Publicat în Cafenea literară

Cenaclul Republica – bilanț pe timp de stat în casă


Ca tuturor, statul în casă mai mult încurcă, decât ajută. Și totuși, așa trebuie să acționăm acum. Prin lucrul de la distanță. Deocamdată postăm poezii din casele noastre. Citim, dialogăm, ne pregătim pentru ce va veni. Timp cu socializare și evenimente.

Sigur, ne putem permite o pauză, noi, cei de la cenaclul Republica. În nouă ani de activitate am avut sute de evenimente și în jur de o sută de invitați din străinătate.

În 2018, cu doi ani în urmă, am devenit parte din echipa Bibliotecii Centrale a B.M. „BP Hasdeu”. Și doar de atunci avem un bilanț extraordinar, spun eu. Prin colaborări cu firma de tranasport Alverstur, am reușit să aducem scriitori din România, Akzente.md ne-au adus un autor din Germania, Uniunea Scriitorilor din Moldova ne-a împrumutat poeți de la Festivalul Internațional „Primăvara Europeană a Poeților”.

În doar doi ani, am avut evenimente cu următorii invitați:

Din R. Moldova: Veronica Ștefăneț, Artur Cojocaru, Emanuela Iurkin, Dumitru Crudu, Sandrina Mîslițchi, Nicolae Popa, Iulia Iaroslavschi, Vitalie Colț, Oxana Gherman, Alexandru Bordian, Artiom Oleacu, Anastasia Palii, Dumitru Fanfarov, Hose Pablo, Rodica Gotca, Ronin Terente.

Din România: Dmitri Miticov, Dan Dediu, Florin Dan Prodan, Tudor Crețu, Sebastian Lăzăroiu, artistul Silviu Oravitzan, Nicoleta Nap și graficiana Ana Toma, Alexandra Turcu, Cosmin Perța, Sorin Gherguț, Andrei Novac, Robert Gabriel Elekes, Mihail Vakulovski, Bogdan Munteanu, Miruna Vlada, Vlad Drăgoi, Mircea Dan Duță.

Din alte țări: Franzobel (Austria), Rebekah Morgan (SUA), Michaёl Vandebril (Belgia), Andy Fierens (Belgia), Teodor Ajder (Polonia / Moldova), Jan Cornelius (Germania), Rebecka Bülow (Suedia).

Așteptăm vremuri mai bune, dar până atunci, citiți cu spor.

Moni Stănilă

Publicat în Cenaclul Literar „Magia cuvântului”, LITERATURA ARTISTICA, Poezia

Ziua Internațională a Poeziei la Biblioteca Centrală


La 21 martie este Ziua Internațională a Poeziei. Cenaclul Literar „Magia cuvântului” în cadrul Bibliotecii Centrale, BM „B.P. Hasdeu”, Chișinău, și-a propus să consemneze această sărbătoare prin mediul on-line.

Respectiv vă invităm la POEZIE!

STĂM ACASĂ

Acasă zilele încep să se asemene

una cu alta,

ca niște mergele

le punem pe șirag,

de aceeași mărime,

de aceeași culoare.

Simt cum în piept mi se zbate inima ta

Ea îmi șoptește:

„Pulsul constant

înseamnă rezonanță în certitudine”

Ce poate fi mai bine într-un spațiu incert

(cu crematorii 24 din 24)

Stăm acasă

Să ne facem din zile bijuterii în albumul familiei!

Gânduri la petalele florilor de cireș

Luna

a poruncit cireșilor

să înflorească

toți concomitent

Pe fiecare stradă

unde treceam

mirosul de cireș

ne alunga frigul

din oase.

Ne țineam de mână

gata să corijăm trecutul

în care nu știam

unul de altul

Coperta zilei

Din coperțile zilei

literele ajung la noi

cu razele de soare

țese pe corpurile noastre nude

poveste de dragoste

Zi formatată în PDF

În ziua care a plecat

Marea ți-a șters promisiunea

Nisipul lua formele oricăror litere

Pe care puteai să scrii orice.

Scrisesem și eu cândva

Un gând pe care l-a citit Universul

Și de atunci citesc cerul.

Autor: Victoria FONARI, moderatorul Cenaclului Literar „Magia cuvântului”, poet și critic literar, dr. conf. Universitatea de Stat din Moldova

Publicat în ACTIVITĂȚI BC, critica literara

Moni Stănilă și (de)venirea basarabeană


Chiar în primul poem care deschide volumul de debut „Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei” (Ninpress-Charmides, București, 2009), Moni Stănilă manifestă un interes sporit pentru spațiul interriveran. Gândul poetei, care a „re(de)venit” în spațiul basarabean, se îndreaptă spre datele concretului politic de atunci: „spre turnul înalt/ în care doarme Voronin”, „peste palatul național” etc. Re(de)venirea basarabeană a poetei născute la Tomești (județul Timiș) se produce cu și într-un „tren sovietic”, așa cum „viaţa mea e un tren în viteză”. Anii devenirii poetice „s-au înghițit ca o matrioșcă”, întreaga existență de până la plecare/ (de)venire pare să fie aglutinată de sosirea în republică, această insulă plutitoare a geopoliticului din ultimii două sute de ani. Volumul configurează mai mult decât un spațiu, tânăra poetă venită de peste Prut investighează o infrastructură umană a locului în care ajunge: „nu mai înţeleg dacă urcăm pe sfatul ţării/ spre atelierul lui ghenadie/ sau dacă sunt singură în faţa oglinzii”. Sunt chipurile oamenilor în care crește revolta: „urmele celor care vor trece seara/ pe puşkin cu pumnii strânşi”, sunt oamenii despre care vorbește, în general, și sunt cei doi interlocutori din poemul dedicat artistului plastic Ghenadie Popescu.

