Vadim Șterbate este jurnalist la redacția Observatorul de Nord din Soroca. Pe lângă știrile și reportajele specifice unei redacții, scrie despre obiectivele turistice din țara noastră. Am realizat un itnerviul cu jurnalistul Vadim Șterbate și iată ce detalii ne oferă.
Este evident faptul că publicația Observatorul de Nord publică despre obiectivele turistice. E ceva inedit, mai ales că e așa inițiativă din partea unui ziar din raion. De ce ați ales linia asta de a scrie și de a promova atracțiile turistice din țara noastră?
Noi scriem pentru soroceni, iar locuitorii raionului Soroca nu se odihnesc doar în raion. Așa că unii care nu au posibilitatea să ajungă la Edineț, Căușeni sau Cahul, descoperă măcar prin aceste articole atracțiile turistice aflate la sute de kilometri de ei. Pentru alții este o provocare și pot lua mașina ca să meargă să le vadă în realitate. Pe lângă aceasta, noi la „Observatorul de Nord” am pus un accent mai mare pe atracțiile turistice din raionul Soroca, atât pentru soroceni, cât și pentru cei de prin alte părți. Deoarece cunoștințele multora dintre călători se limitează, când este vorba despre Soroca, doar la Cetatea medievală, Lumânarea Recunoștinței și mahala romilor din dealul Sorocii.
Cum te informezi în ceea ce privește aceste obiective turistice pe care le scrii?
În primul rând le vizitez. Vorbesc cu localnicii, încerc să aflu legende și istorii transmise din generații în generații. Caut în revistele de specialitate rezultatele unor cercetări arheologice sau de altfel, privitor la aceste locuri.
Anul trecut, în anul 2020, ai editat o carte, cu titlul 99 de atracții turistice din Republica Moldova. Cum ți-a venit ideea de a edita așa o carte?
Nu a fost ideea mea. M-a contactat un fost coleg cu care am lucrat în echipa matinalului „Prima Oră”, unde realizam și rubrica Moldova Turistică. Virgil Botnaru activa la editura „ Prut Internațional”, și știind că sunt pasionat de mediatizarea domeniului turistic autohton, mi-a propus să scriu cartea. Am zis hai să încercăm și… am încercat.
În câte exemplare a fost tipărită cartea și care e modalitatea de distribuire a cărții?
Cartea a fost publicată într-un tiraj de 1000 de exemplare, și este distribuită de editură prin rețelele tradiționale de librării. Deoarece cartea a fost inclusă în Programul pentru editarea Cărții naționale de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, o parte dintre ele au fost procurate de minister și distribuite prin bibliotecile din republică.
Odată ce ai editat așa o carte, presupun că ai o pasiune atât pentru fotografie și călătorii. Cum reușești să îmbini jurnalismul cu arta fotografică și călătoriile?
Călătoriile le facem cu familia, în zilele libere, atunci când nu fac jurnalism. Și de obicei, aproape mereu am cu mine și camera foto, iar pe lângă odihnă încerc să-mi fac câteva minute libere pentru a fotografia ceva frumos, ceva ce mă impresionează și le-ar plăcea poate și altora.
Ce așteptări ai de la cartea ta, 99 de atracții turistice din Republica Moldova?
Așteptări am de la cei care au posibilitatea să o citească. Aș vrea să-și facă timp și să viziteze locurile frumoase din împrejurimile lor, dar și cele mai îndepărtate, căci avem ce vedea între Nistru și Prut nu doar în pandemie.
Ai menționat odată că noi, băștinașii, obișnuim să știm ce se îmtâmplă în afara țării, dar nu cunoaștem perosnalitățile remarcabile, respectiv atracțiile turistice. Crezi că influențează articolele tale în Observatorul de Nord?
Sper că influențează spre bine…
Anii pandemii a influențat mapamondul. Anul trecut, Moldova a cunoscut o dezvoltare a turismului intern, prin dezvoltarea afacerilor de familie. Ce ar trebui să facă autoritățile noastre, atât la nivel central, cât și local ca să dezvolte și să susțină turismul intern?
