De 14 februarie, recomandăm un corpus de romane cu titlul reprezentativ Paris (orașul iubirii)
Parisul este cunoscut ca orașul iubirii. „De la Notre-Dame la Turnul Eiffle, Parisul îmbie turistul cu monumetnele sale renumite. Aceste zece atracții nu ar trebui să lipsească din topul preferințelor nici unui vizitator. Cu excepția modernului Centru Pompidou, ele au fost emblemele capitalei franceze timp de secole și nu-și peird farmecul, oricât de des veniți în acest oraș magnific” afirmă Mike Gerrard și Donna Dailey în cartea lor, Top 10 Paris.
În context, cu ocazia semnificației zilei de 14 februarie (sărbătoare americană împrumutată de multe țări), vă recomandăm romane cu titlul Paris.
Busuioc, Aureliu. Unchiul din ParisSingur în faţa dragostei : romane / Aureliu Busuioc. – Chişinău : Litera, 1998. – 304 p.
Este și cazul „Unchiului din Paris”, roman publicat în 2013 la Editura Cartier, unde Busuioc a întrupat într-un singur personaj drama basarabeanului alungat în lume, direct sau indirect, de către regimul comunist. Unchiul vine din Franța în căutarea unui trecut tulburător, iar cu ajutorul nepotului său Ricky (Andrei, de fapt, poreclit astfel spre marea lui exasperare), vom fi parte a unei călătorii pline de amintiri, surprize și lecții din trecut.
Romanul este construit pe două axe în jurul celor două personaje principale – Ricky și Alexandru Stanca (unchiul). Ricky este student la medicină, orășean convins și fiul unui regizor influent din Chișinău. Este îndrăgostit de Aura – o tinerică mofturoasă, dar plină de farmec, care îl însoțește, de-a lungul romanului, pe Ricky în călătoria sa alături de unchiul proaspăt sosit din Franța. Romanul este scris la persoana I, unde Ricky povestește ironic întâlnirea cu un unchi pe care nu l-a cunoscut niciodată și alături de care va fi nevoit să petreacă următoarea săptămână într-o călătorie cu mașina prin țară. Atitudinea lui, însă, se va schimba pe măsură ce înaintează în detaliile vieții tumultoase duse de unchiul proaspăt cunoscut.
Din articolul Veșnica reîntoarcere. „Unchiul din Paris” de Aureliu Busuioc scris de Anna Șargov și publicat pe moldova.org
Coja, Ion. Șeitanii. Vol. 2 : Paris by night / Ion Coja. – București : Aevea, 2015. – 452 p.
PROLEGOMENE. Într-un orizont literar arid şi gălăgios, cum e cazul prozei noastre de azi, apariţia unei opere de excepţie este mai mult decât bine venită. Ea încearcă să susţină, alături şi împreună cu alte câteva titluri remarca(n)te, senzaţia că totul este firesc şi „în parametri”, că trăim şi parcurgem, după scrisa leibniziană, cea mai bună dintre lumile (cultural-literare) posibile. Aşa că, publicarea, la Editura „Aevea”, cu ceva timp în urmă (2015) a trilogiei scriitorului Ion Coja intitulată „Şeitanii” (volumul I – „Vin americanii”, volumul II – „Paris by night” şi volumul III – „Lepădarea de Satan”) este, fără discuţie, un eveniment literar. Faptul că apariţia trilogiei nu a fost îndeajuns semnalată şi tratată/ comentată, aşa cum ar fi trebuit, e în primul rând o tară a epocii, plină de mişcări browniene, pe care o străbatem şi care clamează, cu emfază diversionistă, că ne bucurăm pe deplin de libertatea peştişorului din acvariu de a înota oriunde îi va fi voia.
Pentru că „Şeitanii”, trilogia mustrător-răvăşitoare a lui Ion Coja, are multe, dacă nu toate atributele unei creaţii literare de mare anvergură, de tip total.
Mai mult despre acest roman – aflați citind aici.
Berry, Steve. Răzbunare la Paris / Steve Berry ; trad. Ana Dragomirescu. – Bucureşti : Litera Internaţional, 2012. – 461 p.
Cu doar câteva zile înaintea Crăciunului, fostul agent Cotton Malone se vede nevoit să-și întrerupă traiul în anticariatul său liniștit, pentru a sări în ajutorul bunului său prieten, miliardarul Henrik Thorvaldsen. Bătrânul danez este hotărât să-și răzbune fiul ucis într-un schimb de focuri în capitala Mexicului, dar ambiția lui nu numai că îi pune viața în pericol, ci ajunge să scoată la iveală o adevărată conspirație internațională. O aventură amețitoare, cu numeroase răsturnări de situație, îl poartă pe Cotton Malone între Copenhaga, Londra și Paris, punându-i la încercare intuiția, priceperea, dar și loialitatea. Aflat într-o permanentă luptă cu timpul, americanul va face tot posibilul să împiedice o serie de atacuri teroriste ce au ca țintă mai multe monumente din capitala franceză, încercând totodată să nu-și dezamăgească cel mai bun prieten.
Hugo, Victor. Notre-Dame de Paris / Victor Hugo ; trad. din lb. fr. de Gellu Naum. – Bucureşti : RAO, 2018. – 700 p.
Notre-Dame de Pariseste povestea unei tinere, Esmeralda, care dansează seducător alături de căprița ei, Djali, în fața Catedralei Notre-Dame, cea mai înaltă construcție a Parisului medieval. Încălcând jurămintele sfinte, arhidiaconul se îndrăgostește de ea și încearcă să o seducă. Este salvată de clopotarul catedralei, diformul Quasimodo, urmărită de poliție și condamnată la moarte. Sub titlul Esmeralda sau Cocoșatul de la Notre-Dame, a fost ecranizată de mai multe ori, de la filmul mut din 1905, la musicalul din 1999.
