7 cărţi pentru tine
Vă recomandăm câteva cărţi din domeniul psihologiei din colecţia Bibliotecii Centrale!
Revistă bibliografică virtuală
Introducere în psihologie / trad. Graal Soft. – Bucureşti : Litera, 2018. – 160 p.
Şcoală, prieteni, familie, relaţii: viaţa este plină de întrebări importante, iar Introducere în psihologie te ajută să răspunzi la ele. Tot ceea ce este în jurul nostru este influenţat de psihologie – de la balul de absolvire, la politică şi de la ruda noastră favorită, la cea mai puţin îndrăgită celebritate.
Această carte reprezintă introducerea perfectă în subiect, prezentând experimentele controversate, teoriile importante şi personaţităţile influente din domeniu. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce oamenii fac lucrurile pe cale le fac, iată cartea potrivită pentru tine.
Ni se întâmplă tuturor să mascăm furia, mânia. La unii oameni, ascunderea agresivităţii devine obişnuită. Astfel se naşte agresivitatea pasivă, care nu înseamnă suprimarea agresivităţii, ci doar manifestarea ei pe căi ocolite. Adevărată lovitură sub centură, agresivitatea pasivă poate crea probleme serioase oricui are de-a face cu ea. Autorii propun strategii verificate de a te confrunta cu aceasta atitudine la tine şi la alţii. Cum să identifici agresivitatea pasivă?, cum să te confrunţi cu ea în situaţiile de viaţă cele mai diverse?, cum să demontezi comportamentul pasiv-agresiv şi să înveţi să exprimi furia într-un mod sănătos şi productiv? – iată câteva dintre întrebările cele mai importante din carte.
O carte tulburătoare, fascinantă, ce redeschide vechea discuţie despre esenţa răului uman. Deşi de-a lungul timpului această problematică a fost dezbătută mai degrabă de filozofie şi religie, avem acum o altă abordare – din perspectiva unui psihiatru cu o remarcabilă deschidere interdisciplitară. Un tur de orizont asupra naturi umane, un dialog deschis între psihologie şi religie. Cazurile clinice prezentate aici, manifestări ale răului în viaţa cotidiană, deşi la prima vedere pot fi catalogate drept maladii psihice, la o analiză psihiatrică atentă refuză să se înscrie în categoriile standart ale psihologiei sau psihiatriei.
Minciuna este trăsătura cea mai relevantă a răului ce sălăşluieşte în oameni, ea fiind atât un simptom, ca şi o cauză a răului.
După cum mediul fizic nu se impune dintr-odată şi în bloc inteligenţei în evoluţie, ci putem să urmărim pas cu pas achiziţiile dobândite de această inteligenţă în funcţie de experienţă, şi mai ales modurile de asimilare şi de acomodare ce reglează aceste achiziţii – foarte diferite, în funcţie de nivel -, la fel mediul social dă loc unor interacţiuni între individul în dezvoltare şi cei din preajma sa, foarte diferite între ele, şi a căror succesiune ascultă de anumite legi. Psihologul trebuie să stabilească cu grijă aceste tiuri de interacţiuni şi aceste legi de succesiune, ferindu-se să-şi simplifice sarcina, până la a renunţa în favoarea sarcinilor sociologiei. Or, nu există niciun motiv de conflicte între această ştiinţă şi psihologie, de îndată ce recunoaştem întru cât se schimbă structura individului prin aceste interacţiuni: atât prima dintre aceste discipline, cât şi a doua au deci numai de câştigar dintr-un studiu care depăşeşte analiza globală pentru a intra pe făgaşul analizei relaţiilor.
“Lăsaţi prieteniile să pătrundă în organizaţie. Poate părea o simplă flecăreală, dar când cineva îşi face un prieten la serviciu, devine mai ataşat şi de munca sa. A avea pe cei mai bun prieten printre colegii de servciu este un pas esenţial spre a deveni un angajat fericit şi productiv”
TIME magazine
Când se recomandă o terapie de familie? Pentru cine poate fi realmente de ajutor şi sub ce forme? Ce înseamnă că o întreagă familie este disfuncţională? Pe baza unor sugestive studii de caz şi a unor reconfigurări teoretice, Horst-Eberhard Richter prezintă oportunităţile, dar şi limitele terapiei de familie, plecând de la descrierea ”nevrozelor familiale” ce se exprimă prin mariaje nefericite, relaţii domestice chinuitoare sau eşecul şcolar al copiilor. Cartea oferă sfaturiutile privind adaptarea eficientă a cadrului şi tehnicilor la travaliul cu familia-pacient, paralele între tulburările individuale şi cele familiale şi soluţii pentru mai buna înţelegere a relaţiilor dintr-o familie marcată adesea de codependenţe, culpabilizări, abuzuri şi lipsă de comunicare. Punctul focal al terapiei de familie constă în vindecarea simptomelor pacientului plecând de la un tratament al întregii familii, pe baza conştientizării relaţiilor interpersonale secrete care perturbă liniştea căminului.
