Arhive etichetă: critica literara

Moni Stănilă și (de)venirea basarabeană


Chiar în primul poem care deschide volumul de debut „Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei” (Ninpress-Charmides, București, 2009), Moni Stănilă manifestă un interes sporit pentru spațiul interriveran. Gândul poetei, care a „re(de)venit” în spațiul basarabean, se îndreaptă spre datele concretului politic de atunci: „spre turnul înalt/ în care doarme Voronin”, „peste palatul național” etc. Re(de)venirea basarabeană a poetei născute la Tomești (județul Timiș) se produce cu și într-un „tren sovietic”, așa cum „viaţa mea e un tren în viteză”. Anii devenirii poetice „s-au înghițit ca o matrioșcă”, întreaga existență de până la plecare/ (de)venire pare să fie aglutinată de sosirea în republică, această insulă plutitoare a geopoliticului din ultimii două sute de ani. Volumul configurează mai mult decât un spațiu, tânăra poetă venită de peste Prut investighează o infrastructură umană a locului în care ajunge: „nu mai înţeleg dacă urcăm pe sfatul ţării/ spre atelierul lui ghenadie/ sau dacă sunt singură în faţa oglinzii”. Sunt chipurile oamenilor în care crește revolta: „urmele celor care vor trece seara/ pe puşkin cu pumnii strânşi”, sunt oamenii despre care vorbește, în general, și sunt cei doi interlocutori din poemul dedicat artistului plastic Ghenadie Popescu.

Moni3

Spațiul basarabean în imaginarul poetei este unul metonimic, prin el „s-ar putea să urc spre Siberia”, spre „toată zăpada siberiei”. Putem susține, exagerând chiar, că este vorba despre o obsesie a acelui spațiu-timp: „zăpada s-ar putea să ne acopere cu totul/ departe/ printre fesurile sovietice”. Este mai degrabă fascinația alterității proxime care mereu produce leziuni: „astăzi am să dansez cu tine în piaţa unirii/ o să strivim terasele/ şi o să umplem lumea de copii/ într-o singură noapte/ o să nasc prin fiecare por al pielii/ copiii care mâine vor refuza intrarea în europa/ şi vor fraterniza cu ruşii”. Este conștiința care știe că se află într-un spațiu de pe orbita lui „RAS/ putin”. E și amintirea din copilărie: „undeva în moscova nişte fetiţe cu cordeluţă/ pe scenă/ entuziasmul lor mă zdruncină/ în memorie/ îmi sună un cântec vechi din copilărie”. Astfel, „Ras/ putin” e Celălalt și totodată ceva camuflat adânc în sinele poetic. Apropierea de tata e și ea marcată de acest raport de continuitate: „tata bea vodkă la soare/ mintea mă desenează pe tine/ ca o cămaşă/ stau pe genunchii tăi şi cânţi ruseşte/ despre un câine cuminte/ când îmi linge mâinile”.

Astfel, în „Postoi paravoz…”, Basarabia e un spațiu nou în care se (de)vine. Moldova este echivalentă unei noi (și poate unice) iubiri. Amorul cel nou este primenitor, aproape cathartic. Devenirea personajului liric este una erotică și, totodată, geografică, topografică, mentală. Dogmele și experiențele cele vechi rămân undeva în cealaltă viață, precum fumul de țigară care dispare prin geamul trenului.

În „Sagarmatha” (Tracus Arte, 2012), un poem extins la o carte, Moni Stănilă are nevoie să urce la cotele cele mai înalte ale lumii. De acolo, din acele înălțimi ale timpului și ale spațiului care au fost deja escaladate de om, poeta cuprinde cu privirea întreaga lume, inclusiv un sine al limitei: „mă nasc la capătul răbdării”. Acest capăt al stăpânirii de sine aduce cu el războiul. Vocea debutantei din primul volum, capătă aici conotații bătăioase, deși marea luptă pare să fie dată, în primul rând, cu ființa proprie și apoi cu restul lumii.

Există în acest volum o intensitate aparte care vine dinspre un trecut și un prezent deloc onorabil: „mă înconjor cu morţii din închisorile comuniştilor/ mă acopăr cu slava gropilor comune”; „Aiud – Piteşti – Gherla”. Este absurdul limitării impuse omului de către om: „Antonia ia un cordon de la păpuşile ei/ face din picioarele lor garduri ghimpate”. Sunt închipuirile omenirii despre atotputernicia lor: „trenurile noastre au flori de jur împrejur/ ca nişte sicrie metalice cearşafuri albe şi cruci/ cu pomelnice/ generalii orbi le agită/ mişcând în valuri aerul rece:/ ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ FUKUSHIMA CERNOBÂL”. Un contrast aparte și necesar îl constituie afecțiunea pentru tot ce înseamnă viu, pentru „copacii pe care i-am bandajat”.

