Valorificarea colecțiilor speciale la Biblioteca Centrală a BM „B.P. Hasdeu”: 100 de cărți digitizate

Expoziție virtuală. Secțiunea a II-a din materialul video online expus pe Blogul Bibliotecii Centrale

Colecțiile speciale sunt constituite din documente (carte și non-carte) de valoare patrimonială deosebită, care solicită o atenție specială în păstrarea și mânuira lor.

Acum 30 de ani IFLA, în colaborare cu UNESCO, a lansat programul Memoria lumii cu scopul salvgaldării patrimoniului documentar, precizând toate tipurile de documente cuprinse în noțiunea de Colecții speciale: manuscrise; patrimoniu imprimat; patrimoniu audiovizual; patrimoniu informațional; documente de arhivă.

Biblioteca Municipală  „B.P. Hasdeu”, inclusiv Biblioteca Centrală și-a propus să asigure, în anul 2022 necesitățile de informare, de cercetare și studiu, de lectură și de recreere ale utilizatorilor asigurând accesul gratuit și liber la serviciile sale, la facilitățile informaționale și la colecția specială de documente. Digitizarea colecției „Moștenire”, carte veche și rară este unul dintre obiective, contribuind astfel la crearea Bibliotecii digitale a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.

Pentru început, au fost identificate acele documente de patrimoniu, care ar scoate în evidență colecțiile: dinastiei Hâjdeu-Hașdeu, Alexandru V. Boldur și ale altor personalități notorii cărora nu le-a fost indiferentă soarta românilor și în special a basarabenilor.

Expoziția de carte virtuală Valorificarea colecțiilor speciale (100 de cărți digitizate deținute de Biblioteca Centrală) este o expoziție de cronică, care cuprinde șapte secțiuni (videouri/7 slide-uri). Documentele expuse sunt complet digitizate și se regăsesc în Biblioteca digitală a Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu.

Deoarece aceste șapte secțiuni cuprind documente care ocupă un spațiu vast de informații în descrierea lor, vom posta câte o secțiune, lunar. Astfel am demarat un ciclu al expoziției virtuale, care se va realiza o dată pe lună, oferind acces rapid la materiale și informații despre documente, despre valoarea cărții, dar și o bibliogafie a lucrărlor prezentate.

A doua secțiune (prima publicată în iunie) cuprinde 15 cărți, documente de patrimoniu, care scot în evidență atât colecția dinastiei Hâjdeu-Hașdeu cât și lucrări ale celor mai vestiți autori care s-au preocupat de viața și activitatea dinastiei, cum ar fi prof. Aurelian Sacerdoțeanu,Pan Halippa, Ion Brătianu, Barbu Lăzăreanu, Liviu Marian,Gh. Adamescu, Ioan Pelivan, Th. Holban, Cetățenii Craioveni, Iuliu Dragomiresu.           

Sunt expuse 15 cărți

Din porunca dnei dr. Lidia Kulikovski, director general la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”, la acea vreme, cea mai mare parte a documentelor expuse au fost xerocopiate din Biblioteca Academiei Române, de către regretatul Pavel Balmuș, distins critic și istoric literar, presedinte al Societatii bibliofililor din Moldova „Paul Mihail” și al Centrului National de Hasdeologie de pe langă Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, la acea vreme.

În calitatea sa de cercetător, Pavel Balmuș s-a preocupat de investigația de arhivă. Astfel, de-a lungul anilor, a pus în circulație informații inedite – sau mai puțin cunoscute – referitoare la scriitorii noștri clasici și, în mod deosebit, la dinastia de cărturari basarabeni Hajdău-Hasdeu – „Pagini din istoria culturii și literaturii moldovenești” (1979) și „Studii si materiale despre Alexandru si Boleslav Hajdău” (1984). Sub îngrijirea Domniei sale, apar un șir de selecții din opera acestor înaintași, iar în 2002 vede lumina tiparului culegerea colectivă „Pro Fide et Patria: contribuții la studierea vieții și activității membrilor familiei Hajdău-Hasdeu”. De asemenea, prefațează volumele mai multor scriitori clasici și semnează numeroase studii despre N. Costin, B.P. Hasdeu, M. Eminescu, C. Stere, Al. Mateevici ș.a.

Hașdeu, B.P. Cuvente den bătrîni. T. 3 : Istoria limbei române. Partea I : Principie de linguistică. – Bucureşti : Noua Tipografie Naţională, 1881. – 160 p.

În 1880, B.P. Hașdeu scria la introducerea acestei publicații, Istoria limbii romane, vol. III, că nimic mai social ca limba, nodul cel mai puternic, dacă nu chiar temelia sociatății. Nimic mai expus, prin urmare, la pericolul unor aprecieri emoționale în loc de cele raționale. Limba unui popor se confundă și se identifică cu naționalitatea lui, cu memoria părinților, cu leagănul, cu mama, de unde ea se și numește „limba maternă”, expresiune sublimă, necunoscută antichității, născută în Italia din veacul de mijloc.