Toată lumea doreşte să aibă o viaţă plină de bucurii şi satisfacţii. Unii aleg calea ştiinţei, alţii îmbrăţişează religia şi practică spirituală. Dar oare aceste două abordări diferite se exclud în mod necesar una pe cealaltă? Un studiu recent, referitor la efectele meditaţiei asupra creierului, a descoperit că, atunci când subiectul a început să mediteze, activitatea neuronală dintr-o anumită zonă a creierului acestuia, presupusă a avea legătură cu starea de fericire, s-a intensificat într-o incredibilă proporţie de 700%! Subiectul în cauză era călugărul budist Yongey Mingyur Rinpoche, calitatea de cel mai fericit om de pe pământ.
Popa V
Partajează asta:
Scriitorul Haruki Murakami: „Când scriu ficțiune, mă duc în locuri ciudate și secrete din mine”
Marele autor japonez vorbește cu Sarah Lyall despre procesul creativ, modul în care natura lui disciplinată îl ajută să-și elibereze imaginația ciudată, noul său roman „Killing Commendatore” și dragostea lui pentru călcat. Interviul a fost acordat publicației britanice, independent.co.uk.
Noul roman al marelui autor japonez Haruki Murakami, Killing Commendatore ne prezintă (pentru început) un clopot misterios care sună singur; o idee abstractă care fură corpul unui bărbat înalt de doi metri într-o pictură; și o călătorie ciudată într-o lume interlopă frecventată, printre altele, de câteva metafore dubioase înfricoșătoare. După cum autorul însuși scrie la un moment dat, „o serie de lucruri n-au avut sens”.
Dar acesta este Murakami, a cărui ficțiune extrem de populară joacă la granița dintre viața reală și cea suprarealistă, dintre viața mundană și fantastică, de regulă, și întâmplările neordinare. Killing Commendatore este greu de descris – este atât de expansiv și complicat – dar atinge multe dintre temele familiare în romanele lui Murakami: misterul iubirii romantice, povara istoriei, transcendența artei, căutarea unor lucruri evazive chiar în afara înțelegerii noastre.
Lucrările lui Murakami au fost traduse în 50 de limbi; pe lângă romane, el scrie, de asemenea, povestiri scurte și nonfiction și traduce cărți din engleză în japoneză. În oraș, acum câteva săptămâni, săptămâna trecută, probabil, Murakami, la vârsta lui de 69 de ani, se afla într-un scurt interviu în biroul editorului său după o oră de jogging în Central Park. (Este un alergător pasionat și un mare ascultător de muzică.) Venind cu un pahar de la Starbuck, unde era tipărită „Emily” – a fost preluat de un asistent – vorbește despre misterele procesului creativ, despre dragostea lui pentru călcat și despre cum natura lui disciplinată și respectarea strictă a unui program zilnic de scriere îi eliberează imaginația lui ciudată. Acestea sunt extrase din conversație:
Cum v-a venit ideea romanului „Killing Commendatore”?
Nu știu. Am ales-o din adâncul minții mele, de acolo de undeva. Dintr-o dată am vrut să scriu primele unul sau două paragrafe. Nu aveam idee ce urma să se întâmple în continuare. Le-am pus într-un sertar pe biroul meu, iar tot ce trebuia să fac a fost doar să aștept.
Cum rămâne cu restul cărții?
Apoi, într-o zi, am avut ideea că am crezut că o pot scrie și am început să scriu și să continuu să scriu. Așteptați momentul potrivit și va veni și la voi. Ai nevoie de încredere că îți va veni o idee. Și am încredere pentru că am scris timp de aproape 40 de ani și știu cum să o fac.
Procesul de scriere este dificil pentru dvs.?