Moni4

Vorbim și despre o scriitură a empatiei pentru cei plecați pe drumul neîntoarcerii basarabene: „sunt aici pregătită/ să smulg din drumul Siberiei/ paşii care nu s-au întors”. Poezia se transformă într-un pomelnic al acestora:  „s-au făcut liste cu țăranii moldoveni/ morți în Siberia/ morți în gulag/ morți în foamete”, „mai departe doar morții – cei vii/ cei adevărați/ cei care n-au măturat grâul din poduri străine”. E și un volum în care stau „amestecaţi laolaltă soldaţii şi femeile violate”, e existența din „grădinile preşedinţilor/ seara când masa e pusă/ şi caviarul îmi ademeneşte soldaţii”.

Războiul tuturor împotriva tuturor, iată marea temă la care revine Moni Stănilă. Coborând la vale, din munții tibetani (muntele este un contrafort al unei lumi în derivă aici și în alte volume), „pe cărările muntelui unde mi-am aşezat armata/ sau pe bulevardul Moscovei privind creşterea lentă a cactuşilor/ furia mea e aceeaşi”. E furia neputinței de a înțelege și de a opri acest război: „să ne aşezăm cuminţi/ care pe bulevardul Moscovei/ care între zidurile reci şi ude/ ale Jilavei”. Dar e și necesitatea vitală de a participa. Războiul continuă și în viața de zi cu zi: „două blocuri la Ciocana numai apartamente/ armament sub podele”. E marea bătălie a fiecărei zile cu omenirea anchilozată de ură și resentiment.

Istoria nu mai poate fi un punct de reper în lumea marelui bruiaj. Adevărul este căutat mai degrabă printre oameni, decât printre cărți, aceste artefacte ale gândirii umane: „doar oase şi cărţi de istorie”; „nu citesc istoria din cărţi/ învăţ din gurile bătrânilor la foc/ după izbăvirea zilelor”; „rupeţi pagina de istorie care nu vă convine şi legaţi-o la steaguri”. Istoria este o poveste horror pentru toți: „moldovenii și rușii sunt împărțiți pe istorie/ înainte de Putin și după/ înainte de cedarea Basarabiei și după”. E rostirea care îi face pe toți cei care gândesc să trăiască un profund sentiment de rușine.

Reperăm și o artă a războiului dintre sexe: „două ore şi câteva minute în câmp/ bărbatul seduce femeia războinic/ dacă ea îl acceptă puterea lor e mai mare/ decât a Armatei Roşii/ decât a rachetelor NATO”. E cel mai vechi conflict beligerant care a existat vreodată și a cărui soluție e armistițiul. Și lui poeta îi va dedica toate volumele scrise până acum. Or, altfel nici că putea fi. Marea temă a dragostei e diluată ca o necesitate prin poezia cotidianului, marcă, dar poate și trebuință poetică a generației sale de poeți. În acest sens, e și un război al rutinei urbane: „fiecare caisă/ întreagă şi coaptă/ se striveşte de pământul uscat/ ca un corp tânăr perfect sub roţile/ microbuzelor din centrul Chişinăului/ caisele micuţe şi dulci adunate de pensionarele din bloc/ în găleţi de metal linie de distribuţie pentru finele războiului”.

Există în acest volum-poem o coerență „verticală” care poate fi asigurată doar de poezie. Textul e citit pe orizontală, așa cum e și narativ, dar și pe verticală, căci e, în primul rând, poezie. Această lectură-răscruce permite developarea unor sensuri poetice neașteptate. Și instrumentarul lor este selecția de limbaj, dar și contextul inedit al așezării cuvintelor în poem. Imaginile poetice, curgerea verbală, dar și rupturile, pauzele, interstițiile – toate configurează un volum la care merită a se face referință atunci când vorbim despre noua poezie basarabeană.

Sagarmatha e și o sagă a armatelor de tot felul. O saga despre apropiere și depărtare, despre oroarea și fascinația dușmanului, despre retragere. E și tema insularizării umane: „am crescut pe insule îndepărtate”. Și poeta va reveni peste cinci ani la această temă. Căci ostrovul e marea necesitate umană.

„Colonia fabricii” (Cartea Românească, 2015) e o altă carte-poem și carte-pomelnic în care, din primele pagini, reperăm o lume a celor două războaie mondiale: „Ne‑au luat, ne‑au dus, ne‑au pus să tragem, au tras în noi, ne‑au înfometat şi ne‑au abandonat. În Alpi. Am venit acasă pe jos, doar eu şi un ungur din Dumbrava. El era îndrăgostit.” Este istoria subiectivă care îmbracă haina poeziei: „Noi eram tineri şi flămânzi, străini şi frumoşi, români şi detestaţi”. O reușită și neobișnuită poetică a contrastelor, a opozițiilor neașteptate: tinerețea și foamea, alteritatea și frumusețea, apartenența națională și detestarea. Sau pomii și bărbații – „Acasă merii sunt mai mari, bărbaţii mai puţini. Câte un erou din două în două case”.

