Arhive categorie: literatura artistica

Liliana Armașu sau poezia ca jokering


     Chiar tu ești singurătatea

          Nu știu dacă am citit o poetă sau un poet mai însingurat ca Liliana Armașu. Deși, la un moment dat, am avut impresia că ea este autoarea care ar căuta solitudinea dacă aceasta i-ar lipsi. Au consemnat-o, de altfel, și alții, poezia ei este o asceză. Simțind acut această lume, intensificându-i sensurile și rosturile, ea știe să vină cu verdicte poetice: „pentru un însingurat/ noaptea e mai mult decât întunericul”. Poezia și poeta devin un filtru al realității, o prismă prin care se polarizează luminile lumii: „și iată că nu te mai poți certa cu nimeni/ nici măcar cu tine însuți/ și nici cu Dumnezeu,/ căci chiar tu ești singurătatea/ în care el se odihnește Duminica”. Divinitatea e o prezență aparte a acestor texte, deloc una manifestă, poeta nu are nevoie de parade gălăgioase ale credinței. Dumnezeu există, El e în text, El este text. După chipul și asemănarea biblică avem în aceste cărți de poezie un model de raportare la alteritate – „ne regăsim pe noi înșine/ în chipul celuilalt”, e chipul universal al divinității, dar și al semenilor. Celălalt este un alibi al existenței, el confirmă și probează traiul unui eu retras: „m-aș preface în propria ta singurătate/ să te-nsoțesc în moarte”. Și dorința vine dintr-un Eros și Thanatos care coexistă în ființa umană dintotdeauna. „Nu înțelegeam cum poate fi/ atât de frumos împrejur/ și eu atât de singură”, e întrebarea după care se ajunge la „fericirea însinguratului”. Și aceasta din urmă este rezultatul unei purificări prin separarea și detașarea de ceilalți. Rămâne credința, „îmi fac semnul crucii/ de la A la Z”, e credința totală în existență, în poezie și în posibilitatea salvării prin ea. „Nu am nimic, Doamne, nici liniște”, astfel, neliniștea echivalentă cu eterna căutare este marca poeziei Lilianei Armașu.

armasu 1

       La marginea marginii

            Există în aceste poeme un impas emoțional aproape exemplar, o ducere în extremă a unor stări umane printr-un gest de care doar un poet este în stare. Este omul blocat într-un spațiu și un timp al nefericirii. Este lumea omului care zice: „nu am nici măcar unde înainta”, „trăiesc la marginea marginii”. Marginalul – iată personajul poematic din volumele Lilianei Armașu. Și, în acest univers ermetic, frumosul e unul suicidal – „tăcere/ în care se sinucid cei mai frumoși dintre/ îngeri”. Eul e unul suferind la cotele cele mai înalte, „am un animal sălbatic în casă” și acesta e chiar sinele care trăiește prin poezie. „Tristele bucuriile mele” – în tristețea bucuriei este întreaga poezie a poetei care există cumva oximoronic în „durerea și bucuria acestei neînțelese neliniști”. Poezia e salvarea, poezia e rostul a toate, așa cum poeta știe că „strict ale mele rămân/ revolta, neliniștea,/ poezia…” Toate se supun poeziei – „…e ca și cum ai muri în ziua aceea/ pe care o dedici poeziei”, care e o „mantie de foc”. Poezia e imanența a toate, e valoarea supremă, e o altă dimensiune a divinului. „Poemul se zbate în mine/ ca peștele pe uscat” și este pulsul poeziei de zi cu zi, oră cu oră, căci Liliana Armașu nu este poetă doar de la ora opt la optsprezece. Ea e poeta de zi și poeta de noapte. În pofida încurcăturii artistice prin care trece astăzi lumea, ea gândește la „rolul artistului/ pe vremuri de criză”. Unicul pisc de escaladat este poezia, ea e mai presus de toate: „peste munții poeziei nicidecum nu pot trece”.

            Poeta exclamă: „e înfricoșător să fii femeie”, „nu mă căuta printre femei”. Poezia ei de călugăriță, după cum deja a calificat-o critica literară, care e „jumătate femeie/ jumătate sfântă” este un reușit exercițiu de regândire și eternă reinventare a identității umane care stă în spatele poemului. „E greu să fii… Liliana Armașu” și din această cauză poeta se rupe de existența sa onomastică. Ființa poetică e dincolo de micile iubiri ale teluricului, de morțile de zi cu zi, chiar dacă Erosul e o imanență a vieții și poeziei, de unde trista constatare că „dragostea nu se cultivă în sere”, de unde și „nostalgia păcatului neîmplinit”.

          Libertatea, îmbiindu-mă, grațioasă, s-o iau în brațe

            Nostalgiile clipei umane îmbracă haina unei emancipări de alt ordin. Poeta se salvează cu gândul la libertate. E fuga de rutină, „la serviciu,/ unde, printre manuscrisele grele,/ visezi cu jind la fructul/ neatins al libertății”. Libertatea e mai presus de dragoste și moarte în aceste texte. Ea e dincolo de toate, e idealul suprem. „La picioarele mele se gudură/ o felină de rasă rară, numită solemn/ Libertatea,/ îmbiindu-mă, grațioasă, s-o iau în brațe/ și să-i mângâi la nesfârșit beregata” – este jocul vieții cu toate cele care ți se dau și ți se tot iau, este ironia față de fantasma libertăților de tot felul. Și aici mi se pare că putem identifica un grad de maturitate poetică la care puțini poeți ajung. Majoritatea volumelor de poezie, începând cu debutul, indiferent de stil și maniera generației sale, se cramponează într-o existență egocentrică, uitând de lume și de rosturile ei. A pune problema libertății în poezie mi se pare o marcă a valorii și a unei deveniri poetice superioare. Versul „ai încremenit de secole într-o mare Statuie a Libertății/ pe care o torturează cu privirile lor toți călăii lumii” concentrează în sine argumentul – avem un eu care reprezintă o totalitate umană, avem un întreg univers uman și avem ideea unei libertăți torturate. E un concept sferic al unei umanități care mereu cade în păcatul oprimării.

armasu2

Dacă mormântul nostru ar fi o bibliotecă!