Acest volum datează cu anul 1881, este într-o stare avansată de distrugere, cu toate acestea paginile pot fi citite, doar cu exepția unora. Cartea este digitizată și poate fi citită online pe Biblioteca Digitală a BC filială a BM „B.P. Hasdeu”. La scrierea acestei lucrări B.P. Hasdeu a consultat 187 de surse.  Înainte să se lase de politică și în mare parte de literatură se dăruiește științei. Marile lucrări care i-au adus notorietate în țară dar și peste hotarele ei sunt   Istoria Critică a Romaniloru despre care am scris în prima secțiune a expoziției și Cuvente den bătrâni, ediția din 1881.       

Lăzăreanu, Barbu. Cu privire la B.P. HASDEU: 1868. – Nr 23/25 ; 29/31 ;36/37. – București : Tipografiile Române Unite, 1936. – S.A.R. București : Cartea Românească. – 40 p.

Publicată în 1937, Barbu Lăzăreanu poet, istoric literar, publicist a scris mai multe cărți publicate în seria Cu privire la:….., dintre care primele trei cărți dedicate lui Eminescu, B.P. Hasdeu, Ioan Creangă. A patra carte este o continuare a celei dintâi, lui Eminescu.

În cele 40 de pagini, autorul și-a asumat o descriere a mai multor fenomene legate de activitatea lui B.P. Hasdeu, unele neștiute. O surpriză pentru citiror este Testamentul lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu, cuprins în poezia „Gaudeamus”, publicată în „Revista Nouă”.

„Când o fi ca să duceți la criptă,

Nu pe mine – căci eu nu mă las! _

Dar pe vasu-mi în care-i înfiptă

Cea făcle sclipind din cel vas

O senină

lumină

pe-un ceas.

Poezia are șase strofe. Trebuie citită ca să simțim cum B.P. Hașdeu și-a visat dorința de după moarte. Petrecut la cimitirul Bellu către cavoul Hașdeilor în august 1907, Liberalul din Iași, scria în octombrie al aceluiași an un articol „Uitat prea curând” .

Oamenii de știință au reușit să-i studieze viața și opera și astfel cititorul din toate timpurile va ști despre culmile atinse ale acestei personalități unice în istoria literaturii.

Poezia îndeamnă la bucurie, deoarece Hașdeu credea că va fi eliberat după moartea corpului chinuit și că dincolo îl așteaptă duhurile care-l vor întoarce pentru a lua parte la propria-i înmormântare:

Și cu suflete dragi, car în soare Tot adastă sosirea-mi cu jind, Eu veni-voi la cea sărbătoare, Pe cosciugul meu raze-npletind, O zglobie         chindie                  să-ntind

Să mă bucur sătul de-a mai plânge Ce mai lacrimi vărsa-i pân-să plec! Aș putea la un loc de le-aș strânge, Înotând prin durerea-mi să trec Și cea groapă                   De-o șchioapă                                       s-o-nec

 Cartea, donată bibliotecii de către V. Malanețchi, cercetător, scriitor și publicist, în 2002, conține ilustrații inedite cu B.P. Hașdeu precum și exlibrisuri.

Pelivan, Ioan. Două documente privitoare la Mihail V. Stroescu / Scrisoarea lui Mihail V. Stroescu către B.P. Hașdeu.  –   Viața Basarabiei Anul XII, nr. 9-10, septembrie 1943. – București, 1943. – 7 p.

Mihail V. Stroescu, personalitate cu adânc sentiment național și democratic, s-a adresat cu o scrisoare de susținere către, prietenul său de școală, B.P. Hașdeu în octombrie 1882, privind deschiderea unei catedre de limbă românească în cadrul Universității din Odesa, oferindu-se să întrețină din propriile resurse profesorii și biblioteca. Cu durere în suflet a scris despre necesitatea studierii trecutului fără de care nu se poate dezvolta nici conștiința, nici sentimentul de demnitate și de mândrie națională. Un fragment din scrisoare, care parcă e desprins din zilele noastre:

„….Deși trăim în secolul greu al predominării brutale, care hotărăște destinele popoarelor, totuși nu se poate crede că aceasta va duce la ruinarea generală, materială și morală, și ei vor căuta în schimb această politică dezastruoasă.

Spre acest adevăr îi va duce deșteptarea intelectuală a popoarelor…”

Acest mare patriot și generos filantrop a decedat 7 ani mai târziu.

Adamescu Gh. Bogdan-Petriceicu-Hasdeu : Conferință pentru comemorarea lui în seara de 4 decembrie 1927 la Ateneul Român (Extras din „Anuarul Ateneului pe 1927. – București : Tipografia „Ion Văcărescu”, 1929. – 18 p.

Școlar al lui B.P. Hașdeu, discursul lui Adamescu a descris cu amănunte istoricul familiei, cariera agitată, activitatea științifică, publicistică și literară, politică.

Un fragment din discursul lui Adamescu, actual și în zilele noastre, scis acum 100 de ani.:

„…De aceea Hasdeu se crede îndreptățit să ridice glasul său, să demaște pe înșelători, să facă pe fiecare atent asupra metodelor politice ale Muscalilor: închisoarea, gonirea în Siberia, execuția capitală sau fără judecată, sau cu alte vorbe: călăul, cnuta și Siberia.

Nu avem dreptul să zicem că cuvântările lui Hașdeu trăesc și azi?…”

 În carte găsim poeziile „Așteptând” și „Gaudeamus”.

Marian, Liviu. Activitatea publicistică a lui B.P. Hasdeu. – Chișinău : Tipografia băncii centrale cooperatiste, 1932. – 16 p.

