Publicat în Biblioteconomie, prezentare de carte

Din ghidul tânărului bibliotecar: recomandare de carte


BIBLIOTECARII CITESC

Inițiativa Bibliotecii Centrale

Aglaia IEPURE, bibliotecar, BC

Mcllwaine, I. C. Clasificarea Zecimală Universală: ghid de utilizare/ I. C. Mcllwaine; trad. de Victoria Frâncu. – București : Asociația Bibliotecarilor din Învățământ – România, 2006. – 285 p. – (Biblioteca ABIR ; 21).

Despre autoare:

I.C. Mcllwaine este profesoară la Universitatea din London, editor șef al prezentului ghid.

Prezentarea cărții:

Cartea vede lumina zilei în anul 2000 și a fost tradusă din engleză în anul 2006. Cartea cuprinde:

  • Cuvânt înainte;
  • Prefață;
  • Introducere;
  • 12 capitole;
  • Glosar;
  • Bibliografie;
  • Appendex;
  • Index.

Prezentul ghid este un bun prieten tuturor celor din domeniul biblioteconomic, dat fiind faptul că citind acest ghid ne înbogățește vocabularul profesional. Celor care se ocupă de clasificarea cărților și responsabililor de catalogul electronic, baza creării lui servind drept reper la Clasificarea Zecimală Universală.

Mai jos vreau să vă prezint mai detaliat subcapitolele 1, 2, 3, 4 din capitolul 1 „Cadrul istoric al clasificării”:

Istoric:

În acest subcapitol, autoarea ne vorbește despre originele CZU? De către cine a fost inițiat acest ambițios proiect? Pentru o mai amplă informație la subiectul descris în acest subcapitol autoarea ne trimite la un alt capitol 9 Master Reference File din această carte.

Natura clasificării:

Conceptul de universalitate existent chiar și în denumirea CZU include aceste obiective, dar sugerează și faptul că este adecvat utilizării oriunde în lume.

Principiile clasificării:

Clasificarea se bazează pe principiul sortării conceptelor pe baza gradului de:

  • Similitudine;
  • Analiză;
  • Aspect;
  • Ierarhie;
  • Sinteză.

Baza disciplinară:

Orice clasificare este organizată pe clase (domenii).

Publicat în critica literara

Poezie și heavy metal într-o chilie


Poeta Silvia Goteanschii creionează în cele patru volume de poezie imaginea unui eu feminin care trăiește magia acestei lumi din plin. Vestala precreștină – iată cine este personajul poematic care slujește pe „Zeița Furia”, „o zeiță romană” și pe alți zei dintr-un Pantheon apus. În toate acestea e o taină, „ea chiar ascunde ceva” și o durere indusă de prezentul creștin, „sacrul îți chinuie trupul păgân”. Este nostalgia altor vremi, „am nevoie de alte nuanțe/ altă epocă în care să fiu o vrăjitoare cu părul roșu și lung/ să transform oamenii în broaște, să scuip inchizitori./ un ascunziș de șerpi, inimă stâncoasă, dragoste începută”. Personajul din poeme face parte din specia acelor „fetițe din astea cu ochiul verde”. Este cazul să evocăm aici: „ochiul meu transparent”, „ochiule din ceafă”, „am un ochi care nu doarme”. „Şi unde găsesc eu un al treilea ochi?” – iată întrebarea retorică. Rămâne vizionarismul din „ochiul triunghi”, o altă optică asupra lumii și vieții. Un alt fel de a fi – „o damă de verde”, „mă desfac ca miezul într-o nucă crăpată acolo îmi țineam puterea magică”. Eul feminin se extinde asupra realității, „mi-au crescut unghiile kilometri de inimă”, într-un timp cu „anotimpuri din astea frigide”, într-un spațiu rece, „în lumea asta nu mai pot atinge iubirea”. Își face simțită prezența un „tărâm hermafrodit” populat de o „femeie trucată”, de „femei somnambule cu ochii roșii”.

Eul strigă: „eu dansez goală”. Sinele se declară din „încrengătura femeilor care n-au/ putut iubi”. Unii au văzut o poezie bărbată (Horia Zilieru) în aceste pagini, considerăm că e mai degrabă una androgină și în acest sens e asexuată, nu este o poezie a femeii care seduce pentru amor, ea seduce pentru ritualul forței sale magice: „nu mai știam/ dacă sunt femeie sau bărbat”. „Ești o sfântă, târfo!”, un „copac neroditor” într-ale amorului, i-ar spune un eu masculin. Găsim imaginea femeii prinse în dansul morții. Toate participă la acele „salturi mortale” înspre nirvana, „ca o balerină”, după cum citim într-un vers. Treptat, şi chiar este vorba despre nişte trepte poetice, balerina se transformă într-un balador, într-un clovn, o gheişă-clovn. Una care îşi ştie rolul şi jocul, căreia îi place jocul „de-a oamenii”, „un joc de lumini inegale” în care constată: „viaţa mea e o jucărie transformer”. Transformarea, metamorfoza nu sunt un scop, sunt o stare intermediară, o ipostază mediantă. De fapt, scopul acrobaţiilor şi al jocului este escapada din sine şi revenirea la un alt sine sau revenirea la acelaşi sine, dar deja sub o altă formă. Ai impresia că sub cupola circului asişti la o mie şi una de transformări ale unui fluture. Funiile, o bandă a lui Möbius, permit toate acestea.

Poemul „angoasa mireselor” invocă mitul văduvei negre, cu „sângele hoațelor de bărbați”. Eul mărturisește: „niciodată n-am ştiut/ să iubesc pân’la capăt”, „te sărut, să mi te ucid încet”. Există mereu o stare și o teniune oximoronică în aceste poeme: „el, cald şi/ blând”, „ea alungată din rai”. Ea este „preoteasa de lut” a unei religii precreștine, una legată de natură, de stihiile ei, „au venit păsările în genunchi să-mi îndrăgească religia”, „plecau corbii de-a valma”. Eul liric e o Fausta în devenire, „ea, căutând/ un vraci vrăjitor”. Personajul liric răspunde chemărilor htonice, „mă ghemuiesc sub pământ/ simt/ o nebănuită până acum la mine/ dragoste de sol”. Se unește cu natura, „poți îmbrățișa copacii”, „pământul e singurul os/ care îmi articulează mișcarea”. Stihiile îi stau alături. Și „apa care are atâta putere”. Auzim cum „plouă morbid de parcă plânge mana”. Ea practică acele „incantații pentru chemarea ploii”, „ploaia aceasta care e/ magie”. O ocupație care o scoate din rând, aproape o exclude: „de când am început să las coroniţe de sânziene/pe uluc, să se oprească ploaia,/ lumea ne vorbeşte că avem tradiţii păgâne”. Obiceiurile păgâne sunt o formă de a exista, de a se proiecta în lume: „cenușa se aruncă în vântul sălbatic”, „stau cu o cruce în fața vântului”, „e lună plină”. Dimensiunea selenară este una centrală în eceste texte: „când luna va cădea cu totul în lunci,/ la vreme de secerat”. E prezent și cultul soarelui – „ție îți aduc jertfe de miresme/ de isop și mentă, ție mă închin”.

