Arhive etichetă: discutii

Dumitru Matcovschi și flacăra eternă a iubirii


DSC_0287În cadrul cenaclului „Magia cuvântului” au fost valorificate creațiile lui Dumitru Matcovschi, activitatea fiind moderată de către Victoria Fonari, poetă și colaboratoare a Bibliotecii Centrale. Atenția a fost centrată pe simbolurile-cheie din opera matcovschiană – casa, rădăcinile, vatra, focul etc. Continuă citirea →

Bibliografia – prietenul cel mai bun al informării


Afis e-readerZiua Bibliografiei, care merge de mână cu Ziua Mondială a Informației, este cea mai prielnică ocazie de a lua cunoștință de ceea ce înseamnă cu adevărat cele 2 componente pentru buna funcționare a unei biblioteci, dar și a tuturor celorlate domenii de activitate. De fapt, bibliografia constituie fundamentul oricărei cercetări, acesta fiind liantul cu tot ceea ce se întâmplă în sfera dezvoltării științifice a lumii.

Ca să fim în pas cu timpurile contemporane, în ziua de 26 noiembrie, când sunt sărbătorite aceste două zile, ne-am propus să organizăm un program cât mai amplu și mai divers. Continuă citirea →

Îndrăznește să vorbești!


Probabil știați deja că frica de a vorbi în public este una din cele mai mari fobii ale omului, dar ce ați spune dacă ați scăpa definitiv de ea? Dacă încă mai sunteți sceptici și nu vă vine să credeți, hai cu noi la Toastmasters!sec-logo

Ce reprezintă Toastmasters? Aceasta este o organizație internațională care are drept scop dezvoltarea abilităților de vorbire în public și cele de leadership. Și dacă tot vorbim de această organizație, vă aducem la cunoștință că și în Moldova activează tocmai trei cluburi marca Toastmasters, dintre care două își organizează ședințele la Biblioteca Centrală. Astfel, dacă vreți să vă îmbunătățiți calitățile de leader și vorbitor sau pur și simplu vreți să petreceți o seară calitativ și într-un anturaj plăcut, sunteți bineveniți la biblioteca noastră în fiecare marți (Top Toastmasters – în limba română) și joi (Chisinau Toastmasters – în limba engleză) la ora 19:00._DSC0108

Detaliile le puteți afla de la fiecare membru care este prezent la ședință.

Nu ezitați nicio clipă să fiți mai buni! Iar noi o să vă susținem cu drag inițiativa de a vă dezvolta în fiecare zi!