Când nu-mi scriu propriile lucruri, traduc, ceea ce este un lucru foarte bun de făcut în timp ce aștept: scriu, dar nu este romanul meu. Deci este un fel de antrenament sau muncă manuală. De asemenea, alerg și ascult înregistrări și fac treburi casnice, cum ar fi călcatul. Îmi place călcatul. Nu e ca și cum aș avea o minte tulburată, cum mi se întâmplă atunci când scriu. Practic, e distractiv.
Citiți recenziile dvs.?
Nu citesc recenzii. Mulți scriitori spun acest lucru și mint – dar eu nu mint. Soția mea citește fiecare recenzie, totuși, și doar citește pe cele nefavorabile cu voce tare. Spune că trebuie să accept recenziile negative. De comentariile bune, uitați.
Cărțile dvs. sunt pline de suprarealism și fantastic. Viața dvs. este așa?
Sunt o persoană realistă, o persoană practică, dar când scriu ficțiune, mă duc în locuri ciudate și secrete din mine. Ceea ce fac este o explorare a mea – înăuntrul meu. Dacă închideți ochii și vă aruncați în voi, puteți vedea o lume diferită. Este ca și cum ați explora cosmosul, dar în interiorul vostru. Mergeți într-un alt loc, unde este foarte periculos și înfricoșător și este important să cunoașteți calea înapoi.
Se pare că este dificil pentru tine să vorbești prea mult despre semnificațiile care stau la baza muncii tale.
Oamenii mă întreabă mereu despre cărți: „Ce vrei să spui prin asta? Ce vrei sa spui prin asta?” Dar nu pot explica nimic. Vorbesc despre mine, și vorbesc despre lume, metaforic, și nu puteți explica sau analiza metaforele – trebuie să acceptați formularul. O carte este o metaforă.
Ați spus că „Killing Commendatore” este un omagiu adus pentru „The Great Gatsby”, un roman care, așa cum se întâmplă, l-ai tradus în japoneză acum 10 ani. „Gatsby” poate fi citit ca o poveste tragică despre limitele visului american. Cum a funcționat acest lucru în noua dvs. carte?
Great Gatsby este cartea mea preferată. Am citit-o când aveam 17-18 ani, în afara școlii și am fost impresionat de poveste, deoarece este o carte despre un vis – și cum se comportă oamenii când visul este rupt. Aceasta este o temă foarte importantă pentru mine. Nu cred că este neapărat visul american, ci visul unui tânăr, un vis, în general.
La ce visați?
Nu visez, cu excepția poate o dată sau de două ori pe lună – sau poate că mai visez, dar nu-mi amintesc deloc visul. Dar nu trebuie să visez, pentru că pot să scriu.
Traducere din limba engleză: Daniela Gorincioi
În acest context, vă prezentăm romanele scrise de Murakami și care se află în colecția Bibliotecii Centrale.
Romanul Kafka pe malul mării, a fost publicat în anul 2002 și a intrat în lista bestsellurilor. Este relatarea plină de fantezie a aventurilor unui adolescent care pleacă de acasă în căutarea mamei și a surorii dispărute cu mult timp în urmă și a coicidențelor care-l leagă de un vagabond pe nume Nakata, ce suferă de pe urma unei traume din timpul războiului.
japoneză și note de Iuliana și Florin Oprina. – Iași : Polirom, 2014. – 197 p.În volumul de povestiri, Haruki Murakami explorează peisajul lucrurilor care îi unesc sau în despart pe bărbați de femei, vorbind despre singurătatea bărbatului, sexualitate și excentricitate, despre pierderi, regăsiri și efectele devastatoare ale unor evenimente aparent minore.
Cele șase povestiri incluse în volumul După cutremur oferă imaginea unui Murakami în plină formă. Toate sunt legate de cutremurul din 1995 care a zguduit regiunea Kobe din Japonia.
În volumul de povestiri Elefantul a dispărut, Haruki Murakami lansează un adevărat asalt asupra normalului: un bărbat vede cum elefantul său preferat se volatilizează pur și simplu, un cuplu de tineri căsătoriți suferă atacuri de bulimie care îi determină să jefuiască un McDonal’s în mijlocul nopții, o tânără descoperă că un mic monstru verde care și-a găsit adăpost în curtea din spatele casei a făcut o pasiune devastatoare pentru ea.