Viața e copleșită de istorie și memorie – „dacă ai văzut un război, nu plângi” și aceste tensiuni și stări umane produc implozii sentimentale și poetice, căci altfel nu se poate. Și toate acestea se referă la primul război, căci „În al doilea război nu am fost. Am stat acasă şi am strâns datorii. Pentru impozite, pentru pâine. Şi apoi du‑te: ţi‑a murit feciorul, facem un monument în curtea bisericii. În sat bătrâni şi femei, iar după ’45 se nasc copiii. De ziua mea, în loc de felicitări, amintirile”. Personajele poematice sunt niște depozite de rememorare și comemorare a celor care au existat.

Moni2

Alexandru Pârvoni (1900-1984) din comuna Baloşeşti (județul Severin), primul personaj al poemului, își povestește viața aproape documentar (volumul conține și unele inserturi de acte judecătorești, care, în economia cărții, funcționează întru totul diferit de menirea unui astfel de document). Spre exemplu, lista semnatarilor din adresarea către Ministerul Agriculturii și al Domeniilor poate fi și chiar este citită ca un pomelnic al unor oameni care au existat cândva, al unor vremi apuse.

O lume de după 1945 nu este nici pe deprte una mai bună: „Tot peste ani şi comuniştii, care te silesc să falsifici votările. O să îţi creştem noi nepotul. În Bărăgan. M‑am răzgândit. Daţi‑mi un pix şi câţiva membri de partid”. E omul vechi impus să fie nou: „Şi zile din ce în ce mai înghesuite în sacul cu bine şi bunuri colective, cenuşii”. Și, în această minunată lume nouă, nu întârzie să apară turnătorii: „Notele curg la primărie ca laptele dintr‑un burduf pe care nu ştii cum şi cu ce şi cât mai repede să îl peticeşti, înainte de a‑ţi umple podeaua. Să stea acolo până prinde cheag”; „Vă rugăm să binevoiţi a strânge şi a trimite referinţe despre tov. Sindea Ion din comuna Tomeşti satul Baloşeşti”.

Fuga, retragerea din această lume e una care te readuce în vechile dimensiuni ale existenței românești: „Le spun că nu mai văd. Şi abia acum începe viaţa. Îmi pot lua oile şi să plec dracului departe de toţi. O colibă, trei câini, nepotul – şi după o vreme doi boi”. Adevărata fugă însă din acea lume ideologizată și încolonată este cea în matricea familiei, în existența alături de cei dragi: „Rezumatul vieţii ca o notă de la primărie: participat la război, întors pe jos, neveste, necazuri, arhitect cu trei copii, primar, pădurar, crescut nepot, însurat nepot, admirat nepot cu trei copii, oi, pădure, munte, ceaţă, plecat bătrân de acasă câteva ori pe deal la Fărăşeşti, trăit în colibă bine‑mersi, venit Dan după mine, trimis dracului, nu merg, văzut luceferi, văzut nepoate, armonica norodana, ascultat boi, două neveste moarte şi fiică diagnosticată cu leucemie, plecat primul, pa pa”.

Urmează Ion (1908-1981) – „Să fii două mii de kilometri, fără arme. Când am ajuns la Zaporojie, eram cu pielea uscată. După marş, după câteva mii din ai noştri lăsaţi pe bucăţi în Bucovina şi Basarabia, nu mai gândeşti cum trebuie”. Neamul își continuă zbuciumul. Istoria vine peste el: „Ruşii ne întâmpinau cu tunuri şi avioane, noi le răspundeam cu patul puştii. De la căldură la îngheţ a fost doar un munte trecut”. Este istoria secolului trecut prin ochii unui om, ai unei familii, ai unei poete descendente a acelei familii: „Am vânat până în Crimeea, apoi am fost vânaţi”. E istoria cu toate apele ei învolburate: „Oamenii duc foame. Comuniştii ne promit case. Macu nu crede. Macu e legionar. M‑a avut în ţeava puştii de câteva ori. Şi eu pe el”. E marea dramă umană redusă la o existență individuală, la marile ei pierderi și zguduiri: „Toţi copiii vii nu valorează cât cel mort, îmi spun”.

