Arhive etichetă: istorie

Mănăstirea Putna la 551 de ani


 

manastirea-putna-2În fosta Ţară de Sus a Moldovei, într-o zonă cunoscută de mai mult de două secole drept Bucovina, spre nord-vest de actualul municipiu Rădăuţi, se află Mănăstirea Putna. Platoul înalt al Carpaţilor răsăriteni este ferestruit aici de văile unor cursuri de apă mici şi medii, care au modelat ramificaţiile obcinelor bucovinene. Într-un astfel de context general, imediat lângă poala sudică a Dealului Glodului, la extremitatea nord-vestică şi în zona cea mai ridicată a terasei ce se desfăşoară pe malul nordic al râului Putna, care izvorăşte de sub Obcina Mare, în amonte de confluenţa acestuia cu pârâul Veţăului, se ridică zidurile ce împrejmuiesc aşezământul Putnei.

Zidul de incintă, prevăzut pe latura sa estică cu un turn de poartă şi un turn clopotniţă, iar pe latura opusă cu un impozant turn cu menire specială, Turnul tezaur, mărgineşte o suprafaţă patrulateră de teren pe care se află biserica în poziţie centrală; spre sud se găsesc clădirile stăreţiei, construite de curând, pe locul altor zidiri anterioare. Spre nord de Turnul tezaur se află clădirea ce adăposteşte muzeul mănăstirii şi paraclisul. Latura nordică a incintei este ocupată de clădiri ce adăpostesc chiliile monahale.

Cele peste cinci veacuri de existenţă a mănăstirii au cunoscut etape de mare înflorire, dar şi etape în care construcţiile care o alcătuiau la început au fost reparate sau chiar rezidite, fiecare dintre acestea lăsându-şi amprenta asupra configuraţiei sale de astăzi. Zidurile de incintă construite în secolul al XV-lea s-au păstrat numai pe laturile de est şi de vest, cu inerente reparaţii survenite în secolele al XVII-lea şi al XlX-lea; laturile de sud şi de nord au fost refăcute în secolul al XVIII-lea, determinând o lărgire a spaţiului interior al incintei.

manastirea-putna-1186Mănăstirea Putna a fost fondată de către voievodul Ştefan cel Mare, între anii 1466-1469, ca aşezământ de viaţă monahală şi ca ansamblu de arhitectură mănăstirească de zid.

Ansamblul Mănăstirii Putna a avut – încă de la început – o funcţie majoră, anume aceea ca biserica mănăstirii să devină necropola voievodului ctitor şi a membrilor familiei sale. Funcţia pe care urma să o îndeplinească edificiul principal al aşezământului a constituit temeiul puternicului sprijin material acordat de Ştefan cel Mare mănăstirii, concretizat prin danii şi privilegii care au determinat afirmarea rapidă a prestigiului aşezământului monahal şi ascensiunea potenţialului său economic, situându-1 – chiar din primii ani ai existenţei sale – în fruntea tuturor mănăstirilor moldoveneşti întemeiate până la acea epocă.

Încă din această primă etapă, ansamblul de arhitectură a fost completat, amplificat şi fortificat pe tot parcursul lucrărilor de construcţii, menţionate de izvoarele vremii ca fiind în plină desfăşurare până în anul 1481 şi, apoi, după anul 1484.

Demn de remarcat pentru Moldova rămâne faptul că fenomenul artistic elaborat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi dezvoltat în vremea domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) va cunoaşte un amplu proces evolutiv în a doua parte a secolului al XV-lea. Această etapă medievală, periodizată de-a lungul a circa 50 de ani de domnie, este cunoscută în istorie ca „glorioasa epocă” a Sfântului Ştefan cel Mare.