Devenirea întru poeziei vine din „timpul lungilor ani de bibliotecă”, „cu profesori care vorbeau singuri prin biblioteci”, „în căutarea unei fericiri de hârtie”. Fericirea omului izolat de lume caută dialogul ideatic, polifonia cărților. E fericirea unui homo legens. Cel care nu se teme nici de moarte, știind că există cartea: „ce frumos s-ar încheia viața/ dacă mormântul nostru ar fi o bibliotecă!” Biblioteca devine un procedeu al existenței și orânduirii acestei lumi –  „sufletul/ aranjat perfect sub formă de/ bibliotecă a/ sentimentelor”. Poeta e conștientă de iluziile care ne pasc mereu printre „clituri de cărți cu himere”, ea înțelege și dimensiunea de morgă a acestei lumi livrești atunci când „frecventezi zilnic cimitirele bibliotecilor”. Dar cărțile oricum rămân a face parte din marele spectacol al lumii în care „am văzut călătorind astfel orașele mari ale lumii/ castelele de lux și subteranele/ crâșmele și bibliotecile”. Universul cărților devine un laborator al existenței poetice, acolo se produce marea alchimie a stărilor care devin literatură: „suntem deja în biblioteci/ la mesele noastre de scris/ cerneala din pixuri curgând”. Poetul se naște printre cărți și tot acolo își găsește sfârșitul, este o situație firească în marele lanț al evoluției ideilor, e ciclul vieții poeziei și al poetului care constată cu un fel de calm: „am mers la locul meu de veci din această lume/ – în bibliotecă”.

            Înmormântăm idealuri și bem

         De la marile idei ale libertății, ale libertății prin scris și lectură, poeta coboară și spre marea temă a nimicului, e tema generației sale, care vine în primul deceniu al noului secol și mileniu. Florile și fluturii aproape pastelați din poezia șaizecistă, transformați peste noapte în citate livrești la unii poeți de după 1970 și preponderent la cei de după 1980, în poezia noului mileniu, aceste delicate imagini ale frumosului, se transformă în metafora abia sesizabilă a marilor iluzii venite din „politica duplicitară a fluturilor de noapte”. Într-o lume a bruiajului informațional, a strigătelor media și de tot felul, „minciuna e singurul mijloc de refugiu”. Omul populează un univers de teleshow, totul e la vedere, trăim deja pe un mare ecran și moartea e deja un bun public, un spectacol de arătat și de văzut. Iată de ce mai nou căutăm neapărat un „un mormânt de cristal”, pentru a spori marea iluzie a transparenței care ni se tot inoculează după 2000. Până la urmă „înmormântăm idealuri și bem”. E beția lumii, nicidecum beatitudinea spiritului.

            Azi cineva ți-a aruncat un zâmbet, iar tu crezi că i-ai văzut sufletul

        În plină aparență a transparenței, poeta constată cu regret că „lumea e un tablou de mult uitat”. Adevăratele esențe ne scapă, tabloul veridic a ceea ce suntem nu există sau nu mai contează. Și toate se întâmplă „într-un colț de țară aproximativă”, într-o „patrie – ceva dureros și nesigur”, „tocmai acum când sărbătorim apocalipsul”. Și această sărbătoare a neînsemnătății à la Kundera e redundantă, e obositoare, așa cum „sfârșitul fiecărei zile e ca o mică/ apocalipsă”. Vorbim despre o viață în care „se fac țăndări, una câte una,/ păpușile – iluziile tale”.  „Sunt cel mai bun colecționar de iluzii/ pierdute” – iată opinia definitivă, iată diagnoza de sine a poetei. De aici dorința de a spune în poezie „despre lucrurile mărunte și delicate”. Și, dacă „toate iau încet/ forma nimicului”, „cel mai mare eveniment din viața ta/ e atunci când (nu) ți se întâmplă nimic”. Este o risipă a ființei. Este marca unei schimbări de paradigmă existențială și poetică. Se trece de la o lume a grandorii și măreției la „o grămadă de mărunțișuri risipite”. Un univers în care cele vechi nu mai funcționează, iar cele noi încă nu sunt înțelese: „alaltăieri ai găsit un nasture vechi de la haina unui om,/ iar tu crezi că ai întâlnit omul./ Ieri ai descoperit printre lucruri o jucărie stricată,/ iar tu crezi că ai regăsit copilul./ Azi cineva ți-a aruncat un zâmbet,/ iar tu crezi că i-ai văzut/ sufletul”. Este o lume nouă a obiectelor, a unei materialități care ține din ce în ce mai mult să ocupe zona metafizicului, așa cum „mâine urmează să apară din nimic”.

          Și în această dimensiune a căutării apare o nouă generație de poeți, „noi – rătăciți în neunde”. Este „o generație pierdută în proteste/ și în mari adunări naționale”, este generația care a plecat, este generația care e plecată, chiar dacă a rămas, e generația unui exil interior într-o țară a nimicului. O țară în care poezia nu mai contează, în care politicienii spun cu ironie că ei fac declarații serioase și nu spun poezii. De aici declarația-manifest: „tăiați acest poem și scrieți altul mai bun/ l-am scris special pentru a fi negat,/ redus la nimic, nimicit”. Și o stare poetică simptomatică a acestei generații deziluzionate este lipsa oricăror așteptări, „eu nu aștept nimic, nici dimineață, nici amiază, nici seară”. Godot e pensionat din marile așteptări umane, Estragon și Vladimir au făcut carieră politică, se zgaibără la microfoane în săli parlamentare și prin scuaruri la sfârșit de august basarabean. Unica soluție rămâne a fi poezia.

         Unica modalitate de a rezista e jokering-ul, e amuzamentul de-a râsul-plânsul pe care îl vom juca cu toții noi cei care venim după 2000. Vom tot exclama odată cu Liliana Armașu: „fac zilnic, în fața oglinzii, exerciții de râs”, vom învăța ironia nimicului și drama (auto)nimicirii și ne vom mai salva din când în când prin „seri de lecturi în stele”. În acest sens, Liliana Armașu vine cu un fel de poezie care va deveni cap de serie pentru tot ce se va face în poeziei în noul secol. Poezia care râde în loc să plângă – iată manevra pe care a aplicat-o poeta în bătăliile poeziei la început de mileniu trei. Și trebuie să recunoaștem că a fost o operație reușită. Stratagema poetică a unui Joker solitar.

*

Armașu, Liliana. Singurătatea de miercuri // Lialiana Armașu. – Chișinău: Ed. ARC, 2010. – 96 p.

Armașu, Liliana. Mâine va fi altfel // Lialiana Armașu. – Chișinău: Ed. ARC, 2015.  – 96 p.

Armașu, Liliana. Eu scriu… Tu scrii… El este // Lialiana Armașu. – Târgu-Jiu: Ed. Centrului Județean al Creației Populare Gorj, 2001. – 62 p.

*

Articol semnat de Maria Pilchin și preluat din revista Moldova, rubrica Poeme dintre râuri, noiemebrie-decembrie, 2019, p. 95-97, ISSN 0132-6635.

O carte pentru tine


Vă prezentăm câteva achiziții nou intrate în fondul bibliotecii noastre. Sunt romane și versuri din domeniul literaturii române.

Cărțile pot fi consultate în sala de lectură a bibliotecii.