Sue, Eugene. Misterele Parisului. Vol. 1 / Eugene Sue; trad.: Bucureşti : Capitoliul, 1992. – 480 p.
Sue, Eugene. Misterele Parisului. Vol. 2 / Eugene Sue; trad.: Bucureşti : Capitoliul, 1992. – 557 p.
Dacă romanul a căpătat o uriaşă popularitate şi slujitorii săi din secolul 19 au putut trăi, unii foarte bine, de pe urma romanelor pe care le publicau, asta e şi pentru că Eugène Sue a spart piaţa cu Misterele Parisului. Pînă la el romanul popular se vindea binişor, dar nu cît să rupă gura tîrgului. Înainte de a se apuca de romanele din Comedia Umană, pe vremea cînd făcea foamea, Balzac a scris şi el romane populare, sub pseudonim, fiindcă n-avea bani de coşniţă.
O analiză a romanului citiți aici.
Verne, Jules. Parisul în secolul XX : roman inedit / Jules Vernes; pref., text stabilit Piero Godolo Della Riva; trad., postf.: Ion Hobana; cuv. înainte: Veronique Bedin. – Bucureşti : Nemira, 1995. – 175 p.
Parisul în secolul XX (franceză Paris au XXe siècle) este un roman scris de Jules Verne în 1863. Editura Hetzel a refuzat publicarea, romanul a apărut abia în 1994, la Hachette.
Refuzul publicării
Editorul lui Jules Verne, Pierre-Jules Hetzel, a considerat că pesimismul cărții ar avea repercusiuni negative asupra carierei înfloritoare a autorului și i-a sugerat să mai aștepte 20 de ani înainte să o publice. El îi scria lui Verne despre o versiune a manuscrisului pe care tocmai o citise::
„Nu mă așteptam la perfecțiune – repet, știam că vrei imposibilul – dar speram totuși la ceva mai bun.”
Hetzel l-a criticat pe autor și pentru că nu a acoperit în întregime posibilitățile pe care le deschidea romanul:
„În această carte nicio problemă legată de viitor nu e rezolvată corespunzător și nu apare nicio critică despre care să nu mai fi auzit anterior în numeroase rânduri. Mă surprinzi… [este] fără strălucire și fără viață.”
Din acest motiv, Verne a pus manuscrisul într-un seif și l-a uitat acolo, el fiind descoperit de strănepotul său în 1989.
Predicții
În această carte Verne a prezis multe dintre lucrurile care aveau să apară în anii ’60. Unele au devenit realitate la momentul precizat de el, dar altele au fost atât de avangardiste încât societatea le-a atins abia după alte câteva decenii (wikipedia.org)
Zola, Emile. Pîntecele Parisului / Emile Zola; în rom.: Sanda Oprescu. – Bucureşti : Romcart, 1993, Bucureşti : S.C. Romcart S.A., 1993. – 295 p.
Le Ventre de Paris este un roman scris de Émile Zola și publicat în 1873. Acțiunea are loc în esență în Halles central de Paris, construit de Victor Baltard între 1854 și 1870. Zola face din romanul său un fel de monstru, precum mai târziu va fi magazinul din Au Bonheur des Dames, cel aflat încă în Assommoir sau locomotiva din Bestia Umană.
Întâlnim diverse personaje, cum ar fi Lisa, măcelar de porc, soția lui Quenu (jumătatea-frate a lui Florent) și fiica cea mai mare a Mehudins, frumoasa fată normandă, rivală a Lisa, care conduce o piscicultură. Zola dezvoltă tema rivalității dintre „gras” și „slab” pe tot parcursul romanului. Frumoasa Norman, o femeie grasă, intenționează să-l folosească pe Florent, o slabă, pentru a o călări pe Lisa, de asemenea grasă, împotriva lui. După o dispută plină de viață care i s-a opus din cauza prospețimii îndoielnice a unuia dintre peștele ei, frumoasa Norman dobândește simpatia lui Florent prin Muche, fiul ei mic, pentru care devine un fel de îndrumător. Ea îl vede chiar ca un potențial soț, pentru că moștenitorul, precum și fratele său măcelarul, al unchiului lor Gradelle.
În ceea ce privește Florent, pe de o parte își plătește tot salariul inspectorului titular, bolnav, pe care îl înlocuiește, iar pe de altă parte se încurcă în politică, participând la întâlniri revoluționare în magazinul domnului Lebigre, negustor de vin. El complotează, ia notițe și încearcă să adune susținători, o acțiune violentă împotriva regimului imperial în vigoare. Lisa se teme, situația o nemulțumește și se teme de acest cumnat prea subțire pe care nu-i place.
Între timp, bătrâna Mademoiselle Saget participă activ la toate bârfele. O înșelează pe Florent pentru o femeie, apoi reușește să dezlege secretul tânărului făcând-o pe fata Quenu să vorbească, o va aduce la alte două femei care, promițând să păstreze secretul, se vor ocupa de răspândirea lui noutățile din toate sălile.
Înfruntat din cauza slujbei sale de inspector, Florent a fost denunțat ca conspirator de către cumnata sa și arestat de poliție.
Mai multe detalii despre roman, accesați aici un link în franceză.
Ținem să vă reamintim că noi împrumutăm cărțile din Sala de Limbă Engleză. Iată trei cărți cu titlul Paris în limba engleză:
Gopnik, Adam. Paris to the moon / Adam Gopnik. – New York : Random House, 2001. – 342 p. G69
Ludlum, Robert. The Paris Option : A Covert-One Novel / Robert Ludlum ; Gayle Lynds. – New York : St. Martin’s Paperbacks, 2003. – 503 p. L89
McLain, Paula. The Paris wife : a novel / Paula McLain. New York : Ballantine Book Trade Paperbacks, 2012. – 330 p. M53
Steel, Danielle. Five days in Paris : a novel / Danielle Steel. – New York : Dell Publishing Group, Inc., 1997. – 291 p.