Din carte reținem că B.P. Hașdeu a avut o lungă și bogată activitate publicistică, de aproape 50 de ani, în care timp a redactat personal 10 reviste și ziare, în curs de 30 de ani, iar restul 20 de ani i-a folosit colaborând și la peste 27 de alte ziare și reviste.

Marian, Liviu. Bogdan Petriceicu Hașdeu : Schiță biografică și bibliografică. – București,  „Cartea românească”, 1928. – 28p.

Donată de N.N. Romanenco, istoric, publicist, în 1998, ediția este una dintre primele care cuprinde o schiță biografică și bibliografică a lui Bogdan Petriceicu Hașdeu. Aici găsim bibliografia operelor lui B.P. Hasdeu compusă din 45 de lucrări tipărite în volum și în Analele Academiei Române, 10 surse de ziare și reviste redactate de B.P. Hasdeu, precum și lucrări care au apărut după moarte.

Halippa, Pan. Pe urmele lui B.P. Hasdeu. –  Viața Basarabiei Anul XII, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1943, pag.561-566. – București, 1943. – 6 p.

În aceste șase pagini, din cuvântarea lui Pan Halippa într-o conferință în sala Ateneului Român, desprindem informații neștiute despre viața și opera acestui gigant al geniului românesc, luptăror neînfricat al imperialismului rusesc. În 1943, pre puțin cunoscut încă în Basarabia, autorul scria:

„Ca un prinț sărac, slab și bolnăvicios, prigonit de soartă, ca un om genial, strălucitor, de un spirit satanic, impunător printr-o știință enciclopedică, dobândită la 20 de ani între un duel și un banchet intim, ca un original de care nu se putea apropia nimeni, fără a fi uimit și rănit de însușirile lui superioare și de inferioritatea unui spirit agresiv, care nu cruța nimic, nici pentru el cel mai sfânt principiu, ori pentru pentru cea mai firească legătură._astfel căzu el la Iași…, în țara unde cârmuiseră ai lui”

În continuare puteți citi din detaliile pățaniilor și suferințelor lui B.P. Hașdeu, pentru a înțelege toate greutățile pe care le-a învins prin muncă, luptă și răbdare înaintașul și eroul nostru.

Sacerdoțeanu, Aurelian. „Împământenirea” lui Hasdeu. – Extras din Revista „Studii și cercetări istorice, Anul I, nr. 1. Buletin al Institutului de Istorie Națională „A.D. Xenopol” . – Iași, Tipografia „Liga Culturală”, 1943. – 6 p.

Autorul spunea la acea vreme că „Viața omului fenominal care a fost B.P. Hașdeu are încă multe date rămase ascunse. Cu fiecare prilej, se pot aduce lucruri noi atât în ceea ce privește persoana lui cât și opera, mai totdeauna actuală. Biografii săi, chiar aceia care i s-au dedicat în întregime, n-au despuiat totul, n-au fixat toate datele…”

Autorul aduce detalii despre renunțarea lui B.P. Hașdeu la supușenia rusească și trecerea Prutului în Moldova. Citim despre neplăcerele privitoare la cetățenie. Tot ce i s-a întâmplat lui Hașdeu mai departe, după data de 16 februarie 1857, devenind „pământean” privește deja pe un Român nu pe un supus rusesc, chiar dacă era cerută extrădarea lui. Găsim aici și anexe privind corespondența Consulatului rusesc privitoare la idigenatul lui B.P. Hașdeu.

Dragomirescu, Iuliu. Ideile și faptele lui Bogdan Petriceicu Hașdeu: Partea I 1836-1863. – București, 1913. – 46 p.

Această copie face parte din Colecția Clara și Pavel Balmuș. Prima pagină cuprinde o poză a lui B.P. Hașdeu cu dedicație pentru autorul cărții. Cartea a apărut în 1912, la 5 ani după moartea lui Hașdeu și la 100 de ani de la răpirea Basarabiei. Cartea cuprinde marca familiei Hașdeu (foto), numeroase ilustrații cu Hașdeu, copii ale scrisorilor-manuscris, traduse din limba rusă, adresate de către tatăl său. Într-una din ele Alexandru Hașdeu scria:

 „…Că neamul Petriceicu se trage din dinastia domnească a lui Dragoș, încă din jumătatea veacului al XIV. Că neamul Hașdeu a fost din cele mai vechi neamuri boerești ale Moldovei, fiind cunoscut din anul 1400 în numărul „celor mari” cum n-au fost în acea vreme nici Sturzeștii, nici Balșii. Că neamul Hașdeu, prin înrudire este legat cu casele princiare ale lui Movilă, Barnovschii, Brâncoveanu și altele, cari au intrat în veacul al XVII-lea în rudire cu casa lui Petriceicu…”

În închinare (prefață) autorul a scris: „…Și ce alt omagiu se poate aduce sorei noastre captive, decât glorificarea vieței sublime și faptelor incomparabile cu care un Basarabean s-a stins pe cerul întregii Românii! A fost dat unui Basarabean să înalțe cultura românească, a fost dat unui Basarabean să fie cel mai mare dintre Românii veacului în care Basarabia a suferit împilarea moscovită. Hașdeu a avut conștiința sa plină de această dramă zguduitoare a României noastre și întotdeauna s-a zbătut cu durerea și cu surda ei revoltă. Sfâșietorul cântec al României el nu l-a ascultat decât prin glasul Basarabiei și nimeni nu l-a înțeles atât de mult. Ochii inimii sale moldovenești au fost totdeauna atentivi spre răsăritul nordic și parcă o groapă adâncă sau o rană mortală el a purtat toată viața în sufletul lui: Basarabia”.