Moni3

Spațiul basarabean în imaginarul poetei este unul metonimic, prin el „s-ar putea să urc spre Siberia”, spre „toată zăpada siberiei”. Putem susține, exagerând chiar, că este vorba despre o obsesie a acelui spațiu-timp: „zăpada s-ar putea să ne acopere cu totul/ departe/ printre fesurile sovietice”. Este mai degrabă fascinația alterității proxime care mereu produce leziuni: „astăzi am să dansez cu tine în piaţa unirii/ o să strivim terasele/ şi o să umplem lumea de copii/ într-o singură noapte/ o să nasc prin fiecare por al pielii/ copiii care mâine vor refuza intrarea în europa/ şi vor fraterniza cu ruşii”. Este conștiința care știe că se află într-un spațiu de pe orbita lui „RAS/ putin”. E și amintirea din copilărie: „undeva în moscova nişte fetiţe cu cordeluţă/ pe scenă/ entuziasmul lor mă zdruncină/ în memorie/ îmi sună un cântec vechi din copilărie”. Astfel, „Ras/ putin” e Celălalt și totodată ceva camuflat adânc în sinele poetic. Apropierea de tata e și ea marcată de acest raport de continuitate: „tata bea vodkă la soare/ mintea mă desenează pe tine/ ca o cămaşă/ stau pe genunchii tăi şi cânţi ruseşte/ despre un câine cuminte/ când îmi linge mâinile”.

Astfel, în „Postoi paravoz…”, Basarabia e un spațiu nou în care se (de)vine. Moldova este echivalentă unei noi (și poate unice) iubiri. Amorul cel nou este primenitor, aproape cathartic. Devenirea personajului liric este una erotică și, totodată, geografică, topografică, mentală. Dogmele și experiențele cele vechi rămân undeva în cealaltă viață, precum fumul de țigară care dispare prin geamul trenului.

În „Sagarmatha” (Tracus Arte, 2012), un poem extins la o carte, Moni Stănilă are nevoie să urce la cotele cele mai înalte ale lumii. De acolo, din acele înălțimi ale timpului și ale spațiului care au fost deja escaladate de om, poeta cuprinde cu privirea întreaga lume, inclusiv un sine al limitei: „mă nasc la capătul răbdării”. Acest capăt al stăpânirii de sine aduce cu el războiul. Vocea debutantei din primul volum, capătă aici conotații bătăioase, deși marea luptă pare să fie dată, în primul rând, cu ființa proprie și apoi cu restul lumii.

Există în acest volum o intensitate aparte care vine dinspre un trecut și un prezent deloc onorabil: „mă înconjor cu morţii din închisorile comuniştilor/ mă acopăr cu slava gropilor comune”; „Aiud – Piteşti – Gherla”. Este absurdul limitării impuse omului de către om: „Antonia ia un cordon de la păpuşile ei/ face din picioarele lor garduri ghimpate”. Sunt închipuirile omenirii despre atotputernicia lor: „trenurile noastre au flori de jur împrejur/ ca nişte sicrie metalice cearşafuri albe şi cruci/ cu pomelnice/ generalii orbi le agită/ mişcând în valuri aerul rece:/ ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ FUKUSHIMA CERNOBÂL”. Un contrast aparte și necesar îl constituie afecțiunea pentru tot ce înseamnă viu, pentru „copacii pe care i-am bandajat”.

Moni4

Vorbim și despre o scriitură a empatiei pentru cei plecați pe drumul neîntoarcerii basarabene: „sunt aici pregătită/ să smulg din drumul Siberiei/ paşii care nu s-au întors”. Poezia se transformă într-un pomelnic al acestora:  „s-au făcut liste cu țăranii moldoveni/ morți în Siberia/ morți în gulag/ morți în foamete”, „mai departe doar morții – cei vii/ cei adevărați/ cei care n-au măturat grâul din poduri străine”. E și un volum în care stau „amestecaţi laolaltă soldaţii şi femeile violate”, e existența din „grădinile preşedinţilor/ seara când masa e pusă/ şi caviarul îmi ademeneşte soldaţii”.