Ființa poematică pare să vină din lumile trecute ale miturilor. Ea învață abstinența cu „post negru”. Locuiește „cu o bufniță pe umăr și un ac în măduva spinării”, „pe partea mea de pat veghează o bufniță”. Posedă o magie a bestiarilor: „s-ar putea să vă transform în broaște”, „Șerpii țâșnesc/ din centrii ei nervoși”, „mă doare șarpele”, „sub semnul șopârlei”, „vii și pleci ca o salamandră”. Sunt scene parcă preluate din Hoffman, din „Ulciorul de aur”. Deslușim chipul femeii însemnate: „tu/ un înger profesor de heraldică/ eu/ o nebună care umblu prin lume cu semn”. Lumea din care vine nu își găsește loc în prezentul creștin, „să curățim împreună lăcașurile de ritualuri”, „atunci am dat foc la prima icoană/ la toate am dat foc”. E „războiul icoanelor”. E războiul egregorial de ieri și de azi, „asta înseamnă că hoardele de tătari/ au intrat în biserici și au prădat totul”. Este operată o răsturnare a lumii: „ochii mei să vadă/ Îngerii în negru”, „îngerii negri”. Este prezentă profanarea sacrului creștin: „ne spălăm mâinile într-un lighean cu agheasmă”. Toate sunt „cu susul în jos”, e „un heavy metal într-o chilie,/ ori un cântec religios în tractir”.

„Din nebunie mă voi ridica”, citim într-un vers. Intertextul biblic („ridicarea din păcat”) este o prismă de interpretare. Transpare alienarea – cealaltă latură complementară a existenţei. Ca un punct din care se devine. Este alienarea nietzschiană care deconstruieşte şi, totodată, ridică, saltă. Este fuga de sine, „captiva/ propriilor mele tâmple”. Se produce radiografierea unei societăți recente cu „psihoze”, cu „păpuși care râd nevrotic”, cu „orașul cu păpuși spintecate” în care „demența va fi unica noastră justificare”. Eul poematic avertizează: „în jurul nostru e o mare prăpastie”, „port în mine apocalipsa”, „în mine hău”, „în fiecare din noi există/ un hău”. E încercarea de a opri: „îți poți determina greutatea beznei”. Dar și constatarea că e „sărbătoarea pustiului”, e căderea în „vidul dintre yin și yang”. Dar „dragostea ta pentru haos” poate aduce „gândurile de sinucidere”.

În acest sens, poemele sunt și o formă de exorcizare, mici tratate de demonologie. Asistăm „la petrecerea zeilor”, întrezărim „surâsul zeilor”, „demonii surâd viu”. Descoperim „un zeu plângăreț și temuta vrăjitoare”, ascultăm adresarea-incantație „Zeului meu”. Există o galerie demonologică acolo cu „demonii mici”, „drăcușori mici și răi” și cu forțe mult mai impunătoare. De aici nevoia ritualurilor – „să-mi pot alunga dracii prin circumferință”, „te iubesc în cerc”, „cercul nu se mai împlinește în punctul știut”. De aici încercarea de a te rupe de ei, „fără zei. fără dumnezei. fără intermediari. doar energia”. Intervine și întrebarea: „ce vei face tu când în trupul tău se vor juca demonii?/ vei merge la slujbele duminicale/ și te vei îmbăta cu vinul uimitului preot”? Ființa este copleșită de energiile malefice, „e umbra mea care doarme într-o coastă de drac”, „ceasul de pe arcul triumfului s-a oprit/ a intrat dracul în el”, „aprind lumânări/ și aștept pe divan./ trimite-mi din iad,/ pe cel mai iubitor drac”, „raiul e doar o părere”. Excomunicarea e certă, „eu voi boci sub pasul tău antihrist”, e existența alături de alți „Dumnezei”. E „abracadabra”, e gestul mistic, „monstrul mai naște un făt”. Toate vin dintr-o ereditate familială: „bunica face vrăji/ şi toate se acoperă cu o pâclă deasă”, „monstrul se transmite intravenos”. E o legitate a sângelui, sunt „zmeii silviei”, e „un balaur/ cu şase capete” al fetei pădurilor, al fetei munților „au venit munții la mine să-și facă loc”, „să naștem copii verzui, în ascunzișuri”. Cadrul natural nu lipsește aproape niciodată, „sunt o pădure nebună,/ tot timpul în mintea ta”. E ceva din atmosfera pe care o descoperim în „Dumbrava minunată” a lui Mihail Sadoveanu.

Vorbim și despre o formă de poezie-necromanție. Moartea este o prezență dorită și căutată ca în poveștile cu vidmile pădurilor, „capuri tăiate/ așezate frumos pe leațuri de gard”. Este frecventată o estetică tanatică – „morții sunt frumoși”. Identificăm un cronotop al unui spațiu și timp „necrozat”, „am înțeles că sunt singura care leagănă moartea”, „apă moartă”. Ființa se ofilește și ea, „sunt tăcută și amorțită/ ca o presimțire despre morțile toamnei”, „e o toamnă […]/ ca o vrajă făcută de o femeie insensibilă/ la frumusețile ei”. Timpul poeziei este cel al nopții, „unu noaptea”, „noaptea aceasta selenă”. Este vremea unei vieți în tenebre: „ochii tăi îmi zâmbesc a noapte”, „îmi deschid rănile noaptea”. În maniera lui Novalis, observăm și o estetică a nopții, „în întunericul acesta/ sunt de o frumusețe imperială”, o magie a ei, „întunericul închide în sine toate secretele lumii”. Eul liric are o relație aparte cu umbrele – „dragostea mea apocaliptică de întuneric”, care duce în mod firesc spre dimensiuni tanatice, „și morții îi vei spune odată/ Frumoasa mea”, „despletește-te moarte/ să văd cum îți curge din plete neagră mătasea”. Frumusețea nopții e extinsă până la preferințe necromante, „un miros fin/ de cadavru fraged”, „te-am găsit mort/ în sicriul tău de apă de râu”. E poezia din „cetatea morților”, acolo unde „în necropolă șuieră pământul/ și te trezesc să mergem spre altar”. Un spațiu în care se produce „amorul cadavrelor vii”, unul populat de „iubiții din cimitire”, „lângă câinii/ mei, care iată, adulmecă trupuri”. Întrezărim o Penthesilea războinică, similară cu cea din drama lui Kleist. Amazoana exclamă: „trec cu plugul peste morminte”. O lume plină de „Necroză… Necrofor… Necromanție…” Cimitirul pare a fi locul în care se produce poezia-incantație. E ceva din atmosfera bacoviană în unele imagini poetice: „florile se ofilesc pe sicrie”, „frunzele de catafalc”, „vom săruta prima lespede de calcar”, „pietre funerare”, „așteptăm o înmormântare”, „fiecare secundă trece ca o îngropare”. Locul somnului de veci este un ax al lumii, „în centrul pământului e o raclă/ în care încape toată femeia căreia îi place să râdă”, „eu voi fi acolo să te descompui lângă mine”. Poezia e despre „deshumare”, despre „umbre”, cu sumbre stări onirice, „ieri am visat patru gropari”, cu semne din vise, „îmi răsădesc dinții în grădina de cruci”.