Gerrard, Mike. Paris / Mike Gerrard ; Donna Dailey ; trad. de Alexandrina Novaru, Victoria Dimitriu. –Bucureşti : Litera Internaţional, 2005. – 192 p. : il.
Recomandăm, totuși, un top 10 obiective turistice din Paris. În această carte, veți găsi informații despre:
- Muzee și galerii de artă celebre;
- Restaurnate faimoase;
- Spectacole și megaconcerte;
- Parcuri și găini de vis;
- Excursii și itinerarii de neuitat;
- Cafenele și terase renumite;
- Hoteluri de top pentru fiecare buget;
- Distracții extraordinare pentru copii;
- Cele mai atractive magazine;
- Sfaturi pentru vizitatori.
La final, recomandăm 10 romane care au acțiunea plasată în Paris. Recomandările vin din partea Anuței STANCULEANU.
Partajează asta:
O inimă pentru fiecare. Top 10 romane și versuri despre iubire
Cu ocazia zilei de 14 februarie, recomandăm un top 10 romane și versuri despre iubire, care îți ating inima. Cărțile pot fi consultate în sala de lectură a bibliotecii noastre.
Cibotaru, Arhip Simon. Versul inima alină / Arhip Simon Cibotaru. – Chișinău : S. n., 2014. – 147 p. : il.
După cum afirmă însuși autorul „volumul, pe care îl ții în mână, include poezii scrise din suflet. Ele se încadrează într-un extins diapazon liric: dragostea pentru Femeie și Natură, devotamentul și responsabiltiatea față de Patrie și Neam. Versurile sânt cantabile și ar putea constitui un trainic fundament literar pentru unele creații muzicale, cu precădere romanțe.”
Filip, Iulian. De ce mă doare inima / Iulian Filip. – Iaşi : Tipo Moldova, 2012. – 433 p.
Cartea face parte din colecția OPERA OMNIA. Poezie contemporană.
Pe lângă versuri, sunt incluse date biografice și referințe critice.
Chiara, Piero. Paltonul de Astrahan; Un ghimpe în inimă : romane / Piero Chiara ; trad. de Miruna Dragomir. – Cluj–Napoca : Dacia, 1989. – 151 p.
Romanul Un ghimpe în inimă are ca un subiect tema dragostei.
De Amicis, Edmundo. Cuore, inimă de copil / Edmundo de Amicis. – Bucureşti : Herra, 2003. – 319 p.
„Această carte e, mai cu seamă, închinată copiilor din școlile primare, care sunt în vârstă de la nouă până la 13 ani; ea s-ar putea intitula: Istoria unui an de școală, scrisă de un elev din clasa a III-a al unei școli orășenești din Italia.
Când spunem că e scrisă de un elev din clasa a III-a, nu voim să zicem că el a scris-o întocmai cum este aici tipărită. Dânsul însemna zi cu zi într-un caiet, după cum se pricepea, tot ce văzuse, simțise, cugetase: în școală și în afară de școală; iar la sfârșitul anului, tatăl său scrie aceste pagini după notele lui, silindu-se a nu schimba nimic din gânduri, ci a păstra, pe cât se poate, cuvintele fiului său.”
Inimă de femeie : Întâmplări reale despre oamenii şi experienţele ce aduc linişte sufletească şi bucurie femeilor ; trad. din lb. engl. de Marius Chitoşcă / ed. îngr. de Colleen Sell; trad.: Marius Chitoscă. – Bucureşti : Litera, 2013. – 230 p.
O înmormântare și o corespondență prin e-mail readuc împreună după zeci de ani o familie înstrăinată de divorț. Să împlinești patruzeci de ani nu înseamnă renunțarea la orice scop în viață, ci poate fi momentul în care să începi a avea grijă și de tine, nu doar de familia ta. După multe lecții dureroase, vei descoperi că este mai bine să fii tu însăți decât să încerci a fi Iubita Perfectă.
42 de întâmplări adevărate despre dragoste, prietenie și puterea femeilor de a merge mai departe.
Putney, Mary Jo. Compromisul inimii / Mary Jo Putney ; trad. din engl. de Raluca Moţ. – Bucureşti : Litera Internaţional, 2012. – 348 p.
Lady Jocelyn Kendal, e o tânără nonconformistă și independentăă, apelează la o soluție scandaloasă pentru a–și păstra moștenirea: să se mărite cu maiorul David Lancaster, un ofițer care își așteaptă moartea din cauza rănilor grave suferite în bătălia de la Waterloo. În schimbul acceptării acestei căsătorii de formă, David nu cere decât ca viitorul surorii lui să fie asigurat. Însă lucrurile iau o întorsătură neașteptată după încheierea căsătoriei, când maiorul îi revine miraculos. Deși cei doi cad de acord să anuleze mariajul, astfel de lucruri necesită timp – suficient ca David să își dea seama că este îndrăgostit iremediabil de soția sa.
Bântuită de propriul trecut, Jocelyn refuză să cedeze dorinței pe care soțul ei i–a trezit–o pe neașteptate, căci întotdeauna a considerat această căsătoprie o simplă afacere. Însă unele înțelegeri sunt făcute să fie încălcate atunci când inima își urmează propriul drum spre fericire…
Quinn, Julia. Aleasa inimii / Julia Quinn ; Eloisa James ; Connie Brockway ; trad. : Andreea Şeler, Oana Barbelian. – Bucureşti : Litera, 2013. – 267 p.