Ulitmul în acest pomelnic este Dan (1946-2064). Și Dan e și el un Harap-Alb care îl va întâlni pe omul roșu: „comunistul pentru care până azi mă blestemă de moarte tot satul”. E omul care te încearcă: „Şi taica i‑a spus: du‑te dracu’./ Comunistul a închis botul”. E lumea care mereu îi cere individului să se încadreze: „Alteori mă trimitea colonelul: du‑te, soldat, înscrie‑te în partid şi n‑ai să rămâi căprar. Mă plimbam pe malul mării, să bage dracu’ partidul în ei scrâşneam printre dinţi. La picioare valurile îmi lăsau dâre de sare”. Și încolonarea se producea la toate nivelele sociale: „În fiecare vineri ne scoteau la careu, în faţa şcolii. Pe mine şi pe Pavel de la Bunea. Astea sunt haine, aşa visaţi să deveniţi oameni, stâlpi de nădejde ai socialismului?” Omul se opunea acestei tensiuni opresive: „Noi voiam să fim fii de chiaburi cu uniforme curate”. Sistemul nu îl slăbea: „Stănilă, spune‑i la tată‑tu să îţi plătească internatul! Şi apoi începea cu haina, cu bocancul, cu stâlpul socialismului şi al comunismului şi al clasei muncitoare şi al al al al.”

Poeta mizează iarăși pe contrastul dintre micro- și macrouniversul individului: „Iar eu aici eram mai trist ca oile noastre, ziua îmi străluceau bocancii vechi de luau ochii tuturor trecătorilor şi minţile profesorului de istorie, noaptea spuneam îngeraşul şi strângeam din dinţi. Eu nu plâng. Până într‑o zi”. Încolonarea nu se lăsa și fără traumatisme estetice: „În armată am început să fac bani doar când ne‑au trimis pe şantier. Să ridicăm gloria partidului, clădiri mari şi urâte. După chipul şi asemănarea lor” și acest urât producea angoasa care îl măcina pe om, care îl arunca în alienare. E omul care își pierde reperele: „Noaptea, printr‑un cartier aproape de locul în care azi e piaţa. Fără oi şi fără câine, ce putere aveam eu noaptea într‑un oraş străin?”

Este omul căruia i s-a luat lumea lui, omul izgonit, răpit din universal părinților: „După asta, nu a mai văzut niciodată oile păscând noaptea pe Vârful Padeş. Dacă nu plângi, n‑ai cum să vezi”. Purificarea e prin durere, prin debărăsare de absurdul prezentului. Și aceasta se produce și prin muncă, una aproape sisifică: „Curăţăm şoseaua, văruim prunii şi de la muncă patriotică la gardă patriotică în haine militare. Şi la ziare patriotice, la scânteia patriotică. Cumnatul meu Todor are cărţi interzise”. Subversiunea însă e un anticorp, un vaccin, „Ducem fetele în altă cameră să se joace de‑a cenaclul Flacăra. Noi ascultăm transmisii de la Radio Europa Liberă”. Și finalul nu putea să fie decât tragic: „L‑au împuşcat în cap în 17 decembrie. În februarie l‑au scos din groapa comună, l‑au adus acasă, l‑au expus aşa pe jumătate pământ, cu dinţii la vedere, apoi l‑au îngropat după merit. În cămaşa aia cu picăţele cu care l‑au găsit. Cum era să îl schimbe? Se desfăcea carnea de pe el, chipul eroului”.

În volumul „O lume din evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni” (Charmides, 2017), chiar dacă „insula” pare să trimită la o experiență reală de vacanță a poetei, ea poate fi citită și ca o metaforă perfectă a unei existențe basarabene. E insularizarea, e retragerea din calea lumii mari. Unicul indicator geografic al cărții este totuși Moldova: „Niciodată în Moldova/ nu ai avut atâta voință, încât să te trezești măcar/ o săptămână la rând/ ca să vezi cum răsare soarele/ peste câteva acoperișuri de stuf”. E insula căutată, dorită, e plaurul avut acasă, dar niciodată trăit până la capăt, e „experiența insulei” ca necesitate. Insula este sinele. Un sine al retragerii în tihnă și iubire, căci „fericirea e în interior”.

Moni 1

Întrezărim în aceste texte o vibrație aparte a poeziei la realitățile umane, una care se transmite și căreia nu poți să nu îi răspunzi. Cititorul constată o fericită întâlnire dintre formă și fond, dintre o frumoasă limbă română și o poeticitate organică, plină de vitalitatea unei poezii care e produsul unei acute sensibilități. Căci poemele acestea nu trăiesc în tihnă, ele zvâcnesc, pulsează, se zbuciumă în matricea cărții. În acest sens, Moni Stănilă e poeta care face o figură aparte în poezia basarabeană și cea română, în general. Afirmăm cu toată încrederea că (de)venirea poetei în spațiul basarabean contribuie din plin la devenirea poeziei române dintre Nistru și Prut și la integrarea ei firească în albia literaturii române de pretitindeni. Moni Stănilă este poeta care va duce poezia noastră mai departe, asta dacă admitem o dialectică a poeticului, una cronologică, conceptuală și estetică. Eu, cel puțin, cred în mișcarea în timp a poeziei și în poeții care o scot mereu din starea de imobilitate!

*

Stănilă, Moni. Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei // Moni Stănilă. – Ninpress-Charmides: Bucureşti, 2009.