Războiul tuturor împotriva tuturor, iată marea temă la care revine Moni Stănilă. Coborând la vale, din munții tibetani (muntele este un contrafort al unei lumi în derivă aici și în alte volume), „pe cărările muntelui unde mi-am aşezat armata/ sau pe bulevardul Moscovei privind creşterea lentă a cactuşilor/ furia mea e aceeaşi”. E furia neputinței de a înțelege și de a opri acest război: „să ne aşezăm cuminţi/ care pe bulevardul Moscovei/ care între zidurile reci şi ude/ ale Jilavei”. Dar e și necesitatea vitală de a participa. Războiul continuă și în viața de zi cu zi: „două blocuri la Ciocana numai apartamente/ armament sub podele”. E marea bătălie a fiecărei zile cu omenirea anchilozată de ură și resentiment.

Istoria nu mai poate fi un punct de reper în lumea marelui bruiaj. Adevărul este căutat mai degrabă printre oameni, decât printre cărți, aceste artefacte ale gândirii umane: „doar oase şi cărţi de istorie”; „nu citesc istoria din cărţi/ învăţ din gurile bătrânilor la foc/ după izbăvirea zilelor”; „rupeţi pagina de istorie care nu vă convine şi legaţi-o la steaguri”. Istoria este o poveste horror pentru toți: „moldovenii și rușii sunt împărțiți pe istorie/ înainte de Putin și după/ înainte de cedarea Basarabiei și după”. E rostirea care îi face pe toți cei care gândesc să trăiască un profund sentiment de rușine.

Reperăm și o artă a războiului dintre sexe: „două ore şi câteva minute în câmp/ bărbatul seduce femeia războinic/ dacă ea îl acceptă puterea lor e mai mare/ decât a Armatei Roşii/ decât a rachetelor NATO”. E cel mai vechi conflict beligerant care a existat vreodată și a cărui soluție e armistițiul. Și lui poeta îi va dedica toate volumele scrise până acum. Or, altfel nici că putea fi. Marea temă a dragostei e diluată ca o necesitate prin poezia cotidianului, marcă, dar poate și trebuință poetică a generației sale de poeți. În acest sens, e și un război al rutinei urbane: „fiecare caisă/ întreagă şi coaptă/ se striveşte de pământul uscat/ ca un corp tânăr perfect sub roţile/ microbuzelor din centrul Chişinăului/ caisele micuţe şi dulci adunate de pensionarele din bloc/ în găleţi de metal linie de distribuţie pentru finele războiului”.

Există în acest volum-poem o coerență „verticală” care poate fi asigurată doar de poezie. Textul e citit pe orizontală, așa cum e și narativ, dar și pe verticală, căci e, în primul rând, poezie. Această lectură-răscruce permite developarea unor sensuri poetice neașteptate. Și instrumentarul lor este selecția de limbaj, dar și contextul inedit al așezării cuvintelor în poem. Imaginile poetice, curgerea verbală, dar și rupturile, pauzele, interstițiile – toate configurează un volum la care merită a se face referință atunci când vorbim despre noua poezie basarabeană.

Sagarmatha e și o sagă a armatelor de tot felul. O saga despre apropiere și depărtare, despre oroarea și fascinația dușmanului, despre retragere. E și tema insularizării umane: „am crescut pe insule îndepărtate”. Și poeta va reveni peste cinci ani la această temă. Căci ostrovul e marea necesitate umană.

„Colonia fabricii” (Cartea Românească, 2015) e o altă carte-poem și carte-pomelnic în care, din primele pagini, reperăm o lume a celor două războaie mondiale: „Ne‑au luat, ne‑au dus, ne‑au pus să tragem, au tras în noi, ne‑au înfometat şi ne‑au abandonat. În Alpi. Am venit acasă pe jos, doar eu şi un ungur din Dumbrava. El era îndrăgostit.” Este istoria subiectivă care îmbracă haina poeziei: „Noi eram tineri şi flămânzi, străini şi frumoşi, români şi detestaţi”. O reușită și neobișnuită poetică a contrastelor, a opozițiilor neașteptate: tinerețea și foamea, alteritatea și frumusețea, apartenența națională și detestarea. Sau pomii și bărbații – „Acasă merii sunt mai mari, bărbaţii mai puţini. Câte un erou din două în două case”.

Viața e copleșită de istorie și memorie – „dacă ai văzut un război, nu plângi” și aceste tensiuni și stări umane produc implozii sentimentale și poetice, căci altfel nu se poate. Și toate acestea se referă la primul război, căci „În al doilea război nu am fost. Am stat acasă şi am strâns datorii. Pentru impozite, pentru pâine. Şi apoi du‑te: ţi‑a murit feciorul, facem un monument în curtea bisericii. În sat bătrâni şi femei, iar după ’45 se nasc copiii. De ziua mea, în loc de felicitări, amintirile”. Personajele poematice sunt niște depozite de rememorare și comemorare a celor care au existat.

Moni2

Alexandru Pârvoni (1900-1984) din comuna Baloşeşti (județul Severin), primul personaj al poemului, își povestește viața aproape documentar (volumul conține și unele inserturi de acte judecătorești, care, în economia cărții, funcționează întru totul diferit de menirea unui astfel de document). Spre exemplu, lista semnatarilor din adresarea către Ministerul Agriculturii și al Domeniilor poate fi și chiar este citită ca un pomelnic al unor oameni care au existat cândva, al unor vremi apuse.