După cum se ştie, în primii 30 de ani ai domniei sale, o caracteristică majoră a voievodului Ştefan a fost preocuparea asiduă pentru construirea de cetăţi şi fortificaţii, pentru reamenajarea şi întărirea curţilor domneşti. Totuşi, între anii 1466-1469 Măria Sa zideşte Mănăstirea Putna, poate pentru a comemora importanta victorie dobândită prin cucerirea cetăţii Chilia. Aleasă ca necropolă voievodală, mănăstirea a fost dintru început înzestrată cu daruri, iar biserica sa împodobită cu picturi murale.

Din păcate, informaţii despre ansamblul pictural al Putnei nu avem decât din cronici. Frescele au dispărut în secolul al XVII-lea odată cu edificiul ştefanian. Urme ale acestora au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice efectuate la Mănăstirea Putna în perioada 1969-1970. Din nefericire, doar câteva dintre rămăşiţele acestor fragmente mai sunt valorificate astăzi în expoziţia Colecţiei de obiecte bisericeşti a mănăstirii, restul s-a pierdut.

Sursa: Sfânta Mănăstire Putna. Ed. Îngrijită de Centrul de Cercetare și Documentare„Ștefan cel Mare”; Putna: Mitropolit Iacov Putneanul, 2010

O generație a unirii a lui Iurie Colesnic


         DSC_0585Biblioteca susține respectarea și păstrarea identității, a limbii, istoriei și a altor valori naționale. Din acest motiv, luni, 27 martie 2017, cu ocazia Unirii Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu România (1918),  la Biblioteca Centrală a avut loc lansarea de carte ”Generația Unirii”, coordonată și elaborată de către cercetătorul în istorie Iurie Colesnic, activitate desfășurată în colaborare cu istoricul Alexandru Moraru, responsabil de Colecția Moștenire (Biblioteca Centrală ”B.P. Hasdeu”)

         La eveniment a fost prezent directorul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, Mariana Harjevschi,  scriitori, publiciști, cercetărori, dar și un grup de elevi de la Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri”.

DSC_0574

        Lansarea de carte a început cu discursul jurnalistului, omului politic din Republica Moldova, Tudor Țopa. Profund interesat de evenimentele din 1918 și de alte momente din istoria neamului românesc își manifestă recunoștința urându-i maestrului „multă sănătate și inspirație”. Cuvintelor de admirație se alătură Cristina Saghin, profesoară de limba și literature română, Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri” din Chișinău, „sper că acestă carte asupra căreia ați lucrat să ne ajute să ne redobândim valorile, tradiția și neamul” adaugă profesoara.

 DSC_0603.JPGScriitorul Nicolae Dabija, ne convinge că ”Generația Unirii” „merită să fie aplaudată la Marea Adunare Națională, cartea aceasta trebuie să ajungă în fiecare școală, bibliotecă și instituție.” Scriitorul recunoaște că Iurie Colesnic este unul dintre scriitorii săi preferați și îndeamnă cititorii spre lectură, „să citiți, vă rog eu, această carte!”, se exprimă optimist.


DSC_0593.JPG      Moderatorul evenimentului, istoricul Alexandru Moraru, menționează că „majoritatea lucrărilor sunt lucrări de referință, acestea sunt citite nu doar de cei ce studiază istoria românilor, dar și limba și literature română ori publicistica etc. ”

    Scriitorul și publicistul Alexandru Corduneanu, nu a uitat să amintească rolul bibliotecii în educarea cetățenilor cu spirit civic, „de fiecare data biblioteca reușesște să marcheze această sărbătoare și să nu uite de ea.” Tot aici, povestește despre generața unirii „generația anului 1918 este prima generație care contează în istoria românilor. Cărțile lui Iurie Colesnic ne ajută să ne asumăm actul unirii, prin lectură, dar și prin fapte.”

         Academicianul, doctor habilitat în economie, Sergiu Chircă, a început discursul său, vădit emoționat, precizând că anume „datorită autorului” a hotărât să facă și publicistică, demonstrînd gratitudinea pentru profunzimea de care a dat dovadă în studiile sale.

