirabile semințe”. Este darea preste cap a unor imagini plastice deja uzate, referințe care atentează la textele zilei de ieri prin răsturnare, prin ambiguizare voită.

Vorbim despre un poet care mereu se caută – „cred că mi-a rămas identitatea acolo”. Nu este însă un autor care să se elaboreze, să se inventeze din nimic. Își asumă lumea rurală din care vine și face din ea poezie. De acolo preia directețea percutantă a rostirii și expresivitatea sensurilor: „precum eu în copilărie/ când prietena de joacă/ îmi băga mâna/ în buzunarul pantalonilor/ ca într-un cuib de vrăbii/ ce ascundea ouă”; „alună culcată în iarbă/ ca într-o strană” („sexul ei”). Texte profund erotizate în maniera unor poeme soresciene. E senzualitatea unor imagini care devin poezie: „țâțele ei mari/ oftează în tactul lecturii”. Este corporalitatea poetizată de un prezent care se alimentează din fondul de imagini ale trecutului – „ca o lupoaică/ între țâțele căreia/ scâncesc copii abandonați”. O poezie a vorbelor pipărate preluate dintr-un univers al satului, „marie/ dărâm cu scula mesele din berărie”.

Eul poematic participă și el discret la marea deconstrucție a lumii, a lumii celei vechi de până ieri. Poetul vine dinspre marginea satului, dinspre extremitatea „umbrelor balcanice” înspre centru, „intru în viață/ pe ușa din spate”. Marile teme sunt scoase din alergatul lor centrifug, divinitatea e alta, raportarea la ea nu mai este aceeași, așa cum „Dumnezeu/ și-a cumpărat creioane”. E o dumnezeire fizică a obiectelor, a materialității ce vine dintr-o lume care ignoră suprasensul și suprasensibilul. E un Dumnezeu al lui acum și aici. Unul care „doarme”, e divinitatea care mai ațipește.

Și, dacă credința și inocența nu mai pot fi păstrate în totalitate, Virgil Botnaru recurge la o „Schimbare de altitudine” în cel de-al doilea volum al său apărut în 2017 la aceeași editură. Altitudinea este cea a glasului care strigă în deșert. Lumea e marea târfă a Babilonului, „bărbați nervoși trecuseră prin patul ei până am deschis bine/ ochii”. Reaparițiile, refacerile nu își mai au rostul, așa cum „nu mai ai răbdare să revii în/ locurile-n care ceva te strânge/ de gât”. Și dacă nu poți întoarce puritatea copilăriei și a adolescenței, modifici traiectoria zborului.

„pentru mine există / doar incidentele / în singurătate

O temă care revine și în cel de-al doilea volum este cea a singurătății. „Până și singurătatea ar fugi cu altul”, versul apare, de altfel, în ambele volume. Cel care scrie e un eu solitar, în fața paginii stă doar solitudinea, pe toate celelate poetul le lasă afară – „ies în oraș/ să-mi plimb singurătatea”. E o selecție poetică aplicată vieții, „pentru mine există/ doar incidentele/ în singurătate”. Erosul și el se poate împlini doar atunci când „parcă eram din nou singuri”, o solitudine împărțită deja la doi într-o livrescă „ultimă noapte de dragoste”. Singurătatea este și simptomul pierderii definitive a inocenței și a credinței în Celălalt.

Simbolurile frumosului de ieri nu mai funcționează, iubirile mari sfârșesc în „flori ofilite”, idealurile și idolii unor timpuri infantile dispar. Părinții coboară din icoane și fac amor (a se vedea și „Epistola din Filipeni”, 2012, a lui Anatol Grosu). Copilul descoperă cealaltă față a lunii și a lumii: „într-o zi m-am întors mai devreme acasă/ ai mei erau în pat […]/ m-am dus în grădină și am plâns/ tata m-a întrebat cine m-a bătut la școală”. Profesorii nu mai fac nici ei parte dintr-un imaginar al sacrului, „acum doamna profesoară/ are un magazin în curte/ unde e umbră/ mai toată vara/ vinde bere țigări/ și prezervative cu arome”. Este plecarea voită dintr-un Eden al zilei de ieri, este abandonarea conștientă a ideii de a căuta inocența și castitatea de cândva.

Sacrul și profanul coexistă în „nopțile rustice”, în „exercițiile rustice”, atunci când „de Sfântul Dumitru ne ia pe toți în beci”, atunci când „la țară sâmbăta se pomenesc morții […]/ setea mea e o văduvă șchioapă/ un copil călcat de mașină/ un flăcău ucis în armată”. E naturalismul fiziologicului uman proiectat asupra unor rituri comunitare. Acesta nu lipsește însă nici în lumea orașului din „sonet urban”. Amalgamul de idei înalte și stări umane primare (sete, foame, amor etc.) este o marcă a poemelor lui Virgil Botnaru. Una care îl scoate din rând, din rândul acelor poeți care se întâmplă să poarte măști, care se inventează artificios, urmând o modă poetică a generației care se vrea cu tot dinadinsul progresistă, urbană și hi tech.

În „Schimbare de altitudine”, poetul caută numenul de o manieră aparte. Metafizicul însă, să îl luăm, spre exemplu, pe cel din „poem metafizic” are următoarele cuvinte-cheie: „colțul patului”, „terasa barului”, „muște”, „datorii la stat”, „căminul de familiști”, „film horror”, „monștri domestici”. E un circuit electric conectat la pământ. Și această împământare este o mișcare joculară a stopării unor căutări inutile ale metasensului abstract. Or, metafizicul lui Vorgil Botnaru e fizic de tot! Este un alt exod din innocence, din puritatea unui ideal secol de aur al umanului. Este redobândirea sinelui, un metafizic interior (la care ne îndeamnă și piesa cu același nume interpretată de Enigma).