După un accident care i-a fost aproape fatal, Hugh Dunne, conte de Briarly, își dă seama că a venit vremea să facă o schimbare importantă în propria viață, așa că face un anunț care îi ia prin surprindere pe toți cei apropiați: vrea să se însoare. Singura problemă este că Hugh este mult mai experimentat în privința creșterii cailor decât a curtării domnișoarelor la modă, așa că sarcina lui Carolyn, marchiza de Finchley, își asumă sarcina de a întocmi pentru el o listă cu potențiale viitoare soții, pe care le invită la un bal fastuos
Dar cine să fie aleasa? Fermecătoarea Gwendolyn Passmnore, dorită și admirată de toți bărbații și bârfită și invidiată de toate rivalele? Sau încântătoarea și extrem de directa domnișoară Katheryn Peyton, care a refuzat multe cereri în căsătorie fiindcă inima ei aparține unui prieten din copilărie, plecat de ani bun pe front? Ori poate Georgiana Sorrell, buna prietenă a surorii lui, o tânără văduvă pe careHugh o cunoaște de mic copil?
Urmează volumele scrise de Oksa Pollock. Însă, doar volumul 3 are în titlu cuvântul inimă.
Plichota, Anne. Oksa Pollock. Vol. 1 : Tărâmul invizibil / Anne Plichota; Cendrine Wolf; trad. Corina Neacşu. – 2011 : Allfa, Bucureşti. – 450 p. 
Plichota, Anne. Oksa Pollock. Vol. 2 : Pădurea rătăciților / Anne Plichota; Cendrine Wolf; trad. Corina Neacşu. – 2012 : Allfa, Bucureşti. – 347 p.
În contextul în care volumul 3 face referință la inimă, nu am putut să nu recomandăm primele două volume. Ca să înțelegeți șirul evenimentelor din volumul 3 – citiți primele volume.
Seisme, erupții vulcanice, ploi torențiale… Pământul este lovit din toate părțile! Fugind din Londra invadată de apele furioase ale Tamisei, Oksa și familia Pollock pleacă în căutarea Portalului spre Edefia, tărâmul magic al strămoșilor. Este singura lor șansă de a restabili echilibrul celor două lumi.
Partajează asta:
Liliana Armașu sau poezia ca jokering
Chiar tu ești singurătatea
Nu știu dacă am citit o poetă sau un poet mai însingurat ca Liliana Armașu. Deși, la un moment dat, am avut impresia că ea este autoarea care ar căuta solitudinea dacă aceasta i-ar lipsi. Au consemnat-o, de altfel, și alții, poezia ei este o asceză. Simțind acut această lume, intensificându-i sensurile și rosturile, ea știe să vină cu verdicte poetice: „pentru un însingurat/ noaptea e mai mult decât întunericul”. Poezia și poeta devin un filtru al realității, o prismă prin care se polarizează luminile lumii: „și iată că nu te mai poți certa cu nimeni/ nici măcar cu tine însuți/ și nici cu Dumnezeu,/ căci chiar tu ești singurătatea/ în care el se odihnește Duminica”. Divinitatea e o prezență aparte a acestor texte, deloc una manifestă, poeta nu are nevoie de parade gălăgioase ale credinței. Dumnezeu există, El e în text, El este text. După chipul și asemănarea biblică avem în aceste cărți de poezie un model de raportare la alteritate – „ne regăsim pe noi înșine/ în chipul celuilalt”, e chipul universal al divinității, dar și al semenilor. Celălalt este un alibi al existenței, el confirmă și probează traiul unui eu retras: „m-aș preface în propria ta singurătate/ să te-nsoțesc în moarte”. Și dorința vine dintr-un Eros și Thanatos care coexistă în ființa umană dintotdeauna. „Nu înțelegeam cum poate fi/ atât de frumos împrejur/ și eu atât de singură”, e întrebarea după care se ajunge la „fericirea însinguratului”. Și aceasta din urmă este rezultatul unei purificări prin separarea și detașarea de ceilalți. Rămâne credința, „îmi fac semnul crucii/ de la A la Z”, e credința totală în existență, în poezie și în posibilitatea salvării prin ea. „Nu am nimic, Doamne, nici liniște”, astfel, neliniștea echivalentă cu eterna căutare este marca poeziei Lilianei Armașu.
La marginea marginii
Există în aceste poeme un impas emoțional aproape exemplar, o ducere în extremă a unor stări umane printr-un gest de care doar un poet este în stare. Este omul blocat într-un spațiu și un timp al nefericirii. Este lumea omului care zice: „nu am nici măcar unde înainta”, „trăiesc la marginea marginii”. Marginalul – iată personajul poematic din volumele Lilianei Armașu. Și, în acest univers ermetic, frumosul e unul suicidal – „tăcere/ în care se sinucid cei mai frumoși dintre/ îngeri”. Eul e unul suferind la cotele cele mai înalte, „am un animal sălbatic în casă” și acesta e chiar sinele care trăiește prin poezie. „Tristele bucuriile mele” – în tristețea bucuriei este întreaga poezie a poetei care există cumva oximoronic în „durerea și bucuria acestei neînțelese neliniști”. Poezia e salvarea, poezia e rostul a toate, așa cum poeta știe că „strict ale mele rămân/ revolta, neliniștea,/ poezia…” Toate se supun poeziei – „…e ca și cum ai muri în ziua aceea/ pe care o dedici poeziei”, care e o „mantie de foc”. Poezia e imanența a toate, e valoarea supremă, e o altă dimensiune a divinului. „Poemul se zbate în mine/ ca peștele pe uscat” și este pulsul poeziei de zi cu zi, oră cu oră, căci Liliana Armașu nu este poetă doar de la ora opt la optsprezece. Ea e poeta de zi și poeta de noapte. În pofida încurcăturii artistice prin care trece astăzi lumea, ea gândește la „rolul artistului/ pe vremuri de criză”. Unicul pisc de escaladat este poezia, ea e mai presus de toate: „peste munții poeziei nicidecum nu pot trece”.