Expoziție virtuală de carte

cop2cop1

Gail Honeyman, Chloe Esposito și alții


Ca de obicei, continuăm prezentarea de cărți nou achiziționate în bibliotecă.

Cărțile pot fi consultate în sala de lectură a bibliotecii noastre. 

Expoziție virtuală de carte

Ahnhem, Stefan. Victimă fără chip / Stefan Ahnhem. – București: Litera, 2018. – 631 p.

19   Inspectorul criminalist Fabian Risk a părăsit Stockholmul împreună cu soţia sa, Sonja, şi cei doi copii ai lor, pentru a începe o viaţă nouă în oraşul natal, Helsingborg. Deşi şi-a planificat o vacanţă de şase săptămâni înainte de a începe lucrul la noul loc de muncă din cadrul Brigăzii Omucideri a poliţiei, după doar câteva ore de la sosire este rugat să investigheze o crimă de o violenţă extremă. Corpul lui Jorgen Pâlsson, unul dintre colegii de clasă ai lui Risk, a fost descoperit cu ambele mâini tăiate. Curând sunt găsite cadavrele altor colegi, iar Risk se vede angrenat într-o cursă contracronometru: vor putea prinde criminalul înainte ca acesta să ucidă întreaga clasă?

„Un roman grandios şi ambiţios care anunţă apariţia unui nou autor de succes în galaxia scriitorilor suedezi de romane poliţiste.”

Daily Mail, Marea Britanie

Esposito, Chloe. Nebună / Chloe Esposito. – București: Litera, 2018. – 441 p.

9  Alvina Knightly e o epavă: fără vreun scop în viaţă, debusolată şi mai tot timpul beată. Existenţa lui Alvie pare şi mai inutilă în contrast cu cea a surorii ei gemene şi perfecte, Beth. Alvie îşi trăieşte viaţa pe reţelele de socializare, mănâncă chebap la micul dejun şi e oprită la controlul de securitate când jucăria sexuală din bagajul ei de mână începe să vibreze. Beth este căsătorită cu un italian chipeş şi bogat, îşi iubeşte la nebunie băieţelul şi a fost întotdeauna preferata mamei sale. Zilele când gemenele aveau ceva în comun, în afară de aspectul fizic, sunt de mult apuse.

Când Beth îi trimite lui Alvie un bilet de avion la clasa întâi pentru a o vizita în Italia, Alvie e reticentă. Dar după ce e concediată de la slujba pe care o urăşte şi colegii de apartament o dau afară din casă, o vilă de lux în opulenta Taormina pare brusc mai atrăgătoare. Beth îi cere lui Alvie să facă schimb de locuri cu ea doar câteva ore, astfel încât să poată ieşi neobservată de soţul ei, iar Alvie se grăbeşte să profite de oportunitatea de a trăi viaţa surorii sale, fie şi numai pentru scurt timp. Dar când noaptea se sfârşeşte cu Beth moartă pe fundul piscinei, Alvie îşi dă seama că aceasta este şansa ei de a-şi schimba viaţa…

„Alegând ca fundal Sicilia, cu arhitectura sa superbă, vilele şi bărbaţii săi sexy, Esposito creează un roman de debut de neuitat, cu o protagonistă care nu cunoaşte limite.”

Library Journal

Hesse, Monica. Fata cu palton albastru / Monica Hesse. – București: Youngart, 2018. – 294 p.

7   Amsterdam. 1043. Hanneke procură şi livrează mărfuri de pe piaţa neagră, le ascunde părinţilor îngrijoraţi adevărata natură 2 ocupaţiei sale şi-n fiecare clipă e cu gândul la iubitul ei ucis pe front când nemţii au invadat ţara.

După o livrare obişnuită, o clientă îi cere ajutorul. Aşteptân-du-se ca doamna Janssen s-o roage să obţină carne sau cafea veritabilă. Hanneke este şocată să audă că i se cere să găsească o adolescentă evreică evaporată ca prin farmec din cămăruţa unde bătrâna doamnă o ascundea. Iniţial, Hanneke nu vrea să se implice intr-o misiune atât de periculoasă, dar este atrasă curând intr-un păienjeniş de mistere şi de descoperiri uimitoare care o conduc in interiorul Rezistenţei, îi deschid ochii în faţa maşinăriei de război naziste şi o obligă să acţioneze.

Fata cu palton albastru este un roman extraordinar despre curaj, durere şi dragoste în nişte vremuri imposibile.

..O carte minunat scrisă, cu o eroină pe care n-o s-o uitaţi prea uşor.“

The Guardian

Honeyman, Gail. Eleanor Oliphant se simte excelent / Gail Honeyman. – București : RAO Distribuție, 2019. – 407 p.

13   Uimitorul roman de debut al lui Gail Honeyman – povestea unei fete care a învăţat să supravieţuiască fără să ştie însă cum să trăiască sau să iubească – este o capo­doperă din punct de vedere al dezvoltării unui personaj.

„Personajul lui Gail Honeyman, Eleanor Oliphant, este precum o Jane Eyre contemporană: ea este o femeie marcată de o singurătate profundă, trăind cu umbra unei copilării chinuitoare, de care nici măcar nu suportă să-şi amintească. încetul cu încetul şi cu un curaj extraordinar, Eleanor înlătură straturile de amorţeală protectoare, lăsându-i pentru prima dată pe alţii în apropierea sa şi aspirând să ajungă la viaţa pe care credea că nu o merită. Romanul de debut al lui Gail Honeyman este plin de compasiune şi extrem de emoţionant. Eleanor te va cu­ceri iremediabil.”

Paula McClain, autoare

Khalaf, Farida. Povestea Faridei : fata care a învins ISIS / Farida Khalaf. – București : Editura RAO, 2016. – 278 p.

15   Farida a dovedit un curaj incredibil într-o situaţie care părea fără ieşire şi s-a hotărât să facă publică povestea ei de viaţă. Ne aflăm în prezenţa unor memorii impresionante, care arată ce înseamnă cu adevărat lupta pentru supravieţuire a unor oameni nevinovaţi, prinşi în vârtejul răzbunării inexplicabile a membrilor ISIS.

 

„Dacă ar fi luptat toţi bărbaţii yazidiţi aşa ca tine, atunci nu i-am fi învins.”

Abdul Hamid, soldat ISIS

La Plante, Lynda. Văduve / Lynda La Plante. – București: Litera, 2018. 456 p.

17   Un thriller excepţional de la regina romanului poliţist

Un jaf asupra unei autospeciale blindate pentru transport de valori eşuează lamentabil şi trei femei rămân văduve.

Când Dolly Rawlins descoperă planurile soţului său pentru jaful ratat, o idee prinde contur în mintea ei…

AR PUTEA EA Şl CELELALTE SOŢII SĂ TERMINE TREABA PE CARE SOŢII LOR AU ÎNCEPUT-O?