Stănilă, Moni. Sagarmatha // Moni Stănilă. – Tracus-Arte: Bucureşti, 2012.

Stănilă, Moni. Colonia fabricii // Moni Stănilă. – Cartea Românească: Bucureşti, 2015.

Stănilă, Moni. O lume din evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni // Moni Stănilă. –Charmides: Bistrița, 2017.

*

Articol scris de Maria Pilchin și preluat din revista Moldova, rubrica Poeme dintre râuri, septembrie-octombrie, 2019, p. 78-81, ISSN 0132-6635.

Un om al epocii luminilor: Ion Budai-Deleanu


Ioan-budaideleanuÎn anul 2018, scriitorul Ion Budai-Deleanu aniversează 255 ani de la naștere.

Se naşte la 6 ianuarie 1763 (?) în comuna Cigmău. Primul din cei zece copii ai preotului  greco-catolic Solomon Budai din localitate. A fost  scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, corifeu al Școlii Ardelene. Își face studiile la Viena, unde, pe lângă pregătirea teologică, studiază filologia și dreptul. Își alege o carieră funcționărească, de înalt consilier imperial, dar este preocupat cu precădere de probleme filologice și de literatură. Cunoaște mai multe limbi, între care latina, italiana și franceza, pe lângă germană și maghiara. El se implică în mișcarea iluministă de emancipare intelectuală a românilor, prin studii individuale sau scrise în colaborare cu ceilalți reprezentanți ai Școlii Ardelene.

Este autor al unor importante lucrări istorice (De originibus popularum Transylvanie. De unione trium nationum) și lingvistice (Temeiurile gramaticii românești, Lexicon pentru cărturari, Lexicon românesc-nemțesc și nemțesc-românesc).

Ion Budai-Deleanu se înscrie în eternitate mai ales prin epopeea sa Țiganiada, capodoperă a literaturii noastre și operă de valoare universală, scriere uimitoare pentru vremea respectivă și pentru stadiul de evoluție, de la accea dată a literaturii române.

În continuare, vă prezentăm atît operele autorului, cât și critica literară a lucrărilor și care le puteți găsi și consulta la biblioteca noastră.

Listă bibliografică virtuală

Opera scriitorului Ion Budai-Deleanu

  • Budai-Deleanu, Ion. De originibus populorum Transylvaniae Despre originile popoarelor din transilvania: în 2 vol. – București: Editura Enciclopedică, 1991.
  • Vol. 1 / Ediție de Ladislau Gyemant, cu o introducere de Ștefan Pascu și Ladislau Gyemant; note și traducere de Ladislau Gyemant. București: Editura Enciclopedică, 1991. – 336 p.
  • Vol. 2 / Ediție de Ladislau Gyemant, cu o introducere de Ștefan Pascu și Ladislau Gyemant; note și traducere de Ladislau Gyemant. – București: Editura Enciclopedică, 1991. – 559 p.
  • Budai-Deleanu, Ion. Ţiganiada / Ion Budai-Deleanu; prolog: Leonachi Dianeu. – Bucureşti: Editura Simplu, 2008. – 328 p.
  • Budai-Deleanu, Ion. Ţiganiada / Ion Budai-Deleanu; prolog: Leonachi Dianeu. – Bucureşti – Chișinău: Editura Litera Internațional, 2001. – 400 p.
  • Budai-Deleanu, Ion. Ţiganiada / Ion Budai-Deleanu; prolog: Leonachi Dianeu. – Bucureşti: Editura Litera, 1997. – 368 p.
  • Budai-Deleanu, Ion. Ţiganiada / Ion Budai-Deleanu; prolog: Leonachi Dianeu. – Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1994. – 127 p.
  • Budai-Deleanu, Ion. Tiganiada ou Le campement de tsiganesa / Ion Budai-Deleanu; trad. în lb. fr.: Romanița, Aurelia și Valeriu Rusu; adapt.: Framcoise Mingot-Tauran. – București: Editura Biblioteca Bucureștilor, 2003. – 453 p.

Critica operei scriitorului Ion Budai-Deleanu

  • Alexandrescu, Emil. Ion Budai Deleanu – Țiganiada / / Emil Alexandri Literatura română în analize și sinteze. – București, 2005. – P. 99. – 100.
  • Ciocanu, Ion. Ion Budai Deleanu – Țiganiada //  Ion Ciocanu. Literatura română. Stidii și material pentru învățământul preuniversitar. – Chișinău, 2003. – P. 32. – 34.
  • Sorohan, Elvira. Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu / Elvira Sorohan. – București, 1984. – 294 p.