Poeta exclamă: „e înfricoșător să fii femeie”, „nu mă căuta printre femei”. Poezia ei de călugăriță, după cum deja a calificat-o critica literară, care e „jumătate femeie/ jumătate sfântă” este un reușit exercițiu de regândire și eternă reinventare a identității umane care stă în spatele poemului. „E greu să fii… Liliana Armașu” și din această cauză poeta se rupe de existența sa onomastică. Ființa poetică e dincolo de micile iubiri ale teluricului, de morțile de zi cu zi, chiar dacă Erosul e o imanență a vieții și poeziei, de unde trista constatare că „dragostea nu se cultivă în sere”, de unde și „nostalgia păcatului neîmplinit”.
Libertatea, îmbiindu-mă, grațioasă, s-o iau în brațe
Nostalgiile clipei umane îmbracă haina unei emancipări de alt ordin. Poeta se salvează cu gândul la libertate. E fuga de rutină, „la serviciu,/ unde, printre manuscrisele grele,/ visezi cu jind la fructul/ neatins al libertății”. Libertatea e mai presus de dragoste și moarte în aceste texte. Ea e dincolo de toate, e idealul suprem. „La picioarele mele se gudură/ o felină de rasă rară, numită solemn/ Libertatea,/ îmbiindu-mă, grațioasă, s-o iau în brațe/ și să-i mângâi la nesfârșit beregata” – este jocul vieții cu toate cele care ți se dau și ți se tot iau, este ironia față de fantasma libertăților de tot felul. Și aici mi se pare că putem identifica un grad de maturitate poetică la care puțini poeți ajung. Majoritatea volumelor de poezie, începând cu debutul, indiferent de stil și maniera generației sale, se cramponează într-o existență egocentrică, uitând de lume și de rosturile ei. A pune problema libertății în poezie mi se pare o marcă a valorii și a unei deveniri poetice superioare. Versul „ai încremenit de secole într-o mare Statuie a Libertății/ pe care o torturează cu privirile lor toți călăii lumii” concentrează în sine argumentul – avem un eu care reprezintă o totalitate umană, avem un întreg univers uman și avem ideea unei libertăți torturate. E un concept sferic al unei umanități care mereu cade în păcatul oprimării.
Dacă mormântul nostru ar fi o bibliotecă!
Devenirea întru poeziei vine din „timpul lungilor ani de bibliotecă”, „cu profesori care vorbeau singuri prin biblioteci”, „în căutarea unei fericiri de hârtie”. Fericirea omului izolat de lume caută dialogul ideatic, polifonia cărților. E fericirea unui homo legens. Cel care nu se teme nici de moarte, știind că există cartea: „ce frumos s-ar încheia viața/ dacă mormântul nostru ar fi o bibliotecă!” Biblioteca devine un procedeu al existenței și orânduirii acestei lumi – „sufletul/ aranjat perfect sub formă de/ bibliotecă a/ sentimentelor”. Poeta e conștientă de iluziile care ne pasc mereu printre „clituri de cărți cu himere”, ea înțelege și dimensiunea de morgă a acestei lumi livrești atunci când „frecventezi zilnic cimitirele bibliotecilor”. Dar cărțile oricum rămân a face parte din marele spectacol al lumii în care „am văzut călătorind astfel orașele mari ale lumii/ castelele de lux și subteranele/ crâșmele și bibliotecile”. Universul cărților devine un laborator al existenței poetice, acolo se produce marea alchimie a stărilor care devin literatură: „suntem deja în biblioteci/ la mesele noastre de scris/ cerneala din pixuri curgând”. Poetul se naște printre cărți și tot acolo își găsește sfârșitul, este o situație firească în marele lanț al evoluției ideilor, e ciclul vieții poeziei și al poetului care constată cu un fel de calm: „am mers la locul meu de veci din această lume/ – în bibliotecă”.
Înmormântăm idealuri și bem
De la marile idei ale libertății, ale libertății prin scris și lectură, poeta coboară și spre marea temă a nimicului, e tema generației sale, care vine în primul deceniu al noului secol și mileniu. Florile și fluturii aproape pastelați din poezia șaizecistă, transformați peste noapte în citate livrești la unii poeți de după 1970 și preponderent la cei de după 1980, în poezia noului mileniu, aceste delicate imagini ale frumosului, se transformă în metafora abia sesizabilă a marilor iluzii venite din „politica duplicitară a fluturilor de noapte”. Într-o lume a bruiajului informațional, a strigătelor media și de tot felul, „minciuna e singurul mijloc de refugiu”. Omul populează un univers de teleshow, totul e la vedere, trăim deja pe un mare ecran și moartea e deja un bun public, un spectacol de arătat și de văzut. Iată de ce mai nou căutăm neapărat un „un mormânt de cristal”, pentru a spori marea iluzie a transparenței care ni se tot inoculează după 2000. Până la urmă „înmormântăm idealuri și bem”. E beția lumii, nicidecum beatitudinea spiritului.
Azi cineva ți-a aruncat un zâmbet, iar tu crezi că i-ai văzut sufletul
În plină aparență a transparenței, poeta constată cu regret că „lumea e un tablou de mult uitat”. Adevăratele esențe ne scapă, tabloul veridic a ceea ce suntem nu există sau nu mai contează. Și toate se întâmplă „într-un colț de țară aproximativă”, într-o „patrie – ceva dureros și nesigur”, „tocmai acum când sărbătorim apocalipsul”. Și această sărbătoare a neînsemnătății à la Kundera e redundantă, e obositoare, așa cum „sfârșitul fiecărei zile e ca o mică/ apocalipsă”. Vorbim despre o viață în care „se fac țăndări, una câte una,/ păpușile – iluziile tale”. „Sunt cel mai bun colecționar de iluzii/ pierdute” – iată opinia definitivă, iată diagnoza de sine a poetei. De aici dorința de a spune în poezie „despre lucrurile mărunte și delicate”. Și, dacă „toate iau încet/ forma nimicului”, „cel mai mare eveniment din viața ta/ e atunci când (nu) ți se întâmplă nimic”. Este o risipă a ființei. Este marca unei schimbări de paradigmă existențială și poetică. Se trece de la o lume a grandorii și măreției la „o grămadă de mărunțișuri risipite”. Un univers în care cele vechi nu mai funcționează, iar cele noi încă nu sunt înțelese: „alaltăieri ai găsit un nasture vechi de la haina unui om,/ iar tu crezi că ai întâlnit omul./ Ieri ai descoperit printre lucruri o jucărie stricată,/ iar tu crezi că ai regăsit copilul./ Azi cineva ți-a aruncat un zâmbet,/ iar tu crezi că i-ai văzut/ sufletul”. Este o lume nouă a obiectelor, a unei materialități care ține din ce în ce mai mult să ocupe zona metafizicului, așa cum „mâine urmează să apară din nimic”.