Pe măsură ce femeile pun la cale jaful, devine clar că altcineva trebuie să fi fost implicat.

Dar numai trei cadavre au fost găsite la locul faptei.

CINE A FOST CEL DE-AL PATRULEA BĂRBAT?

Şl UNDE ESTE ACUM?

Lundberg, Sofia. Caietul cu nume pierdute / Sofia Lundberg. – București: Litera, 2018 . – 316 p.

11  Doris, o bătrână de nouăzeci şi şase de ani, locuieşte singură în apartamentul ei din Stockholm. Are puţini vizitatori, dar convorbirile săptămânale pe Skype cu Jenny, nepoata ei din America, sunt un motiv de mare bucurie şi îi amintesc de vremea tinereţii.

Când era copilă, Doris a primit de la tatăl ei o agendă, un caiet cu coperte roşii în care a trecut numele tuturor celor pe care i-a întâlnit şi i-a iubit de-a lungul anilor. Răsfoind caietul şi revăzând acele nume, ale unor oameni de mult dispăruţi, Doris simte nevoia de a-şi rememora trecutul. Va reuşi ea oare ca, scriind despre experienţele ca servitoare în Suedia şi model în Parisul anilor ’30, despre fuga în Manhattan în zorii celui de-al Doilea Război Mondial, să o ajute pe Jenny, marcată de o copilărie dificilă, să dezvăluie secretele familiei lor şi să privească spre viitor? Şi ce s-a întâmplat cu Allan, bărbatul pe care Doris l-a iubit întreaga viaţă?…

Ransmayr, Christoph. Cox sau mersul timpului / Christoph Ransmayr. – Buucești: Humanitas Fiction, 2018. – 244 p.

5   Pe fundalul Chinei secolului al XVIII-lea, cu tablouri ce zugră- j vesc fastul imperial, rafinamentul sadic al execuţiilor ori strălucirea metalică a râurilor otrăvite cu mercur, Christoph Ransmayr ne oferă un roman magistral, stratificat tematic: de la stranietatea unei lumi exotice dominate de frică şi experienţele extreme de durere şi clarificare interioară, până la o reflecţie filozofică asupra timpului.

Faimosul ceasornicar şi constructor de automate Alister Cox este invitat la Curtea sa de Qianlong, marele împărat al Chinei, spre a inventa mecanisme care să poată măsura timpul interior: al fericirii, al iubirii, dar şi al bolii, decrepitudinii şi morţii. în Oraşul Interzis, dispunând de resurse nelimitate şi având libertatea să folosească oricâte nestemate şi metale există în trezorerii şi în mine, Cox şi asistenţii lui creează automatele cele mai uimitoare. Numai că împăratul se dovedeşte a împărtăşi, pentru o clipă, visul maestrului şi-i cere acestuia să construiască un ceas care măsoară însăsi eternitatea.

Vargas Llosa, Mario. Paradisul de după colț. Mario Vargas Llosa. – București: Humanitas, 2014. – 392 p.

21   Unde ar fi de găsit Paradisul? într-o societate egalitară care trebuie edificată sau intr-un efort de întoarcere la valorile lumii primitive?

Două vieţi: Flora Tristân, care se dă de ceasul morţii în lupta ei pentru drepturile femeii şi muncitorilor, şi Paul Gauguin, cel care îşi descoperă pasiunea pentru pictură şi lasă baltă existenţa burgheză ca să trăiască în Tahiti, unde caută o lume încă necontaminată de convenţiile occidentale.

Două concepţii despre sex: cea a Florei, care vede în el doar un instrument de dominare masculină şi alunecă ocazional într-o experienţă lesbiană, şi cea a lui Gauguin, care îl simte ca pe o forţă vitală esenţială, o dată chiar la nivel homosexual, de vreme ce ajută la expansiunea creativităţii sale.

Ce au în comun aceste două vieţi opuse, dincolo de relaţia de familie – Flora fiind bunica pe linie maternă a lui Gauguin? în Paradisul de după colţ, Mario Vargas Llosa ilustrează prin două cronici paralele lumea utopiilor din secolul XIX, relatând amănunţit aspiraţia paradiziacă a celor doi eroi şi decăderea lor, inevitabilă când o idee ajunge să fie aplicată mecanic.

Zusak, Markus. Podul de lut / Markus Zusak. – București: RAO Disribuție, 2019. – 552 p.

3„Una dintre acele cărţi monumentale care te transportă prin spaţiu şi timp în viaţa unei alte familii, în cel mai profund mod posibil.”

The Washington Post

Delaney, J.P. Fata dinainte / J.P. Delaney. – București: Litera, 2017. – 371 p.

  Vă rog să faceţi o listă cu toate bunurile pe care le consideraţi esenţiale pentru viaţa dumneavoastră.

Cererea pare ciudată, chiar indiscretă, iar pentru cele două femei care răspund, consecinţele sunt devastatoare.

EMMA

1   Traumatizată de o spargere la vechea locuinţă, Emma îşi doreşte un loc nou în care să trăiască. Dar nici unul dintre apartamentele pe care le vizionează nu este sigur sau la un preţ accesibil. Până la One Folgate Street. Casa e o capodoperă arhitecturală: design minimalist din piatră de culoare deschisă, sticlă şi tavane înalte. Dar există anumite reguli. Arhitectul enigmatic care a proiectat casa păstrează un control total asupra ei: fără cărţi, fără perne aruncate, fără fotografii sau obiecte personale de orice fel. Spaţiul e destinat să-l transforme pe cel care-l ocupă – şi asta se şi întâmplă.

JANE

   După o tragedie personală, Jane simte nevoia unui nou început. Atunci când găseşte One Folgate Street, ea este atrasă instantaneu de casă – şi de creatorul ei rezervat, dar seducător. Curând după ce se mută, Jane află despre moartea prematură a chiriaşei anterioare, o femeie care îi seamănă, ca vârstă şi ca înfăţişare. În timp ce încearcă să separe adevărul de minciună, Jane urmează fără să ştie aceleaşi tipare, face aceleaşi alegeri, întâlneşte aceleaşi persoane şi trece prin aceeaşi teroare ca fata dinainte.

„Fascinant! Un roman pe care nu îl poţi lăsa din mână, aşa cum nu am mai citit de mult în ultimii ani. Plin de răsturnări de situaţie şi cu un final care nu trebuie ratat!”

Lisa Gardner

 

 

13 biografii a celebrităților în 13 cărți


Recomandăm atenției D-voastră 12 biografii a 12 personalități  din diverse domenii. E vorba de celebri interpreți, tenissman, pictor etc.

Expoziție virtuală de carte

Burrus, Christina. Frida Kahlo / Christina Kahlo; trad.: Vasile Savin. – București : Ed. Univers, 2007. – 142 p.