Sursa biografiei:  slideshare.com

Sursa foto: wikipedia.org

 

 

 

 

Romanele lui Dan Brown – adevăr sau provocare


Dan Brown a devenit cunoscut graţie romanului Codul lui Da Vinci. Romanul a devenit subiect de discuţie din cauza stilului în care a fost scris, informaţiile care au fost prezentate. Ecranizarea romanului, la fel, a fost subiect de discuţie, Biserica interzicând chiar vizionarea acestui film, ceea ce, de fapt, a intrigat opinia publică în ceea ce priveşte atât filmul cât şi cartea.

În urma acestui „scandal” la nivel naţional, dar şi internaţional au fost făcute diverse cercetări în baza simbolurilor din romanul Codul lui da Vinci, în vederea explicării semnificaţiilor şi reflectarea adevărului. Dan Brown însuşi afirmă că toate referinţele care au fost incluse în roman sunt bazate pe date reale, documentându-se şi din sursele a cinci membri din cadrul organizaţiei Opus Dei (trei activi, doi foşti membri), care şi-au împărtăşit opiniile lor, atât pozitive cât şi negative, cu privire la activitatea lor în cadrul Ordinului. Alte surse utile în ceea ce priveşte documentarea în scrierea romanului au fost: Muzeul Louvre, Ministerul Francez al Culturii, Proiectul Gutenberg, Colecţia Muniment de la Westminster, tatăl lui Dan Brown – Richard Brown – scriitor şi profesor de matematică – pentru ajutorul în privinţa numărului de aur şi a Şirului Fibocacci, dar şi alte surse.

În acest context vă prezentăm cărţile ce reflectă acest subiect, inclusiv romanele lui Dan Brown. Cărţile ce urmează a fi prezentate se află în colecţiile Bibliotecii Centrale „B.P. Hasdeu”. Continuă citirea →

George Topîrceanu, o eternitate a literaturii române


În anul curent, pe data de 7 mai se împlinesc 80 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului George Topîrceanu.

Expoziție virtuală de carte

balade vesele si tristeTopîrceanu, George. Balade vesele şi triste / George Topîrceanu; ed. îngrijită: Adrian Săvoiu. – Bucureşti : Art, 2008. – 212 p.

Versurile din ediţia curentă sunt împărţite în trei părţi: Balade vesele şi triste, Parodii originale, Migdale amare. Poetul George Topîrceanu a scris versuri dedicat anotimpului primăvară, vară, toamnă, balade dedicate călătorului, morţii, etc.

Lucrarea mai conţine un tabel cronologic şi dosar critic.

Alte ediţii a lucrării Balade vesele şi triste sunt editate şi la editura Prut Internaţional şi Litera din Chişinău.

Topîrceanu, George. Cocostîrcul albastru / George Topîrceanu. – Chişinău : Litera, 1997. – 296 p.

Textele din ediţia curentă au fost reproduse după:

  1. Topîrceanu, Scrieri în două volume. Ediţie îngrijită, prefaţă, note, cometnarii, tabel cronologic şi bibliografie de Al. Săndulescu. Editura Minerva, Bucureşti, 1983.

Volumul include Balade vesele şi triste, Din ciclul „Parodii originalul”, Din ciclul „Migdale amare”, Parodii în proză, conferinţe, Articole, cronici, recenzii, Din periodice, Postume.

Lucrarea are tabel cronologic şi referinţe critice.

Topîrceanu, George. Minunile Sfîntului Sisoe / George Topîrceanu. – Iaşi : Princeps Edit, 2004. – 67 p.

Nota editorului

Minunile Sfîntului Sisoe, romanul satiric şi antimistic, în care Mihail Sadoveanu vedea „o capodoperă în proză, este o scriere rămasă neterminată. Lucrare postumă, ea apărea pentru prima oară în Revista „Însemnări ieşene”, nr. 1, 1983, şi tot în 1938, în volumul POSTUME, îngrijit de Otilia Cazimir şi apărut la Editura „Cartea Românească”, la un an după moartea autorului…”

Sperăm din toată inima ca isprăvile acestui sfînt Sisoe, coborît din existenţa sa paradisiacă pe pămînt, să fie o lectură plăcută şi în această ediţie, pentru cititorii de toate vîrstele.

O altă ediţie a volumului Minunile Sfîntului Sisoe este editată la Iaşi de editura Junimea în anul 1972.

Topîrceanu, George. Minunile Sfîntului Sisoe şi alte proze / George Topîrceanu. – minunile sf sisoe_ed. LiteraChişinău : Litera, 1997. – 304 p.

Testele au fost reproduse după: George Topîrceanu, Scrieri, în două volume. Ediţie îngrijită, prefaţă, note, comentarii, tabel cronologic de Al. Săndulescu.Editura Minerva, Bucureşti, 1983.

Pe lîngă lucrarea Minunile Sfîntului Sisoe, sunt incluse Scrisori fără adresă, Pirin-Planina, Amintiri din luptele de la Turtucaia.

Topîrceanu, George. Opera poetică: în 2 volume / George Topîrceanu. – Chişinău : Cartier, 2002.