Hașdeu, B.P. Basarabii: Cine? – De unde?  – De când? Partea I. – Bucureşti : Stabilimentul Grafic I.V. Sosecu, 1894. – 23p.: il.

Ca și celelalte, cartea a fost xerocopiată de Pavel Balmuș în Biblioteca Academiei Române.

Din cuprins aflăm despre conținutul cărții, despre cine, de când și de unde sunt Basarabii:

I-Basarabii n-au fost o familie, ci o castă, II-Basarabia este o compozițiune din titlul Ban și din numele de familie Sarabă, III-Sarabii este numele castei nobilitare la Daci, IV-O urmă a dacicului saraba în graiul românesc de astăzi, V-„Capul negru” este emblema eraldică a Basarabilor, VI-Sarabii au fost cunoscuți vecinilor sub porecla de Arabi, VII-Împărații Filip și Liciniu au fost Daci din casta Sarabilor, VIII-Alți Sarabi împărați români, IX-Concluziunea.

Hașdeu, B.P. La Valachie : Jusqu’en 1400. – Bucureşti, 1878. – 120p.

Istoria critică a românilor. Valahii până în 1400.

    În 1878 se publică prima parte a Istoriei critice în traducere franceză sub titlul: B.P. Hasdeu/Histoire critique des Roumains/La Valachie/ jusqu’en 1400/1/Extension territoriale/, Edition entierement refondue/ traduit du roumain sous les yeux de Pauteur/par/Frederic Dame/professeur de literature francaise/Bucarest/Librairie J. Szollâsy, Editeur/ Calea Mogosoaii, 46, Place du Thâtre/1878.

Volumul, cuprinzînd 144 (XXIV + 120) de pagini, se deschide cu o scurtă introducere, semnată de Fr. Dame, în care este elogiată Istoria critică. Traducătorul întocmește apoi, pe sase pagini, o „notice biographique sur Pauteur”, cu lista lucrărilor mai importante ale lui Hașdeu împreună cu trimiterile bibliografice conținând aprecieri ale unor somități științifice la adresa savantului român. Urmează prefața, care se identifică numai parțial cu prima parte a celei din textul original.

Hașdeu, B.P. Domnița Ruxanda : O schiță dramatică în 5 acte. – România, 1868. – 26p.

Lucrarea este una dintre primele încercări literare.Imi închipui că nu foarte mulți cunosc că acești doi ochi ca două nestemate au avut-o ca stăpână pe fiica cea mică a domnitorului Vasile Lupu.

„…Undeva în Ucraina, la Muzeul Bogdan Hmelnițki din micul orășel Cehrin/Cihirin/Chykhyryn, am descoperit-o pe Ruxandra Lupu – denumită de ucraineni Rozanda – si datorită acestui tablou am descoperit o părticică din istoria Moldovei”.
Cehrin a fost cândva un oraș relativ important, un fel de capitală neoficială a cazacilor zaporojeni.

Despre tatal ei, domnitor al Moldovei si om iubitor de cultura, puteti gasi multe informatii pe net.
Vasile Lupu (1595-1661), cu o domnie lunga pe tronul Moldovei, a ramas in istorie ca un om aspru dar bun gospodar (finansist), un domn carturar, un om caruia ii placea fastul in viata personala.

Viața Ruxandei Lupu nu va fi ușoara și se va încheia tragic, la fel ca viata nenumaratelor alte printese lipsite de protectție. Pentru a afla destinul ei va invit sa cititi piesa.

Marian, Liviu. Alexandru Hasdeu și Academia Română. – București : Monitorul Oficial, 1932. – 44 p.

Această copie face parte din Colecția Clara și Pavel Balmuș, donată bibliotecii.

Acest volum, al VI-lea a fost scris după Dosarul secret nr.41din 1867 al Guvernatorului Basarabiei, cu 24 documente,între care 11 scrisori de la Alexandru Hasdeu.

Autorul ne spune că Academia Română a fost mai întâi Societate literară română. În 1866, ministrul Cultelor și instrucțiunii publice C.A. Rosetti, prevedea la art.IV al regulamentului, că noua societate se va compune din 21 de membri, care vor reprezenta toate provinciile românești. Printre aceștea urmau să fie și trei Români basarabeni: cavalerul Costache Stamati, Alexandru Hasdeu și Ioan Străjescu. Alexandru Hasdeu a fost împiedicat de autoritățile rusești de a se prezenta la prima adunare constitutivă,convocată pe 1 august 1867. În scurt timp Hasdeu a demisionat din societate, dar lasă o scrisoare importantă în care arată că în Rusia, la Mosova se află în manuscris două lexicoane de limba română. Unul în   biblioteca imperiale de istoria și antichitățile rusești la Universitatea din Moscova, iar al doilea în biblioteca fostă a grafului Tolstoi, iar mai apoi a guvernului. Se mai află la Moscova manuscrisul lui Dimitrie Cantemir „Descrierea Moldovei”, manuscrisele lui Nicolae Milescu și al părintelui Dosoftei. Alexandru Hasdeu recomandă societății a cumpăra copia acestor opere atât de prețioase pentru români. Conferința a hotărât a trimite la Moscova pe cineva din guvern pentru a aduce originalele și a le cipia în Basarabia. Până la urmă, conferința l-a proclamat membru de onoare al societății. Dar Alexandru Hasdeu n-a supraviețuit lung timp acestui omagiu, adus patriotismului său românesc de către frații săi liberi de peste Prut, deoarece moare la Hotin pe 2 noiembrie 1872.