Frida Kahlo„După cum vezi, am pictat, îi scrie ea în primăvară lui 1938 Ellei Wolfe, ceea ce înseamnă deja ceva, dat fiind că până acum mi-am petrecut viața iubindu-l pe Diego, și în plus am început să pictez serios maimuțe” găsim în carte unele  afirmații ale celebrei pictorițe Frida Kahlo.

Cartea are patru capitole:

  1. „În viața mea, am fost victimă”;
  2. O nouă identitate;
  3. „Destinul face crățile, iar noi jucăm”;
  4. Așa e viața.

La final găsiți Mărturii și documente.

 

 

Isaacson, Walter. Steve Jobs : Biogr. autorizată / Walter Isaacson ; trad. de Mihaela Sofonea et. al. – Bucureşti : Publica, 2012. – 660 p. : il. + 8 f. il.

  Isaacson Steve Jobs„În copilărie m-am considerat întotdeauna atras de științele umaniste, dar îmi plăcea electronica” mi-a spus el. „Apoi am citit o afirmație a unuia dintre eroii mei, Edwin Land, de la Polaroid, care vorbea despre importanța oamenilor aflați la granița dintre umanitare și științe și m-am hotărât că asta vreau să fac și eu.” Era ca și când mi-ar fi sugerat teme pentru biografia sa (și, cel puțin în cazul acesta, tema s-a dovedit a fi valabilă). Creativitatea care se poate naște atunci când înclinația pentru disciplinele umaniste se combină cu cea pentru știință într-o singură personalitate puternică a fost subiectul care m-a interesat cel mai mult în cazul biografiilor lui Franklin și Einstein și cred că aceasta va reprezenta elementul-cheie în crearea unor economii inovatoare în secolul al XX-lea” se afirmă în Introducerea cărții.

Biografia lui Steve Jobs include 42 de capitole, dar și fotografii.

 

Agassi, Andre. Open. O autobiografie / Andre Agassi ; trad. din engl. de Paul Slayer Grigoriu. – București : Publica, 2011. – 520 p. : portr.

Andre Agassi„Sunt un om relativ tânăr. Treizeci și șase de ani. Dar mă trezesc ca și cum aș avea nouăzeci și șase. După trei decenii de sprinturi, opriri bruște, sărituri înalte și aterizări brutale, corpul meu nu mai pare să fie corpul mei, mai ales dimineața. În consecință, mintea mea nu mai pare să fie mintea mea” afirmă Andre Agasssi.

Născut în anul 1970 într-o familie modestă din Las Vegas, copilăria i-a fost marcată de figura paternală, un bărbat dominator și irascibil, al cărui unic scop în viață era să-și transforme unul dintre copii într-un campion la tenis. Căsătorit timp de doi ani cu celebra actriță Brooke Shields, Agassi este una dintre cele mai reprezentative figuri în tenisul mondial, atât prin calitatea jocului prestat, cât și prin caracterul rebel al firii sale. Din 2001 este căsătorit cu multipla campioană Steffi Graf, alături de care are doi copii, Jarden și Jazz.

Andre Agassi deține două recoduri greu de egalat, fiind singurul jucător din lume care se paote lăuda cu un Golden Șlem (câștigarea tuturor celor patru turnee de Mare Șlem plus o medalie olimpică de aur la Atlanta în 1996) și cel mai în vârstă jucător din lume care s-a situat pe poziția numărul unu în clasamentul ATP (perffromanță obținută la vârsta de 33 de nai). Andre s-a retras din tenisul profesionist în anul 2006.

Este și autobiografia în limba engleză.

Clinton, Hillary. Istorie trăită / Hillary Rodham Clinton ; trad. : Angelica Lazăr, Elena Plic, Verginica Barbu. – Bucureşti : RAO International Publishing Company, 2006. – 762 p. + 16 f. foto

Istorie Traita„Cei opt ani petrecuţi la Casa Albă mi-au testat credinţa şi convingerile politice, căsnicia şi Constituţia ţării. Am devenit un paratrăsnet al bătăliilor politice şi ideologice privind viitroul Americii şi un magnet pentru sentimentele, bune şi rele, încercate faţă de opţiunile şi rolurile femeii. Această carte este poveste felului în care am trăit aceşti opt ani ca Primă Doamnă şi ca soţie a preşedintelui. Unii s-ar putea întreba cum am reuşit să descriu cu acurateţe avenimente, oameni şi locuri care îmi sânt încă atât de proaspete în minte şi în care sînt încă implicată. Am făcut tot posibilul să-mi transmit observaţiile, gândurile şi sentimentele aşa cum le-am trăit. Prezenta carte nu se vrea o descrierea istorică amănunţită, ci o relatare personală care oferă o privire din interior asupra unei perioade extraordinare din viaţa mea şi din cea a Americii” afirmă Hillary Clinton la începutul cărţii, în Nota autoarei.

Cartea include şi fotografii din arhiva personală.

Vă recomandăm biografia dnei Hillary Clinton, dar și a ex-președintelui  american Bill Clinton în două volume în limba engleză.

 

Obama, Michelle. Povestea mea / Michelle Obama ; trad. din lb. engl. Corina Hădăreanu. – București : Litera, 2018. – 620 p. : 8 f. fot.

Michelle Obama„Până acum, am fost avocată. Am fost vicepreședinta unui spital și directoarea unei organizații nonprofit care-i ajută pe tineri să-și croiască drumul către cariere importante. Am fost o studentă de culoare, provenind dintr-o familie de muncitori, la o facultate de elită frecventată mai ales de albi. Am fost singura femeie sau singurul afro-american în diferite grupuri și conjucturi. Am fost mireasă, am fost o tânără mamă epuizată, o fiică sfâșiată de durere. Și, până nu demult, am fost prima doamnă a Statelor Unite – o poziție care nu reprezintă oficial un loc de muncă, dar care mi-a oferit experiențe cum nu mi-aș fi putut imagina. M-a așezat față în față cu felul de provocări și m-a făcut uneori să mă simt umilă, m-a dus pe culmi și m-a doborât, luându-mă pe nepregătite câteodată” afirm Michelle Obama în Prefața cărții.

Pe lângă autobiografie, mai sunt inclue fotografii

În carte aflați multe detalii neștiute despre marele interpet spaniol, Julio Iglesias.

Kaas, Patricia. Umbra din vocea mea: autobiografie / Patricia Kaas; Sophie Bland. – București : Litera, 2011. – 272 p.

Patricia Kaas„Mi-a fost foarte frică să scriu această carte. În cele din urmă am spus totul, ca un fel de terapie. Dar n-am vindecat nimic. Nu te tratezi cu muzică. Nici cu o poveste. Poate cu timpul… Adevărul meu s-a conturat fără voia mea, uneori împotriva voinței mele. Întotdeauna ești cel mai mare dușman al tău când înaintezi în întuneric. Cuvintele mele n-au acoperit nimic, ci mi-au scos la lumină visele, îndoielile, suferințele” afirmă interpreta Patricia Kaas.