Și în această dimensiune a căutării apare o nouă generație de poeți, „noi – rătăciți în neunde”. Este „o generație pierdută în proteste/ și în mari adunări naționale”, este generația care a plecat, este generația care e plecată, chiar dacă a rămas, e generația unui exil interior într-o țară a nimicului. O țară în care poezia nu mai contează, în care politicienii spun cu ironie că ei fac declarații serioase și nu spun poezii. De aici declarația-manifest: „tăiați acest poem și scrieți altul mai bun/ l-am scris special pentru a fi negat,/ redus la nimic, nimicit”. Și o stare poetică simptomatică a acestei generații deziluzionate este lipsa oricăror așteptări, „eu nu aștept nimic, nici dimineață, nici amiază, nici seară”. Godot e pensionat din marile așteptări umane, Estragon și Vladimir au făcut carieră politică, se zgaibără la microfoane în săli parlamentare și prin scuaruri la sfârșit de august basarabean. Unica soluție rămâne a fi poezia.
Unica modalitate de a rezista e jokering-ul, e amuzamentul de-a râsul-plânsul pe care îl vom juca cu toții noi cei care venim după 2000. Vom tot exclama odată cu Liliana Armașu: „fac zilnic, în fața oglinzii, exerciții de râs”, vom învăța ironia nimicului și drama (auto)nimicirii și ne vom mai salva din când în când prin „seri de lecturi în stele”. În acest sens, Liliana Armașu vine cu un fel de poezie care va deveni cap de serie pentru tot ce se va face în poeziei în noul secol. Poezia care râde în loc să plângă – iată manevra pe care a aplicat-o poeta în bătăliile poeziei la început de mileniu trei. Și trebuie să recunoaștem că a fost o operație reușită. Stratagema poetică a unui Joker solitar.
*
Armașu, Liliana. Singurătatea de miercuri // Lialiana Armașu. – Chișinău: Ed. ARC, 2010. – 96 p.
Armașu, Liliana. Mâine va fi altfel // Lialiana Armașu. – Chișinău: Ed. ARC, 2015. – 96 p.
Armașu, Liliana. Eu scriu… Tu scrii… El este // Lialiana Armașu. – Târgu-Jiu: Ed. Centrului Județean al Creației Populare Gorj, 2001. – 62 p.
*
Articol semnat de Maria Pilchin și preluat din revista Moldova, rubrica Poeme dintre râuri, noiemebrie-decembrie, 2019, p. 95-97, ISSN 0132-6635.
Partajează asta:
Scriitorul american John Grisham – 65 de ani de la naștere
S-a născut pe 8 februarie 1955 la Jonesboro, Arkansas, Statele Unite. John Grisham este un romancier american, fost politician, avocat pensionat, autor cunoscut pentru lucrările sale în domeniul dramei legale moderne.
Publishers Weekly l-a declarat pe Grisham „romancierul cu cele mai bune vânzări al anilor ‘90”, având în total 60.742.289 de copii vândute. Este de asemenea unul din cei doi autori care au vândut 2 milioane de copii la prima ediție a unei cărți (Tom Clancy este celălalt). Romanul din 1992 al lui Grisham, Cazul Pelican (The Pelican Brief), s-a vândut doar în SUA în 11.232.480 de copii.
John Grisham a făcut o scurtă întoarcere la tribunal în 1996, după o pauză de 5 ani, când a onorat un angajament făcut înainte de a se retrage din avocatură; a reprezentat familia unui frânar de la căile ferate ucis între 2 mașini. Avocatul a susținut cu succes cazul clientului său, obținând un verdict de 683.500 dolari din partea juriului – cel mai mare verdict din cariera sa.
O parte din cărțile sale au fost ecranizate. Vedeți aici care sunt romanele cu dreptul de ecranizare.
Accesați aici catalogul electronic al bibliotecii pentru a vedea toate romanele scriitorului John Grisham în limbile română, engleză, rusă și poloneză.
Recomandăm trei romane în limba română aflate în colecțiile bibliotecii.
Revistă bibliografică virtuală
Grisham, John. Juriul / John Grisham; traducere din limba engleză: Carmen Ardelean. – București : RAO, 1997. – 506 p.
În Biloxi, Mississippi, un proces cu o miză de sute de milioane de dolari, în care sânt implicate marile companii demarează fără nimic spectaculos. Dar misterele nu întârzie să se acumuleze și-i denaturează enigmatic cursul. Juriul prezintă un comportament ciudat, iar unul dintre membrii săi este convins că este urmărit îndeaproape. Curând vor fi toți ținuți în sechestru…
Este oare juriul manipulat, sau chiar controlat? Dacă da, atunci de către cine? Și, mai ales, pentru ce motiv?
Un roman plin de suspans, care ne poartă în lumea marilor afaceri, dar și în culisele jurisprudenței americane.
Grisham, John. Campionul din Arkansas / John Grisham; traducere din limba engleză: Radu Paraschevu. – București : RAO, 2007. – 442 p.