O lume de după 1945 nu este nici pe deprte una mai bună: „Tot peste ani şi comuniştii, care te silesc să falsifici votările. O să îţi creştem noi nepotul. În Bărăgan. M‑am răzgândit. Daţi‑mi un pix şi câţiva membri de partid”. E omul vechi impus să fie nou: „Şi zile din ce în ce mai înghesuite în sacul cu bine şi bunuri colective, cenuşii”. Și, în această minunată lume nouă, nu întârzie să apară turnătorii: „Notele curg la primărie ca laptele dintr‑un burduf pe care nu ştii cum şi cu ce şi cât mai repede să îl peticeşti, înainte de a‑ţi umple podeaua. Să stea acolo până prinde cheag”; „Vă rugăm să binevoiţi a strânge şi a trimite referinţe despre tov. Sindea Ion din comuna Tomeşti satul Baloşeşti”.

Fuga, retragerea din această lume e una care te readuce în vechile dimensiuni ale existenței românești: „Le spun că nu mai văd. Şi abia acum începe viaţa. Îmi pot lua oile şi să plec dracului departe de toţi. O colibă, trei câini, nepotul – şi după o vreme doi boi”. Adevărata fugă însă din acea lume ideologizată și încolonată este cea în matricea familiei, în existența alături de cei dragi: „Rezumatul vieţii ca o notă de la primărie: participat la război, întors pe jos, neveste, necazuri, arhitect cu trei copii, primar, pădurar, crescut nepot, însurat nepot, admirat nepot cu trei copii, oi, pădure, munte, ceaţă, plecat bătrân de acasă câteva ori pe deal la Fărăşeşti, trăit în colibă bine‑mersi, venit Dan după mine, trimis dracului, nu merg, văzut luceferi, văzut nepoate, armonica norodana, ascultat boi, două neveste moarte şi fiică diagnosticată cu leucemie, plecat primul, pa pa”.

Urmează Ion (1908-1981) – „Să fii două mii de kilometri, fără arme. Când am ajuns la Zaporojie, eram cu pielea uscată. După marş, după câteva mii din ai noştri lăsaţi pe bucăţi în Bucovina şi Basarabia, nu mai gândeşti cum trebuie”. Neamul își continuă zbuciumul. Istoria vine peste el: „Ruşii ne întâmpinau cu tunuri şi avioane, noi le răspundeam cu patul puştii. De la căldură la îngheţ a fost doar un munte trecut”. Este istoria secolului trecut prin ochii unui om, ai unei familii, ai unei poete descendente a acelei familii: „Am vânat până în Crimeea, apoi am fost vânaţi”. E istoria cu toate apele ei învolburate: „Oamenii duc foame. Comuniştii ne promit case. Macu nu crede. Macu e legionar. M‑a avut în ţeava puştii de câteva ori. Şi eu pe el”. E marea dramă umană redusă la o existență individuală, la marile ei pierderi și zguduiri: „Toţi copiii vii nu valorează cât cel mort, îmi spun”.

Ulitmul în acest pomelnic este Dan (1946-2064). Și Dan e și el un Harap-Alb care îl va întâlni pe omul roșu: „comunistul pentru care până azi mă blestemă de moarte tot satul”. E omul care te încearcă: „Şi taica i‑a spus: du‑te dracu’./ Comunistul a închis botul”. E lumea care mereu îi cere individului să se încadreze: „Alteori mă trimitea colonelul: du‑te, soldat, înscrie‑te în partid şi n‑ai să rămâi căprar. Mă plimbam pe malul mării, să bage dracu’ partidul în ei scrâşneam printre dinţi. La picioare valurile îmi lăsau dâre de sare”. Și încolonarea se producea la toate nivelele sociale: „În fiecare vineri ne scoteau la careu, în faţa şcolii. Pe mine şi pe Pavel de la Bunea. Astea sunt haine, aşa visaţi să deveniţi oameni, stâlpi de nădejde ai socialismului?” Omul se opunea acestei tensiuni opresive: „Noi voiam să fim fii de chiaburi cu uniforme curate”. Sistemul nu îl slăbea: „Stănilă, spune‑i la tată‑tu să îţi plătească internatul! Şi apoi începea cu haina, cu bocancul, cu stâlpul socialismului şi al comunismului şi al clasei muncitoare şi al al al al.”

Poeta mizează iarăși pe contrastul dintre micro- și macrouniversul individului: „Iar eu aici eram mai trist ca oile noastre, ziua îmi străluceau bocancii vechi de luau ochii tuturor trecătorilor şi minţile profesorului de istorie, noaptea spuneam îngeraşul şi strângeam din dinţi. Eu nu plâng. Până într‑o zi”. Încolonarea nu se lăsa și fără traumatisme estetice: „În armată am început să fac bani doar când ne‑au trimis pe şantier. Să ridicăm gloria partidului, clădiri mari şi urâte. După chipul şi asemănarea lor” și acest urât producea angoasa care îl măcina pe om, care îl arunca în alienare. E omul care își pierde reperele: „Noaptea, printr‑un cartier aproape de locul în care azi e piaţa. Fără oi şi fără câine, ce putere aveam eu noaptea într‑un oraş străin?”