În autobiografia sa, interpeta Patricia Kaas dezvăluie lucruri mai puțin cunoscute depsre cariera ei, dar, mai ales, detalii intime din viața sa niciodată evocate până acum.

 

 

Iglesias, Julio. Între paradis și infern / Julio Iglesias; traducere din limba spaniolă: Gabriela Cristea. – București : RAO, 2007. – 316 p.

Julio Jglesias„S-au spus și s-au scris atâtea lucruri despre Julio Iglesias, artistul perfecționist până la obsesie și omul care are totul, până și singurătatea, dar și carsime, forța și duioșia „gladiatorului trandafirului”, fără ca nimeni să-i intuiască cel puțin fibra sa cea mai intimă. Între Paradis și Infern este autobiografia scrisă cu patos și sinceritate, în care acest „spaniol universal” își povestește cu o nforță literară viața rămasă până acum necunoscută cititorilor din România. Cântărețul care a vândut mai bine de 80 000 000 de discuri în 50 de țări a cucerit de fiecare dată publicul, atât prin vocea sa inconfundabilă, cât și prin romantismul incurabil, seducător, care i-a adus faima de „noul Rudolf Valentino”. În această carte, Julio Iglesias a scris cel mai lung cântec al său, cea mai crudă, frumoasă și adevărată piesă: viața lui.”

Drumul către libertate : autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord / Yeonmi Park, Maryanne Vollers ; trad. de Ioana Aneci. – Iași : Polirom, 2015. – 286 p.

Yeonmi park„Yeonmi Park a crescut crezând că e normal să vadă cadavre în drum spre școală și să fie atât de flămândă, încât să mănânce plante sălbatice. A fost învățată să nu-și exprime niciodată părea și i s-a spus că „Iubitul Conducător” poate să-i citească gândurile și să o pedepsească pentru ele. La vârsta de 13 ani, după ce ce tatăl ei a fost condamnat la muncă silnică, Yeonmi și familia ei au luat decizia disperată la muncă silnică, traversând fluviul înghețat Yalu din China, unde au căzut însă în mâinile traficanților de persoane. După aproape doi ani de captivitate într-o lume la fel de brutală și de periculoasă ca aceea pe care o părăsiseră, Yeonmi și mama ei și-au riscat din nou viața, străbătând deșertul Gobi și orientându-se  după stele în drumul lor spre libertate. Yeonmni Park își spune pentru prima oară povestea uluitoare, cu demnitate, curaj și uneori cu umor. Drumul către libertate este o mărturie despre forța spiritului uman și despre riscurile pe care suntem dispuși să ni le asumăm că sa fim liberi.”

Suad. Arsa de vie / Suad. – Bucureşti : RAO International Publishing Company, 2005. – 186 p.

Din rezumat:

Suad Arsa de vieSă fie o nenorocire faptul că te-ai născut femeie? Pentru ea cu siguranţă. Suad are 17 ani şi e îndrăgostită. În satul său, la fel ca în multe altele, dragostea nu există decât după căsătorie; dacă nu respecţi această lege, atunci iubirea înseamnă moarte. Fiindcă îşi „dezonorează” familia, părinţii îl pun pe cumnatul ei s-o ucidă.

În ochii tuturor, acest omul este un erou, căci fapta lui se numeşte crimă în numele onoarei. Când, de fapt, el nu este decât un asasin laş. Desfigurată în urma arsurilor şi salvată printr-un miracol, Suad se hotărăşte să vorbească…

O carte-document care şochează şi care ne zguduie din temelii existenţa.

Goodwin, Daisy. Ultima mea ducesă / Daisy Goodwin ; trad. Alexandru Macovescu. – Bucureşti : Litera Internaţional, 2012. – 395 p.

Din rezumat:

Daisy Goodwin„Cora Cash, cea mai bogată moştenitoare din America anilor 1890, a fost crescută cu convingerea că banii îi vor deschide toate uşile. Însă când dominatoarea ei mamă o duce în Anglia pentru a-i găsi un soţ cu sânge nobil, Cora este şocată de primirea de care are parte. Înalta societate engelză pare indiferentă la frumuseţea şi averea ei, şi mult mai preocupată de jocurile de culise, de intrigi şi de bîrfe. Îndrăgostindu-se de un bărbat pe care abia îl cunoaşte, Cora se trezeşte brusc ducesă de Wareham, măritată cu Ivo, cel mai dorit burlac din Anglia. Şi totuşi, nimic nu este cum pare la prima vedere: Ivo este retras şi secretos, iar lumea în care intră Cora este plină decapcane şi detrădări. Şi astfel, tânăra duceră află că nici banii nu pot cumpăra orice, că jocul pe care îl joacă nu este unul pe care să-l înţeleagă în totalitate şi că fericirea ei viitoare poate fi preţul plătit pentru orice pas greşit”

Stone, Irving. Agonie şi extaz : roman în 2 vol. Irving Stone; trad. şi note de Oana-Emilia Ţărnă-Bacoşcă.

Vol. 1: București : Adevărul Holding, 2010. – 428 p.

Vol. 2: București : Adevărul Holding, 2010. – 478 p.

Agonie si extaz vol1„De fapt, Irving Stone creioneaza în „Agonie si Extaz” chiar două secole pline de arta italiana, ținînd cont că artisti majori ca Donatello sau Brunelleschi, deși aparținând primei parti a secolului XV, sunt totusi foarte prezenti pe tot parcursul romanului (și alții asemenea lor) ca surse de inspiratie pentru Michelangelo si pentru contemporanii săi. În acest mod, avand in vedere cei aproape 90 ani de viata ai lui Michelangelo (1475 – 1564!), o intreaga epoca ce incepe la 1400 si se încheie aproape de 1600 este descrisa în roman. In plus, nume importante ale epocii, de la Lorenzo de Medici, primul “sponsor” al artistului si pana la Da Vinci, Savonarola sau papa Iulius al II-lea (cel care i-a comandat fresca din Capela Sixtina lui Michelangelo), sunt prezente in roman. Nu in ultimul rand, romanul Agonie si Extaz este si un roman de dragoste, el urmareste in diversele etape ale vietii iubirile lui Michelangelo, de la iubirea adolescentina pentru Contessina, pana la iubirea tarzie, matura, pentru Vittoria Colonna. Si nu in ultimul rand, cartea este povestea de dragoste a lui Michelangelo cu marmura, o poveste din care s-au nascut Batalia Centaurilor, Bacchus, Pieta, Madonna, Moise, David si alte lucrari exceptionale. Asa ca indiferent daca va place sau nu istoria, daca va place sau nu arta italiana medievala, romanul va va captiva oricum, pentru ca este in acelasi timp si o poveste impresionanta despre spiritul uman, etern” afirmă Marius Ghenea pe blogul lui.