E practica magică, e metempsihoza întreruptă, „amurgul ciopleşte în mine strigoi”, „tata e un vârcolac”. Deducem și câteva motive licantropice în aceste poeme: „să mori în dansul lupilor lângă foc”, „sunt prada unui lup înfometat”, „lupii sângelui”, „lupi ce urlă în boscheți”. Este omul care fuge de bestie de teama că ar putea fi și el omul-lup, „dinte de pisică, creiere de lup”, „lupii urlă, peste deal, luna, peste mine”, „lupii […]/ Sunt peste tot, Alioşa/ – printre paşi, în ochi şi în flori, gata să sfâşie”. Apare și femeia-lupoaică – „Mamă, cel mai mult mi-am dorit să ajung la tine/ şi aşa, la margine de hău,/ să strigăm de singurătate, ca două lupoaice”.

Reperăm existența unui amor contrafăcut, inexistent de-a adăvăratelea, așa încât ROSE nu este nici pe departe un EROS: „trandafir din hârtie gofrată”, „trandafir mort”, „o roză stropită cu sânge”, „schelete de trandafiri”, „mă vei privi ca pe o himeră cu un trandafir alb/ înfipt în laringe”. Sunt stări poetice din „textele funebre”, din „cămășile moarte” ale scrisului. Este drama care se convertește în cuvinte și picură cu moarte în loc de sânge. Amorul e înlocuit de senzația acută a morții, „reacția mea la moarte e aproape un libido”. Iar magia este un ritual al amorului tanatic cu „vrăjitorul cernomor”, cu „râsul cristalelor”. Poemele sunt bântuite de o lume spectrală, „suntem fantome”, „himere”, „sunt zile când morții umblă prin tren/ și cer de pomană”, „duhurile umblă pe drumuri pustii”, „de ziua fantomelor de casă”. Versul „o țigancă pletoasă s-a apropiat de mine […]/ îmi spuse ai linii apăsate care duc dincolo” dă la iveală acel katabasis la care se referea Platon în „Republica” sa, e trecerea dincolo. Nu lipsește aici și un demers bogumilic, „eram ceva între ana prinsă în piatră și povara sisifică”. Femeia se declară vrăjitoare, căci altfel nu o vor înțelege: „sângele… din fusta mea”, „voi cânta în ștreang”, „arsul pe rug”. Vrăjitoarea e însă poetă, un „poet obosit”, așa cum „drumurile noastre duc spre nicăieri”. Intervine „teama că mâine nu am să mai scriu poeme”. Poezia nu ucide, „poezia mea nu ucide lebede”. E „limbajul semnelor” pe care puțini vor sta să îl înțeleagă. Dar nu va întârzia să se impună și poezia-blestem: „îți spun/ că devii o stană de piatră/ printre clipele care se izbesc de gol,/ îți spun că ai în loc de suflet/ un sfinx zgribulit,/ îți spun că setea ta de cer/ a fost prea adâncă,/ îți spun că vei rămâne singur/ ca un câine care urlă la lună/ ne-am spus/ de azi toate misterele lumii s-au prăbușit”.

Depistăm o lume a prezicerilor și a ritualurilor vizionare: „moartea […]/ mâncând, la masă de sărbătoare,/ cu nişte ţigani potcovari”, „cântecele moarte ale țiganilor cu dinți de aur”, „ac țigănesc” „moartea intră în case/ ca acele lungi într-o păpușă woodoo”, „se împung cu acul cărțile de rugăciuni”, „acul doamnei”, „devin un mic/ ghemuleţ cu ace, rostogol prin magie”. E o poezie a misteriilor de la începuturile acestei lumi „ce bine seamănă starea mea cu o ploaie babiloniană”. E poezia-descântec, o „incantatio”, „schimbarea funcționează ca un descântec” „aș poetiza un infern”. Și toate se întâmplă într-o atmosfera gotică cu amestec de creștinism răsăritean, „am un ochi gotic și altul bizantin”.

Bufonada rămâne totuși a fi starea poetică care poate salva. Vorbim, în acest sens, despre o poezie cu acrobaţii pe funii poetice. Poemele dansează, saltă, volumul ideatic este o arenă de circ în care ies ideile pentru a participa la spectacol. Poeta însăşi iese în arenă, la rampă, la tribună (ipostazele sunt multiple). Doar că înţelegi la un moment dat că asişti la un spectacol şi o dramaturgie. E drama şi urgia „lucioaselor funii” sau a cărnii în „fâşii” (un fel de sfâşiere, exfoliere organică a materialului poetic în faţa spectatorului, în maniera unui personaj de Lagerkvist, care sare de pe o clopotniţă, moare şi cei care au venit să vadă spectacolul îşi vor înapoi banii plătiţi pentru bilete, aşa cum au vrut ceva mai mult; ce poate fi mai mult ca moartea, aici ca sfâşierea?!). E(go)ul liric depistează sursa acrobaţiilor: „din mine creşte o funie, se întinde ca iedera”. Organicitatea cărnii poetice şi eul din care se produc toate anunţă fiinţa poematică: femeia care le trăieşte pe toate la modul extrem (im)posibil. „Iedera” cu funcţiile ei ornante, dar şi de camuflaj este un cuvânt-cheie aici. Ceea ce creşte din interior acaparează exteriorul, un fel de demascare, de scoatere a măştii, chiar dacă toţi consideră că circul, teatrul sunt o dimensiune a punerii în scenă, cu măşti şi stări butaforice. Aici, adevărata faţă vine peste cea falsă, socială, de rutină.