Este omul căruia i s-a luat lumea lui, omul izgonit, răpit din universal părinților: „După asta, nu a mai văzut niciodată oile păscând noaptea pe Vârful Padeş. Dacă nu plângi, n‑ai cum să vezi”. Purificarea e prin durere, prin debărăsare de absurdul prezentului. Și aceasta se produce și prin muncă, una aproape sisifică: „Curăţăm şoseaua, văruim prunii şi de la muncă patriotică la gardă patriotică în haine militare. Şi la ziare patriotice, la scânteia patriotică. Cumnatul meu Todor are cărţi interzise”. Subversiunea însă e un anticorp, un vaccin, „Ducem fetele în altă cameră să se joace de‑a cenaclul Flacăra. Noi ascultăm transmisii de la Radio Europa Liberă”. Și finalul nu putea să fie decât tragic: „L‑au împuşcat în cap în 17 decembrie. În februarie l‑au scos din groapa comună, l‑au adus acasă, l‑au expus aşa pe jumătate pământ, cu dinţii la vedere, apoi l‑au îngropat după merit. În cămaşa aia cu picăţele cu care l‑au găsit. Cum era să îl schimbe? Se desfăcea carnea de pe el, chipul eroului”.

În volumul „O lume din evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni” (Charmides, 2017), chiar dacă „insula” pare să trimită la o experiență reală de vacanță a poetei, ea poate fi citită și ca o metaforă perfectă a unei existențe basarabene. E insularizarea, e retragerea din calea lumii mari. Unicul indicator geografic al cărții este totuși Moldova: „Niciodată în Moldova/ nu ai avut atâta voință, încât să te trezești măcar/ o săptămână la rând/ ca să vezi cum răsare soarele/ peste câteva acoperișuri de stuf”. E insula căutată, dorită, e plaurul avut acasă, dar niciodată trăit până la capăt, e „experiența insulei” ca necesitate. Insula este sinele. Un sine al retragerii în tihnă și iubire, căci „fericirea e în interior”.

Moni 1

Întrezărim în aceste texte o vibrație aparte a poeziei la realitățile umane, una care se transmite și căreia nu poți să nu îi răspunzi. Cititorul constată o fericită întâlnire dintre formă și fond, dintre o frumoasă limbă română și o poeticitate organică, plină de vitalitatea unei poezii care e produsul unei acute sensibilități. Căci poemele acestea nu trăiesc în tihnă, ele zvâcnesc, pulsează, se zbuciumă în matricea cărții. În acest sens, Moni Stănilă e poeta care face o figură aparte în poezia basarabeană și cea română, în general. Afirmăm cu toată încrederea că (de)venirea poetei în spațiul basarabean contribuie din plin la devenirea poeziei române dintre Nistru și Prut și la integrarea ei firească în albia literaturii române de pretitindeni. Moni Stănilă este poeta care va duce poezia noastră mai departe, asta dacă admitem o dialectică a poeticului, una cronologică, conceptuală și estetică. Eu, cel puțin, cred în mișcarea în timp a poeziei și în poeții care o scot mereu din starea de imobilitate!

*

Stănilă, Moni. Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei // Moni Stănilă. – Ninpress-Charmides: Bucureşti, 2009.

Stănilă, Moni. Sagarmatha // Moni Stănilă. – Tracus-Arte: Bucureşti, 2012.

Stănilă, Moni. Colonia fabricii // Moni Stănilă. – Cartea Românească: Bucureşti, 2015.

Stănilă, Moni. O lume din evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni // Moni Stănilă. –Charmides: Bistrița, 2017.

*

Articol scris de Maria Pilchin și preluat din revista Moldova, rubrica Poeme dintre râuri, septembrie-octombrie, 2019, p. 78-81, ISSN 0132-6635.

Publicat în Activitate expoziţională, ACTIVITĂȚI BC

Cărți noi din domeniul literaturii române din Republica Moldova


În ultima lună de toamnă vă prezentăm 10 cărți (versuri și romane) scrise de scriitori din Republica Moldova. Cărțile au fost editate la editurile din Chișinău în anii 2018 și 2019. 

Expoziție virtuală de carte

Anton, Ion. Ieșirea din uitare : roman / Ion Anton. – Chișinău : ed. Lumina, 2019. – 224 p.

Anton_Iesirea„Remarcabil din capul locului prin armonia dintre ficțiune și nonficțiune, romanul recent al lui Ion Anton „Ieșirea din Uitare” (inedit prin metamorfozele insolite ale superprotagonistului-narator-călăuză care e însuși sufletul lui Eugeniu Coca) deschide nu numai un nou făgaș în creația personală a autorulu( 9de valorificare a operei unui mare/celebru înaintaș, unui muzician paneuropean în adevăr, cum este Eugeniu coca, neuitatul compozitor și instrumentist de odinioară), dar punctează și spațializează totodată un domeniu spiritual lăsat în umbra uitării, abandonat, vorba vine, dintr-un capriciu al sorții” afirmă Tudor Palladi la începutul cărții.