Vol. I. – 176 p.

Vol. II. – 192 p.

Volumul I include Balade vesele şi triste, Parodii originale, Pagini din diferiţi autori: Homer, Alfred de Musset, Al. Depărăţeanu, Dimitrie Bolintineanu, George Coşbuc, A. Mirea, O. Goga, I. Minulescu, M. Codreanu, Mircea Dem. Rădulescu, C. Pavelescu, A. Maniu, N. Davidescu, O. Cazimir, D. Botez, T. Arghezi.

Volumul II include Migdale amare, Jos cortina, Poezii neincluse în ultimele ediţii, Din periodice, Fables microscopiques, Postume, Fabule mici pentru oameni mari, Fabule pentru copii.

În final este un indice alfabetic al poeziilor (după titlu).

Topîrceanu, George. Pagini de proză / George Topîrceanu; antologie şi postfaţă: Mihail Iordache. – Iaşi : Junimea, 1985. – 415 p.

Proza din ediţia curentă include: Povestiri, schiţe, roman (Aminitire, O aventură, focurile etc.); Parodii(D. D. Pătrăşcanu, M. Sadoveanu, C. Hogaş: Note din călătorie); Memoralistică, evocări (Pirin-Planina, Ioan Slavici, Pro memoria), Proză polemică şi umoristică (Civilizaţia locală, Focul de la Moreni, despre duel etc.), Conferinţe (Sărbătoarea cărţii, Săptămîna cărţii, Cum am devenit ieşean?).

La finalul ediţiei găsiţi şi o postfaţă scrisă de Mihail Iordache.

poeme aleseTopîrceanu, George. Poeme alese / George Topîrceanu; prefaţă: Daniel Corbu. – Iaşi : Princeps Edit, 2004. – 118 p.

Poemele sunt culese din volumele Balade vesele şi triste, Parodii originale, migdale amare şi Postume.

„Problema care se pune, firesc, în cazul unui poet ca Topîrceanu, este cea a actualităţii poeziei, a rezistenţei ei la timp şi nu a doctrinei, a teoriilor despre poezie expuse în ceea ce el numea „modeste pagini de critică literară în pilde”. Încă de la apariţia Parodiilor originale (1916) şi a Baladelor vesele şi triste, în acelaşi an, principalii comentatori observau că în poezia sa perfecţiunea tehnică şi perfecţiunea artistică se condiţionau reciproc, fără a se confunda” afirmă Daniel Corbu în prefaţa cărţii.

Topîrceanu, George. Scrieri: în volume / George Topîrceanu. – Bucureşti : Ed. Minerva.

Vol. II. – Ed. îngrijită, prefaţă, note, comentarii, tabel cronologic şi bibliografie: Al. Săndulescu. – 1983. – 749 p.

Volumul II include următoarele lucrări: Domnia lui Ciubăr-vodă; Pirin-planina; Minunile Sfîntului Sisoe; Parodii în proză, jurnale; conferinţe, Articole, cronici, recenzii; Addenda; Corespondenţă.

În final, găsiţi Note şi comentarii şi bibliografie.

Topîrceanu, George. Versuri / George Topîrceanu. – Chişinău : Cartier, 2000. – 191 p.versuri

Volumul include Balade vesele şi triste, Pagini din diferiţi autori (Homer, Alfred de Musset, Al. Depărăţeanu, Dimitrie Bolintineanu, George Coşbuc, A. Mirea, O. Goga, I. Minulescu, M. Codreanu, Mircea Dem. Rădulescu, C. Pavelescu, A. Maniu, N. Davidescu, O. Cazimir, D. Botez, T. Arghezi.

Critică despre poetul George Topîrceanu

Vă recomandăm trei lucrări ce fac referinţă la personalitatea scriitorului şi opera poetică a lui George Topîrceeanu:

G. Topîrceanu în amintirile contemporanilor / antologie şi prefaţă: Silvia Popescu. – Iaşi : Princeps Edit, 2006. – 309 p. – Ediţia a doua.

Ciopraga, Constantin. G. Topîrceanu / C. Ciopraga. – Bucureşti : Editura pentru Literatură,  1966. – 447 p.

Ene, Virgiliu. G. Topîrceanu / v. Ene. – Bucureşti : Editura Tineretului, s. a. – 144 p.

Această prezentare necesită JavaScript.

Un istoric literar „de frontieră”


10000628           Nicolae Bileţchi (12 martie 1937, Oprişeni, Bucovina, azi Dubovka, Ucraina) – critic şi istoric literar. A absolvit Facultatea de Filologie (secţia germano-romanică) la Universitatea din Cernăuţi (1959). Doctorand la Institutul de Literatură Universală „Maxim Gorki” al Academiei de Ştiinţe din URSS, între 1964 şi 1967, şi-a luat doctoratul în filologie în 1987. Este cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie şi Teorie Literară al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. A fost ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (1992). A debutat editorial cu studiul monografic Epiceskie i liriceskie elementî v moldavskoi sovetskoi dramaturgii (Elementele epic şi liric în dramaturgia sovietică moldovenească) (1972).