Însăși conducătorii de la diferite nivele, ale primăriilor, consiliilor raionale, ș.a., să viziteze și cunoască măcar atracțiile turistice din regiunea lor. Apoi să vadă cum este infrastructura turistică în țările unde obișnuiesc să se odihnească cu familiile, și să adapteze multe din ce văd acolo, aici la noi.
Ziarul la care lucrezi, are scopul de a continua această rubrică, ce ține de obiectivele turistice din țara noastră?
Da, noi la „Observatorul de Nord” vrem să punem accent și pe alte metode de realizare a acestor produse media despre atracțiile turistice, inclusiv și de promovare.
Ce planuri ai în domeniul jurnalismului plus atracțiile turistice din țara noastră?
Vreau să promovez mai mult atracțiile turistice din ținutul istoric al Sorocii, un accent aparte să fie municipiul Soroca. Multe mai vreau, și sper să le reușesc în timpul apropiat.
Sursa primelor două fotografii: pagina de facebook a jurnalistului Vadim Șterbate.
„Între Nistru și Prut avem sute de atracții turistice care așteaptă să fie cunoscute, în primul rând cei de acasă. Potențialul unora dintre acestea a început să fie valorificat, altele încă așteaptă investitori entuziaști și promovare creativă” afirmă autorul cărții, Vadim Șterbate în Cuvânt-înainte.
Informațiile sunt împărțite pe următoarele criterii:
Atracții turistice inedite;
Lăcașuri de cult;
Monumente medievale;
Muzee;
Peisaje pitorești;
Pe urmele înaintașilor;
Vinării.
Cartea poate i consultată în sala de lectură a bibliotecii noastre, dar și în filiale.
Maria Pilchin scrie în volumul publicat de BNRM, „Lectura și Scările”, p. 60-61: „Internetul conține lucruri diferite în sens axiologic. Nu ezităm să folosim blogul pentru a îmbogăți activitatea de pe rețelele sociale cu postări în format lung și să utilizăm rețelele sociale pentru a promova blogul și a cultiva o lectură virtuală a unor texte mai extinse cu un conținut care ar solicita o pregătire umanistă mai profundă în domeniu. Texte critice, prezentări de carte, sinteze despre un anumit gen literar apărut într-un anumit an, cronici de carte ș.a. – sunt cele pe care le promovăm prin intermediul acestuia.
În ultimii doi ani, de Ziua Internațională a Cititului cu Voce Tare (Citim împreună), am organizat lecturi publice în instituția noastră. În 2019, am invitat opt prozatori (din Republica Moldova și din România) care au citit din textele marilor prozatori universali. Evenimentul a fost transmis live de Radio Europa Liberă Moldova pe pagina de Facebook. În 2020, au fost invitați poeți din cadrul cenaclului Republica coordonat de scriitoarea Moni Stănilă. Biblioteca a promovat evenimentul pe rețele.
Și poeții de la atelierul „Vlad Ioviță”, coordonat de Dumitru Crudu, au făcut lecturi publice. Totodată, au fost înregistrate lecturile din timpul lansărilor și întâlnirilor cu scriitorii. În cadrul acțiunii „101 povești cu Maria Bivol” (martie-mai 2020) au fost postate timp de trei luni, zilnic, lecturi din poveștile lumii. Am organizat lecturi poetice cu scriitorii de Ziua Europei, este vorba despre scriitori din Republica Moldova, România și Franța. Pe 1 iunie 2020, am organizat pe pagina de Facebook a filialei un eveniment de lectură publică a copiilor despre copilărie. Pe 2 iulie, de Ziua Comemorării lui Ștefan cel Mare și Sfânt – un eveniment pe Zoom cu copii care au recitat poezii dedicate voievodului. Impactul este asigurat de cei aproape 10 K de urmăritori (10 000 de persoane fizice sau juridice) și de grupul adiacent Biblioteca Online (1.3 K membri).”