Romanul În căutarea oii fantastice ne poartă spre o lume bizară și plină de mister. Într-o zi, un agent publicitar din Tokyo primește de la un prieten o fotografie a unui peisaj muntos, cu pășuni întinse și turme de miei. Tânărul se hotărăște să insereze fotografia, aparent inofensivă, în paginile unui buletin publicitar. Ce se întâmplă mai departe, aflați citind romanul.
Romanul La capătul lumii și în țara aspră a minunilor ne prezintă două lumi diferite, două spații temporale, povestirile misterioase a doi naratori, Watashi și Bōku, care devin tot atâtea încercări ale disecării propriilor identități.
Romanul Pădurea norvegiană are ca laitmotiv melodia Norvegian Wood a formației Beatles, care îl însoțește pe personajul principal, Toru Watanabe, pe tot parcursul rememorării unor evenimente dureroase petrecute cu optsprezece ani în urmă. Un roman despre dragoste și mai ales moarte, în care mulți dintre eroii lui Murakami își găsesc salvarea.
În noapte este un puzzle de personaje cum nu se poate mai diferite: Eri Asai, un fotograf cufundat într-un somn care durează de luni de zile, sora ei, Mari, o studentă pasionată de lectură, un trombonist de jazz, o tânără prostituată chinezoaică brutalizată și abandonată într-un love hotel, un simplu angajat la o firmă de calculatoare.
Partajează asta:
În căutarea unui P.S. pentru o operă finiSată
Cenaclul Magia cuvântului
La 7 februarie anul curent în cadrul Cenaclului literar „Magia cuvântului”, la Biblioteca Centrala, BM „B.P. Hasdeu”, a avut lansarea cărții „În căutarea unui P.S. pentru o operă finiSată” (ed. Ideal, 2018), autor Vergiliu Dergaci.
Moderatoarea Victoria Fonari a specificat, prezentând cartea, caracterul ermetic, in care majusculele din mijlocul cuvintelor formează alte cuvinte. Respect sunt texte în text. Pe fragmentarea cuvintelor își scot haina morfologică și din substantive, verbe apar pronume personale. Cum ar fi „o umbră de dumnezeire vorbEa”, „A…R…B… O(a)Re (?)”, … și CalEa-i RasăRit?!”. Prefațatorul Tudor Palladi a explicat modul de a alchimiza cuvântul, relevând că autorul vine din școala lui Baudelaire. Editorul Vasile Căpățână a valorificat colecția editorială, la final citind din textele poetului Vergiliu Dergaci. A urmat discursul prozatoarei Valeria Dascăl și a pictorului Anatol Adam. Scriitorul Vergiliu Dergaci a venit cu unele explicații asupra traseului sau in numele cuvântului.
Victoria Fonari
Partajează asta:
Ziua Internațională a Cititului Împreună la Biblioteca Centrală
Ziua Internațională a Cititului Împreună (World Read Aloud Day) (Este o campanie de promovare a bucuriei, frumuseții și beneficiilor lecturii. A fost inițiată de LitWorld (litworld.org), o organizație nonprofit fondată în 2007. Programele oferite de LitWorld sunt adresate tuturor instituțiilor și persoanelor, care au tangențe cu promovarea lecturii: școli, instituții preșcolare, biblioteci, lucrători din sectorul social, părinți etc.).
În acest context, recomandăm câteva cărți pe acest subiect.
„Unii colegi de breaslă mă întreabă – care insinuant, care din pură curiozitate – de ce scriu atât de mult (după alții, chiar foarte mult) despre bibliotecă și elementele ei constitutive: cărți, bibliotecari, cititori, lectură… Le răspund fără a ezita: scriu despre bibliotecă, pentru că este un subiect major! Un „ghem de teme” de importanță primordială, uneori decisivă pentru comunitate, pentru evoluția pe care o jinduim a societății noastre, iar mai larg – și a lumii întregi!” afirmă autorul la începutul cărții, Scriu despre biblioteci, pentru că e un subiect major.
Articolele incluse în ediția curentă fac referință la bibliotecă și cărți: Bibliteoca între tradiție și modernitate; Orice anotimp este bun pentru lecturi, Cel mai bun cadou oriune și oricând – cartea etc.