Erotismul din primul volum nu dispare, ci, din contra, se impune printr-o senzuală topografie a corporalității: „ai toată noaptea înainte să mă străbați de la un capăt la altul” în „goliciunea unui pat”. De la topografia iubirii se trece cu ușurință la o geografie a nordului și la „caligrafia nordică” a unei urbe care „te seduce cu câteva cafenele bune”. Toate rezonează și cu alte întâmplări din „chișinăul de seară”. Astfel, într-un film privit cu încetinitorul de la sfârșit înspre început, vom repera o reprezentație a poeziei care atinge cotele unei altitudini a devenirii urbane într-ale literaturii, care își ia însă începuturile în acele inocente „exerciții rustice” ale poetului. Și dacă două volume îmi pot crea această bildungspanoramă a poeziei, atunci vorbim despre un autor de luat în calcul. Un calcul al poeticului, cu siguranță. Întrebarea firească care survine ține de următoarele proiecte-cote la care va urca Virgil Botnaru și de schimbările pe care le va tot opera el în poezia sa.

Botnaru, Virgil. Return to Innocence // Virgil Botnaru. – Casa de Pariuri Literare: București, 2014.

Botnaru, Virgil. Schimbare de altitudine, // Virgil Botnaru. – Casa de Pariuri Literare: București, 2017.

*

Articol scris de Maria Pilchin și preluat din revista Moldova, rubrica Poeme dintre râuri, ianuarie-februariebrie, 2020, ISSN 0132-6635.

Publicat în lectura, literatura americana, ORE DE LECTURĂ, prezentare de carte

Romanul „Ca peștele în copac”: rezumat


Lecturi pentru copii: Adelina recomandă

Hunt, Lynda Mullaly. Ca peștele în copac / Lynda Mullaly Hunt ; trad. din lb. engl. de Iulia Arsintescu. – București : Ed. Arthur, 2015. – 258 p. – ISBN 978-606-788-397-8.

În cartea Ca peștele în copac, se vorbește despre… o fată de clasa a 6-a pe nume Ally, care nu putea nici citi, și nici  scrie. I se părea că toate literele se învârt pe hârtie. Într-o zi, în clasă a fost organizată o petrecere, deoarece diriginta clasei urma să devină în curând mămică. Așa că Ally a cumpărat o felicitare frumoasă. Când i-a înmânat-o, doamna profesoară, a început să plângă. Ally nu înțelegea de ce doamna nu s-a bucurat. Mai târziu a aflat că felicitarea era una cu condoleanțe… Toți colegii își băteau joc de ea căci nu știa să citească. Doar doi copii (Keisha și Albert) o înțelegeau cu adevărat, și i-au devenit prieteni. La școala lor, de curând a venit un profesor nou în locul dirigintei care a plecat. Acest profesor își dă seama prin ce trece Ally și îi face un test.

În urma acestui test se dovedește că Ally are DISLEXIE – o tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură, iar cu ajutorul lui și a prietenilor, Ally și fratele ei (care la fel suferea de dislexie) a reușit să învețe a citi și a scrie…

Recomand să lectura-ți această carte, deoarece m-a impresionat profund!
Publicat în ACTIVITĂȚI BC, Activităţi de promovare, BMservicii, Chisinau, copii, Creație, cultura, familie, LANSĂRI DE CARTE, lectura, Poezia

Debut editorial pentru poeta Nicoleta Istrati


La Biblioteca Centrală a avut loc lansarea plachetei de versuri „Pe aripi de dor” autor Nicoleta Istrati. În videoul de mai jos, urmăriți secvențe video emoționante, de la eveniment.

Publicat în ACTIVITĂȚI BC, LANSĂRI DE CARTE, lectura, literatura, LITERATURA ARTISTICA, Poezia

Pe aripi de dor de Nicoleta Istrati


    

DSC_0485 - Copy

 
Acum la Biblioteca Centrală are loc lansarea cărții Pe aripi de dor de Nicoleta Istrati.
Nicoleta Istrati s-a născut pe 31 iulie 2000 în Drăgușenii Noi. La moment, este elevă la Centrul de Excelență în Industria ușoară. Printre pasiunile ei se numără și cea pentru poezie.
DSC_0489 - Copy
Publicat în ACTIVITĂȚI BC, Activităţi de promovare, întâlnire cu scriitorii, biblioteca centrala, BMservicii, Cafenea literară, Chisinau, Chişinăul citeşte, program de lectură, cultura, lectura, literatura, literatura artistica

Cafenea literară, interactivă, fierbinte, savuroasă în cadrul Programului “Chișinăul citește” (secvențe video)


Cititorii-participanți la Programul de lectură “Chișinăul citește”, ediția a XV a, categoria adulți, sau adunat la o discuție interactivă, fierbinte, savuroasă care a avut loc la Biblioteca Centrală a B.M. “B. P. Hasdeu”. În cadrul “cafenelei” participanții au adresat și au răspuns la mai multe întrebări în baza cărții lecturate “Cenușă rece”, de Mihaela Perciun.

Evenimentul a fost moderat de Maria Pilchin, scriitoare, și o bună prietenă a Bibliotecii Municipale “B. P. Hasdeu” din Chișinău.