Regina Maria a României a fost una din multitudinea de personalități care au îndrăgit nespus de mult „orașul din piatră albă”, ea ne-a lăsat numeroase însemnări despre Chișinău în jurnalele ei, în care apreciază frumusețea acestuia și desigur bunătatea și ospitalitatea cu care a fost întâmpinată de băștinașii de aici. În acest articol sunt doar câteva din însemnările reginei făcute în timpul primei vizite regale din Basarabia din luna mai 1920.
Joi 20 mai 1920 regele și regina împreună cu principesa Elisabeta au avut parte de o primire călduroasă la Chișinău, despre aceasta regina mărturisește ca fiind neobișnuită și cu mult fast. De dimineață familia regală a participat la slujbă în incinta Catedralei, despre care regina scria „o imensă biserică ieșind în evidență într-o mare grădină publică… este frumos proporționată, dar n-are nimic atrăgător ca arhitectură, cu excepția mărimii impresionante”. Regina remarcă stilul și tradițiile rusești în privința ordinii și fastului bisericesc. După slujbă regina a participat la paradă, ulterior s-a întâlnit cu autoritățile la primărie. Cuplul e însoțit de demnitarii de rang înalt: ministrul Alexandru Averescu și directorul Poliției și Siguranței Generale Romulus P. Voinescu. O altă carte poștală imortalizează alaiul în fața Palatului Mitropolitan, fixând segmentul de timp în care cuplul regal urmărește, de pe o scenă improvizată cu baldachin de catifea, ghirlande de flori și însemnele Casei Regale, ceremoniile organizate în onoarea lor. Înainte le defilează elevii instituțiilor de învățământ și soldați din unitățile militare. Poate nu întâmplător, de aici încolo, pe acest loc de vizavi de Arcul de Triumf, de pe scene improvizate, cu sau fără tribune, vor ține să își demonstreze autoritatea reprezentanții tuturor puterilor, de la regii României, la conducătorii sovietici și președinții republicii post-sovietice
Sursa: A. Grițco, Vizita regală la Chişinău (1920) – imagine şi istorie, În: Tyragetia, vol. VIII [XXIII], nr. 2, 2014, p. 350.
În aceleași notițe, Regina și-a exprimat primele impresii despre oraș: “…străzile erau înțesate de o mulțime entuziasmată…fără îndoială, pământul este românesc, iar populația este românească”. A doua zi, vineri, 21 mai 1920, familia regală a asistat la un parastas, oficiat de Mitropolitul Gurie în Catedrala din Chișinău, în memoria ostașilor căzuți pe câmpul de luptă în timpul Primului Război Mondial, apoi s-au îndreptat spre Casa Eparhială, care se afla vis-à-vis de Porțile Sfinte de pe str. Alexandru cel Bun, unde au vizitat Muzeul Bisericesc, administrat de Iosif Parhomovici. După prânz, suita regală a vizitat Spitalul din Costiujeni, apoi Regina Maria a vizitat spitalul evreiesc, căminul orfanilor de război și Școala eparhială de fete. Suveranii au primit diverse cadouri: platouri simbolice din argint, o icoană, iar Principesa Elisabeta un șirag de perle. Seara, după mai multe vizite la instituțiile emblematice ale Chișinăului, în sala Cercului Cultural s-a dat un banchet unde regele Ferdinand a ținut un emoționant discurs în care a vorbit despre primirea călduroasă făcută și despre bucuria de a se afla împreună cu regina la Chișinău, „capitala unuia din frumoasele ținuturi care s-au unit pe veci cu Regatul Meu”. Scriind în jurnal despre organizarea banchetul de seară, regina Maria, chiar încercând să nu fie arogantă a izbucnit: „Banchetele întotdeauna mă duc la disperare, acesta a fost însă cel mai rău pe care a trebuit să-l suport… A fost o adunare imensă, urâtă și îngrozitor de neomogenă… Muzica a fost asurzitoare, servirea lentă, mâncarea așa-și așa, oaspeți neinteresanți, florile ofilite, lumina insuficientă”. Detestând banchetul, regina concluzionează că „întreaga demnitate regală a fost ignorată – nu voit, ci din pricina lipsei de maniere și de tradiție”.