Toate se întâmplă într-un mediu elastic al „particulelor vibrante”, un fel de fizică cuantică, particule pe care nu le poţi domina, dar le poţi simţi, intui. Funiile sunt de un sortiment mai mult decât variat. Găseşti aici: bărbi, ştreanguri, frânghii, cobre, noduri gordiene, eşarfe, ombilicul fătului, iarba, muşchii vaginali, pârghii de manevră, cămăşi de forţă. Majoritatea din ele venind din cele mai extreme ipostaze ale umanului, din limită, din aflarea la limită. Toate sunt lungi. Aşa de parcă totul este supus principiului prelungirii, al alungirii şi al întinderii. Un fel de poetică a extensiunii în lungime. Lungimea este unitatea de măsură a acestei poezii, nu lăţimea, nu înălţimea, ci lungimea, un fel de estetică a plantelor căţărătoare. Doar că prelungirea se produce la înălţime, aşa încât este posibilă un fel de stereometrie a privirii, de jos în sus.

Cei trei clovni dintr-un poem anunţă bufonada ca pe o stare ontologică superioară a umanului. Acesta este punctul forte al acestor poeme. El trădează un sistem de gândire a poeziei, a vieţii şi a lumii de către poetă. Or, Silvia Goteanschii nu se declanşează ca un medium doar care transmite verbal nişte stări, ea le analizează, le structurează şi le sintetizează, adică ea înţelege propria poezie şi aceasta este un indicator de performanţă poetică şi artistică. Poezia scoate la iveală o dramă a umanului sau mai degrabă o dramatizare a lui, o punere în scenă, cu toată recuzita care stă la îndemâna regizorului (poetei). Luciul funiilor semnifică strălucirea showului, de departe, acolo sub cupolă, dar şi uzura funiilor până la strălucire, duruta lor roadere de mâinile şi corpurile acrobate, de aproape. Este şi o poveste de focalizare şi distanţare. Este istoria clovnului care îi făcea pe toţi să râdă, fără ca el să fie vesel.

Totodată, descoperim în volumele Silviei Gotenaschii o poezie apropiată de imagistica poeților expresioniști. Contrastul inedit dintre lumea recentă și lumea primordială a ritualurilor străvechi, alienarea individului modern, imposibilitatea afecțiunii adevărate – iată criza pe care o radiografiază aceste texte. O poetă cu multă forță, cu o energie pe care trebuie să poți s-o stăpânești în timpul lecturii. Un nume care face figură aparte în peisajul liric românesc.

*

Goteanschii Silvia, Minunea va veni mai târziu, Iași: Feed Back, 2011.

Goteanschii Silvia, Dramaturgia lucioaselor funii, București: Vinea, 2014.

Goteanschii Silvia, Dulcele meu asasin, București: Vinea, 2016.

Goteanschii Silvia, Memoria hienei, Chișinău: Știința, 2018.

Articol scris de Maria Pilchin și preluat din revista Moldova, rubrica Poeme dintre râuri, septembrie-octombrie, 2020, ISSN 0132-6635.

Publicat în EXPOZIȚII DE CARTE, literatura americana

Scriitorul american Mark Twain – 185 de ani de la naștere


Mark Twain (pseudonimul literar al lui Samuel Langhorne Clemens, n. 30 noiembrie 1835, [Florida, Missouri, SUA – d. 21 aprilie 1910,  Connecticut, SUA) a fost un scriitor, publicist, antreprenor, satirist și umorist american, autorul popularelor romane Aventurile lui Tom Sawyer, Prinț și cerșetor, Aventurile lui Huckleberry Finn și Un yankeu la curtea regelui Arthur.

În ciuda problemelor sale financiare, Twain a fost renumit pentru umorul și buna sa dispoziție, datorită cărora s-a bucurat de o popularitate imensă în întreaga lume. La apogeu, el a fost probabil cel mai popular american din acea vreme. În 1907, publicul s-a înghesuit la Expoziția Jamestown doar ca să-l zărească pe Mark Twain. S-a bucurat de prietenia mai multor celebrități, între care autorul și criticul literar William Dean Howells, politicianul și autorul Booker T. Washington, inginerul și inventatorul Nikola Tesla, scriitoarea Helen Keller și magnatul Henry Huttleston Rogers. Autorul american William Faulkner a scris despre Twain că a fost „părintele literaturii americane”. Twain a murit în 1910 și este înmormântat la Elmira, statul New York.

Expoziție virtuală de carte

Twain, Mark. Autobiografie / Mark Twain; în rom.: Petre Solomon. – București : Univers, 1977. – 254 p.

„Prezenta ediție reproduce, parțial, textul publicat în 1961 de Charles Neider sub titlul Autobiografia lui Mark Twain. Paginile autobiografice ale marelui scriitor american au fost grupate de Charles Neider într-o ordine cronologică, menită să le asigure cursivitatea și dramatismul inerent unei astfel de desfășurări în timp.”

Twain, Mark. Jurnalul lui Adam și al Evei / Mark Twain; traducere: Carmen Pațac. – București : Biblioteca pentru toți; editura Minerva, 2003. – 319 p.

Cartea include un set de lucrări scrise de Mark Twain: Jurnalul lui Adam și al Evei; Ceasul, Povestea băiețelului cuminte, O întâmplare ciudată, Povestea cu stafia etc.

Twain, Mark. Aventurile lui Tom Sawyer / Mark Twain; trad. din engl.: Alexandra Fenoghen. – Chișinău : Editura Arc, 2018. – 132 p.

Aventurile lui Tom Sawyer, publicată pentru prima dată în 1876, este o carte de aventuri pentru copii, care prezintă povestea maturizării unui băiat. Farmecul romanului are o dublă semnificație. În primul rând, cartea atrage tinerii adolescenți prin aventurile captivante ale unui băiat obișnuit de la jumătatea secolului al nouăsprezecelea. Totodată, aventurile povestite în roman și-au păstrat până astăzi caracterul misterios și fascinant, deoarece fac trimitere la trăirile și aspirațiile principale ale majorității tinerilor, indiferent de cultura căreia îi aparțin sau de vremurile în care trăiesc.