Recomandăm acest studiu, scris acum 90 de ani, cu multă străduință de autor, care aduce în lucrare corespondența lui A. Hasdeu cu autoritățile, ilustrații-reproducere foto a portretului în ulei din colecția Academiei Române, coperta dosarului secret nr. 41 din 1867 din cancelaria guvernatorului Basarabiei, copii ale manuscriselor: decretul prin care A. Hasdeu este numit membru al „Societății literare române” din București.

Familia Hâjdăilor : Viața și opera lui Tadeu și Alexandru Hâjdău. – „Arhiva”, anul XXXVII, Nr 1. – 1929. – 21 p.

Această lucrare aparține lui Lucian Predescu, istoriograf, scriitor și publicist român, născut în 1907 la Iași. Pentru a aduce cât mai multă lumină în descrierea familiei Hâjdăilor, au fost consultate 33 de surse bibliografice.

Genealogia și biografia lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. – Craiova, 1884. – 16 p.

La propunerea deputaților craioveni, în 1884, inspirați de sentimente nobile și patriotice s-a luat decizia de a aduce lumină în trecutul distinsului nume B.P. Hașdeu.

Natalia Smirnov, șef sector carte veche și rară

Recomandări de lectură în contextul Zilei Mondiale a Teatrului

27 martie – Ziua Mondială a Teatrului

De mai bine de jumătate de secol, pe data de 27 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului, ca semn de apreciere a uneia dintre cele mai vechi arte din lume, arta scenică. Instituită în 1961 de către Institutul Internaţional de Teatru din Franţa, evenimentul a dat naştere unei tradiţii frumoase, prin care personalităţi şi oameni de cultură marcanţi împărtăşesc propriile reflecţii asupra teatrului, ca artă şi punte între oameni, printr-un mesaj internaţional transmis întregii lumi. O zi în care masca şi scena fascinează, iar ralitatea ia o nouă imagine. Teatru înseamnă dramă, comedie, spectacol muzical sau alt tip de spectacol artistic în fața unui public. Teatrul implică munca unei echipe în spatele scenei: proiectanți, constructori, tehnicieni, costumieri şi machiori, actori şi regizori. Teatrele profisioniste oferă ultimile inovaţii din electronică, sisteme de iluminat şi sonorizare.

Revistă bibliografică virtuală 

Carandino, N. Teatrul aşa cum l-am văzut / N. Carandino. – Bucureşti : Ed. Eminescu, 1989. – 278 p.

Acest volum cuprinde o parte din scrierile despre teatru ale lui N. Carandino, publicate între anii 1935-1945 în ziarele şi revistele Bis, Facla, Reporter, România, Azi, Revista română, Curierul. Vom regăsi selectarea cronicilor dramatice şi a articolelor care urmăresc să recompună o imagine cît mai sugestivă a peisajului teatral al vremii, în aspectele sale caracteristice.

Ciobotaru, Anca Doina. Teatrul de animaţie între magie şi artă / Anca Doina Ciobotaru. – Iaşi : Prinnceps Edit, 2006. – 51 p.
Prin lucrarea dată autoarea cărţii proectează imaginea inedită privind “Universul interior al artei de animaţie”. Lucrarea dată încearcă să arate spectatorilor ce nu cunosc identitatea şi nici efortul păpuşarului, nimeni nu se gîndeşte la poziţiile incomode de animare, la faptul că vocea şi trupul sunt supuse unor tensiuni nebănuite.Autoare prin lucrarea sa ne spune că păpuşarul este înainte de orce, un artist cetăţian, sensibil la problemelecomunităţii, faţă de care ia atitudine; imoralitatea, corupţia, violenţa, intoleranţaîi stimulează imaginaţia, spiritul combativ.

Iorga,  N. Teatru şi societate / N. Iorga. – Bucureşti : Ed. Eminescu, 1986. – 313 p.

Teatru şi societatea este o lucrare ce uneşte între coperţile sale cronicile, articole, portretele, studiile, capitole din Istoria literaturii romîne, intervenţiile parlamentare pe care, timp de o jumătate de secol, N. Iorga le-a dedicat teatrului. Începînd cu intervenţia tînărului de 19 ani în răsturnarea polemică declanşată la premiera Năpastei de I. L. Caragiale şi pînă în anul 1939, N. Iorga a acordat cercetării şi aprecierii fenomenului teatral un loc însemnat încadrîndu-l în structurile societăţii româneşti.