Sursa: A. Grițco, Vizita regală la Chişinău (1920) – imagine şi istorie, În: Tyragetia, vol. VIII [XXIII], nr. 2, 2014, p. 351.
Următoarea zi, vineri, 21 mai 1920, a început tot la catedrală cu oficierea de către arhiereul Gurie a unui parastas pentru toți soldații căzuți război. Regina Maria, după cum scrie în jurnal, s-a rugat pentru vărul Nicky și familia lui. Deși de la moartea țarului Nicolae al II-lea se împlinea aproape doi ani, regina și-a amintit în acea zi de soarta romanovilor și a recunoscut meritele fostului imperiu în ceia ce a văzut la Chișinău, dar în același timp regina a accentuat caracterul românesc al ținutului dintre Prut și Nistru: „Fără îndoială teritoriul este al României, cu populație românească, dar Rusia fiind imensă și bogată a investit bani în el și a construit edificii mai mari, mai bogate, mai solide decât am fi putut face noi, vecinii mai săraci”. Continuând gândul, regina își amintea că încă din copilărie a fost atrasă de lucrurile rusești: „Ceva moștenit în mine a iubit fastul, amploarea și profunzimea Rusiei. Am văzut Rusia în fragedă tinerețe, când era magnifică, și port în suflet această nostalgie”.
Cu ocazia unor reprezentații ale școlilor la teatrul de vară, regina reflecta în jurnal despre schimbările ce au avut loc aici în ultimii ani: „Acum doi ani toate școlile erau rusești, acum româna este obligatorie și s-au obținut deja rezultate uimitoare”. Maria admite că metodele aplicate de noua administrație au fost prost gândite, aspre și au creat puțină dezordine, dar crede că locuitorii simt un „contrast fericit cu ceea ce înseamnă Rusia acum”. În după-amiaza zilei au urmat vizite la diverse instituții, iar seara s-a încheiat cu un nou banchet, de data aceasta mai bine organizat, după aprecierea reginei.
Sursa: A. Grițco, Vizita regală la Chişinău (1920) – imagine şi istorie, În: Tyragetia, vol. VIII [XXIII], nr. 2, 2014, p. 352.
În a treia zi, au fost primiți călduros de evrei în sinagogă, apoi au vizitat bisericile greacă, catolică, protestantă și armeană: „ Fiecare instituție vrea să fie vizitată, fiecare naționalitate vrea să i se acorde atenție”, scria regina. Și tot din însemnările reginei aflăm că, în ziua plecării, oamenii au venit din toate părțile să-și ia rămas bun de la familia regală și să o roage, cu lacrimi de fericire în ochi, să revină la Chișinău cât mai curând posibil. Începând cu acel an și până în 1944, Liceul nr. 1 de fete a fost numit în cinstea Reginei Maria, la fel și fosta stradă Zolotaia.
Tot în a treia zi, vineri, 22 mai, Regina Maria și Principesa Elisabeta vizitează Ospătăria Populară, unde au fost întâmpinate de părintele Vasile Guma. Înalții oaspeți au rămas plăcut surprinși și și-au exprimat bucuria de a se găsi în sânul acestei instituții de binefacere de felul acesta.
Vizita familiei regale la Chișinău avea caracterul simbolic al prezenței autorității regale românești în Basarabia. Ca să facă „fericită cât mai multă lume”, își nota regina, membrii augustei familii au acceptat să fie găzduiți în trei conace diferite. Regele a luat reședință la primarul Vasile Anghel, regina Maria a fost primită de familia Pantelimon Sinadino, iar principesa Elisabeta a stat în casa boierului Paul Gore.