Romanul are 13 capitole, În loc de epilog, Post-scriptum.

 

Bâlici, Gheorghe. Tăvălugul fericirii / Gheorghe Bâlici. – Chișinău : Prut Internațional, 2018. – 244 p.

Balici_Tavalugul„Volumele de epigrame publicate de-a lungul anilor l-au consacrat pe confratele din stânga Prutului, Gheorghe Bâlici, drept un creator de prim ordin în perimetrul literaturii satiro-umoristice și un demn reprezentant al culturii și spiritualității românești. […] Reputația sa, în calitate de poet și epigramist, este incontestabilă. Creațiile sale epigramice, îndeosebi cele reflectând obsedantele realități geopolitice din istoria noastră sunt de notorietate. Obștea umoriștilor români se mândrește a-l avea în rândurile sale pe cel care, împreună cu ceilalți comilitoni basarabeni, este în măsură să susțină, cu temei și substanță, Reunirea sub semnul spiritului a celor de o credință și de un neam” afirmă George Corbu, Președintele Epigramiștilor din România.

Așa că, dacă îți plac epigramele, ești invitat să citești această carte.

 

Bologan, Dumitrița. Jurnal de Oxford (2010-2011) / Dumitrița Bologan. – Chișinău : Pontos, 2018. – 346 p.

Bologan_Jurnal de O.jpgJurnalul de Oxford al Dumitriței Bologan reprezintă o mărturie complexă, detaliată și sinceră a unei studente din Republica Moldova care are fericirea de a trăi într-un oraș de poveste și a fi parte a unui mediu academic de cea mai înaltă clasă.

Lucrarea este structurată în trei capitole care corespund, temporal, celor trei trimestre ale anului de învățămînt Autoarea reflectă în paginile scrise sentimente, emoții, oameni, locuri. Descrierile balzaciene, icursiunile în istorie, problemele de jurisprudență și interacțiunile inter-umane dau formă, conținut și culoare textului” se menționează în adnotarea cărții.

Astfel, citim despre Trimestru Michaelmas, Trimestrul Hilary și Trimestrul Trinity. La final mai citim cum a fost la ceremonia de absolvire, epilog și referințe scrise de Ion negură și Nicolae Negru.

Crudu, Dumitru. Muzicanții din Flutura / Dumitru Crudu. – Chișinău : Știința, 2019. – 255 p.

Crudu_Dumitru„Dumitru Crudu e un personaj dintr-o nuvelă de Dumitru Crudu. El, personajul, e un tip ursuz, pe care naratorul nu îl prea agreează. Într-o altă nuvelă, Dumitru Crudu e un prozator care a scris romanul Măcel în Georgia și tare vrea să-i fie tradus pentru o editură din Anglia. El scrie reportaje pentru un portal care ar aparține unui politician controversat, își blochează prietenii pe Facebook și, la rândul-i, este blocat – altfel spus, seamănă uimitor cu autorul acestei cărți. Dar să nu vă grăbiți cu concluziile (nu în zadar autorul a debutat cu o carte intitulată Falsul Dimitrie). Nimic nu este sigur, dar toate sunt absolut palpabile în această carte” afirmă Mircea V. Ciobanu.

 

 

Cupcea, Polina. Să vină sirienii, bețivii și Donbasul! : portrete și reportaje / Polina Cupcea. – Chișinău : Cartier, 2019. – 162 p.

Cupcea_Sa vina sirieniiPolina Cupcea s-a născut la 23 mai 1988, la Orhei. Este absolventă a Academiei de Arte din Chișinău, specializarea actorie. Debutul jurnalistic începe odată cu absolvirea Școlii de Studii Avansate în Jurnalism. În februarie 2016, alături de câțiva jurnaliști independenți, înființează proiectul „Oameni și Kilometri”, primul portal de storytelling din Moldova. Cartea de față este o o selecție de portrete și reportaje publicate pe siteul Oameni și kilometri.

Sunt articole pe diverse subiecte sociale din Moldova.

 

 

 

 

David, Eugenia. Legende și adevăruri despre natură / Eugenia David. – Chișinău : Ed. Lumina, 2018. – 286 p.

Legendele sunt selectate și adaptate de Eugenia David.

Legendele sunt despre cosmos, flori, faună. La final găsiți referințe bibliografice.

Filip, Iulian. Luna-i una, merele-s mai multe: 100 poezii de dragoste și de durere din dragoste ori din lipsă de dragoste / Iulian Filip; îngrijire: Mariana Harjevschi; coord.: Lidia Kulikovski; pref.: Mihai Cimpoi. – Chișinău : S. n., 2018. – 194 p.

„Noul volum al lui Iulian Filip, Luna-i una, merele-s mai multe, se impune, ca de obicei, printr-o formulă grafică (precum ne-a obișnuit de atâtea ori) și printr-o structură originală. Dăm de variații, de natură existențială, bineînțeles, pe tema Mărului și a unor izomofrisme (floare, salcâm, iarbă), dar și pe tema eternă a Dragostei. Volumul conține și un grupaj de eseuri semante de liceeni, angajați într-o discuție interactivă despre felul în care au receptat poezia, dar și în care înțeleg ce este acest sentiment care acaparează întreaga Ființă și dă un sens înalt existenței umane” afirmă academicianul Mihai Cimpoi în prefața cărții.

