Lansarea romanului „Forţa iubirii” (vol. II) de Ana Onică

Autoarea cărţii Forţa iubirii ne-a invitat la Biblioteca Centrală la ora ei de lumină. Deşi este cunoscută mai mult ca autoarea unor manuale de limbă română, iar uneori mai scrie şi poezii, Ana Onică a avut acea forţă pe care noi o numim „Forţa iubirii” pentru a edita primul ei roman. Mereu era gata să le povestească nepoţilor, rudelor cât şi prietenilor de familie destinul dramatic al femeilor din familia sa, iar la un moment dat şi-a propus să înşire aceste mărturii cutremurătoare şi impresionante într-o creaţie de amploare.

Omul se poate înălţa prin puterea binelui, iubirii şi credinţei. Acesta este mesajul romanului. Autoarea scrie cu inspiraţie pagini inedite despre cinci femei, cinci generaţii şi un singur destin.

O carte care îşi găseşte cititorul în ţară, dar şi peste hotare e un succes, pentru că autoarea ne-a sugerat anumite experienţe, lecţii de viaţă pentru ca să ne învăţăm a iubi. Sentimentul care desigur că tronează în această carte este dragostea, pasiunea pe care autoarea le-a oglindit în fiecare personaj în parte.

După editarea primului volum, autoarea a cucerit cititorul prin subiectul incitant, prin personaje care fac legătura cu trecutul, adică cu străbunica şi mama, femeile care au suferit din cauza războiului, foametei, deportărilor în Siberia. Autoarea spune că a retrăit anumite momente alături de eroii romanului, a plâns alături de ei şi s-a bucurat împreună cu ei, a trăit într-un fel viaţa lor. Multe dialoguri pe care le-a folosit în roman o reprezintă pe ea însăşi pentru că şi ea le folosea în viaţa de zi cu zi.

Autoarea ne-a mărturisit: „Scriu mai mult noaptea pentru că atunci pot fi împreună cu personajele, lupt împreună cu ei şi mă las mângâiată de frumos.”

Volumul reuneşte şi momente trăite despre istoria recentă, cucerirea independenţei, iar mai apoi, dezamăgirea oamenilor care au plecat la muncă peste hotare. În toate încercările prin care trec eroii, în final învinge iubirea adevărată.

Volumul II, are aceleaşi linii de subiect, desigur cu apariţia altor personaje. Volumul este mai plin de lumină, deoarece personajele au demonstrat că cei care cred şi luptă pentru fericirea, destinul şi iubirea lor reuşesc până la urmă să obţină ceea ce îşi doresc.

„Romanul mai poate fi numit şi un fel de balansare între Ana Onică şi personajul – Anca. Şi aici depinde cu cine ţine cititorul, această balansare a căpătat aşa o senzaţie sau dorinţă numită într-un cuvânt „neaflarea”, şi ea are loc atunci când cititorul vrea să deie de o carte sau de viaţa personajului” a afirmat dnul Gabriel Mardare.

În roman mai este prezentă şi aşa fel de balansare între: limba rusă şi cea română, iar Anca trăieşte în conflict cu această limbă, să zicem aşa întortocheată: Aşa eşti şi vseo; Vrea să ajungă şi el crutoi; Am sărit de parcă m-a stropit cineva cu ucrop.

Anca este şi sub presiunea limbii italiene de jur împreujur. Fiecare autor este legat de un anumit loc şi poate să se aclimatizeze cu un anumit public. La fel şi bunele sentimente, nu sunt de ajuns să le ai, ele trebuie să fie tratate potrivit, de altfel nu vor fi înţelese de către cititor. Fiecare cititor îşi creează propria lui sculptură despre un personaj.

Scriitoarea Dorina Codreanu ne spune că a rămas plăcut impresionată de roman, doar că a rămas puţin dezamăgită de faptul că în primul volum Anca era cu Damian şi se părea că nimic nu-i va despărţi, însă în cel de-al doilea volum s-a schimbat totul, e deajuns doar să te lovească odată viaţa şi de îndată trebuie să o iei de la capăt.

Diana Decuseară, actriţă la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” ne-a impresionat prin cântecul ei dulce interpretând dragostea de mamă pe care o avea şi personajul principal Ancuţa.

Şi nu în ultimul rând, Diana Ciugureanu-Zlatan, preşedintele Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova, ne-a impresionat prin nenumăratele mulţumiri şi diplome pe care i le-a oferit Anei Onică, urmată de Gabriel Mardare, Ion Lascan şi Vladimir Sărătilă.

„Noi parcă suntem o familie în organizaţia noastră. Sunt sigură că Dumnezeu ne-a binecuvântat aici, vă mulţumesc pentru că sunteţi şi pentru că aveţi forţa iubirii” afirmă Diana Ciugureanu-Zlatan.

Ana Onică susţine că ea a avut întâlniri cu lacrimi ale fetelor care se regăseau în personajul principal şi aveau sute de întrebări la ea, la care autoarea răspunde astfel: „Cititorii pot avea întrebări, dar trebuie să aibă mai multe răspunsuri decât întrebări.”

În concluzie, autoarea ne transmite un mesaj foarte emoţionant şi frumos: „După întâlnirea cu cititorii mei, am înţeles şi am văzut multe, în urma scrierii primului volum unde am descris ţara care seamănă cu o ciubotă, în cel de-al doilea am înţeles că la noi nu este mai urât şi putem să vedem şi frumuseţea, doar că trebuie să fim mai atenţi la cei dragi şi la alţii. Atunci îmi vine să strig în gura mare: Oameni buni fiţi atenţi, că putem fi mai buni, mai generoşi cu alţii! Deci, să nu ne gândim doar la noi, la sufletul nostru, dar şi la cei dragi.”

Romanul oferă şansa celor plecaţi peste hotare, şansa de a crede că vor putea reveni înapoi, vor găsi legătura cu rădăcinile de unde au plecat, cu cei dragi lor şi se pare că este o bucurie pentru autoare că cititorii şi mai ales cititoarele pot să se regăsească în acest roman.