În perioada petrecută în Chișinău, între 20 și 23 mai 1920, Regina Maria a dorit să cunoască cât mai mult din problemele Chișinăului. Orașul ducea lipsă de politici publice de integrare în sistemul românesc. Regina a început să viziteze orfelinatul de copii al orașului, spitalul evreiesc, căminul invalizilor de război, Ospătăria populară pentru hrănirea celor nevoiași, Liceul nr. 1 de Fete, Conservatorul, școala de țesătoare, sinagoga și bisericile de confesiune grecească, catolică, protestantă și armeană.
Regina a urmărit cu mare atenție dificultățile și, pe alocuri eșecul, în administrarea Basarabia. Situația din Basarabia era și mai complicată. Minoritatea rusă propaga în spațiul public idei separatiste și revoluționare, semănând neîncredere în autoritatea și legitimitatea statului român. Numeroși evrei aderau la ideile comuniste și bolșevice, iar administrația românească era acuzată de corupție și incapacitate organizatorică. „Cred că asperitățile au început să dispară și că administrația noastră, cu toate că este puțin în dezordine și prost concepută, reprezintă oricum un contrast fericit cu ceea ce înseamnă acum Rusia și că locuitorii de aici simt asta.”
Orașul a plăcut reginei foarte mult, a impresionat-o îndeosebi stilul rusesc în arhitectură: “Am fost pretutindeni deosebit de impresionată de clădirile rusești, care, în raport cu ale noastre, sunt mai frumoase și mai mari. În general, orașul e larg și arată bine.” „Întreaga atmosferă a fost caldă și de adevărată simpatie reciprocă și când, în final, a venit ora despărțirii, am simțit că orașul ne-a îndrăgit din felul entuziast în care ne-au condus la plecare. Am avut plăcutul sentiment că ne-au acceptat și că acum ovațiile nu mai erau un lucru aranjat, pentru că oamenii veneau bucuroși din toate părțile să ne salute și să-și ia un afectuos rămas bun cu multe lacrimi și rugăminți de a reveni cât mai curând posibil.”
În seara de 22 mai 1920 Regele Ferdinand I şi Regina Maria au plecat din Chişinău. Pe parcursul zilei de 23 mai, fiind o zi frumoasă de duminică, înalţii oaspeţi au vizitat Basarabeasca, colonia elveţiană Sabo, coloniile germane Leipzig şi Tarutino, Valul lui Traian, Cetatea Albă, Arţizul şi Bolgradul.
Pe data de 8 octombrie 1925 la Chișinău, se deschide prima Expoziție a Basarabiei la care a participat familia regală în prezența regelui Ferdinand, reginei Maria, primului ministru I. Brătianu, altor membri ai guvernului și delegaților din orașele și satele din Basarabia.
La 30 mai 1927, după o vizită la Iași, unde a fost inaugurat Monumentul Unirii realizat de principesa Olga Sturdza, Regina Maria ajunge și la Chișinău pentru a participa la ședința Ligii Femeilor Române. Însoțită de fiica cea mică, principesa Ileana, regina e întâlnită călduros în toate gările de pe traseul de la Iași, iar în Chișinău, după cum scrie în jurnal, părea că întreg orașul ieșise să le salute și au fost încărcate cu flori și petiții. În afară de ședința Ligii de la primărie, programul vizitei a fost unul deja obișnuit: „slujbă frumoasă la catedrală în buna și vechea tradiție rusă” și un tur al orașului cu vizite pe la instituții și școli. Seara oaspeții regali au mers la teatru unde a fost organizată o reprezentație de cântece și dansuri românești urmată de o vizită la Domeniile Coroanei. În timpul plecării la oră de seară, regina e surprinsă din nou de mulțime, ovații și o „colosală manifestație de rămas-bun” la gară. Era ultima vizită în Basarabia în calitate de regină a Mariei, peste câteva săptămâni, regele Ferdinand I Întregitorul avea să se stingă la Castelul Peleș din Sinaia, lăsând tronul nepotului său de numai 5 ani, Mihai I.
