Colecţia Moştenire

Colecția Moștenire – tezaurul inestimabil al Bibliotecii Centrale 

Chiar dacă astăzi omul modern este mult mai obișnuit să citească texte de pe ecranul monitorului, cărţile nu vor fi date uitării. Dimpotrivă, odată cu trecerea timpului, valoarea lor crește, unele dintre ele devenind adevărate nestemate prin valoarea şi semnificaţia lor. Biblioteca Centrală a BM „B.P. Hasdeu” dispune de o vastă colecție de cărți vechi și rare – Moștenire – preţioase mărturii peste timp, indispensabile pentru cunoaşterea istoriei acestor meleaguri și a culturii poporului nostru.

Nucleul acestei valoroase colecţii, de circa 800 de exemplare, de o deosebită importanță ştiinţifică şi documentară, a fost constituit dintr-o serie de fonduri strânse cu pasiune, de-a lungul vremii, completate şi îmbogăţite, în timp,  prin achiziţii și donații făcute de colecționari și amatori, oameni de știință și de cultură, profesori, scriitori, diplomați, ingineri, jurnaliști, biblioteci-partenere din România, Rusia, Germania, Bulgaria, Ucraina, Polonia, S.U.A., Turcia, Israel.

Fondul colecției Moștenire cuprinde: un arsenal bogat de exemplare ale secțiunii hașdeuiana – hașdeuieni și hașdeologi; discursuri; cuvântări; publicații științifice vechi; o serie de numere ale revistei Viața româneasă, directori – C. Stere și Dr. I. Cantacuzino; volume ale marilor enciclopedii în limbile română, franceză, rusă, care datează din anii 1902-1905; dicționare vechi în limbile română și rusă.

Cea mai veche carte din colecția de incunabule ale Bibliotecii Centrale datează din anul 1818 – „Jerusalem délivrée” de Torquato Tasso, editată la Paris. Alături de acest unicat, în colecția Moștenire se găsesc multe alte cărţi de valoare: Istoria literaturii române vechi, Studii și documente literare ale Junimii, Scrieri și documente grecești referitoare la istoria românilor din anii 1592-1837, pentru a enumera doar câteva. Remarcabile sunt și opere ale literaturii universale, destul de numeroase. În afara vechimii şi a numărului foarte mic de exemplare existente în ţară, unele dintre aceste lucrări au diverse însemnări, autografe, însemne de proprietate, comentarii de text sau alte informaţii care le sporesc valoarea bibliofilă.

Acestora li se adaugă compartimentul audio-video, care are o colecţie de tipărituri muzicale, de înregistrări pe suporturi diverse, de la discuri de patefon, până la CD-uri şi DVD-uri.

Dar cărțile propriu zise nu sunt unica atracție pe care o conține colecția. Din talentul adevăraților artiști ai bibliotecii – colaboratori ai diferitor filiale, persoane pasionate de arta hand made-ului, au luat naștere adevărate capodopere de o uimitoare diversitate – cărți-obiecte cu o semnificație simbolică, precum: fântâna, cuibul unei păsări, copacul, busola, pianul, o carte chiar a fost transformată într-un computer în miniatură. Toate aceste obiecte decorative care au fiecare povestea sa, constituie un șir lung de amintiri frumoase ce adaugă un farmec aparte colecției noatre. Pe o felicitare, confecționată manual, dedicată celei de a 135-a aniversare a BM „B. P. Hasdeu”, autoarea a însemnat: Amintirile sunt asemenea cărților din biblioteca ta. Cauți câte una atunci când nu ai nimic nou de citit.

Ca într-un muzeu veritabil, aici găsim expuse și o seamă de realizări artistice ale timpurilor trecute, precum: albume de fotografii, ca: Românii din jurul României și plăci de gramofon cu muzică populară.

Revenind la carte, care, după cum spune un proverb, e făclia lumii, multe si minunate sunt mărturiile care se ascund între paginile aurite și scoarța vechilor izvoade. În speranța ca aceste comori ale cuvântului să nu rămână ascunse și uitate printre rafturi, dar descoperite nu doar de cercetători sau de cei care știu sa le aprecieze atât de mult încât le caută cu tot dinadinsul, dar și de cititorii comuni, vă îndemnăm să cereți bibliotecarului o carte din colecția Moștenire!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s