Pohilă ; ed. îngr. de Mariana Harjevschi ; coord.: Lidia Kulikovski. – Chișinău : S. n., 2017. – 274 p.Ediția curentă este o ediție completă a volumului Arta de a pasiona cititorii, apărut sub auspiciile BM „B.P. Hasdeu”, în 2012 și include articolele de 12 ani ca autor de editoriale pentru revista de specilitate BiblioPolis. Articolele incluse în volumul Elogiu lecturii fac referință la lectură: Orice anotimp este bun pentru lecturi; Cartea, o magnifică lucrare a spiritului divin; O mie de cărți necitite etc.
„Luxul lecturii” este o altfel decarte. Aș risca să spun că e chiar o carte inedită ca formulă. Ea e și carte de critică literară, dar și antologie de texte. Ea cuprinde „foiletoanele” lui Dan Mucenic, publicate în ziarul „Atac”, care nu e nici pe departe o publicație literară, dar nici una „deocheată”, dincolo de aparențe afirmă Nicolae Băciuț în prefața cărții, Lectura, dincolo de lux.
Lector in Libris. Scriitori basarabeni despre lectură, carte, bibliotecă: o antologie
(bilingvă, româno-rusă) / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu” ; ed. îngr. de Mariana Harjevschi ; coord.: Lidia Kulikovski ; sel. şi trad.: Ivan Pilchin. – Chişinău : S. n. (Tipogr. Foxtrot), 2015. – 295 p.
„Antologia de față are drept intenție să rpezinte viziunile și atitudinile scriitorilor basarabeni contemporani de limbă română față de lectură ca experiență estetică și socială, față de carte ca fenomen cultural și economic și față de bibliotecă ca spațiu uman și cultural” afirmă Ivan Pilchin în Argument.
În ediția curentă sunt incluse lucrările scriitorilor Aureliu Busuioc, Mihai Cimpoi, Vasile Romanciu, Eugen Lungu, Alexe Rău etc. Textul lucrării e în limbile română și rusă.
Manguel, Alberto. Istoria lecturii / Alberto Manguel ; trad. din limba engleză de Alexandru Vlad. – București : Nemira, 2011. – 414 p.
„Primele mele experiențe au fsot prin intermediul cărților. Mai târziu în viață, când dădeam peste un eveniment sau o împrejurare sau un personaj asemănător celor despre care citisem, aveam, de obicei, o senzație de déjà-vu ușor surprinzătoare și deopotrivă dezamăgitoare, pentru că îmi imaginam că ceea ce avea loc în acel moment mi se întâmplase deja în cuvinte, fusese deja numit” afirmă autorul în prefața lucrării.
Monografia face referință la Documente ale lecturii și Puterile cititorului.
La final sunt note, credit foto, tabel cronologic al cititorului și un indice de nume.
Vakulovski, Mihail. Biblidioteca (istorie) / Mihail Vakulovski. – București : Casa de 
pariuri literare, 2012. – 292 p.
Romanul face referință la observațiile unui tânăr aflat într-un mediu de bibliotecă. Viața de biblitoecă văzută din interior nu e așa cum pare la prima vedere. Pentru că nimic nu e perfect. Nici măcar într-o bibliotecă. Biblitoeca e un spațiu al bibliotecii cu bune și rele, cu vorbe bune și bârfe, cu o muncă frumoasă, dar neapreciată de oamenii din alte domenii. În unele țări – și prost plătită.
Muntean, Ironim. Meteorologia lecturii / Ironim Muntean. – Alba Iulia : Editura Altip, 2010. – 190 p.
„Volumul „Meteorologia lecturii” se distinge prin bogăția și justețea observațiilor, prin diversitatea tematică și orighinalitatea abordării textelor literare, prin coerența demersului analitic, temeinicia argumentelor prin care-și susține opțiunile estetice și judecățile de valoare, concizia exemplară a formulărilor și, nu în ultimul rând, prin expresivitatea limbajului” afirmă Ion Crețu.
Lucrarea are 4 părți și face referință la Proză, Poezie, critică literară, și teatru.
Mortimer, J. Adler. Cum se citește o carte: ghidul clasic pentru o lectură inteligentă / 
J. Adler Mortimer, Charles Von Daren. – Pitești : Paralela 45, 2014. – 368 p.
Autorii descriu nivelurile diferite de lectură și cum puteți ajunge să le stăpâniți: de la citirea elementară, trecând prin răsfoirea sistematică a unei cărți și prin citirea inspectională, și până la citirea rapidă. Ghidul vă va învăța cum să clasificați și să radiografiați o carte, cum să extrageți mesajul autorului și să concepeți critica acestuia.