Filip, Iulian. Somnul plin de pasageri / Iulian Filip. – Chișinău : Știința, 2019. – 144 p.

„Iulian Filip are darul de a ne înrădăcina și totodată de a ne înaripa prin mai multe registre în care surprinde dialectica mișcătoare a Ființei.”

Galaicu-Păun, Emilian. A(ii)RH+eu : poem / Emilian Galaicu-Păun. – Chișinău : Cartier, 2019. – 72 p.

„Sunt multe, foarte multe, de altminteri, reminiscențe, în acest savant, ca și o seamă de trimiteri; aluzii fie limpezi, fie de-a  binelea absconse; docte, ba chiar doctissime sau insolite, începând cu exerga însăși (din [Dr.] Gottfried Benn)” afirmă Șerban Foță.

Galaicu-Păun, Emilian. Apa. 3D : pomelnic / Emilian Galaicu-Păun. – Chișinău : Cartier, 2019. – 70 p.

Apa.3D (…) devine imaginea cea mai potrivită a fluxului intertextual care străbate poezia lui Emilian Galaicu-Păun, cu adâncurile bântuite de moarte și de (poeți) morți, dar curgând plin de viață (de un «élan vital», s-ar putea spune dezgropând vechiul concept al lui Henri Bergson) pentru a se vărsa în oceanul poeziei planetare” afirmă Mihai Iovănel.

Publicat în Activitate expoziţională, ACTIVITĂȚI BC

Ziua Internațională a Cititului Împreună  la Biblioteca Centrală


Ziua Internațională a Cititului Împreună (World Read Aloud Day) (Este o campanie de promovare a bucuriei, frumuseții și beneficiilor lecturii. A fost inițiată de LitWorld (litworld.org), o organizație nonprofit fondată în 2007. Programele oferite de LitWorld sunt adresate tuturor instituțiilor și persoanelor, care au tangențe cu promovarea lecturii: școli, instituții preșcolare, biblioteci, lucrători din sectorul social, părinți etc.).

În acest context, recomandăm câteva cărți pe acest subiect.

Pohilă, Vlad. Arta de a pasiona cititorii : (Editoriale din rev. BiblioPolis 2002-2012) / Vlad Pohilă ; ed. îngr. de Lidia Kulikovski ; Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”. – Chişinău : S. n., 2012. – 160 p. 

arta de„Unii colegi de breaslă mă întreabă – care insinuant, care din pură curiozitate – de ce scriu atât de mult (după alții, chiar foarte mult) despre bibliotecă și elementele ei constitutive: cărți, bibliotecari, cititori, lectură… Le răspund fără a ezita: scriu despre bibliotecă, pentru că este un subiect major! Un „ghem de teme” de importanță primordială, uneori decisivă pentru comunitate, pentru evoluția pe care o jinduim a societății noastre, iar mai larg – și a lumii întregi!” afirmă autorul la începutul cărții, Scriu despre biblioteci, pentru că e un subiect major.

Articolele incluse în ediția curentă fac referință la bibliotecă și cărți: Bibliteoca între tradiție și modernitate; Orice anotimp este bun pentru lecturi, Cel mai bun cadou oriune și oricând – cartea etc.

Pohilă, Vlad. Elogiu lecturii. Editoriale din revista BiblioPolis (2003-2015) / Vlad elogiuPohilă ; ed. îngr. de Mariana Harjevschi ; coord.: Lidia Kulikovski. – Chișinău : S. n., 2017. – 274 p.

Ediția curentă este o ediție completă a volumului Arta de a pasiona cititorii, apărut sub auspiciile BM „B.P. Hasdeu”, în 2012 și include articolele de 12 ani ca autor de editoriale pentru revista de specilitate BiblioPolis. Articolele incluse în volumul Elogiu lecturii fac referință la lectură: Orice anotimp este bun pentru lecturi; Cartea, o magnifică lucrare a spiritului divin; O mie de cărți necitite etc.

 

 

luxulMucenic, Dan.  Luxul lecturii : Cărţile lui Nicolae Băciuţ / Dan Mucenic. – Târgu-Mureş : Nico, 2009. – 154 p.

„Luxul lecturii” este o altfel decarte. Aș risca să spun că e chiar o carte inedită ca formulă. Ea e și carte de critică literară, dar și antologie de texte. Ea cuprinde „foiletoanele” lui Dan Mucenic, publicate în ziarul „Atac”, care nu e nici pe departe o publicație literară, dar nici una „deocheată”, dincolo de aparențe afirmă Nicolae Băciuț în prefața cărții, Lectura, dincolo de lux.