Kivu, Dinu. Teatrul, la timpul present / Dinu Kivu. – Bucureşti : Ed . Eminescu, 1993. –  339 p.
Culegerea dată cuprinde doar o parte din cele 2050 de pagini dactilografiate în care sunt adunate o bună parte a textelor despre teatru scrise şi publicate de către Dinu Kivu pe parcursul unui sfert de veac. Ziaristul nu obişnuia să-şi strîngă articolele apărute şi nici macar să-şi noteze locul şi data acestor apariţii. Însă s-au păstrat foarte multe din manuscrisele textelor selectate şi s-a realizat acest volum.

Măciucă,  Constantin. Teatrul şi teatrele / Constantin Măciucă.  – Bucureşti : Ed. Eminescu, 1989. – 228 p. 

În lucrarea dată sunt prezentatae activitatea şi dezvoltatrea teatrelor. Cititorul va afla  cum se desfăşoară şi cum se organizează o piesă de teatru.

Saceanu, Amza. Teatrul ca lume / Amza Saceanu. – Bucureşti : Ed . Meridiane, 1985. –  356 p. 
Această carte redă o imagine relavatoare a uneia dintre cele mai înfloritoare momente ale Teatrului românesc o artă care se bucură de o mare preţuire din partea statului şi poporului, făcînd parte din acele importante mijloace culturale prin care Revoluţia făureşte chipul statura omului zilelor noastre şi ale celui de mîine.

Teatru chinezesc din secolul XX. – Bucureşti : Univers, 1981. – 438 p. 
Lucrarea este o antologie ce ilustrează orizontul de inspiraţie al dramaturgiei chineze din secolul al XX-lea, ce face trimitere la noţiunii de modernism în libertăţile şi limitele lui la intersecţia inovaţiei cu tradiţia şi individualizarea noii formule teatrale, care uneori este mai aproape, iar în alte cazuri find mai departe de viziunea europeană, dar care tinde totuşi de a depăşi autoritatea tradiţiei.

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” : 1957-2007. – Chişinău,  2001. – 54 p. 
Lucrarea dată reprezintă un album ce vizează toată activitatea teatrală a marelui scritor Vasile Alecsandri.

Constantin Ciopraga – istoric şi critic literar, hermeneut, dominant în istoria literaturii române

Constantin Ciopraga (12 mai 1916 – 2 februarie 2009) , critic şi istoric literar român, poet, memoralist, profesor universitar.
S-a născut la Paşcani, a urmat clasele primare (1923-1927) şi gimnaziul (1927-1932) în oraşul natal, liceul „Nicu Gane” din Fălticeni (1933-1937), Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii ieşene (1937-1942). A devenit cadru didactic al aceleiaşi universităţi începând cu anul 1949. Între 1963 -1983 a fost şeful Catedrei de Literatură Română. In 1966 devine redactor-şef al nou-înfiinţatei reviste „Cronica”. A fost doctor şi doctor docent, membru de onoare al Academiei Române.
Profesorul Constantin Ciopraga a scris un mare număr de articole şi studii de istorie literară, colaborând la multe din publicaţiile de specialitate din România. A semnat un număr important de volume, dintre care pot fi amintite monografiile dedicate unor scriitori precum Calistrat Hogaş (1960), George Topârceanu (1966), Mihail Sadoveanu (1966), Hortensia Papadat-Bengescu (1973), Mihail Sadoveanu (1981). Din lista volumelor publicate nu lipsesc culegerile de studii şi eseuri: Portrete şi reflecţii literare (1967), Între Ulysse şi Don Quijote (1978), Propilee. Cărţi şi destine (1984), Amfiteatru cu poeţi (1995 şi 2001), Perspective, studii critice (2001). Un volum este dedicat poeziei lui Eminescu: Poezia lui Eminescu. Arhetipuri şi metafore fundamentale (1990).
Istoria literaturii a fost o preocupare constantă a profesorului Constantin Ciopraga, publicând volumele: Literatura română între 1900-1918(1970) şi, mai ales, Personalitatea literaturii române (1973 şi 1997). Profesorul Constantin Ciopraga nu a ocolit nici scrisul beletristic: Ecran interior ( versuri, 1975), Nisipul (roman, 1989), Caietele privitorului tăcut (memorii, 2001).
Scrisul lui Constantin Ciopraga se remarcă prin echilibru şi prin ţinută academică, prin rigoare, prin acribia documentării. Exemplul său ca profesor al Facultăţii de Filologie a modelat generaţii de studenţi şi a constituit un model de urmat pentru colegii din colectivul Catedrei de Literatură Română.
Volumele sale de critică literară, precum şi cele care îl prezintă pe Constantin Ciopraga în calitate de autor de eseuri, poezie şi proză sau traducător din limba franceză, italiană şi spaniolă, îi conferă un loc dominant în istoria literaturii române.
Constantin Ciopraga este deţinător al unor premii importante: Premiul Uniunii Scriitorilor (1985), Premiul „Mihai Eminescu” (1987), Premiul Convorbiri literare (2000), Premiul Mediterraneo – Italia (1985), Premiul Criticilor Literari Italieni „Olivo d’Oro” etc.