Bibliografie
Maria, Regina României, Însemnări zilnice, traducere de Sanda Racoviceanu, vol. II, Editura Historia, București, 2006
Regina României Maria, Însemnări zilnice, vol. II, București, 2006
Ziua Mare”, În: Бессарабiя, nr. 111, 19 mai 1920
„Cuvântarea M.S. Regelui Ferdinand”, Sfatul Țării, 22 mai 1920, 610, Chișinău
Acest volum adună pentru întâia oară 73 de studii și articole de istorie militară, risipite prin diverse volume și periodice, unele dintre ele greu de procurat, care au apărut de-a lungul a peste 150 de ani, începând cu studiile lui M. Kogâlniceanu. Astfel, readucem în fața istoricilor și iubitorilor istoriei neamului aspecte militare (organizare, cetăți, armament, steaguri, bătălii, tactici și strategii etc.) fără de care istoria lui Ștefan cel Mare și a Moldovei din vremea sa nu pot fi pe deplin înțelese într-un Ev Mediu în care oastea reprezenta una din cele mai însemnate instituții ale statului.
Astfel, volumul se constituie ca o privire retrospectivă de ansamblu a evoluției istoriografiei privitoare la acțiunile militare ale lui Ștefan cel Mare și ale organizării întregului sistem ostășesc al Moldovei în epoca sa, reprezentând, din acest punct de vedere, o noutate bibliografică valoroasă și multașteptată atât de specialiști, precum și de toți iubitorii de istorie.
Volumul al IV-lea al Antologiei „Basarabia – pământ românesc” din Colecția „100 de cărți despre Basarabia la 100 de ani de la Unire” este dedicat omului de cultură, știință și spiritualitate românească de origine basarabeană – preotului Paul Mihail (29.06.1905-11.10.1994).
Referințe la personalitatea lui Paul Mihail și opera acestuia se conțin în cele mai prestigioase lucrări consacrate istoriei ecleziastice, în descrierile patrimoniului cărturăresc și documente vechi ale Moldovei și Basarabiei din sec. al XIX-lea – începutul sec. XX.
Acest volum apare la 125 de ani de la naștere și 25 de ani de la trecerea preotului Paul Mihail la cele veșnice.
În ediția a doua autorul a completat semnificativ unele capitole cu noi informații referitoare la eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei, Ținutului Herța, la luptele Armatei Române pentru cucerirea Odesei, a explicat cauzele apariției unor neînțelegeri, iscate între militarii români și cei germani și aduce noi detalii importante privind înfrângerea în bătălia de la Stalingrad. Alesandru Duțu a inclus Cronologia evenimentelor desfășurate în perioada 26 iunie 1940 – 26 iulie 1941 și a prezentat o galerie a generalilor români arestați, judecați și condamnați în perioada 1944-1964.
Cartea prezentată, „Armata Română de la Prut la Stalingrad și înapoi la Prut (1941-1944)” este o contribuție semnificativă la problematica participării României în cel de-al Doilea Război Mondial, fiind de un real folos specialiștilor în domeniul istoric-militar. Prin limbajul ușor accesibil, lucrarea poate fi consultată atât de studenți, masteranzi, profesori, cât și de publicul larg de cititori. prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România.
Volumul conține peste 500 de documente și materiale selectate din diferite ediții publicate pe parcursul timpului, unele dintre ele fiind o raritate bibliografică. Pentru a ușura accesul la sursele respective, toate documentele au fost publicate în limba română.
Documentele incluse reflectă situația politică externă a Țării Moldovei de la prima amintire a acesteia în sursele istorice (1360) și până la Unirea Țării Moldovei și a Țării Românești în ianuarie 1859. Volumul este însoțit de un amplu studiu introductiv în care se face o analiză minuțioasă a principalelor tendințe ale istoriografiei contemporane referitoare la relațiile Țării Moldovei cu Ungaria, Imperiul Otoman, Polonia, Hanatul Crimeii și Rusia.
Pentru a ușura munca cititorului, volumul este însoțit de o bibliografie de unde s-au selectat documentele incluse în volum, indice de nume, indice geografic, și glosar. Volumul poate fi utilizat de către cercetătorii științifici, dar și de un cerc larg de cititori, interesați de problemele istoriei Țării Moldovei.