În al doilea rând, romanul se adresează și cititorului adult, care își amintește cu ragde copilărie. În prefața la prima ediție a romanului, Twain scrie: „Deși scopul principal al cărții mele este să amuz fetițele și băieții, o parte din planul meu a fost ți să le amintesc cu plăcere adulților că și ei au fost copii cândva, să-i fac să retrăiască ce au simțit și au  gândit atunci.” Prin urmare, romanul reprezintă o cmbinație între trecut și prezent, o serie de aduceri aminte din copilărie povestite astfel, încât să evoce în mintea adultului pagini din propriul trecut” se afirmă în introducerea cărții.

Romanul face parte din seria Mari clasici ilustrați.

Twain, Mark. Aventurile lui Tom Sawyer / Mark Twain; trad. din engl.: Frida Papadache. – București : Litera, 2013. –280 p.

Spre sfârșitul anului 1876 apare volumul The Adventures of Tom Sawyer, în românește fiind tradus Aventurile lui Tom Sawyer. În anul 1894 apare romanul Tom Sawyer în străinătate (Tom Sawyer Abroad); de asemenea Wilson Zevzecul (Pupp’nhead Wilson), publicat în foileton în revista Century (între decembrie 1893 și iunie 1894).

Aventurile lui Tom Sawyer este una dintre acele cărți rare despre care se poate afirma cu certitudine astăzi, la mai bine de un secol de la apariția ei, că se adresează tuturor vârstelor, mai bine zis, copiilor de orice vârstă” afirmă Petre Solomon

Twain, Mark. Tom Sawyer detectiv. Tom Sawyer în străinătate / Mark Twain; trad. din engl.: Petre Solomon. – Chișinău : Prut Internațional, 2011. – 188 p.

„Romanele Tom Sawyer detectiv și Tom Sawyer în străinătate vin în continuarea Aventurilor lui Huckleberry Finn, de-a dreptul celebre. Cel din urmă. Precum își aduce aminte cititorul, se încheie cu evadarea sclavului Jim, pe care o pun la cale Tom și Huck (prescurtat de la Huckleberry). Apoi fostul captiv li se alătură acestor nedespărțiți prieteni, devenind și el unul dintre protagoniștii cărților la care mă refer aici și care, împreună, cu Prinț și cerșetor, sunt și astăzi cele mai citite opere ale celebrului prozator american Mark Twain. Între „Finn”, apărută în 1884, și cei doi „Sawyer”, să zic așa, este o distanță de, respectiv, (minus) șase (1878) și (plus) zece ani (1894), motivația continuării subiectului în noi branșamente tematice dezvelindu-ne-o, chiar la începutul volumului detectivist, însuși Huck Finn, care are rolul de narator” afirmă Leo Butnaru la începutul cărții, Sawyer și prietenii săi: detectivi și… ero(u)nauți.

Twain, Mark. Tom Sawyer în străinătate. Tom Sawyer detectiv / Mark Twain; trad.: Dan Starcu. – București : Editura pentru toți; Editura Minerva, 2008. – 280 p.

„Maică-mea nu folosea niciodată vorbe mari, dar avea un talent deosebit de a-i face pe cei mici să-și îndeplinească datoria. Am zugrăvit-o de multe ori în cărțile mele, sub înfățișarea mătușii Polly a lui Tom Sawyer.

„Joe Indianul”, metisul, mi-a povestit că ar fi murit de foame dacă n-ar fi fost liliecii în peșteră… În cartea pe care am intitulat-o Aventurile lui Tom Sawyer, i-am pus să moară în peșteră, dar am făcut-o de dragul artei” afirma scriitorul Mark Twain.

Romanele Tom Sawyer detectiv și Tom Sawyer în străinătate mai sunt editate de editura HERRA din Pitești în anul 2007. În anul 1997 la editurile Litera și David din Chișinău respectiv București a apărut o ediție Aventruile lui Tom Sawyer. La această ediție veți citi atât romanul, cât și biobibliografie și aprecieri critice.

Twain, Mark. Aventurile lui Huckleberry Finn / Mark Twain; traducere din engl.: Alexandra Fenoghen. – Chișinău : Arc, 2018. – 168 p.

„În romanul lui Mark Twain Aventurile lui Huckleberry Finn continuă peripețiile din cartea Aventruile lui Tom Sawyer. Huck locuiește acum la văduva Douglas, care încearcă să-l „țivilizeze”. Noul stil de viață i se pare băiatului extrem de restrictiv, dar el își dă totuși silința să se poarte cât mai bine. Sărmanul Huck este nefericit; apoi se întoarce tatăl său și-l duce într-un loc izolat, unde îl ține închis într-o colibă.” Ce se întâmplă mai departe aflați citind romanul.

Acest roman a fost publicat și de editura Adevărul Holding în anul 2011, dar și de editurile David și Litera din București respectiv Chișinău în anul 1997. La această ultimîă variantă pe lângă roman veți mai citi o biobibliografie și aprecieri critice.

Twain, Mark. Broasca săltăreață din ținutul Calaveras și alte schițe / Mark Twain; trad.: Andreea Șeler. – București : Editura Gramar, 2010. – 103 p.

Cartea include următoarele schițe:

  1. Broasca săltăreață din ținutul Calaveras;
  2. Povestea bărbatului din California;
  3. Moștenirea de 30 000 de dolari;
  4. Banconota de 1.000.000£.

Twain, Mark. Bancnota de un milion de lire. The £1.000.000 Bank-Note / Mark Twain; trad.: Petru Comarnescu, Eugen B. Marian, Petre Solomon. – București : Litera, 2016. – 95 p.

„La vârsta de douăzeci și sapte de ani eram funcționar la un antreprenor de mine din San Francisco și iscusit nevoie mare în toate chițibușurile operațiunilor cu acțiuni. Singur pe lume, pentru a învinge greutățile, nu mă puteam bizui decât pe inteligența și pe buna mea reputație; de altfel, aceste două atuuri îmi erau de-ajuns pentru a-mi călăuzi pașii pe calea norocului, și aveam încredere în viitor.”

Twain, Mark. Din copilărie / Mark Twain. – București : Regis, s. a. – 127 p., il.

Cartea include:

  1. Din copilărie;â
  2. Rugăciunea pentru turtă dulce;
  3. Hipnotizatorul;
  4. Cum am câștigat trei dolari;
  5. Știrea despre moartea mea;
  6. Bancnota de un milion de lire.

Twain, Mark. Un yankeu la curtea regelui Arthur / Mark Twain; traducere din limba engleză: Petru Comarnescu și Eugen B. Marian. – București : Litera, 2016. – 365 p.