                                                                                                                                 

                                                                                                                          Expoziţie virtuală
STUDII DE CRITICĂ LITERARĂ 

Amfiteatru cu poeţi / Constantin Ciopraga. – Ed. a 2-a rev. – Iaşi : Ed. Princeps Edit, 2002. – 578 p.
„Nici o literatură nu e făcută numai de scriitori mari. Singuri ei însă o reprezintă, ceilalţi fiind voci de acompaniament, de unde, ca într-o piesă muzicală, profilarea în diminuendo a celor de nivel secund, lăsînd ca reliefurile, înălţimile caracteristice, să apară la seara reală. Distanţarea de lucruri condiţionează acea privire filtrantă care, asociindu-şi distanţe în timp, lasă deoparte cărţile de orizont mic, monologurile fără aripi, pentru a se opri la valorile cu destin vertical. Prin considerabila diversitate figurativ-statistică, prin modalităţile de imersiune în mister şi abisal, implicit prin capacitatea de a produce mitologii, poezia interbelică probează că un sfert de veac a fost de ajuns pentru a propulsa personalităţi columnare, apte să onoreze orice literatură”. (Constantin Ciopraga. Deschidere, p. 5).
Cartea este structurată în trei capitole: Personalităţi columnare (T. Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu); Reliefuri interferente (Ion Pillat, V. Voiculescu, Adrian Maniu, Al. Philippide; Ion Vinea, B. Fundoianu); Voci şi partituri ale poeţilor din diferite generaţii (Nichifor Crainic, Zaharia Stancu, Dan Botta, Perpessicius, Aron Cotruş, Emil Botta, Tristan Tzara, Virgil Gheorghie, Emil Gulian, Magda Isanos etc)

Între ULYSSE şi DON QUIJOTE : Reflecţii despre lteratură / Constantin Ciopraga. – Iaşi, Junimea, 1978. – 301 p.
„Imensităţi de cuvinte, rostite de oameni care există, trec inevitabil în neant. Totuşi, de partea cuvintelor stă miracolul. Scrisul poate fi voluptate, expansiune, mod de rezistenţă. Din cuvinte au luat fiinţă Ulysse şi Don Quijote, care n-au existat…” (Reflecţie liminară, p. 5)
Volumul Între Ulysse şi Don Quijote înscrie programatic exegeza critică între, pe de o parte, contemplarea entuziastă a scrisului artistic şi, de cealaltă parte, necesitatea prozaică a conceptualizării. De aici, preferinţa pentru cumpătarea propusă de comentariul istorico-literar.
În primul capitol al cărţii Suprafeţe şi adâncimi sunt reflecţiile autorului asupra unor astfel de teme: Poezia şi cuvintele, Poetul şi condiţia umană, Poezie şi certitudine, Metamorfozele poeziei, Nichita Stănescu în două oglinzi etc. În capitolul doi autorul ne prezintă Înţelesuri constructive despre: Timp şi evocare, Reflecţii depsre gust, Despre lectura literaturii, Măştile lui G. Ibrăileanu etc. Umează să aflăm din capitolul trei Reflecţii nefanteziste, care se referă la: Viaţa ca panoramă, Viaţă şi literatură, Orizonturi ale artei.

Personalitatea literaturii române / Constantin Ciopraga. – Iaşi : Ed. Princeps Edit, 2007. – 412 p.
Dificultăţile definirii a ceea ce numim personalitatea literaturii române – aceasta văzută din chiar interiorul ei –, sunt, nici vorbă, mari. Din nefiricire, doar în puţine cazuri ni se oferă păreri din afară (de peste hotare), în parte contadictorii. Departe de orice fanatisme ţi apologie, dar cu voluptatea adevărului, sinteza aceasta reprezintă în esenţă puncte de vedere, poate mai exact o meditaţie despre literatura româna în raport cu alte literaturi romanice sau de alt gen. Alte perspective sunt nu numai posibile, dar şi necesare. (Constantin Ciopraga)
In Personalitatea literaturii române este propusă o privire generală asupra întregii noastre literaturi, urmărindu-se nota fundamentală, distinctă. Lectura acestui volum va contribui la dezvăluirea, pentru cititor, a unor astfel de teme: Despre reverberaţiile sacrului, Dimensiuni ale fantasticului, Tăcerea mamei universale, „Mioriticul” sau despre exorcizarea tragicului etc., fiind expuse şi viziuni ale autorului despre opera scriitorilor: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, M. Sadoveanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Urmuz, Vintilă Horia, ş.a. În ajutorul cititorului a fost alcătuit un Indice de nume.
Propilee : Cărţi şi destine / Constantin Ciopraga. – Iaşi : Junimea, 1984. – 369 p.
„Simbolic vorbind, Propileele au funcţia unui „memento”, avertizînd şi instruind în sensul reculgerii. Te consideri, poate, asemenea celor vechi, un constructor. Ai cioplit coloane şi frize, ai sculptat cariatide şi figuri votive, – însă acestea nu sînt încă temple. Ele, piesele astfel pregătite, aşteaptă momentul convergenţei, prinderea în încheieturi, clipa cînd, vor spune privitorilor mai mult decît nişte lucruri disparate”. (Constantin Ciopraga).
Lucrarea dată este compusă din următoarele compartimente: Galerie de portrete (Dimitrie Cantemir, Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu, George Bacovia, Zaharia Stancu, Albert Camus, Marin Preda), Perspective şi reflecţii (despre Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Turor Vianu, G. Călinescu ş.a.), Farmecul memoriilor (despre Memoralistica – o retorică a genului, Şerban Cioculescu, G. T.Kirileanu, E. Lovinescu ş.a ).