      În cuvântul de încheiere, Iurie Colesnic, autorul cărții a ținut să mulțumească publicului pentru prezență și să constate faptul că „misiunea cărților este să pună întrebări și să răspundă la întrebări. Cartea are rolul de a educa, de a scoate concluzii înarmat cu știință și conștiință.”, a adăugat I.C.

         DSC_0657Iurie Colesnic nu este la prima lucrare de acest gen. Primul volum al ”Generației Unirii” a fost lansat încă acum 13 ani. De acestă data însă, autorul reușește să relanseze volumul cu ocazia împlinirii a 99 de ani de la Unirea Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu România, comemorând astfel evenimentul.

    Amintim că Iurie Colesnic se naște în satul Dereneu, raionul Călărași. Este un corector de literatură tehnică, fost director de editură, istoric literar, politician și scriitor din Republica Moldova. În 1978 absolvește Institutul Politehnic ”Serghei Lazo” din Chișinău. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1998.  Este autorul a mai multor volume: Doina dorurilor noastre, 1990, Basarabia necunoscută, 1993; Chișinăul din amintire, 2011; În culisele Istoriei, 2015 etc., a unui număr important de enciclopedii: Chișinău, 1997; Sfatul Țării, 1998; Femei din Moldova, 2000 etc. și a unor scenario de film: Binecuvântare, 1989; Stropul de ceară, 1990; Buburuza, 1991; Harap Alb, 1991; Filozoful din Cubolta, 1997.DSC_0656

Aducem mulțumiri dlui autor pentru munca depusă și salutăm intenția de a păstra vie amintirea istoriei țării și a conștiinței națioanle!

Cristalele de memorie ale Varvarei-Valentina Corcodel


30154984226_1a176505b1_o.jpgSâmbătă, 8 octombrie, la Biblioteca Centrală a avut loc lansarea de carte a autoarei Varvara-Valentina Corcodel – „Cristale de memorie”.

Cartea „Cristale de memorie”, după cum afirmă autoarea, redă zbuciumul, fierberea, dimensiunea existenței noastre care se numește „tărâmul patimilor”, plin de tirani asupritori și asupriți.

Pornind de la înțelesul direct al noțiunii (cristal – sticlă cu însușirea de a refracta puternic lumina) tilul „Cristale de memorie” ne îndeamnă să vedem ce se ascunde în Lumină, în reflectarea ei, în contrast cu Întunericul. Se spune că în cristale încremenește tăcerea, că ecourile sunt sonore ca și cristalul. Acestea fac să se întrevadă tăcerea celor deportați și celor persecutați de regimul stalinist, truda răbdării și iertării, dar totodată și ecoul vieții lor chinuite, ale sinuozităților destinelor românilor basarabeni – o  varietate de cuarț, adică curaj și demnitate ( „demnitatea omului nu este cu nimic mai prejos decât măreția zeilor”, spunea Goethe), care se prezintă în cristale mari – mărturisiri, scrisori și fotografii, cântări și poezii de dor, de jale, de credință și speranță.30104662381_c9496f175f_o.jpg

Cu această carte autoarea intenționează să rupă tăcerea, pentru a-i reabilita pe deplin pe suferinzii deportărilor, pentru a nu-i da uitării pe milioanele de oamneni de bună-credință.

Valentina Corcodel este la a doua sa lucrare de acest gen, tema deportărilor staliniste din Basarabia este abordată și în primul roman- cronică „Rocada destinelor” din anul 2011.

30075142292_ceddc53db3_oCartea constituie o culegere de mărturii ale deportaților și rudelor acestora, mărturii ale oamenilor de rând, dar și povestiri despre unele personalități care au trecut prin calvarul Gulagului.  

Aducem mulțumiri dnei autoare pentru munca depusă și salutăm intenția de a păstra vie amintirea istoriei țării, cu veșnicul simţ al memoriei.

A ierta înseamnă a uita, dar a uita este de neiertat!