Publicat în ACTIVITĂȚI BC, Activităţi cognitiv-creative

Grigore Vieru – poetul valorilor esenețiale: Mama, Limba Română, Unitatea de neam


Grigore-Vieru (1)Sub acest generic s-a desfășurat la Biblioteca Centrală, în cadrul cenaclului literar „Magia cuvântului”, un frumos medalion literar-artistic, moderat de dna prof. universitar  Victoria Fonari.

Poetul Grigore  Vieru este aniversar în fiecare an, în fiecare zi – acestea au fost cuvintele de deschidere a activității. Prezentînd, mai întâi, succinte date biografice, dna Victoria Fonari a menționat că suntem în preajma zilei de  14 februarie, o zi în care deschidem numaidecît o carte scrisă de Grigore Vieru.   „Omul duminicii” este o carte despre poetul Grigore Vieru, o carte de  iubire şi neuitare, de aceea anume acDSC_2234est volum a fost sles de moderatoare pentru a fi prezentat publicului, expunându-și convingerea că POETUL din parabola existenței se uită la noi – de acolo, de sus. „Grigore Vieru este cel care a demonstrat că prin spirit putem exista continuu, de aceea  continuă să trăiască prin cititorii săi” –  a mai afirmat dna Victoria Fonari.

DSC_2241Grigore Vieru este binecunoscut și apreciat în toată lumea, a remarcat Andrei Viziru, scriitor, publicist, maestru fotograf, menționând că a avut fericita ocazie de a fi alături de acest mare poet al neamului nostru și care a avut bunăvoința de a-i scrie prefața în prima sa carte. Adună aceste aprecieri de mai mulți ani, citind și publicului prezent în sala bibliotecii unele extrase din aceste aprecieri.  Scriitorul Andrei Viziru a adresat un îndemn celor prezenți,  de a atrage atenția la culegerile de citate și aforisme ale lui Grigore Vieru, constatînd că – „avem ce învăța de la Grigore Vieru la orice vDSC_2223ârstă am fi”.

A urmat un spectacol de poezie şi cântece pe versurile poetului Grigore Vieru, prezentat de elevii Liceului Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”Liliana Panfilov, director adjunct pentru educație estetică al acestui liceu, profesoară de artă teatrală,  a exprimat marea bucurie a elevilor de a participa la un eveniment  dedicat scriitorului Grigore Vieru.

Versurile și melodiile, care au străpuns inimile celor prezenți cu o lumină lină a amintirilor despre poetul Grigore Vieru, au fost interpretate de ansamblul corului „Bravisimo”, dirijor Nina Toma, profesoară de educație muzicală. A urmat o excepțională compoziție literar-muzicală, realizată de elevi  sub conducerea dnei Tatiana Băcescu, Maestru în Artă a RM, profesoară de actorie.

Copii de diferite vîrste, frumoși ca niște flori de primăvară, în costume naționale – au prezentat un recital din versurile vierene despre valorile esențiale: Mama, Llimba Română, Unitatea de neam. Câteva dansuri populare interpretate de grupul mic de copii au fost o inserție de suflet în tezaurul folcloric al poporului nostru.

Feeria versului vierean a fost din plin resimțită în cadrul acestui medalion literar-artistic de comemorare a Poetului Neamului Român – Grigore Vieru.

                                   DSC_2294DSC_2288

Publicat în Activitate expoziţională

Trei poeţi: Grigore Vieru, Mihail Ursache, Petru Cărare


Expozitie de banereÎn luna februarie, sala Bibliotecii Centrale a BM „B. P. Hasdeu“ a devenit galerie de artă reprezentînd o parte din lirica basarabeană.  În cadrul unui vernisaj “Trei poeţi: Grigore Vieru, Mihail Ursache, Petru Cărare“, au fost expuse prin intermediul banerilor, unele dintre momentele cele mai relevante din creaţia acestora. Printre coloane, de o parte şi de alta a sălii, a planat Măria Sa, Poezia. Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român “Mihai Eminescu”, a venit cu o notă informativă asupra celor expuse, fiind şi iniţiatorul acestui frumos eveniment.
Citește în continuare „Trei poeţi: Grigore Vieru, Mihail Ursache, Petru Cărare”

Publicat în ACTIVITĂȚI BC, Activități ştiinţifice

Valori perene în creaţia lui Grigore Vieru şi Petru Cărare


Valori perene în creaţia lui Grigore Vieru şi Petru CărareFaurul a adus neamului românesc prilejuri deosebite de sărbătoare. Pe data de 14 februarie 1935, în satul Pererîta, judeţul Hotin s-a născut  „poetul pătimirii noastre” Grigore Vieru, la o zi diferenţă de un alt mare mânuitor al condeiului – Petru Cărare, născut în Zaim, Căuşeni. Cu această ocazie, la 13 februarie curent, în cadrul Bibliotecii Centrale a BM „B.P. HASDEU” a avut loc conferinţa literară cu genericul: „Valori perene în creaţia lui Grigore Vieru şi Petru Cărare”. Conferinţa s-a desfăşurat cu începere de la ora 11:00 şi a durat trei ore, timp care s-a dovedit a fi prea puţin pentru valorificarea creaţiei şi aprecierea meritelor în domeniul literaturii a acestor scriitori de mare anvergură. Moderatorul conferinţei a fost doctorul conferenţiar Victoria Fonari, iar invitaţii speciali, care s-au pronunţat, în acest sens, au fost: academicianul Valeriu Matei, director al Institutului Cultural Român „M. Eminescu” de la Chişinău; poetul Nichita Danilov, directorul adjunct al Institutului Cultural Român de la Chiţinău; scriitorul Fachi Florea, referent; Mariana Harjevschi, directorul general al Bibliotecii Municipale “B.P. HASDEU”. Printre participanţii la conferinţă au fost studenţi în anul III la Facultatea de Litere, USM; elevi şi profesori de la Liceul Teoretic cu Profil Real „Mihai Marinciuc”; elevi de la Colegiul Politehnic şi Unitatea Militară 1002 de carabinieri. Citește în continuare „Valori perene în creaţia lui Grigore Vieru şi Petru Cărare”