Miercuri, 18 noiembrie, la Biblioteca Centrală s-a desfășurat Conferința științifică municipală „Valoarea universală a personalităților românești”, organizată în colaborare cu Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău la care au participat elevi ai Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” și ai Liceului Teoretic „Hyperion”.
Coordonatorii acestui proiect literar-istoric au fost Nina Șaptefrați, profesor de chimie, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Elena Vorotneac, profesor de limba și literatura română, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, purtător de cuvânt DGETS Chișinău și Lucia Caciuc-Roșioru, profesor de istorie Liceul Teoretic „Hyperion”.
Dna Victoria Fonari, dr., conf. univ., moderatorul conferinței, în cuvântul de salut a invitat publicul într-o călătorie de cunoaștere a personalităților poporului român, care au adus glorie țării și au contribuit la dezvoltarea armonioasă a umanității. Remarcând străduința profesorilor și a elevilor acestor licee, care, prin comunicările lor, au transformat biblioteca într-o Galerie a personalităților românești din diferite domenii – literatură, cinematografie, pictură, muzică, politică, științe exacte, tehnică etc., menționând în final: „Cu ei se mândrește poporul român de pe ambele maluri ale Prutului!”.
Conform cerințelor stabilite pentru fiecare comunicare, în mod succint, elevii au punctat traseul vieții acestor personalități – debut, dezvoltarea carierei profesionale, importanța descoperirilor științifice sau ale creațiilor artistice pe plan mondial. Sînt enumerate unele nume de savanți, politicieni, scriitori, artiști, sportivi precum: Nicolae Tesla, Henri Coandă, Emil Racoviță, Eugen Coșeriu, Nicolae Titulescu, Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Ion Druță, Eugen Doga, Gheorghe Zamfir, Nadea Comaneci etc.
Elevii și profesorii au fost premiați cu diplome din partea BM „B. P. Hasdeu” și a Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău, pentru efortul pe care l-au depus în studierea informațiilor, evidențierea unor momente importante și prezentarea impecabilă a comunicărilor despre viața și activitatea personalităților românești cu valoare universală.