„În această carte nu ne-am învrednicit să lămurim definitiv dacă regii au sau nu vreun drept de a cârmui, drept care să fie de origine dumnezeiască. Treaba asta e teribil de greu de limpezit. În schimb, din cele ce veți citi, va apărea vădit și indiscutabil că acela care cârmuiește o națiune trebuie să fie înzestrat cu un caracter falnic și cu o nemaipomenită iscusință” afirmă autorul.

Romanul Un yankeu la curtea regelui Arthur a mai fost publicat de editura Prut Internațional din Chișinău. La această ediție veți citi o referință critică scrisă de Eugen B. Marian și un post-scriptum final de M. T.

O altă ediție este cea publicată la editura Cartier din Chișinău, ediția a doua, în anul 2007. La început veți citi o prefață.

În anul 2008, editura Adevărul Holding din București.

Twain, Mark. Prinț și cerșetor / Mark Twain; trad.: Eugen B. Marian, Daniela Mihaela Călinescu, Iulia Bindileu. – București : Adevărul Holding, 2010. – 408 p.

„Voi așterne pe hârtie o poveste așa cum mi-a fost spusă de cineva care-o auzise de la taică-său, care, la rândul său, o știa de la tătâne-său, iar acesta, la rându-i, o aflase de la părintele său, și așa mai departe, cufundându-se tot mai adânc în trecut, cu trei sute de ani și mai bine în urmă, părinții încredințând-o feciorilor, și astfel fiind păstrată până în zilele noastre. Se prea poate ca povestea aceasta să fie o filă de istorie adevărată, se poate să fie doar o legendă, o tradiție. Se poate iarăși să se fi petrecut aidoma, se poate să nu se fi întâmplat defel – doar nici vorbă ca s-ar fi putut întâmpla” afirmă autorul.

Romanul Prinț și cerșetor a mai fost publicat de editura Prut Internațional din Chișinău și de  editura Arc (anul 2018). La ambele ediții veți citi la început referințe critice în ceea ce privește romanul.

Publicat în critica literara

sunt un animal care sângerează


Maria PILCHIN

Cel de-al doilea volum de poeme „Între timp îți vezi de viața ta” (Iași, Junimea, 2020) semnat de Cristina Hermeziu este o excelentă carte de poezie pe care citind-o trăiești un adevărat exod dintr-un contratimp al lumii recente. Lectura te extrage din universul bagatelei existențiale, configurând dimensiuni în care eul, oamenii, spațiile și timpul sunt supuse unei metamorfoze spirituale. Nesemnificativul capătă sens, lucrurile nu mai sunt de mică importanță. Este filtrul și instrumentarul poeziei.

Eu

Vocea interioară mărturisește: „sunt un animal care-și ascunde sângele”, „sunt un fulger de sânge”. Pulsiunea sangvină vine din „râurile de artere”. Corpul păstrează urmele lăsate de viață, „inima mea are riduri/ uterul meu are riduri/ sângele meu are riduri”. Intervine și dezicerea de sine, urmată de transformările cele mai profunde, „am dat inima mea la câini” „în loc de inimă rădăcini”. Schimbarea lucrează până la distrugere, „târziu de tot/ trupul plesnește/ ca o păstaie/ îndeajuns de coaptă”. Este explozia unor stări de mare tensiune umană, e corporalitatea sfâșiată de realitatea dură. Este devenirea prin depășire, prin imperativul „de-con-stru-ieș-te-ți frica”.

Tu

Tu este obiectul și subiectul erotic al poeziei. Fiindcă „iubirea se mulțumește cu mult”, intervine la un moment dat ruptura sau incapacitatea asigurării acelei multitudini/ totalități. Celălalt fuge, „ai fugit imediat la capătul lumii”, „capătul lumii e o gară”. Celălalt e „mon amour”, e nevoia de dragoste, de alteritate, de dialog.

Oamenii

Traiul e alături de alții, e printre alții: „unde se duc/ toți oamenii ăștia din rer”? E întrebarea retorică a coexistenței. E fluxul uman care te prinde și te trage la vale ca un torent, e pulsul viu al orașului celui mare. E sistemul sanguin al urbei.

Între două ceruri

Locul în care se naște poezia este acolo unde „orașul așteaptă”. Este „orașul lumină” în care „turnul eiffel face tumbe ca hopa mitică”. Este locul în care măscăricii și măștile nu lipsesc, „parisul se strâmbă la mine/ cu grimasele miniștrilor săi/ mascarons mascarons”. E spațiul parizian în care descoperi „plămânii Parisului”, în care „lucrurile își arată muchiile clare” și te trimit la „les choses de perec”. Spațiul este marcat, este ocupat de individ, „arunc peste umăr/ o piatră un miez de pâine o vorbă”. Este orașul cu râul său, cu zburătoarele sale: „păsările ocupaseră malurile Senei”. Măiestrele readuc și un alt topos, cel al Iașului, „hulubii/ cu ochi de rubin”, „porumbei călători”. Regionalismul „hulubii” nu este întâmplător, el ne transportă de pe Sena pe Bahlui. Păsările Parisului sunt și păsările Iașului. Două ceruri ale unei vieți sau două vieți unite printr-un cer. Chiar dacă adesea „cerul e o cârpă de bucătărie/ după o zi/ cu mulți musafiri”.

Timpul

Durata nu e decât „un fir de timp”, o urmă a clipei pe retină, „cum vezi tu că vine el/ spre tine timpul”. E un panta rhei al zilei celei de azi, „s-au schimbat prețurile/ și unitatea de măsură pentru timp”. El însă nu trece neobservat, „nu avem decât timp/ nu avem decât carne”. E ceea ce pierdem și ceea ce ne rămâne, „din vorbă în vorbă/ din timp în timp”. Chiar dacă e sinonim al degradării, iar „păpădiile sunt deja cărunte”, rămâne îndemnul „nu huli timpul”! Timpul e întregul, e unitatea.

Scrisul cu sânge

Poezia este o formă a intrării în timp și a salvării de timpul-deconstrucție. Scriitura conține interstițiile nespusului, „tot/ ce/ nu/ scriu/ e/ despre/ tine”. Ea se ascunde, „să nu pui poezii pe fb”, e minimalistă, ea conservează ceea ce ar putea fi pierdut altfel – „poezia/ arhivează/ o materie/ care n-a mai fost”. Uneori „scrisul se pedepsește/ cu moartea”, dar „între timp îți vezi de viața ta”.