 

Lector in Libris. Scriitori basarabeni despre lectură, carte, bibliotecă: o antologielector in libris (bilingvă, româno-rusă) / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu” ; ed. îngr. de Mariana Harjevschi ; coord.: Lidia Kulikovski ; sel. şi trad.: Ivan Pilchin. – Chişinău : S. n. (Tipogr. Foxtrot), 2015. – 295 p.

„Antologia de față are drept intenție să rpezinte viziunile și atitudinile scriitorilor basarabeni contemporani de limbă română față de lectură ca experiență estetică și socială, față de carte ca fenomen cultural și economic și față de bibliotecă ca spațiu uman și cultural” afirmă Ivan Pilchin în Argument.

În ediția curentă sunt incluse lucrările scriitorilor Aureliu Busuioc, Mihai Cimpoi, Vasile Romanciu, Eugen Lungu, Alexe Rău etc. Textul lucrării e în limbile română și rusă.

Manguel, Alberto. Istoria lecturii / Alberto Manguel ; trad. din limba engleză de Alexandru Vlad. – București : Nemira, 2011. – 414 p.

istoria lecturii„Primele mele experiențe au fsot prin intermediul cărților. Mai târziu în viață, când dădeam peste un eveniment sau o împrejurare sau un personaj asemănător celor despre care citisem, aveam, de obicei, o senzație de déjà-vu ușor surprinzătoare și deopotrivă dezamăgitoare, pentru că îmi imaginam că ceea ce avea loc în acel moment mi se întâmplase deja în cuvinte, fusese deja numit” afirmă autorul în prefața lucrării.

Monografia face referință la Documente ale lecturii și Puterile cititorului.

La final sunt note, credit foto, tabel cronologic al cititorului și un indice de nume.

Vakulovski, Mihail. Biblidioteca (istorie) / Mihail Vakulovski. – București : Casa de vakulovsckipariuri literare, 2012. – 292 p.

Romanul face referință la observațiile unui tânăr aflat într-un mediu de bibliotecă. Viața de biblitoecă văzută din interior nu e așa cum pare la prima vedere. Pentru că nimic nu e perfect. Nici măcar într-o bibliotecă. Biblitoeca e un spațiu al bibliotecii cu bune și rele, cu vorbe bune și bârfe, cu o muncă frumoasă, dar neapreciată de oamenii din alte domenii. În unele țări – și prost plătită.

 

Muntean, Ironim. Meteorologia lecturii / Ironim Muntean. – Alba Iulia : Editura Altip, 2010. – 190 p.

meteorologia lec„Volumul „Meteorologia lecturii” se distinge prin bogăția și justețea observațiilor, prin diversitatea tematică și orighinalitatea abordării textelor literare, prin coerența demersului analitic, temeinicia argumentelor prin care-și susține opțiunile estetice și judecățile de valoare, concizia exemplară a formulărilor și, nu în ultimul rând, prin expresivitatea limbajului” afirmă Ion Crețu.

Lucrarea are 4 părți și face referință la Proză, Poezie, critică literară, și teatru.

 

Mortimer, J. Adler. Cum se citește o carte: ghidul clasic pentru o lectură inteligentă / cum_se_citeste_o_carte_Adler_2014_coperta1J. Adler Mortimer, Charles Von Daren. – Pitești : Paralela 45, 2014. – 368 p.

Autorii descriu nivelurile diferite de lectură și cum puteți ajunge să le stăpâniți: de la citirea elementară, trecând prin răsfoirea sistematică a unei cărți și prin citirea inspectională, și până la citirea rapidă. Ghidul vă va învăța cum să clasificați și să radiografiați o carte, cum să extrageți mesajul autorului și să concepeți critica acestuia.

Volumul cuprinde două anexe: o listă de lecturi esențiale și o serie de teste utile pentru a vă evalua progresele în achiziționarea abilităților de lectură.

Sursa imaginii: edituraparalela45.ro

copertaFataBayard, Pierre. Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit / Pierre Bayard ; trad.: Valentina Chiriță. – Iași : Polirom, 2006. – 240 p.

A vorbi despre o carte înseamnă a vorbi despre reprezentările subiective prin care o reinventăm permanent. Cu exemple sunt Montaigne sau Valery la Oscar Wilde, Pierre Bayard care ne arată cum putem iesi din situatiile delicate in care ne pun multimea si diversitatea cartilor. Si, mai ales, ne dovedeste ca este posibil sa intretinem o conversatie pasionanta in legatura cu o carte pe care nu am citit-o, inclusiv cu cineva care nu a citit-o la rindul lui.

Crudu, Dumitru. Jurnalul bibliotecarului / Dumitru Crudu ; Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu” . – Chişinău : Grafema opac-imageLibris, 2013. – 83 p.

Scriitorul Dumitru Crudu a fost directorul Bibliotecii Ștefan cel Mare din Chișinău. În Jurnalul bibliotecarului, scriitorul prezintă evenimentele care au loc în bibliotecă în diferite zile. Deși pare totul simplu la prima vedere, și că ar fi liniște în bibliotecă, iar persoalul unei biblioteci „stă toată ziua și citește ziare și cărți” (așa cum se crede, de fapt), recomandăm să citiți jurnalul lui Dumitru Crudu.