Volumul cuprinde două anexe: o listă de lecturi esențiale și o serie de teste utile pentru a vă evalua progresele în achiziționarea abilităților de lectură.
Sursa imaginii: edituraparalela45.ro
Bayard, Pierre. Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit / Pierre Bayard ; trad.: Valentina Chiriță. – Iași : Polirom, 2006. – 240 p.
A vorbi despre o carte înseamnă a vorbi despre reprezentările subiective prin care o reinventăm permanent. Cu exemple sunt Montaigne sau Valery la Oscar Wilde, Pierre Bayard care ne arată cum putem iesi din situatiile delicate in care ne pun multimea si diversitatea cartilor. Si, mai ales, ne dovedeste ca este posibil sa intretinem o conversatie pasionanta in legatura cu o carte pe care nu am citit-o, inclusiv cu cineva care nu a citit-o la rindul lui.
Crudu, Dumitru. Jurnalul bibliotecarului / Dumitru Crudu ; Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu” . – Chişinău : Grafema 
Libris, 2013. – 83 p.
Scriitorul Dumitru Crudu a fost directorul Bibliotecii Ștefan cel Mare din Chișinău. În Jurnalul bibliotecarului, scriitorul prezintă evenimentele care au loc în bibliotecă în diferite zile. Deși pare totul simplu la prima vedere, și că ar fi liniște în bibliotecă, iar persoalul unei biblioteci „stă toată ziua și citește ziare și cărți” (așa cum se crede, de fapt), recomandăm să citiți jurnalul lui Dumitru Crudu.
Partajează asta:
Șapte romane despre holocaust la Biblioteca Centrală. Le-ai citit?
Holocaust (din greacă ὁλόκαυστον (holókauston): holos, „complet” și kaustos, „ars”; în ebraică: Hașoa השואה, în idiș: Hurben חורבן), este un termen utilizat pentru a descrie uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii acestuia. Între victime, s-au numărat 1.5 milioane de copii, iar totalul lor a reprezentat circa două treimi din cei nouă milioane de evrei care trăiau anterior în Europa continentală. O definiție mai largă a Holocaustului cuprinde și victimele care nu erau evrei, cum ar fi romii, polonezii(d), alte grupuri etnice slave, și pacienți ai Action T4 uciși deoarece erau bolnavi mintal sau aveau handicap fizic. O definiție și mai largă include cetățeni sovietici, prizonieri de război(d), homosexuali, martori ai lui Iehova, negri, adversari politici ai naziștilor, și membri ai altor grupuri mai mici.
Între 1941 și 1945, evreii au fost uciși sistematic într-un genocid, parte a unui eveniment mai mare care a cuprins persecuția și uciderea altor popoare europene.
În acest context, vă recomandăm șase romane care abordează acest subiect.
Boyne, John. Băiatul cu pijamale în dungi / John Boyne ; trad. din lb. eng. de Lucia Ostafi-Iliescu. – Bucureşti : RAO International Publishing Company, 2013. – 218 p.
Dabija, Nicolae. Tema pentru acasă / Nicolae Dabija. – Chişinău : Ed. pentru Literatură şi Artă, 2012. – 406 p.
Gheorgiu, Virgil C. Ora 25 / Virgil C. Gheorghiu ; pref. de Elisabeta Lăsconi. – Bucureşti : Gramar, 2004. – 281 p.
Rosnay, Tatiana de. Se numea Sarah / Tatiana de Rosnay ; trad. din lb. engl. și note de Monica Dinu. – București : Litera, 2016. – 299 p.
Schlink, Bernard. Cititorul / Bernhard Schlink ; trad. Ana Mureșan. – Iaşi : Polirom, 2009. – 209 p.
Vasiliev, Boris. Stalin mi-a furat copilăria / Boris Vasiliev ; pref. Nicolae Dabija. – Chişinău : Baştina-RADOG, 2010. – 480 p. : foto.
Zusak, Markus. Hoţul de cărţi / Markus Zusak ; trad. din engl. de Adelina Vasiliu ; il. de Trudy White. – Bucureşti : RAO, 2011. – 571 p. : il.
Comentarii recente