În publicarea de față discursurile parlamentare ținute în timp de 25 de ani, adăugându-se câteva priviri asupra istoriei noastre contemporane, nu pot justifica o asemenea politică a României de la 1866 încoace.
Deosebitele faze ale acestei dezvoltări petrecute într-un stat constituțional au avut neapărat răsunetul lor în dezbaterile parlamentului și dacă se reproduc aici discursurile cu care am participat la acele dezbateri, ele vor să servească numai ca niște documente vii pentru caracterizarea mai exactă a unei întregi transformări a opiniei publice.
Schimbarea cugetelor în decursul a 30 de ani se poate observa proeminent din 1866 până în 1896.
Ediția cuprinde pagini din opera istoricului și publicistului Paul Gore (1875-1927): studii și articole (Plebiscitul în Basarabia, Administrarea și Zemstvoul, Răzășii, Ștefan Alexandrovici, „voievodici voloșschii”. Schiță istorico-genealogică, Alecsandri și Basarabia, Anexarea Basarabiei, Populația Basarabiei pe naționalități după izvoarele oficiale rusești, Arhivele, Ioan Brătianu ș.a.), corespondența cu Ioan Bianu și Nicolae Iorga, câteva texte, semnate de Nicolae Iorga, Gala Galaction, Simion Mehedinți, Sever Zotta și Gheorghe Bezviconi, care evocă figura acestei personalități de excepție în viața social-politică și cultural-științifică a Basarabiei de la începutul secolului XX. O serie de imagini fotografice care însoțesc textele completează informația despre cărturar și opera sa.
Volumul, ca și întreaga Colecție „Pagini despre Basarabia”, este destinat cercetătorilor literari, istoricilor, jurnaliștilor, studenților și profesorilor, celor interesați de istoria Basarabiei.
Un veritabil document istoric, jurnalul lui Yvonne Blondel oferă, prin însemnările-i zilnice, o imagine asupra frontului sudic al României în 1916-1917, fără complezență nici pentru bulgari, care s-au dovedit, cu ocazia acestei revanșe, deosebit de cruzi față de români, nici pentru cadrele armatei române și politicieni. Ea povestește suferințele zilnice ale simplilor soldați și ale civililor rătăcind pe drumuri, pentru care trebuie să lupte din greu, cu firea ei încăpățânată, spre a-i aduce în spitalele improvizate. Câteva întâlniri neașteptate pe frontul Balcanilor, cu scriitorul Robert de Flers de exemplu, amintiri legate de viața de la Curte și de vizitele regelui în provincie pe timp de pace adaugă contrapuncte interesante firului dramatic al mărturiei sale.
Nu sunt multe cărți de istorie românească a căror lectură oripilează, zguduie, te întorc pe dos azvârlindu-te în mizantropie.
(…) Dar cercetarea Larisei Turea impresionează pentru că pornește, ca orice investigație veritabil asumată, dintr-o împrejurare de viață… Adevărată carte de sertar, investigația s-a articulat în ultimul deceniu de existență al sistemului patronat de Kremlin și cuprinde transcrierile după mărturiile culese de Larisa Turea, un grupaj semnificativ de documente oficiale, de stat și de partid, referitoare la foametea prin care Stalin a pedepsit Moldova întoarsă la soviete pentru cooperarea ei cu armatele române în 1941-1944, și un mănunchi de fotografii de epocă, profund evocatoare și ele.
Greu de cuprins în câteva cuvinte atrocitatea zguduitoare a paginilor narative în care supraviețuitorii amintesc împrejurările de după război. Dar și mai teribilă este alăturarea lor de documentele cuprinzând formulări stereotipe, diagnoze medicale (distrofie, dizenterie) și mai ales, tabele cu cifre. Decesele au depășit în total cifra de 250.000 de oameni, multe cadavre au ajuns neidentificate în gropi comune, iar altele au fost, devorate de membrii familiei proprii, amenințați cu extincția”.