Fotografie din arhiva scriitoarei

Un volum discret în care poezia developează clipa prezentului, în care individul învață să trăiască timpul și spațiul, fără a suferi însă de nemăsurate și inutile ambiții. O carte care are forță, care îmbină spirit și trup, materialitate și fantezie într-un caleidoscop cromatic cu o multitudine de geometrii poetice. Cristina Hermeziu este, în acest sens, o distinctă voce lirică. Poetica interiorității – iată marca textelor ei, o poetică a sensibilității care știe să semnaleze cele mai mici valori, deosebiri și diferențe, nuanțe și semitonuri ale ființei și existenței. O carte-hemogramă!

Text semnat de Maria Pilchin la rubrica Poetae novi și preluat din Revista literară, nr. 10, 2020, p. 22, ISSN: 2345-1777.

Publicat în istoria Basarabiei, istoria românilor, epoca contemporană, patrimoniu cultural, personalităţi istorice

Din data de 16 noiembrie 1972 se sărbătorește Ziua Patrimoniului Mondial


La 16 noiembrie 1972, la Paris, în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Conferinței generale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, a fost adoptată Convenția privind Protecția 24 Patrimoniului Mondial Cultural și Natural. Fondul UNESCO a recunoscut artizanatul parte din patrimoniul cultural mondial. Această decizie a fost dictată de faptul că, în timp, dispar o varietate de meserii care au fost cunoscute de omenire. La cea de-a 34-a sesiune a Comisiei pentru Patrimoniul Mondial s-a hotărât ca data de 16 noiembrie să fie sărbătorită ca Ziua Patrimoniului Mondial).

În context, vă recomandăm o expoziție virtuală

Tendințe curente în protecția patrimoniului arheologic în România și Republica Moldova  / Inst. de Arheologie ; ed., coord.: Sergiu Musteață. – Chișinău : Arc ; Iași : S. n., 2016. – 244 p.

Patrimoniul cultural este elementul care definește într-o manieră sensibilă vechimea și originalitatea tradițiilor fiecărei comunicări umane. Bunurile culturale sunt cartea de vizită a fiecărei așezări umane, care reprezintă un loc al memoriei și al istoriei cu tradiții culturale acumulate de-a lungul deceniilor, secolelor și mileniilor. Moștenirea culturală constituie totalitatea bunurilor materiale și imateriale produse de oameni. Vestigiile arheologice sunt o parte componentă a patrimoniului cultural material.

Trandafir de la Moldova. The Rose from Moldova. La Rose de Moldova. Роза Молдовы: [album] / Ioan Mînăscurtă, Mihai Potârniche; fotogr.: Mihai Potârniche; prez. graf.: Simion Zamșa. – Chișinău: Princeps, 2007. – 192 p.

În afara coperților acestuia au rămas numeroase obiective istorice culturale, arhitecturale și peisagistice de inestimabilă valoare. Lucrarea se vrea o completare sentimentală, afectivă, estetică a imaginii Republicii Moldova. Așa cum o cunoaștem din istorie, geografie, note de călătorie sau din alte surse.

Textul lucrării e în limbile română, engleză, franceză și rusă.

Florea, Serafim. Potențialul turistic al Republicii Moldova (patrimoniul de monumente naturale și antropice) / Serafim Florea. – Chișinău: Labirint, 2005. – 325 p.

„În prezenta lucrare, într-o formă apreciativă sunt prezentate principalele valori ale patrimoniului de monumente și antropice, unele obiective  economice și activități etno-culturale ale Republice Moldova, precum și   unele valori naționale similare  din spațiile românești aflate în componența Ucrainei și ale populației românești de pe alte meleaguri, care având respectiva atractivitatea penrtru solicitanți, stau la baza dezvoltării turismului în aceste teritorii” afirmă autorii..com

Cartea are 5 capitole:

  1. Turismul și fondul de monumente;
  2. Fondul de monumente cu importanță turistică al Republicii Moldova;
  3. Amplasarea teritroială a fondului turistic al Republicii Moldova, din spațiile românești aflate în componența Ucrainei și din diaspora românească;
  4. Căile de îmbunătățire a stării fondului de monumente existent și unele de rezerve de completare a a acestuia cu noi obiective
  5. Starea și aprecierea infrastructurii turistice

La final citiți o postfață, note, bibliografie generală.

Șofransky, Zina. Coloranții vegetali în arta tradițională / Zina Șofransky; Acad. de Șt. a Moldovei. – Chișinău: Inst. Patrimoniului Cultural, 2007. – 471 p.: tab.

Autoarea face referiri la clasificarea coloranților în raport cu materia primă vegetală, modul de extracție a principiilor tinctoriale, procedeele de vopsire, respectiv la nuanțarea și armonizarea culorilor în contextul respectării particularităților croamtice în arta tradițională românească.

Folosirea resurselor tinctoriale vegetale, cu discernământ și ingeniozitate, constituie direcții de  valorizare a unor produse ecologice, în concordanță cu tendințele actuale de stimulare a artei tradiționale, în termeni de multiculturalitate și crește a calității vieții.

Cartea are două părți:

  1. Coloranți vegetali în arta tradițională;
  2. Lemnul: paleta coloristică a esențelor lemnoase a unor arbori și arbuști (inclusiv exotici).

Cartea are 20 de anexe, bibliografie, lista informatorilor și lista abrevierilor.

Protecția patrimoniului: Culegere de legi și convenții / Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova. – Chișinău : Pontos, 2001. – 160 p.

„Valorile materiale și spirituale sunt atribuite inalienabile ale unui popor și constituie o mărturie a trecutului lui istoric. E greu să înțelegem ființa, specificul și realitățile lor așa cum e mult mai greu să înțelegem și greșelile care conștient sau inconștient le-am săvârșit de-a lungul istoriei. Singurul mod de a le remedia poate fi atitudinea și interesul față de ele.”

Cartea are 3 capitole:

  1. Legislația națională;
  2. Legislația europeană;
  3. Legislația internațională.

Musteață, Sergiu. Protecția patrimoniului arheologic. Studiu comparativ: Legislația Republicii Moldova și Statelor Unite ale Americii / Sergiu Musteață. – Chișinău : Pontos, 2008. – 215 p.

„Protecția monumentelor arheologice ține de cercetarea, salvgardarea și valorificarea vestigiilor descoperite. În calitatea lor de patrimoniu fizic, vestigiile arheologice sunt obiectul unor activități ilicite, cum ar fi săpăturile neautorizate, comerțul clandestin etc. sau sunt expuse pericolului de a fi deteriorate, distruse” se afirmă în primul capitol al cărții.