Acest roman atipic al lui John Grisham, prima sa carte abandonează genul care l-a consacrat – thrillerul juridic –, este o poveste inspirată din propria copilărie petrecută în Arkansas. Acțiunea, plasată la granița dintre vara și toamna anului 1952, este redată din punctul de vedere al unui băiat de la țară în vârstă de șapte ani, Luke Chandler, mezinul unei familii de cultivatori de bumbac. Romanul redă experiențele care îl determină pe erou să facă pasul de la inocență la lumea dură a maturității.
Un altfel de Grisham, Publisher Weekly
Grisham, John. Fotbal și pizza / John Grisham; traducere din limba engleză: Gabriel Stoian. – București : RAO, 2008. – 283 p.
Rick Dockery era un fericit jucător de fotbal american de la Clevland Browns, până când prestația lui într-un meci contra echipei din Denver, considerat înaintea intrării lui pe un teren aproape câștigat, „ajută” echipa să piardă și ajunge să fie privită drept cea mai dezastruoasă performanță din NFL. Cariera lui Rick pare încheiată, însă afgentul lui în găsește în cele din urmă o echipă care să-l accepte. Parma Panthes din… Italia.
Da. Și italienii joacă fotbal american…. într-o oarecare măsură. Cu inima îndoită, Rick acceptă provocarea, până la apariția unei oferte mai bune, și pleacă spre Parma – un american care nu știe nici măcar unde se află orașul, care nu a fost niciodată în Europa și care nu vorbește și nici nu înțelege limba italiană. Iar a spune că Italia – patria operei, a vinurilor fine și a mașinilor extrem de mici, a romantismului și a football americano – îi pregătește câteva surprize lui Rick este doar un eufemism.
Lectură plăcută!
Sursa biografiei: wikipedia.org
Partajează asta:
Mănăstirile din Republica Moldova: o valoare culturală a țării
Expoziție virtuală de carte
Beșleagă, Vladimir. Cruci răsturnate de regim : Mănăstirea Răciula. 1959 / Vladimir Beșelagă. – Chișinău : Prut Internațional, 2006. – 328 p.
„Pe la 1918, pe aici a trecut marele scriitor român Mihail Sadoveanu, lăsând posterității pagini memorabile despre aceste locuri. În pridvorul stăreției de la mănăstirea Răciula, bătrâna maică egumenă Evghenia avea să-i povestească scriitorului multe lucruri din istoria sfântului locaș” se afirmă în prefața cărții.
Cartea are 2 părți:
- Bisericile și mănăstirile sub regimul totalitar comunist în R.S.S.M 1950-1960;
- Mănăstirea Răciula. 1959.
Ghimpu, Vlad. Biserici și mănăstiri medievale în Basarabia : monografie / Vlad Ghimpu. – Chișinău : Ed. Tyragetia, 2000. – 219 p.
„Din păcate, multe din bisericile și mănăstirile din Basarabia au avut de suferit distrugeri și devastări în decursul timpului, ca urmare a războaielor și a invaziilor străine, în cazuri frecvente nemaigăsindu-se resurse pentru a putea fi refăcute. Disfuncționalități din cele mai regretabile s-au produs în perioada comunistă, când, în virtutea preceptelor persuasive de înăbușire a tradițiilor naționale, numeroase lăcașe de cult au primit în mod abuziv o cu totul altă destinație decât cea inițială, ceea ce le condamnă la o degradare deliberată” se afirmă în Introducerea cărții.
Cartea are 4 capitole, concluzii, abrevieri și indice de nume.
Locașuri sfinte din Basarabia. – Chișinău : Editura ALFA și OMEGA, 2001. – 288 p.
„… Această primă ediție a cărții cuprinde un număr important de biserici și mănăstiri care au funcționat în cuprinsul Episcopiei Chișinăului și Hotinului, iar ulterior, după 1926, în cadrul. Mitropoliei Basarabiei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Române. În această lucrare au fost incluse materiale adunate pe parcursul realizării primei etape a proiectului.
[…]
Cartea este structurată în trei compartimente: Așezăminte monahale din Basarabia, Biserici din Chișinău și Locașuri sfinte din Basarabia”.
Golub, Valentin. Mănăstirea Curchi / Valentin Curchi. – Orhei : S. n., 2000. – 143 p.
„O seamă de informații privind trecutul mănăstirii orheiene le putem culege din lucrările semnate de N. Popovici, A. Nica, I. Satoicov, Șt. Ciobanu, P. Constantinescu, D. P. Micșunescu, din diverse cataloage, calendare, enciclopedii, reviste etc.
[…]
Mănăstirea Curchi ca, de altfel, aproape toate bisericile și mănăstirile basarabeni, nu posedă inscripția de întemeiere (pisania). Probabil, fusese cîndva, însă din pricina vremurilor tulbure și prefacerilor ulterioare nu s-a păstrat. Iar ceea ce istoria nu uită, zicea Lucian Blaga, devine legendă. Are și locașul din Curchi legenda sa, existentă în patru variante” se afirmă în prefața cărții.
Mănăstiri basarabene / redactori și responsabili de ediție: Tudor Țopa, Vasile Trofăilă; alcătuitori: Antonina Țopa, Victor Ladaniuc. – Chișinău : Universul, 1995. – 272 p.
„În timpuri cumplite ele se transformau în cetăți, deveneau scut în calea puhoaielor încîrdășite de păgâni. În zilele de pace serveau drept academii ale înțelepciunii, în care se acumulau bogății spirituale. Din tiparnițele mănăstirilor porneau spre lume neprețuitele foliante, suprema comoară lăsată nouă moștenire de generații topite în negura anilor” se afirmă în Policandrele credinței.
În această carte aflați istoria diferitor mănăstiri din Republica Moldova: Căpriana, Noul Neamț, Saharna, Hâncu, Orheiul Vechi, Cosăuți. etc.