Walls, Jeannette. Castelul de sticlă Jeannette Walls; trad.: Lorena Lupu. – Bucureşti : Youngart, 2016. – 367 p.

opac-image„Castelul de sticlă este povestea adevărată şi tulburătoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber şi traiun neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus decât confortul unui cămin tipic. Soţii Walls îşi cresc cei patru copii învăţându-i să nu se teamă de nimic, să gândească liber, să fie independenţi, dar toate acestea vin cu preţul uneivieţi de nomazi, al absenţei unei case decente şi, de multe ori, al lipsei mâncării şi hainelor. […]

Ceea ce face această carte atât de specială, devenită bestseller în numeroase ţări, nu este doar curajul lui Jeannette Walls de a scrie lucrurile pe care un om obişnuit le-ar ascunde poate, din jenă, ci faptul că face asta cu tandreţe şi dragoste faţă de familia sa, încercând să-şi înţeleagă părinţii decât să-i judece”.

Charles-Roux, Edmonde. Coco Chanel / Edmonde Charles-Roux; traducere din limba franceză și note: Ileana Cantuniari. – București : RAO, 2014. – 636 p.

Coca Chanel„Misterioasă pentru apropiați, înverșunată să șteargă orice urmă a trecutului, a originilor ei, a familiei înseși, Gabrielle Chanel a fost de-a lungul întregii existențe o „femeie în afara tiparelor”, o persoană în afara normelor într-o societate conformistă, o personalitate independentă, ambițioasă și deja sigură de destinul ei ieșit din comun.

Nu prea există oameni celebri, bărbați și femei, care să nu o fi cunoscut, astfel că viața ei se confundă cu istoria perioadei interbelice. Cacteau, Picasso, Max Jacob, Reverdy, Misia Sert, prietenă dintotdeauna, Diaghilev, Stravinski, apar cu toții în aceste pagini, căci au fost martori intimi ai unei aventuri extraordinare.

Descriind o carieră agitată, Edmonde Charles-Roux povestește viața unei femei unice, trasând totodată cronica a șaptezeci de ani din secolul XX.”

Romanul a fost ecranizat în 2009, pelicula purtând titlul Coco avant Chanel.

Cărți noi la Biblioteca Centrală


15

Vă invităm într-o călătorie interioară!

Barry, Sebastian. Calea cea lungă / Sebastian Barry. – București: Univers , 2007. – 237 p.

Willie Dunne, fiul unui poliţist din Dublin, se înrolează în armata britanică în Primul Război Mondial fiindcă e prea scund pentru a fi primit în poliţie. Frica nu-l împiedică să-şi facă datoria pe frontul din Belgia din primul până în ultimul an de război, deşi se întreabă si el, ca majoritatea voluntarilor irlandezi, ce caută în armata regelui. Willie îşi pierde prietenii pe front, iubita de acasă îl părăseşte, iar în ultimele zile de război îl abandonează şi norocul care l-a ajutat să supravieţuiască.

Un roman scris în 2005, în ritm de reportaj modern, dar din care răzbate ceva din poezia remake-urilor în sepia.

11Bartis, Attila. Plimbarea / Attila Bartis ; trad. de Marius Tabacaru. – Iași : Polirom, 2008. – 246 p.

„Cititorule! Ai pus deja mîna pe această carte. Te rog să o răsfoieşti şi să citeşti trei fraze. Plimbările au efect curativ. Chiar farmec. O plimbare temeinică poate prelungi cu ani buni viaţa plimbăreţilor, a locurilor de pelerinaj. în acest sens, Plimbarea nu este doar un roman, ci şi o plimbare. O forţă tămăduitoare. Iar boala nu este decît decadenţă. Plimbarea descrie decadenţa şi se ridică împotriva ei. A existat odinioară un imperiu printre ale cărui ruine trăim noi. Epoca lui de aur a fost una de argint, iar cea de argint a fost de fier. Şi doar în aparenţă etern: obiectele ni s-au păstrat, însă oamenii lui au murit aproape întotdeauna… Dar sînt suficiente doar cîteva nume de staţiuni balneare şi vedem aievea un imperiu întreg, de la Marienbad pînă la Tuşnad şi de la Abbazia pînă la Băile Tatra. Una dintre locaţiile Plimbării este o staţiune balneară, dar nu în epoca ei de aur, ci mult mai tîrziu, undeva între 1968 şi 1992. Majoritatea celor care au apucat să-i vadă epoca de argint au murit încă de când cei din generaţia lui Attila Bartis erau copii. Acum, scriitorul epocii de plastic tîrzii le cîntâ respectuos prohodul. Se pare că Plimbarea e primul roman care o face.“

Istvan Kemeny

17Ben Jelloun, Tahar. Azilul săracilor / Tahar Ben Jelloun ; trad.: Cecilia Ștefănescu. – București : Paralela 45, 2002. – 221 p.

Tahar Ben Jelloun (n. 1944), cel mai cunoscut scriitor marocan, este autorul a peste 25 de volume (romane, nuvele, poezii, eseuri): Harrouda (1973), La Réclusion solitaire (1976), L’Ecrivain public (1983), La Nuit sacrée (PREMIUL GONCOURT, 1987), L’Ange aveugle (1992), La nuit de l’erreur (1997), Le racisme expliqué à ma fille, (1999), Cette aveuglante absence de lumière (2001). Vasta sa operă literară şi jurnalistică l-a consacrat drept una dintre cele mai autorizate voci ale Maghrebului contemporan.

În Ulise, Joyce a suprapus detaliile banale ale vieţii cotidiene din Dublin peste naraţiunea homerică din Odiseea, conferindu-i lui Leopold Bloom o aură eroică, în contextul unei Irlande marcate de fiindamentalismul naţional şi religios. Bidoun, personajul lui Tahar Ben Jelloun, visează să scrie un roman joyceean prin care să evadeze din constrîngerile vieţii tradiţionale marocane. Astfel ia naştere o geografie literară ce are în centru bătrîna Mediterană – de la Fez şi Tanger pînă la Neapole -, un spaţiu al violenţei pătimaşe şi al iubirilor imposibile.

Al Ahram

1Hiaasen, Carl. Bufnițe / Carl Hiaasen; trad.: Adriana Bădescu. – București: Booklet, 2017. – 238 p.

Convinşi de dragostea neabătută a locuitorilor din Florida pentru clătite, patronii companiei La Mama Paula lucrează de zor la ridicarea unui nou restaurant în liniştitul orăşel Coconut Cove. Toate bune şi frumoase, numai că pe şantier trăieşte o specie rară de bufniţe de vizuină. Patronii fac eforturi să ţină povestea departe de ochii presei, dar bufniţele au câţiva aliaţi nesperaţi: nişte şerpi, nişte aligatori şi trei copii cu multă, multă imaginaţie.