Cartea are 3 capitole:

  1. Protecția patrimoniului arheologic;
  2. Protecția patrimoniului istoric în SUA;
  3. Sugestii.

La finalul cărții găsiți 5 anexe cu privire la legislația privind patrimoniul monumentelor, inclusiv carta pentru protecția patrimoniului adoptat la Veneția și Malta. Cartea include și un index.

Tarhon, Petru. Parcurile vechi boierești din Republica Moldova. Istoria fondării, starea actuală, structura compozițională, diversitatea dendroflorei și particularitățile ecologo-biologice ale plantelor / Petru Gh. Tarhon. – Chișinău : Pontos, 2013. – 648 p.

„În a doua jumătate a sec. XX parcurile boierești din Moldova ca elemente „burgheze” erau în „agonie”. Ideologia comunistă era îndreptată nu numai împotriva moșierilor și boierilor, dar și împotriva a tot ce-a fost moșieresc, a tot ce au lăsat aceștia în urma lor. Ca urmare, cele 40-50 de grădini și parcuri boierești din teritoriul Moldovei, pe parcursul a zeci de ani ocupație sovietică, nefiind reparate și îngrijite, au degradat maximal” se afirmă în prefața cărții.

Cartea are 2 părți:

  1. Istoria fondării, starea, structura compozițională, diversitatea dendroflorei și particularitățile ecologico-biologice ale plantelor din parcurile vechi boierești;
  2. Particualritățile ecologo-biologice ale plantelor lemnoase din parcurile vechi boierești din RM.

Cartea are o încheiere, concluzii, parcuri vechi vechi boierești, bibliografie.

Rusanovschi, Iulian. Războiul Monumentelor. Soarta monumentelor din Basarabia, Bucovina de Nord, Transnistria din perioada 1918-1944 / Iulian Rusanovschi. – Chișinău : Editura Cu drag, 2018. – 639 p.

„Cartea cuprinde monumentele de for public ridicat în perioada interbelică și, inclusiv,, în perioada regimului Antonescu, pe tot cuprinsul Basarabiei, Bucovinei de Nord și a regiunii Transnistria. Informația este așezată alfabetic, conform organizării administrativ-teritoriale din perioada interbelică” se afirmă în introducerea cărții.

Veți citi informații despre monuemtnele din județele Bălți, Cahul, Cetatea Albă, Hotin, Ismail, Lăpușna, Orhei, Soroca, Storojinneț, Tighina, respectiv județele din Transnitria.

La finalul cărții sunt incluse Documente, Legislație și acronime.

Bâzgu, Eugen. Arhitectura tradițională – memorie identitară / Eugen Bâzgu. – Chișinău : S. n., 2018. – 548 p., foto

„Cartea este structurată în compartimente tematice, fiecare conturând câteva perspective de noutate asupra monumentelor sau fenomenelor examinate, facilitând astfel și accesul cititorului interesat de anumite probleme. Ea se adresează unui cerc larg de cititori din diferite medii, fiind vizați, întâi de toate, specialiștii din domeniul culturii, cercetării, educației, cu alte cuvinte, toți acei care sunt preocupați de modul cum poate fi cunoscut, cercetat, salvat de la distrugere, pus în valoare, inclus în circuitul social patrimoniul cultural național” afirmă Varvara Buzilă, doctor, conferențiar universitar în prefața cărții.

Cartea are 7 capitole:

  1. Biserici de lemn;
  2. Biserici de zid și mănăstiri;
  3. Mănăstiri rupestre
  4. Arhirectura popualră în piatră;
  5. Instalații tehnice;
  6. Etnologie;
  7. Alte expresii ale patrimoniului cultural.

Edificarea statului de drept și punerea în valoare a patrimoniului în valoare a patrimoniului cultural, istoric și spiritual al Moldovei în context internațional: conferința științifică a tinerilor cercetători. – Chișinău : Inst. de Ist., Șt. Și Drept, 2007. – 272 p.

Cartea include articole științifice de la conferința științifică anuală a tinerilor cercetători care a avut loc la Chișinău pe 29 martie 2007.

Articolele sunt împărțite în 3 module:

  1. Istorie;
  2. Drept Național;
  3. Drept internațional și relații internaționale.

Edificarea statului de drept și punerea în valoare a patrimoniului cultural și istoric al Moldovei în contextul integrării europene. – Chișinău : S. n., 2008. – 226 p.

Lucrarea de față include materialele Conferinței științifice internaționale anuale a tinerilor cercetători, fiind la a doua ediție.

Sunt articole scrise în limbile română, rusă și spaniolă. Articolele participanților la conferință sunt împărțite în 3 părți:

  1. Drept național;
  2. Drept internațional și relații internaționale;
  3. Istorie.

Munteanu, Anatol. Fântânile și izvoarele Moldovei de peste Prut / Anatol Munteanu. – Ed. a II-a, revizuită și completată. – Chișinău : S. n.; București : Editura Oamenilor de Știință din România, 2018. – 308 p.: fig., fot., tab.

„Arta populară din Moldova, materializată și întruchipată în arhitectura fântânilor și a izvoarelor prezentate în carte, se remarcă în mod special prin originalitate, soluțiilor morfologice, structurale și artistice. La realizarea acestei autentice arhitecturii populare, au contribuit nenumărați meșteri, specialiști în diferite meserii, printre care: fântânari, pietrari, zidari, dulgheri, tâmplari și fierari” afirmă Anatol Munteanu, conf. univ, dr. ing. în prefața cărții.

În carte veți citi despre viziunea apei, izvoarelor și fântânilor la români, arhitectura și frumusețea fântânilor, meșteri, făuritori de fântâni și izvoare, obiceiuri și tradiții la fântâni, case tradiționale.

Stăvilă, Tudor. Patrimoniul cultural al Republicii Moldova = The Cultural Heritage of the Republic of Moldova = Le patrimoine culturel de la République de Moldova / Tudor Stăvilă, Constantin Ion Ciobanu. – Chișinău : Arc, 2014. – 288 p.

„Prezentul album este o adevărată carte de vizită a Republicii Moldova. Volumul include material factologic, documentar și ilustrativ despre tezaurul cultural, creat, de-a lungul mileniilor, în spațiul dintre Nistru și Prut. […] Studiul este bogat ilustrat cu imagini care reproduce  fotografic cele mai reprezentative  mostre din trecutul nostru: vestigii, arheologice de ceramică și bronz (statuete, coifuri, vase etc.), produse de artizanat (articole lucrate în piatră și lemn, covoare, costume populare ș. a.), icoane și podoabe bisericești, arhitectură sacră și civilă, artă plastică și contemporană.”

Textul lucrării e în limbile română și engleză. Cartea include și fotografii.