Mănăstirea Sfintei Înălţări a Domnului Noul-Neamţ = Svâto-Voznesenskij Novo-Nâmeckij Kickanskij Monastyr΄. – S. l. : Mănăstirea Noul-Neamţ, 2008. – 23 p. : il.
„Mănăstirea Sfintei Înălţări a Domnului Noul-Neamţ se află în Basarabia, pe malul drept al Nistrului, la o distanță de 14 km de orașul Tighina (Bender) și la 6 km de orașul Tiraspol. Măreț se înalță la cer ansamblul monastic, arătându-se din depărtare celora ce se apropie de satul Chițcani.
Pe teritoriul Mănăstirii sunt patru biserici: în centru se află minunatul sobor al Înălțării Domnului, în stânga acestuia se găsește biserica veche, ridicată în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae Făcătorul de Minuni. Vis-a-vis se află biseirca trapezală, a Înălțării Sfintei Cruci. Biserica Adormirii Maicii Domnului se încadrează armonios cu cele cinci cupole ale ei în priveliștea de ansamblu a Mănăstirii.
O adevărată perlă a Mănăstirii este clopotnița. Alcătuită din cinci nivele, ea are o înălțime de șaptezeci de metri și este cea mai înaltă și mai splendidă clopotniță de pe teritoriul Moldovei.”
Mănăstirea Căpriana cu schitul Condrița (secolul al XV-lea – începutul secolului al XXI-lea) : studii, documente și materiale / coord.: Andrei Eșanu, Gheorghe Postică. – Chișinău : Ed. Cartdidact, 2019. – 635 p.
„Mănăstirea Căpriana, care în curând va împlini șase secole de existență, are o bogată istorie. Timp de câteva veacuri ea a fost un reprezentativ centru religios și cultură din Moldova dintre Prut și Nistru.
[…]
Lucrarea de față reprezintă o nouă încercare de a aduna între coeprtele unui volum aparte atât o amplă și multiaspectuală istorie a lăcașului sfânt din cnetrul Basarabiei, cât și un număr deosebit de mare de izvoare istorice reprezentative, care scot în relief cele mai importante activități de la mănăstire. De astă dată, o deosebită atenție se acordă descoperirilor arheologice, topografice și istorico-arhitecturale din lutima vreme, activității spiritual-religioase, cultural-cărturărești, edilitar-gospodărești, precum și calvarului prin care au trecut călugării în perioada sovietică” se afirmă în În loc de prefață.
Cartea are trei părți:
- Mănăstirea Căpriana vatră de istorie și cultură (secolul al XV-lea – începutul secolului al XXI-lea);
II: Documente istorice;
III: Legende și scrieri despre Căpriana.
La final găsiți bibliografie și abrevieri.
Mănăstirea Căpriana (sec. XV-XX): studiu istoric, documente, cărți, inscripții și alte materiale / coord.: Andrei Eșanu. – Chișinău : Pontos, 2003. – 563 p.
„Trecutul Mănăstirii Căpriana a trezit interesul cercetătorilor încă din anii 40-50 ai sec. al XIX-lea, când au fost depistate primele documente, cărți și materiale, provenind din depozitele de materiale scrise de la Mănăstirea Căpriana. Ulterior, diverși istorici, alți oameni de știință au scos la iveală pe parcurs de circa un secol și jumătate și au publicat numeroase materiale ce țineau de istoria multiseculară a mănăstirii. Concomitent în diferite perioade științifice, religioase și literare, au început să apară note, impresii de călătorie și chiar diferite articole cu caracter descriptiv, investigații cu privire la trecutul mănăstirii. Cu toate acestea, lucrul în totalitatea sa avea un caracter sporadic și drept urmare, acumulările de informații progresau foarte lent” se afirmă în Introducerea cărții.
Cartea are 5 părți, bibliografie și indice de nume și locuri.
- Mănăstirea Cărpriana. Privire istorică;
- Documente istorice (sec. XV-XX);
- Biblioteca mănăstirii. Cărți manuscrise și tipărituri vechi;
- Inscripții istorice din incinta mănăstirii;
- Legende, studii și materiale.
Mănăstiri și schituri din Republica Moldova : studii enciclopedice / colectiv de autor: Andrei Eșanu. Mihai Adauge, Alexei Agachi [et al.]. – Chișinău : Institutul de Studii Enciclopedice, 2013. – 800 p.
„În veacul fanariot sau în cel al stăpânirii țariste, în Basarabia mănăstirile rămâneau focare de cultură și de păstrare a limbii materne românești prin carte și tipărituri, prin predicile ținute în fața credincioșilor de către preoți și monahi.
În a doua jumătatea a sec. XVIII – începutul sec. XIX, în spațiul dintre Prut și Nistru al Țării Moldovei este întemeiat fie pe domeniile mănăstirilor de peste Prut, fie din inițiativa unor reprezentanți ai păturilor mai avute (boieri, răzești ș.a.) și ai clerului un mare număr de schituri” se afirmă în Cuvânt-înainte.
Studiul are 4 părți, 2 anexe, abrevieri bibligorafice, indice și surse pentru imagini și hărți.
- Studii de sinteză;
- Mănăstiri și schituri vechi;
- Așezăminte monahale desființate și dispărute;
- Mănăstiri și schituri noi.
Moldova. Locuri și monumente sacre știute = Moldova : Sacred places and monuments well-known and less-known = Молдова : Святые места и памятники известные и малоизвестные : Dedicată celei de-a 165-a aniversării a sfințirii Catedralei Romano-Catolice din Chișinău / aut.-alcăt.: Nelea Saganova. – Chișinău : Ștrih SRL, 2008. – 144 p.
Textul lucrării este în limbile română, rusă și engleză. Pe lângă istoria Catedralei „Providența Divină” din Chișinău, am pregătit acest material oferindu-l tuturor concetățenilor noștri care doresc să cunoască și acest segment al artei și arhitecturii religioase care lipsea. Sunt incluse și imagini color.
Comentarii recente