Revistă bibliografică virtuală

1Bileţchi, Nicolae. Analize şi sinteze critice / Nicolae Bileţchi; Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie. – Chişinău: Elan Poligraf, 2007. – 336 p.

Cartea de față este compusă din trei compartimente:

  1. Din persprectiva înnoirii și integrării.
  2. Cu cărțile pe masă. Relecturi din Ion Druță.
  3. Profiluri și medalioane literare.

Cartea Analize și sinteze critice este un rezultat al alinierii eforturilor nobile.

 

 

Scan

Bileţchi, Nicolae. Consemnări critice / Nicolae Bileţchi. – Chişinău: Cartea Moldovenească, 1976. – 197 p.

             Nicolae Bilețchi ia în dezbatere o seamă de probleme ale literaturii de azi, căutînd să-l încadreze pe cititor în descifrarea sensurilor ideologico-artistice ale operelor. Nu lipsesc paralelele întemeiate și instructive între lucrările autorilor moldoveni și unele opere ale scriitorilor din alte republici.

    Bileţchi s-a afirmat ca un avizat cercetător al dramaturgiei şi prozei contemporane din Republica Moldova. Plătind o vreme tribut înţelegerii literaturii prin prisma realismului socialist, Bileţchi realizează totuşi exegeze serioase, în care predomină analiza psihologică a personajelor şi atenţia concentrată asupra procedeelor artistice.

5Bileţchi, Nicolae. Romanul şi contemporanietate. Problema constituirii geniului romanesc / Nicolae Bileţchi; Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”; Filiala „Onisifor Ghibu”. – Iaşi: Tipo Moldova, 2015. – 265 p.

          Efortul de sincronizare cu statutul criticii şi istoriei literare moderne se vădeşte în studiul Romanul şi contemporaneitatea (1984), unde Bileţchi apelează la un instrumentar critic complex şi la un limbaj estetic înnoit, atunci când se referă la particularităţile formale (Zbor frânt de Vladimir Beşleagă), la substratul dramatic al timpului încremenit (Vămile de Serafim Saka), la „direcţia estetică” (Disc de George Meniuc), la interferenţa timpurilor (Unchiul din Paris de Aureliu Busuioc) sau la cronotopul basmului (Povestea cu cocoşul roşu de Vasile Vasilache). Bileţchi formulează tot aici şi rezerve critice, abordând cu luciditate şi în toată complexitatea lui procesul literar.

Alte lucrări.

downloadVasile Coroban: un arbitru într-o lue a arbitrarului, coord.: M. Cimpoi / Academia de Ştiinţe a Moldovei. – Chişinău: Ştiinţa, 2010. – 324 p.

        Vasile Coroban a fost istoric și critic literar din Republica Moldova, doctor habilitat în filologie, membru al Uniunii Scriitorilor. S-a consacrat studiului adâncit al literaturii române şi universale, însuşind limbile franceză, germană şi rusă şi cunoscând bine literaturile scrise în aceste limbi. Şi-a asigurat prin autodidacticism o solidă formaţie de tip universitar şi universalist, adică enciclopedic.

     Cartea este prilejuită împlinirii a o sută de ani de la naşterea distinsului profesor şi om de ştiinţă şi este structurată în cinci compartimente distincte:

  1. Profiluri. Analize. Interpretări
  2. Referințe critice. Evocări. Mărturii. Dedicații
  • Vasile Coroban prin el însuși
  1. Mărturii ale dezmățului totalitar (addenda)
  2. Viața în imagini– fotografii cu Vasile Coroban, cu familia, colegii și prietenii.

Lucrarea include un text introductiv semnat de președintele Academiei de Științe a Moldovei, acad. Gheorghe Duca şi un tabel cronologic al vieții și operei lui Vasile Coroban.

Vladimir Beşleagă, omul luminat / Acad. de Ştiinţe a Moldovei, Instit. de Filologie. – Chişinău: Ştiinţa, 2011. – 328 p.

0_coperta-personalitati-notorii-besleaga-vladimir-omul-luminat

          Inegal  în tot ce scrie, ca un om viu în toate ce este, Beşleagă este personajul deschis interpretărilor şi deschis literaturii. Nu putem aştepta de la el decât o surpriză, pentru care vom căuta multă vreme cheia înţelegerii, pentru că nu este scriitorul care îşi va alimenta orgoliul cu laurii unui succes de altă dată. […]

Mircea V. Ciobanu

 

 

Sursa: https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2014/03/31/vasile-coroban-un-arbitru-intr-o-lume-a-arbitrarului/

www.crispedia.ro