„Un roman cu un puternic mesaj ecologic, în care cititorii vor regăsi excentricitatea şi umorul savuros pentru care CarL Hiaasen este atât de îndrăgit.”

Publishers Weeldy

19Duras, Marguerite. Stăvilar la Pacific / Marguerite Dras; trad.: Alexandru Baciu. – București : Humanitas, 2006. – 262 p.

Stăvilar la Pacific, primul roman de succes al lui Marguerite Duras, a fost ecranizat în 1958, în regia lui René Clément, cu Anthony Perkins şi Silvana Mangano în rolurile principale.

Indochina anilor ’20, un spaţiu al culorilor violente. Două oraşe: al albilor, strălucitor şi fantomatic, şi al „celorlalţi“, sărăcăcios, crud şi senzual. O familie care se luptă pentru supravieţuire cu trei duşmani neîndurători: apele oceanului atotputernic, coloniştii mercantili şi propriii demoni. Dragostea a devenit monedă de schimb iar viaţa omenească o marfă oarecare. Cât va rezista stăvilarul ridicat în calea acestui potop ?

„Personajele din Stăvilar la Pacific se dezvăluie cititorului treptat, relaţiile dintre ele se întemeiază pe sentimente intense şi simple. Ele trebuie înţelese în spiritul lumii fascinante din care vin.“

Maurice Blanchot

„Marguerite Duras se priveşte în romanul său ca într-o oglindă, astfel că adevărul autobiografic şi ficţiunea se topesc împreună într-o creaţie a cărei forţă îţi taie răsuflarea.“

Jean-Louis Arnaud

„Romanul lui Marguerite Duras îşi trage sevele din Indochina natală. Totul porneşte la ea de la sfâşietoarele culori ale Asiei.“

Le Monde

9Hall, Sarah. Michelangelo Electric / Sarah Hall; trad.: Sanda Aronescu. – București: Humanitas, 2006. – 335 p.

Michelangelo Electric, un roman captivant şi neconvenţional, s-a numărat printre finalistele prestigiosului Booker Prize pentru 2004.

Fiecare tatuaj spune o poveste. Despre cel care îl poartă, dar şi despre artistul care, orgolios şi fascinat, a ales să remodeleze corpul uman, devenind el însuşi parte a poveştii celuilalt. In jurul protagonistului, artistul underground supranumit Michelangelo Electric, ia naştere un patchwork de istorii individuale, intercalate cu hărţi ale corpului şi marcaje ale fantasmelor inavuabile.

3Oliva, Alexandra. Supraviețuitoarea / Alexandra oliva; trad.: Graal Soft. – București: Litera, 2017. – 329 p.

Dar nu şi-a imaginat că va ajunge atât de departe.

Totul începe cu un reality-show. Doisprezece concurenţi sunt trimişi în pădure pentru a fi supuşi unor provocări extrem de dure. în răstimp, lumea e devastată de o catastrofa, despre care, izolaţi de societate, concurenţii nu ştiu nimic. Când dă întâmplător peste anumite indicii, tânăra Zoo, una dintre participante, îşi imaginează că totul face parte din joc.

Singură şi dezorientată, ea refuză totuşi să se dea bătută. Pătrunzând tot mai adânc într-un teritoriu necunoscut, Zoo îşi testează toate abilităţile de supravieţuire. Dar, pe măsură ce puterile îi scad, ea începe să înţeleagă că lumea reală s-a schimbat în mod neaşteptat şi că viaţa ei depinde acum de capacitatea de a dezlega această enigmă.

Sofisticat şi provocator, Supravieţuitoarea pune în discuţie rolul jucat de mass-media în mecanismul prin care despărţim realitatea de închipuire: cât de pripit emitem judecăţi de valoare şi cât de uşor ne lăsăm manipulaţi.

„În Supravieţuitoarea, două dintre obsesiile noastre contemporane -ameninţarea unei catastrofe globale şi drama reality-show-urilor -se contopesc într-o poveste plină de imaginaţie despre psihicul uman afectat de stres. Un debut lipsit de compromisuri şi provocator.“

Justin Cronin

13Scrisoare pentru tata. Antologie de proză scurtă din Azerbaijan / Iași: Junimea, 2018. – 324 p.

Literatura artistică reprezintă nu numai istoria faptelor umane, ci şi a spiritualităţii. Cetăţenii ţărilor noastre capătă posibilitatea, prin intermediul literaturii, să se cunoască reciproc…

Abulfas KARAEV,

Ministru al Culturii şi Turismului din Republica Azerbaijan

Pentru prima dată în istoria relaţiilor literare, prozatorii din Azerbaijan sunt traduşi şi prezentaţi, într-un volum atât de impunător, cititorului de limba română…

Vugar Ş. NOVRUZOV, Preşedinte al Congresului Azerilor

7Stassi, Fabio. Ultimul dans al lui Charlot / Fabio Stassi; trad. din lb. it. De Cerasela Barbone. – Iași: Polirom, 2013. – 228 p.

Aventură, sentiment, lacrimi şi rîsete, emoţia cinematografului şi minunile unei naţiuni care reuşea să viseze cu ochii deschişi, cu ajutorul celui mai iubit vagabond din toate timpurile.

„Roman pasionant şi nostalgic, Ultimul dans al lui Charlot alunecă graţios prin biografia lui Charlie Chaplin fără să se lase copleşit de renumele personajului legendar. Stassi se dovedeşte un povestitor atent, care nu se pierde în detalii, prelungind mitul lui Charlot într-o naraţiune pecîtde puternică, pe atît de subtilă.”

II Messaggero

„O carte încîntătoare, Ultimul dans al lui Charlot omagiază unul dintre geniile secolului trecut, care continuă să influenţeze şi astăzi gustul contemporanilor.”

Giornale di Brescia

5Stricker, Sarah. Cinci copeici / Sarah Stricker ; trad.: Graal Soft SRL. – București : Editura EAO, 2016. – 474 p.

Extraordinarul roman de debut al lui Sarah Stricker pune pe tapet problematica spinoasă a relaţiilor germano-evreieşti de după război într-o manieră lipsită de clişeele obişnuite. Discernământul şi profunzimea care însoţesc stilul jurnalistic al autoarei, plin de umor, nu fac decât să potenţeze prezentarea unei spectaculoase drame de familie.

„Un roman de debut suveran, povestit cu mult umor şi cu o mare uşurinţă […] Povestea este de-a dreptul grandioasă: amuzantă, lirică, tragicomică şi incredibil de veridică…“

Kleine Zeitung