MONOGRAFII

G. Topîrceanu / Constantin Ciopraga. – Bucureşti : Ed. pentru literatura, 1966.– 448 p.
Un studiu amplu despre scriitorul G. Topîrceanu, axat pe următoarele etape din viaţa şi opera acestui mare poet român: Începuturi. Perigrinări timpurii; În ambiaanţa liceului. Debutul literar; Certitudini poetice; Teatrul şi lumea lui; Şezători literare; Epoca celor dintîi volume; Între literatură şi război; Climatul maturităţii; Universul poetului; Parodia – critică disimulată; Dimensiunile prozei (extras din cuprinsul cărţii).
Volumul este însoţit de un grupaj de fotografii inedite ale scriitorului George Topîrceanu şi de un consistent capitol de trimiteri bibliografice (p. 399-443).

Mihail Sadoveanu : Fascinaţia tiparelor originare / Constantin Ciopraga. – Bucureşti : Ed. Eminescu, 1981. – 424 p.
Liniile sugerate de acest volum, în capitolele corespunzătoare, sunt dezvoltate în monografiile dedicate operei eminesciene şi sadoveniene. În primul caz, sunt urmărite „arhetipuri şi metafore fundamentale”, în al doilea – „fascinaţia tiparelor originare”. De fiecare dată, se identifică un strat arhetipal şi mitologic… (Eseu lexicografic. Dan Mănucă)
În deschiderea acestui volum se regăseşte un Preludiu în care Constantin Ciopraga afirmă: „Nu numai prin masivitate, opera ciclopică a lui Sadoveanu este fără egal”. Urmează o minuţioasă prezentare a spiritului vieţii şi operei sadoveniene, reunită în cinci părţi, conform cuprinsului: O panoramă a mediilor (Stiluru umane şi destine, Semnele mentalităţilor originare; Timpul naturii: prezent şi eternitate); Timpul regăsit (Istoria ca literatură); Între Carpaţi şi Orient (Tipare dacicie şi ecouri din Răsărit) ; Mitologii ale Pământului (Muntele – fragment de totalitate, Între tăcere şi cuvânt); Panoramic final (este prezentat un amînunţit tabel cronologic al scriitorului (G. Topîrceanu)

Contribuţiile culturale ale Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni în istoria Basarabiei şi a Chişinăului

Gavriil Bănulescu-Bodoni (n. Grigorie Bănulescu-Bodoni, 1746, Bistriţa, jud. Cluj – d. 30 martie 1821, Chişinău)  a fost Mitropolit ortodox al Moldovei, Poltavei, Kievului şi al Basarabiei, scriitor eceziastic.

Studii generale în Bistriţa, Academia Teologică din Kiev (1771-1773), Şcolile Duhovniceşti din Grecia: Chios, Athos, Smirna (1773-1776), studii la Patmos (1779-1780).

Funcţii deţinute: profesor la Năsăud şi la Şcoala Domnească din Iaşi, episcop de Bender (1789), profesor de limbă greacă, ieromonah şi predicator la Catedrala Mitropolitană din Iaşi (1781-1782), profesor al seminarului din Poltava, Rusia (1782-1784), rector al seminarului din Poltava (1786-1791), episcop al Moldovei şi Valahiei (1792), arhimandrit al Lavrei Pecerska şi mitropolit al Kievului şi Haliciului (1799), membru al Sinodului din Sankt Petersburg (1801) mitropolit al Basarabiei (1812) ş.a. Este fondatorul Seminarului Teologic din Chişinău şi al unei tipografii de carte religioasă (1814).

În cei peste şapte ani de cârmuire a eparhiei Chişinăului, mitropolitul Gavriil a avut mari realizări. Nici o latură a existenţei şi activităţii bisericii din Basarabia nu a fost lipsită de atenţie. Toate planurile de educare a enoriaşilor, înfruntând grele obstacole, au fost realizate.

Cunoscându-şi apropierea sfârşitului vieţii sale, obişnuia să spună: „Acum aştept liniştit plecarea mea. Degrabă vocea Domnului Milostiv mă va chema”. Aşa a fost că din timp a arătat unde să fie înmormântat – lângă biserica Adormirii Maicii Domnului din Mănăstirea Căpriana, ceea ce s-a şi întâmplat.

În dimineaţa zilei de 30 martie 1821, la vârsta de 75 de ani de viaţă închinată lui Dumnezeu, îşi dă sufletul Creatorului Său cu nădejdea şi credinţa în înviere şi viaţa cea veşnică.

Întru comemorarea aniversării de 270 de ani de la naştere şi 195 de ani de la trecerea în nefiinţă a Mitropolitului Chişinăului şi Hotinului Gavriil Bănulescu-Bodoni, la Biblioteca Centrală a BM „B.P. Hasdeu” a fost organizată o activitate ştiinţifico-cognitivă despre importanţa acestei personalităţi în dezvoltarea Chişinăului şi a Basarabiei. În faţa publicului cititor al bibliotecii noastre au conferenţiat mai mulţi cercetători istorici, fiecare reuşind să capteze atenţia asupra celor mai importante etape din viaţa şi activitatea Mitropolitului.